Pretentii civile. Speta. Decizia 978/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 978/R-CM
Ședința publică din 20 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN V și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr.233 din data de 27.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin V, în baza delegației de la dosar, lipsind recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, intimații-reclamanți, și și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin V, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin V, solicită admiterea recursului instituției pe care o reprezintă, așa cum a fost motivat în scris și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților, ca fiind prescrisă, pe perioada 11.04.2002-9.02.2006, iar în continuare, ca fiind neîntemeiată.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să fie obligată prima pârâtă la plata despăgubirilor egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de 30% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 11 aprilie 2002 - 01 decembrie 2003 pentru și și pentru perioada 11.04.2002 - 01.07.2005, pentru și, precum și a sporului de 40% pentru perioada 27.05.2004 - 01.07.2005 pentru ultimii doi reclamați, actualizate cu rata inflației, la data plății, iar al doilea pârât să fie obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanți au arătat că au funcționat ca judecători financiari, respectiv procurori financiari în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de conturi județeană V și nu le-au fost acordate sporurile descrise mai sus, deși prin hotărârea nr.185 din 22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe între magistrați ca urmare a acordării sporului de 30% numai pentru magistrații care fac parte din completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, creându-se astfel o inegalitate evidentă între aceștia.
Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanții nu fac dovada că sunt titularii dreptului material dedus judecății, că sunt discriminați de către Curtea de Conturi a României fără a avea o justificare legitimă și obiectivă.
La filele 21-26 dosar s-a depus întâmpinare de Curtea de Conturi a României prin care s-a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a acțiunii, cu motivarea că reclamanții nu se pot prevala în menținerea sumelor solicitate de dispozițiile unei hotărâri a Consiliul național pentru combaterea discriminării ce nu are puterea unei legi, în detrimentul unor acte normative ce cuprind reglementări imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari.
A menționat pârâta că foștii procurori din cadrul Curții de conturi care nu au participat niciodată la soluționarea unor fapte de anticorupție nu pot beneficia de sporurile solicitate.
Prin aceeași întâmpinare s-s invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților aferent perioadei 2002-2005.
Pârâta Curtea de Conturi a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în situația în care se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata sporurilor solicitate.
În motivare s-a arătat că între Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de conturi există raporturi juridice izvorâte din lege, în temeiul cărora urmează să fie obligat către pârâtă să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești.
Prin sentința civilă nr.233 din 27 februarie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Curtea de Conturi a României prin întâmpinare și a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție, obligând pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să plătească reclamanților, și o despăgubire reprezentând drepturi salariale de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 01.12.2003, actualizată cu rata inflației la data plății efective pentru reclamanții și și pentru perioada 11.04.2002 - 01.07.2005 pentru reclamanții și succedat în drepturi de, iar pentru și pentru perioada 27.05.2004-01.07.2005 sporul de 40%, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare pentru plata acestor drepturi.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
"Referitor la excepția invocată de pârâta Curtea de Conturi, s-au reținut următoarele:
Dreptul la acțiune al reclamanților curge de la data la care au cunoscut sau trebuia să cunoască paguba produsă de angajator ca urmare a neachitării de către acesta a drepturilor salariale ce li se cuveneau.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamanților curge de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.6/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a dispus că toți magistrații au dreptul la sporul de 30% și respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută, cererea acestora întemeindu-se pe ideea de răspundere pentru tratament nediscriminatoriu.
Ca urmare instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de Curtea de Conturi a României, constatând că cererea reclamanților a fost introdusă în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată și a fost admisă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților judecătorii care au compus completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție au primit un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
OUG nr.43/2002 care a introdus sporul anticorupție în cuantum de 30% a intrat în vigoare la data de 04.04.2002 și și-a produs efectele până la data de 27.04.2004 când, prin art. 28 din nr.OUG24/2004 s-a prevăzut că "judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.185 din 22.07.2005 a constatat existența unei discriminări directe între magistrați determinată de acordarea discriminatorie a sporului de 30% judecătorilor din completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, creând astfel o inegalitate evidentă între aceștia.
Pe cale de consecință, instanța a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sporul anticorupție în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002-01.12.2003, actualizată cu rata inflației la data plății efective pentru reclamanții și și pentru perioada 11.04.2002-01.07.2005 pentru reclamanții și, succedat în drepturi de, iar pentru și pentru perioada 27.05.2004-01.07.2005 sporul de 40%, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata acestor drepturi."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurenta Curtea de Conturi a României a susținut că sentința este nelegală pentru motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă sub aspectul soluționării greșite atât a excepției invocate, cât și pe fondul cauzei.
În dezvoltarea acestui motiv s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, aplicând greșit dispozițiile Decretului-Lege nr.167/1958 și reținând că dreptul acestora a început să curgă de la data publicării Deciziei nr.6/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, în mod greșit a motivat prima instanță admiterea acțiunii pe o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu are puterea unei legi, în detrimentul unor acte normative ce cuprind reglementări imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari și a judecătorilor din cadrul Curții de Conturi a României.
S-a mai susținut că hotărârea dată pe fondul cauzei, prin aplicarea dispozițiilor art.27 din nr.OG137/2000, este în contradicție cu statuările Curții Constituționale din Decizia nr.1325/4 decembrie 2008, în sensul declarării ca neconstituționale a dispozițiilor acestei ordonanțe.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a susținut că sentința este nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive s-a susținut că instanța de fond a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată de către Curtea de Conturi a României și nu de către reclamanți, cum greșit se reține în considerente, astfel că instanța nu a rezolvat concret toate cererile formulate de părți cu privire la obiectul cauzei.
S-a susținut că în cuprinsul hotărârii nu sunt arătate motivele de fapt și de drept în temeiul cărora acesta a fost obligat în solidar la plata sporului de corupție în cuantum de 30% și respectiv 40%, depășindu-se principiul disponibilității.
Hotărârea recurată încalcă prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, fiind prescris dreptul material la acțiune, iar pe fondul cauzei soluția este greșită întrucât este lipsit de temei legal.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenți, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Prima instanță în mod greșit a admis acțiunea reclamanților prin care au solicitat drepturi salariale de 30% și 40% din indemnizația de încadrare brută pentru perioadele de 11 aprilie 2002 - 1 decembrie 2003, 11 aprilie 2002 - 1 iulie 2005 și respectiv 27 mai 2004 - 1 iulie 2005, interpretând și aplicând eronat dispozițiile Decretului nr.167/1958, precum și art.283 lit.c din Codul muncii, raportat la data introducerii acțiunii, 26 septembrie 2008.
Se constată că în mod nelegal a statuat faptul că dreptul material la acțiune al reclamanților curge de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.6 din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sub acest aspect în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați.
Deoarece drepturile salariale se plătesc odată pe lună, potrivit disp. art.161 din Codul muncii, fiind vorba de prestații succesive și având în vedere textul de lege enunțat anterior, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță neîntemeiată excepția invocată în cauză, deși dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris succesiv pentru fiecare lună în perioada 11 aprilie 2002 - 1 iulie 2005, raportat la data introducerii acțiunii.
De asemeni se constată că în mod greșit au fost reținute susținerile reclamanților legate de suspendarea cursului prescripției prin invocarea Deciziei nr.6/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceasta nu constituie caz de întrerupere a prescripției față de dispozițiile art.13 din Decretul nr.167/1958.
Având în vedere că motivul de recurs comun al celor doi recurenți referitor la soluționarea excepției privind excepția dreptului material la acțiune este întemeiat, urmează ca în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă să se admită ambele recursuri, să se caseze sentința, iar pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanți.
Întrucât acest motiv conduce la casarea sentinței, celelalte motive de recurs invocate pe fondul cauzei nu se mai impun a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței civile nr.233 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.4/05.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
