Pretentii civile. Speta. Decizia 929/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 929/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.68/F-CM din 7 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s- depus prin serviciul registratură întâmpinare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2008, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți în intervalul 01.11.2000-30.04.2004, actualizate cu indicele de inflație, precum și acordarea dobânzii legale aferente, să fie efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioada 2000-2004, la fel ca și în prezent, au îndeplinit funcția de judecători, respectiv procurori și că în perioada respectivă au fost privați de dreptul salarial reprezentând sporul de vechime.
Acest spor a fost abrogat pentru magistrați prin nr.OG83/2000, iar Hotărârea nr.170/6.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că în speță există un tratament diferențiat, discriminatoriu.
Mai mult, prin decizia nr.XXXVI/7.07.2007 pronunțată în dosarul nr.4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii și procurorii, precum și alte categorii de personal beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Au concluzionat reclamanții că sunt îndreptățiți la obținerea acestui drept salarial, având în vedere faptul că deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Reclamanții au susținut că dreptul la acțiune nu este prescris, deoarece acesta curge de la data publicării în Monitorul oficial a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Au mai invocat reclamanții și acte intreruptive de prescripție prin care s-a recunoscut dreptul ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii fondurilor necesare plății, includerea în angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a obligației de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar, includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005), a măsurii privind plata drepturilor restante și eliminarea discriminării.
Reclamanții au mai arătat sunt îndreptățiți la obținerea sumelor de bani actualizate, precum și la dobânda legală, conform art.1088 alin.1 Cod civil, nr.OG5/2001 și nr.OG9/2000.
Prin întâmpinarea formulată (filele 106-108), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și inadmisibilitatea acțiunii, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, guvernul fiind cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite.
Ministerul Justiției, care este ordonator principal de credite, are atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate face plata drepturilor salariale ale reclamantului, întrucât în Legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestuia.
Pe de altă parte, obligarea acestui pârât la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției este inadmisibilă, deoarece acest lucru nu se poate face decât în baza unei legi, fiind așadar o problemă de legiferare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 109-114), pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că, potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, competența soluționării prezentei cauze aparține Curții de Apel București.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art.1 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei, acest pârât a arătat că Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și pentru sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, este obligatorie pentru instanțele de judecată conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție (filele 117-119) împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în situația în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Prin întâmpinarea formulată (filele 115-116), pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de reclamanții având calitatea de procuror, cu motivarea că pentru aceștia ordonator principal de credite este Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai invocat pârâtul și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 01.11.2000 - 30.04.2004, arătând că, potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, în cazul prestațiilor succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție separată, iar conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani.
Prin încheierea din data de 11.07.2008, tribunalul, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PITEȘTI, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 22.07.2008.
La data de 30.09.2008, Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a arătat că cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public este inadmisibilă, întrucât chematul în garanție are doar atribuții privind întocmirea proiectului bugetului de stat, iar nu atribuțiuni de adoptare a unui proiect de rectificare a bugetului unui minister.
Prin sentința civilă nr.68/F-CM din 7 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
"Excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă ca neîntemeiat, cu motivarea că, deși Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, la fel ca reglementarea anterioară, omite să precizeze natura raportului juridic de muncă al acestora, este incontestabil că magistrații constituie o categorie distinctă de personal, care se află în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte, având rolul de a exercita puterea judecătorească.
Prin urmare, solicitarea reclamanților de a fi obligați angajatorii să le plătească sume de bani în directă legătură cu executarea atribuțiilor de serviciu și mai ales cu referire la unul din elementele esențiale ale raportului de muncă - salariul/indemnizația datorată de angajator - nu poate fi calificat decât litigiu de muncă, iar nu de natură civilă.
Văzând și dispozițiile nr.OUG75/2008, care dau în competența curților de apel soluționarea în primă instanță a litigiilor privind drepturile bănești ale magistraților, instanța reține că prezenta acțiune revine spre soluționare în primă instanță curții de apel.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea a reținut următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Conform art.12 din Decretul nr.167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie acordarea unor drepturi salariale și, întrucât salariul este o prestație periodică, având scadența cel puțin o dată pe lună, potrivit art.161 alin.1 Codul muncii, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale arătate mai sus.
În acțiunea lor, reclamanții au invocat în primul rând faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXXVI/07.07.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care s-a stabilit că magistrații beneficiau și pentru sporul de vechime în muncă.
O astfel de apărare nu poate fi primită, întrucât, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, rescripția p. începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată, abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației neconstituind cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
În al doilea rând, reclamanții au invocat faptul că au intervenit anumite acte întreruptive de prescripție care reprezintă acte de recunoaștere.
Astfel, s-au invocat adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii fondurilor necesare plății, însă reclamanții nu indică numărul și data acestor adrese pentru a putea fi analizate de instanță.
S-a invocat drept act de recunoaștere, Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în care se vorbește despre obligația de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar, precum și Strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurii privind plata drepturilor salariale restante (inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești) și eliminarea discriminării.
Pentru a interveni întreruperea prescripției, trebuie ca actul întrerupător de prescripție să fie înăuntrul termenului de prescripție, iar nu ulterior acestuia, motiv pentru care nu pot fi reținute ca fiind întreruptive de prescripție actele invocate de reclamanți, deoarece ele au intervenit ulterior încheierii termenului de prescripție.
Pe de altă parte, din conținutul HG nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, precum și din conținutul Angajamentului cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, nu rezultă o recunoaștere neîndoielnică din partea debitorilor cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că excepția prescripției acțiunii este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, fiind respinsă acțiunea reclamanților ca prescrisă."
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, susținând că este nelegală și netemeinică pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca prescrisă, deoarece momentul de la care trebuie raportată nașterea dreptului la acțiune era data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.XXXVI din 7.07.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu art.83 din Codul muncii.
Examinând sentința recurată, în raport de critica formulată și actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și va fi respins.
Prima instanță a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor Decretului-Lege nr.167/1958, cât și a disp. art.283 alin.3 din Codul muncii și nu se impune modificarea sau casarea soluției.
Întrucât acțiunea reclamanților are un obiect patrimonial, aceasta se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv de 3 ani de la nașterea acestuia.
În speță, prima instanță a reținut corect că momentul nașterii dreptului la acțiune nu poate fi considerat data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.XXXVI din 7.07.2007, având în vedere dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958, care arată că prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică.
Ca urmare, în temeiul art.291 Codul muncii, combinat cu art.312 (1) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.68/F-CM din 7 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/28.05.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
