Pretentii civile. Speta. Decizia 902/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.902/R-CM
Ședința publică din 07 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamanta, pârâta Direcția Națională Anticorupție, pârâtul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și chematul în garanție Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, împotriva sentinței nr.78/F-CM/7 oct.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la data de 5 mai 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.898/CM/21 dec.2007, Tribunalul Argeș, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Direcția Națională Anticorupție, Casa Județeană de Pensii A, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale-B și Ministerul Economiei și Finanțelor, expert fiind chemat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a obligat, pe prima pârâtă, la plata către reclamantă, a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru lunile august și septembrie 2004, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, în valoare actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și a acelora reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculate în aceleași condiții și pentru aceeași perioadă. Pârâta a fost obligată, ca angajator, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și să emită adeverințe cuprinzând și aceste drepturi, către Casa Județeană de Pensii
La rândul său, această pârâtă a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare, raportată la adeverințele ce le va primi de la angajator.
Cererea de chemare în garanție, formulată de către Direcția Națională Anticorupție, a fost admisă și, în aceasta, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivare, s-a reținut în fapt că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, care consfințea sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pentru personalul din categoria căreia făcea parte și reclamanta, este una edictată cu încălcarea drepturilor patrimoniale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în ceea ce privește sporul de confidențialitate s-a constatat că o asemenea obligație profesională este impusă prin lege reclamantei, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile generale ce reglementează compensația patrimonială a salariaților, indiferent de domeniul de activitate în care acesta își desfășoară raporturile profesionale.
Lipsirea de un astfel de drept, câtă vreme este recunoscut tuturor celorlalte categorii de personal din unitățile bugetare s-a constatat a reprezenta un tratament discriminatoriu.
În temeiul art.40 alin.2 din Codul muncii, s-a dispus înscrierea drepturilor, în carnetul de muncă al reclamantei, precum și emiterea de noi adeverințe către Casa Județeană de Pensii A, ca urmare a intervenirii pensionării reclamantei.
Totodată, aceasta din urmă a fost obligată să revizuiască decizia anterior emisă, prin luarea în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie, și a veniturilor decurgând din cele două categorii de sporuri menționate.
Constatând că instanțele judecătorești și, respectiv, parchetele de pe lângă acestea, sunt instituții finanțate integral de la bugetul statului, a cărui fundamentare, rectificare, intră în atribuția Ministerului Economiei și Finanțelor, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a acestuia, fiind obligat să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
Împotriva sentinței, în termen, au formulat recursuri reclamanta și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Națională Anticorupție.
Reclamanta a criticat soluția pentru greșita soluționare a cererii sale de actualizare a pensiei sale de serviciu, respectiv lipsa obligării Casei Județene de Pensii de a plăti diferențele rezultând din această revizuire, cu actualizarea cu indicele de inflație a sumelor rezultate.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat soluția pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesual pasive, iar Direcția Națională Anticorupție pentru nelegalitate, cât privește prescripția dreptului la acțiune în perioada 1 aug.2004-14 sept.2004, dar și greșita acordare în tot a celor două sporuri, primul fiind abrogat, iar cel de-al doilea fiind acordat în baza unei legi care exclude, de la aplicabilitatea sa, categoria profesională a magistraților în care și-a desfășurat activitatea reclamanta.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.47/R-CA/9 apr.2008, admițând recursul reclamantei, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru ca aceasta să se pronunțe și asupra cererii privind actualizarea sumelor rezultate din revizuirea deciziei, precum și asupra recursurilor declarate de către cei doi pârâți.
Tribunalul Argeș, astfel reinvestit, în ședința publică din 11 iulie 2008, ca urmare a intervenirii a art.I alin.1 și art.2 alin.2 din nr.OG75/2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PITEȘTI pentru soluționarea în primă instanță a pricinii.
Aceasta, prin sentința civilă nr.78/F-CM/7 oct.2008, a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând cele două sporuri pentru lunile august și septembrie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă și să refacă adeverințele emise în executarea sent.civ.nr.76/CM/1 febr2007 a Tribunalului Argeș, în sensul includerii în ele și a celor două sporuri și, astfel refăcute să le comunice Casei Județene de Pensii
Această pârâtă, la rândul său, a fost obligată să revizuiască decizia de pensionare nr.-/10 august 2007 pe baza mențiunilor din adeverințe și să plătească reclamantei eventualele diferențe de pensie rezultate. A fost respins capătul de cerere privitor la plata de către aceeași pârâtă a actualizării diferențelor de pensie, precum și acțiunea formulată de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale
Pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce chematului în garanție, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fondurile necesare plății drepturilor salariale, iar pe chematul în garanție, Parchetul de pe lângă, să vireze fondurile, către pârâta
În motivare, s-a reținut în fapt că reclamanta a formulat acțiunea sa împotriva pârâților A, și solicitând recunoașterea și plata drepturilor rezultând din aplicarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru lunile august și septembrie 2004, completându-și acțiunea la 31 octombrie 2007 și cu cererea de obligare la plata sporului de confidențialitate de 15%, cu citarea expertului
La rândul său, pârâta a chemat în garanție și -Parchetul de pe lângă, pentru ca, în cazul în care instanța va constata fondate cererile reclamantei, aceștia să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor necesare satisfacerii pretențiilor reclamantei.
Printre apărările de fond, pârâta a invocat și prescripția dreptului la acțiune, iar, pe cea a lipsei calității sale procesual pasive.
Luând în discuție, cu prioritate, excepțiile, în ceea ce privește pe pârâtul chemat în garanție s-a constatat că acesta are calitate procesuală, în condițiile în care, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Cea de-a doua excepție, a prescripției dreptului material la acțiune, a fost și ea constatată nefondată, pentru faptul că plata salariului pentru luna august a devenit scadentă în luna septembrie, iar cel pentru luna septembrie, în luna octombrie, or, existența prejudiciului creat prin neplata sporurilor nu putea fi cunoscută decât la data scadenței salariului, așa încât, prescripția nu a început să curgă, decât la datele la care aceste salarii trebuiau plătite.
În ceea ce privește fondul pricinii, instanța a reținut că, în mod obligatoriu, prin recursul în interesul legii a fost dezlegată problema interpretării supraviețuirii dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Astfel, prin Decizia XXI/10 martie 2008, a constatat că abrogarea expresă a acestui text s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, motiv pentru care, textul este în continuare aplicabil.
Privitor la sporul de confidențialitate, față de invocarea de către reclamantă, prin cererea completatoare, a discriminării față de alte categorii profesionale cărora acesta le este acordat, instanța a analizat cu prioritate admisibilitatea rezolvării unei astfel de cereri în repararea prejudiciului creat prin discriminare.
În aceste condiții s-a constatat că, într-adevăr, potrivit apărărilor pârâtelor, prin deciziile sale nr.818-821, Curtea Constituțională a declarat ca neconforme prevederilor legii fundamentale a statului dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 ale nr.OG137/2000, în măsura în care, din ele, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze, ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau pe prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe de altă parte însă, s-a constatat că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Cum dreptul la salariul egal pentru muncă egală, fără discriminare este înscris în Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar interdicția oricărei discriminări este reluată în art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, precum și dată fiind și practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca și obligațiile impuse Statului român, urmare a aderării sale la Uniunea Europeană, s-a constatat că instanța este competentă să cerceteze și să aducă reparație prejudiciilor create în discriminarea în materia remunerării salariaților.
Asupra fondului drepturilor pretinse, s-a stabilit că reclamanta, prin activitatea sa, în perioada de activitate, a intrat în contact cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, divulgarea acestora fiind interzisă, așa cum, în mod identic, suportă interdicție tot restul personalului din unitățile bugetare cu acces la astfel de date.
În celelalte unități bugetare, personalului îi este, însă, recunoscut dreptul corelativ de natură salarială la primirea sporului de confidențialitate, așa cum este el reglementate în diferite acte normative.
Constatându-se existența nu numai a unei similitudini, ci chiar a unei identități de situație între obligația impusă reclamantei, cu cea impusă altor categorii de personal bugetar, s-a constatat în mod evident creată o discriminare prin neacordarea sporului de care beneficiază celelalte categorii.
În aplicarea art.161 alin.4 din Codul muncii, s-a dispus ca plata sumelor retroactive să se facă cu acordarea de daune interese, respectiv cu aplicarea indicelui de inflație, scopul acestei indexări fiind atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În temeiul Decretului nr.92/1976, fostul angajator a fost obligat să efectueze menționarea celor două sporuri în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a mai constatat că, prin sentința civilă nr.76/2007 a Tribunalului Argeș, angajatorul fusese, deja, obligat să emită o nouă adeverință cu privire la sporul de vechime ce nu fusese inclus în cele înaintate către și A, în executarea sentinței, fiind emise 5 astfel de adeverințe, spre a fi avute în vedere la recalcularea pensiei.
Cum însă, cele două sporuri ce fac obiectul prezentei judecăți, reprezintă venituri salariale, s-a dispus refacerea celor 5 adeverințe, în sensul includerii și a sumelor reprezentându-le pe acestea, precum și comunicarea lor către A în condițiile de procedură reglementate de art.18 din nr.HG1275/2005.
În baza acestor adeverințe refăcute, a fost obligată și Casa Județeană de Pensii să procedeze la revizuirea deciziei aflate deja în plată și să achite, reclamantei, eventuale diferențe de pensie.
În privința acestor eventuale diferențe de pensie însă, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata lor actualizată.
Motivarea soluției a constat în aceea că instanța nu a putut reține vreo culpă a A în plata cu întârziere a drepturilor de pensie majorate, aceasta neprimind, de la angajator, adeverințele refăcute, cu cele două sporuri.
Acțiunea a fost respinsă față de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale cu motivarea că acesteia nu-i revine nici una dintre obligațiile a căror îndeplinire s-a solicitat prin acțiunea de față, pârâta având, potrivit art.18 din nr.HG1275/2005 numai sarcina de a transmite listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an, petit cu acest conținut nefiind formulat.
Împotriva sentinței, în termen, au formulat recursuri reclamanta și pârâții, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă și Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Reclamanta, într-o primă critică, invocă greșita aplicare și interpretare a legii, în ceea ce privește respingerea cererii sale de actualizare a sumelor rezultate în urma recalculării în funcție de indicele de inflație, până la data plății efective, de către
Soluția este una nelegală întrucât este lipsită de reparația reală a prejudiciului încercat.
O a doua critică vizează greșita respingere a cererii sale de obligare a la emiterea de adeverințe care să acopere perioada înscrierii la pensie, respectiv 1 octombrie 2004 și pentru actualizările ulterioare, respectiv prin includerea sporurilor de 50% și 15% ce fac obiectul cauzei de față.
O altă critică vizează respingerea acțiunii față de pârâta, arătându-se că aceasta este răspunzătoare de punere în executare a hotărârilor pronunțate, prin Direcția Tehnologia Informațiilor.
-A a criticat soluția pentru greșita sa obligare, raportat la cererea reclamantei, câtă vreme nu există obligație de garanție între părți, cel vinovat de neconstituirea unui astfel de buget, fiind ordonatorul principal de credite.
Recurentul nu are atribuții privind plata salariului reclamantei, neavând cu aceasta raporturi de muncă.
Printr-o asemenea obligare, instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
În ceea ce privește Proiectul legii bugetare anuale, el se fundamentează pe datele transmise de către ordonatorul principal și secundar de credite, recurentului nerevenindu-i vreo obligație în ceea ce privește plata, virarea, alocarea de fonduri din bugetul statului, ci numai în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege, în baza unor astfel de propuneri.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă -, prin procuror șef, a criticat soluția pentru greșita admitere a acțiunii în ceea ce privește cele două sporuri solicitate de către reclamantă, pe de o parte pentru greșita înlăturare a excepției prescripției dreptului la acțiune în perioada 1 august 2004-14 septembrie 2004, câtă vreme, nașterea dreptului are loc la momentul în care este finalizată prestația lunară a angajatului, când este transmis pontajul în vederea calculării drepturilor salariale.
Privitor la sporul de confidențialitate, instanța în mod greșit l-a acordat, deși el nu a fost instituit în favoarea angajaților instituțiilor bugetare decât din februarie 2006 prin nr.OG19/2006 și apoi prin nr.OG6/2007.
În plus, aceste acte normative nu se raportează la salariații Justiției și Public, ci enumără în mod restrictiv categoriile de beneficiari ai acestora.
Nici chiar simpla deținere a unui certificat ORNISS nu creează îndreptățirea la un astfel de spor, nici cuantumul lui, întrucât nr.OG19/2006 stabilește condiții individuale de acordare, iar nu în bloc, tuturor funcționarilor unei astfel de instituții.
În ceea ce privește eventuala discriminare, instanța a ignorat dispozițiile deciziilor pronunțate la 3 iulie 2008 de către Curtea Constituțională asupra prevederilor art.1, 2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, referitoare la posibilitatea instanțelor judecătorești de a anula ori refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
La rândul său Procurorul General al României criticând soluția, invocă împotriva reclamantei calitatea sa de ordonator principal de credite, într-o primă critică, fără însă a indica în ce modalitate instanța ar fi săvârșit vreo greșeală sub acest aspect.
Prin a doua critică, se invocă prescripția acțiunii reclamantei pentru perioada august 2004-septembrie 2004, cu motivarea că dreptul la acțiune era deja stins la data pornirii acesteia, instanța a greșit considerând că nr.HG232/2005 s-ar constitui într-un act întrerupător de prescripție.
În ceea ce privește temeiul juridic constând în discriminarea invocată de către reclamantă, solicită a se observa, la fel ca și recurentul anterior, incidența soluției date asupra acestei chestiuni, prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale.
În sfârșit, în ceea ce privește sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, s-a solicitat a se observa că instanța în mod greșit a pronunțat hotărârea sa, după rezolvarea, în mod obligatoriu, a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al nemaifiind necesară o astfel de pronunțare.
Numai puțin, în ceea ce privește sporul de confidențialitate, cererea s-a solicitat a se constata ca nefondată, întrucât instanța a adăugat la lege, schimbându-se sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Astfel, discriminarea invocată și reținută este utilizată într-un raționament juridic speculativ, în realitate ea neputând exista, decât în măsura în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceeași circumstanță ar primi tratament juridic diferențiat.
În cauză însă, sporul nu este acordat categoriei de personal din care a făcut parte reclamanta.
La fel, privitor la faptul acordării sporului începând cu anul 2004, solicitat a se observa că un astfel de spor nu a fost prevăzut pentru alte categorii, decât începând cu data de 1 februarie 2006, prin hotărârea sa instanța dând putere retroactivă legii.
O altă critică invocă depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești prin obligarea Ministerului Public la recalcularea și actualizarea pensiei cu cele două sporuri, precum și la emiterea și comunicarea adeverințelor de actualizare către Casa de Pensii, față de faptul că acțiunea reclamantei este nefondată.
Astfel, în urma acestei recalculări, s-ar ajunge la o pensie de serviciu mai mare decât indemnizația brută lunară a magistratului în activitate, încălcându-se dispozițiile art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004.
La începutul anului 2008, reclamantei i-a fost actualizată pensia de serviciu, raportat la venitul unui magistrat în activitate cu funcție similară celei din care aceasta s-a pensionat, incluzându-se cele două sporuri.
Și dispoziția privitoare la actualizarea drepturilor bănești rezultate din achitarea acestor drepturi salariale s-a criticat ca nelegală, motivat de faptul că fondurile alocate recurentei pe anul 2008 nu cuprind un capitol distinct de cheltuieli pentru plata lor.
Or, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat nu poate fi făcută decât în limita creditelor bugetare anuale aprobate, în sarcina sa căzând astfel o obligație imposibil de executat.
În sfârșit, ultima critică privește greșita obligare la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin această sentință, în carnetul de muncă deoarece, în opinia recurentului, acest tip de drepturi salariale nu se include în cele la care fac referire dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, respectiv nu se includ în retribuția tarifară de încadrare, ci se adaugă la aceasta.
Prin notele formulate pentru termenul din data de 5 mai 2009,.- a invocat excepția lipsei competenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI, în opinia sa aceasta revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de faptul că aceeași curte de apel a soluționat și fondul pricinii.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse constată ca nefondate recursurile formulate de către pârâți și fondat pe cel al reclamantei, în limita celor ce se vor arăta:
Asupra acestei excepții, Curtea urmează aoc onstata nefondată:
Investirea prezentei Curți ca instanță de recurs a avut loc ca urmare a declarării drept neconstituționale a dispozițiilor art.1 și 2 din nr.OUG75/2008, așa încât, potrivit legii pe care aceasta o modifică, competența soluționării recursului de față revine Curții, chiar dacă, la vremea pronunțării sale, aceasta era competentă să soluționeze cererea în fond.
În ceea privește recursul declarat de către reclamantă, acesta se constată a fi, parțial, fondat, respectiv în ceea ce privește prima critică, după cum se va arăta în continuare:
Pentru a respinge cererea reclamantei de obligare a plătitorului drepturilor de pensie restante, în cuantum reactualizat, cu indicele de inflație, prima instanță a reținut inexistența, în sarcina pârâtei împotriva căreia s-a solicitat instituirea obligației, a vreunei culpe de natură a antrena răspunderea pentru prejudiciul creat prin întârzierea în calcularea acestora și în funcție de cele două sporuri litigioase.
Ceea ce, însă, greșește instanța fondului este faptul că aplicarea acestor actualizări nu constituie repararea unui prejudiciu, în sensul art.1088 Cod civil, calculabil în condițiile nr.OG9/2000 și ale nr.356/2002, care stabilesc condițiile răspunderii civile delictuale, în cazul întârzierii în plata unei sume de bani.
Actualizarea reprezintă o măsură de conservare a bunului, așa încât, cererea privește obligarea la executarea unei plăți întocmai, iar nu a unui prejudiciu pentru care ar fi necesară antrenarea unei culpe în executarea unei obligații legale, potrivit art.998 Cod civil.
Dacă, în acest mod, pârâtul debitor este prejudiciat, are posibilitatea de a se întoarce, la rândul său, împotriva persoanei sau instituției vinovate pentru producerea acestuia, respectiv, a debitorului obligației de a-i furniza date conforme cu realitatea legală.
Or, cum se poate observa, așa cum, corect, în fapt, prima instanță a constatat, acest pârât nu a înaintat, încă, adeverințele cuprinzând sporurile așa cum erau ele datorate reclamantei, la data formării dosarului de pensie, după cu, nu se cunoaște nici data la care ele vor fi, efectiv, întocmite și înaintate, dată care nu poate fi considerată, în mod automat, cea a plății restanțelor, spre a se stabili că, până la acel moment, actualizarea ar avea a fi făcută.
In funcție de fiecare dintre aceste momente, se poate stabili, eventual și o culpă, în măsura în care, în comportamentul vreunuia dintre actanții raporturilor civile disputate va interveni și o culpă de natură a atrage o răspundere contractuală ori delictuală.
Pe cale de consecință, urmează ca, admițându-se, în temeiul art.3041Cod procedură civilă, recursul să fie modificată soluția, în sensul admiterii și a acestei cereri.
În ceea ce privește, însă, critica privind neobligarea la emiterea de adeverințe care să acopere perioada înscrierii la pensie, respectiv 1 octombrie 2004 și pentru actualizările ulterioare, respectiv prin includerea sporurilor de 50% și 15% ce fac obiectul cauzei de față, aceasta este nefondată, instanța pronunțând, în mod expres, la alin.3 al deciziei, obligația de refacere a vechilor adeverințe, prin cuprinderea și a celor două sporuri, în ele.
Nici cea de-a treia critică nu se constată fondată, reclamanta nearătând care ar fi motivul de netemeinicie sau nelegalitate pentru care prima instanță a soluționat greșit cererea adresată împotriva Casei Naționale de pensii, respectiv, care dintre obligațiile legale ale acesteia, raportat la drepturile sale, nu ar fi fost impuse prin puterea hotărârii judecătorești.
Astfel, faptul că Departamentul Tehnologia Informației alcătuiește inventarul beneficiarilor pensiilor de tipul celei ce face obiectul litigiului, nu înseamnă că această instituție împiedică, în vreun fel, punerea în executare a hotărârii, de către instituțiile împuternicite, prin lege, a efectua calculul și plata efectivă a sumelor datorate cu acest titlu, indiferent că ele sunt parte a sumelor bugetului casei de pensii ori ale bugetului statului.
Asupra recursului se va observa că acesta este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Obligarea acestuia, nu s-a făcut de a plăti, în mod direct, sumele ce fac obiectul litigiului, ci de a crea premisele unei executări întocmai a obligațiilor impuse unui alt pârât către care repartiția bugetară este urmărită de către chematul în garanție.
Instanța a avut în vedere prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantului, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Susținerea recurentului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă -, potrivit căreia curgerea termenului de prescripție ar fi dată de momentul încheierii prestației, de către salariat, iar nu de cel al neplății valorii acesteia, de către debitor, este una nefondată.
Astfel, recurentul nu arată, în fapt, care ar fi fost modalitatea în care reclamanta ar fi putut cunoaște lipsa, din cuantumul sumelor ce se calculează de către angajator, a celor cu obiectul din prezentul litigiu, la data încheierii lunii calendaristice.
Numai în momentul efectivei plăți a sumelor total calculate de către debitor, un astfel de prejudiciu este încercat și, respectiv, cunoscut, motiv pentru care, în mod corect, prima instanță a înlăturat excepția invocată.
Nici susținerile celuilalt recurent, Procurorul General al României, asupra aceleiași excepții nu este fondată:
Astfel, acesta pretinde că instanța, în fundamentarea soluției, ar fi avut în vedere o întrerupere a prescripției, prin intervenirea unui act normativ recognitiv de datorie.
Cu privire la o asemenea motivare, recurentul se află în eroare, instanța, în motivarea acestei excepții, între paragrafele 3-4 din pagina a 6-a a sentinței nereferindu-se la un asemenea efect întrerupător de prescripție al actului normativ despre care vorbește recurentul.
vor fi analizate și criticile referitoare la efectele pronunțării Curții Constituționale în materia puterilor instanțelor judecătorești în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu.
Cei doi recurenți critică soluția pentru ignorarea efectelor acestor decizii, fără, însă, a arăta pentru care motiv dispozițiile invocate de către instanțe nu ar fi aplicabile în cauză ori ar fi greșit interpretate ori aplicate.
Or, așa cum rezultă din istoricul pricinii, instanța nu și-a fondat hotărârea pe dispozițiile declarate neconstituționale, tocmai ca urmare a intervenirii acestei declarări, prin deciziile a căror putere o invocă recurenții, pe care instanța a luat-o în discuție, ci pe dispoziții cuprinse în Constituția României și în legislația și practica jurisdicțională internațională, aplicabile cu putere de lege, pe teritoriul României.
Ca atare, nici această critică nu este fondată.
Cât despre fondul celor două drepturi, urmează a se observa, așa cum remarcă și recurentul Procurorul General al României, interpretarea și aplicarea legii în privința lor a fost lămurită, în urma soluționării, de către ICCJ, a recursurilor în interesul legii, prin deciziile civile nr.21 și 46/2008 promovate de către acesta, prin ele constatându-se că ele sunt datorate categoriilor de personal din care reclamanta a făcut parte.
Ca atare, discuții asupra temeiniciei lor, instanța de față nu mai poate face, soluția forului interpretativ al legii impunându-i-se cu puterea dată de dispozițiile art.329 Cod procedură civilă.
Referirea recurentului Procurorul General al României la acte normative din anul 2006, este și ea nerelevantă, pentru soluționarea cauzei de față, câtă vreme, cum se vede din motivarea instanței de fond, aceasta a avut în vedere asemenea sporuri acordate personalului din cadrul unor diverse instituții, cărora o obligație identică legiuitorul le-a impus-o, prin OUG57/2000, OG137/2000, OG38/2003 sau OUG123/2003, deci nu pe cele acordate prin actele normative la care acesta se oprește, datând dintr-o perioadă ulterioară celei luate în discuție în cererea reclamantei.
Nici critica vizând pretinsa obligare a recurentului de a recalcula și actualiza pensiei cu cele două sporuri, precum și la emiterea și comunicarea adeverințelor de actualizare către Casa de Pensii, nu este fondată.
Pe de o parte, dat fiind că instanța nu a obligat-o pe această pârâtă să efectueze, ea însăși, operațiunile de recalculare si actualizare a drepturilor de pensionare, iar pe de altă parte, în ceea ce privește emiterea de noi adeverințe, corectate, nu se dovedește, de către recurentă că nu ar avea o astfel de obligație sau, că, având-o, ar fi îndeplinit-o, deja.
De asemeni, nici cu privire la efectuarea, deja, la data judecății, a unei actualizări a acestor drepturi, prin raportarea la eventualele drepturi ale unui magistrat activ, cu includerea celor două sporuri, susținerea nu a fost probată de către recurentă.
Fără a mai vorbi despre faptul că o astfel de operațiune nu poate privi dreptul retroactiv, de la data întocmirii dosarului de pensie, ci, numai de la data intervenirii unei modificări în condițiile art.82 și 85 din legea nr.303/2004.
Or, ceea ce instanța a dispus plătitorului drepturilor de pensie, iar nu acestui recurent, o constituie calcularea corectă a acestora, ținându-se cont și de drepturile recunoscute prin prezenta judecată.
La fel, nefondată, este și critica referitoare la obligarea la plata sumelor restante în cuantum actualizat, la data plății efective.
Lipsa prevederii sumelor în bugetul anilor anteriori nu constituie o justificare pentru lipsirea reclamantei de beneficiul acesteia.
Numai o lipsă a dreptului creditoarei poate atrage schimbarea, în această parte, a soluției primei instanțe, recursul, însă, neaducând critici sub aspectul stabilirii unei astfel de îndreptățiri.
Acesta este, de altfel, motivul pentru care se impune obligarea corelativă a pârâtului la alocarea, prin proiectul legii bugetare, a sumelor cu acest obiect.
Cât privește înscrierile în carnetul de muncă, și această critică este nefondată.
Rațiunea unor asemenea înscrieri o constituie evidențierea acelor drepturi ce califică pe titularul lor la anumite drepturi de asigurări sociale sau altele asemenea, pentru condițiile speciale de muncă, inclusiv cele pentru pensionare.
Faptul că ele se adaugă la retribuția tarifară sau se includ în aceasta, nu este de natură a schimba caracterul lor inscriptibil, ele fiind determinante, în lipsa unor alte evidențe privind salariile efectiv încasate, pentru calculul ulterior al acestor drepturi.
Recurenta, însăși, citează în integralitatea sa textul art.11 alin.2 din decretul nr.92/1976, marcând, însă, numai partea ce vine să susțină opinia sa.
Citind, însă, în continuare, textul normei, se poate ușor observa că sunt supuse înscrierii după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite ce dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă, la pensie.
Este evident, scopul înscrierii din carnet este acela de a se evidenția drepturile pentru munca prestată în condiții diferite de cele ale unor alți angajați, sporurile ce fac obiectul prezentului litigiu fiind acordate în considerarea unor asemenea condiții speciale, precum și a unor constrângeri inexistente unor alte categorii de personal, fără a fi, neapărat, menționate în grupele de muncă speciale., însă, ca asemenea drepturi să fie determinante în ceea ce privește drepturile de pensie, ceea ce este cazul și cu cele aflate în litigiul de față.
Față de toate aceste argumente, urmează ca recursul reclamantei să fie admis, în limita celor arătate și sentința modificată, numai în partea privitoare la pârâta Casa Județeană de Pensii A în sensul obligării acesteia la plata diferențelor de pensie de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, iar în rest, respins, la fel ca și recursurile pârâților, cu consecința menținerii, în rest, a sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul reclamantei și le respinge pe cele declarate de pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-prin A și chematul în garanție MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței nr.78/F-CM din 7 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Modifică, în parte, sentința în sensul că obligă pe pârâta Casa Județeană de Pensii A la plata diferențelor de pensie de serviciu, actualizate cu indicele de inflație.
Menține, în rest, sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
-,
Grefier,
Red.-I
19.05.2009 GM / 4 ex.
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
Consider că este fondată și critica vizând soluția dată cererilor de alocare a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești formulate împotriva pârâtului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
S-a reținut corect la judecata fondului că Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul legii bugetului de stat și pe cel al legii de rectificare a bugetului de stat pe baza și după analiza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
A se vedea în acest sens prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare.
Angajarea cheltuielilor se realizează însă în limita bugetelor aprobate prin lege, iar monitorizarea execuției bugetare vizează tocmai respectarea acestor limite și a destinațiilor fondurilor bugetare.
Întrucât în atribuțiile sale nu intră aprobarea propriu-zisă a proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite, cererile de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune sunt formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Aceasta înseamnă că față de această critică se regăsește cu privire la soluția dată motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și că se impune admiterea și a recursului pârâtului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție față de această parte.
Judecător,
- -
Red.
Tehnored.
4 ex./15.06.2009
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Mariana Stan, Nicoleta
