Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1399/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1399/2008-
Ședința publică din 09.10.2008
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, ambii cu domiciliul în nr. 1 județul B, în contradictoriu cu intimații, cu domiciliul în O- județul B, Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al com. județul B, cu domiciliul în O- județul B, cu domiciliul în nr. 135 județul B, împotriva deciziei civile nr. 879/2007-R din 13 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul contestatorilor, av. în baza împuternicirii avocațială nr. 96/2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, reprezentanta intimatului av. în baza împuternicirii avocațială nr. 4/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, pentru intimatul, lipsă, reprezentanta sa av. - în baza împuternicirii avocațială din 24.01.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta contestație în anulare este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:
Reprezentantul contestatorilor depune la dosar copia autorizației de construire nr. 16 din 18.11.1997, procesul verbal de luare în folosință nr. 7608 din 11.10.2007, adresa nr. 89/11.10.2006, emisă de Inspectoratul Județean în Construcții B către, sentința civilă nr. 9525/1008 pronunțată de Judecătoria Oradea și decizia civilă nr. 2148/R/2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare conform petitului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2875 din 25 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 11908/1999, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al com.. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de petenții și -. S-a dispus rectificarea înscrierilor de CF în sensul radierii imobilului casă din CF nr. 142- cu nr. top. 158 și înscrierea lui în CF nr. 179- cu nr. top. 157, cu transcrierea dreptului de proprietate al pârâților asupra casei și 250 mp teren. S-a dispus sistarea stării de indiviziune a imobilului din CF nr. 179- cu nr. 157 și a imobilului înscris în CF nr. 142- cu nr. top. 158, conform dispozitivului sentinței. S-a dispus întabularea drepturilor de proprietate rezultate în urma sistării de indiviziune. Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate terenul atribuit reclamantului, respectiv nr. top. 158 și 157/2 și să demoleze gardul împrejmuitor, sub sancțiunea daunelor cominatorii în sumă de 500.000 rol/zi de întârziere de la data rămânerii definitive până la data executării, sau autorizează reclamantul a le demola și a le ridica pe cheltuiala pârâților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, din actele și lucrările de la dosar, că pârâții sunt proprietari asupra casei și asupra a 250 mp teren, iar reclamantul este proprietar asupra cotei de 7023/7273 părți, din nr. top. 158 înscris în CF nr. 142-. Nr. top. 157 în suprafață de 7715 mp din CF nr. 179- are ca proprietar pe reclamantul, iar din expertiza efectuată în cauză s-a reținut că a fost greșit înscrisă casa pe nr. top. 158 în loc de 157, astfel că în baza articolului 36 punctul 4 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus rectificarea înscrierilor de CF. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, reținându-se că titlul de proprietate 1886/1999, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pe seama mamei reclamantului asupra nr. top. 157, s-a constatat irevocabil că este valabil, prin sentința civilă nr. 6924/2000 a Judecătoriei Oradea. S-a mai reținut că pârâții au edificat cu rea credință construcții pe terenul proprietatea reclamantului, deși au fost somați și s-a dispus sistarea construcțiilor prin 9525/1998. Față de pârâtul Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al com., s-a constatat că acțiunea a fost îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și -, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul sistării indiviziunii potrivit variantei a II-a din expertiză și respingerea capătului de cerere referitor la daunele cominatorii.
Prin decizia civilă nr. 131/A/2004 din 13 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 5214/2003, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus în cauză, fiind păstrată în totalitate sentința apelată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, din actele și lucrările de la dosar că, în privința înscrisului sub semnătură privată din 25.01.1996, depus la dosar, cu privire la terenul de 6000 mp din CF nr. 142-, prin care pârâții ar fi cumpărat acest teren de la pe baza adeverinței de proprietate invocată, nu s-a făcut dovada că acestuia i s-a eliberat titlu de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și adeverinței de proprietate, dimpotrivă, din poziția acestuia pe tot parcursul procesului rezultă că nu a solicitat terenul în litigiu și că a înstrăinat apelanților doar casa, iar terenul de 250 mp a trecut în proprietatea Statului Român. Mai mult, asupra terenului în litigiu s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1886/1999 pe seama antecesoarei reclamantului, iar sub 17 a fost întabulat dreptul de proprietate al reclamantului cu titlu de moștenire. Critica adusă sentinței apelată referitor la faptul că sistarea stării de indiviziune trebuia dispusă conform variantei a II-a din expertiză, este nefondată deoarece atunci când părțile nu se înțeleg și nu se justifică temeinic varianta folosinței, indiviziunea urmează a se dispune cu respectarea cotelor de proprietate ale părților, înscrise în CF, conform articolului 673 punctul 9 Cod de procedură civilă. Critica adusă că s-a dispus desființarea construcțiilor fără a se pronunța asupra autorizației de construcție nu este justificată, pentru că s-a dispus desființarea doar a acelei părți din construcție ce depășește planul autorizat și a celor amplasate pe nr. top. 157/2 și 158, aflate în proprietatea reclamantului intimat, cu respectarea articolului 494 aliniatul 2 Cod civil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs apelanții și -, timbrat cu 39 lei prin chitanță fiscală și timbru judiciar, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei și a sentinței în sensul respingerii sistării indiviziunii potrivit variantei a 2-a din raportul de expertiză, a le fi atribuită o suprafață de 1137 mp în plus față de cei 250 mp atribuiți prin ordinul prefectului, a se respinge cererea privind desființarea construcțiilor și înlăturarea daunelor cominatorii, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 879 din 13.09.2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți, ambii cu domiciliul în nr. 1 județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, ambii cu domiciliul în O- județul B, cu intimatul pârât Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al com. județul B și cu intimații chemați în garanție, cu domiciliul în O- județul B, cu domiciliul în nr. 135 județul B, împotriva deciziei civile nr. 131/A/2004 din 13 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.
A obligat părțile recurente să plătească părții intimate suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit scriptului numit contract de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 25.01.1996 - fila 28 dosar fond, intimatul a declarat că le vinde recurenților 6000 mp teren din nr. top. 158, înscris în CF nr. 142-, dobândit în baza adeverinței de proprietate nr. 170/24.01.1996 emisă de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, însă, în actele aflate în dosarul de fond și recurs, nu se regăsește vreun titlu de proprietate emis în favoarea vânzătorului pentru terenul ce ar fi făcut obiectul acestei convenții, mai mult, vânzătorul a declarat chiar la interogatoriu că niciodată nu a solicitat terenul în litigiu.
Faptul că inițial, în acest script, se arată că vânzătorul vinde 6000 mp, iar apoi a revenit asupra celor consemnate, raportat la împrejurarea că acesta nu a fost și nici nu este proprietar al acestei suprafețe, nu poate produce efectele juridice dorite de către recurenți, mai mult, asupra terenului ce excede cei 250 mp aferenți casei de locuit a fost eliberat, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 1886/1999 în favoarea antecesoarei intimatului reclamant, titlu întabulat în cartea funciară, ce a fost și este valabil inclusiv în urma acțiunii promovată în anularea acestuia, conform deciziei civile nr. 1025/R/2001 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA și deciziei civile nr. 750/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor.
Raportat la faptul că în cele două dosare în care s-a analizat valabilitatea titlului de proprietate s-a făcut o verificare inclusiv a dreptului antecesoarei reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate, orice discuții în acest sens apar ca fiind inutile, divagațiile recurenților referitor la cine trebuia să primească adeverință de proprietate, că au avut comisiile o poziție oscilantă la reclamațiile recurenților, apar ca neavenite.
Este cert că recurenții sunt proprietari doar asupra a 250 mp teren aferent casei de locuit, teren ce le-a fost atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 6/20.01.1997 și întabulat în CF nr. 142- cu nr. top. 158 - foaia B nr. 19, iar potrivit raportului de expertiză casa în fapt se află pe nr. top. 157 din CF nr. 179-, aspect față de care corect s-a făcut aplicarea instituției rectificării de carte funciară, reglementată de articolul 36 din Legea nr. 7/1996.
Nu se poate contesta faptul că recurenții au obținut autorizația de construcție nr. 16/18.11.1997 emisă de Primăria com., pentru construirea unei case familiale cu anexe pentru terenul având nr. top. 158, însă aceștia aveau și au chiar și în prezent doar un drept de proprietate asupra a 250 mp teren și deci, doar pe acesta aveau dreptul de-a edifica construcții, nu și pe o altă suprafață ce excede acestuia.
Tocmai pentru că, asupra diferenței terenului aferent numărului topografic pe care s-au autorizat lucrări (anterior rectificării numărului topografic) intimatul deținea o cotă de proprietate, iar lucrările îi afectau acest drept, prin ordonanța nr. 9525/1998 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a dispus sistarea lucrărilor, faptul că aceasta a fost desființată în căile de atac nu vine să întărească susținerile recurenților că ar fi fost de bună credință la construire, ci dimpotrivă, prezumția instituită în favoarea lor de articolul 1898 cod civil fiind înlăturată.
Ei cunoșteau că au în proprietate doar 250 mp, că edificatele exced această suprafață, mai mult, chiar din adresa nr. 309/18.11.1998 emisă de Consiliul Județean - fila 175 dosar fond, reiese că lucrările se fac pe un alt teren, că s-a dispus de către Primărie sistarea lucrărilor.
Este cert că lucrările s-au realizat fără acordul reclamantului, cu opunerea de altfel a acestuia, mai mult, recurenții au continuat să construiască cu toate acestea, reaua credință fiind evidentă, corect de altfel reținută de ambele instanțe, care au făcut aplicarea dispozițiilor 494 Cod civil, iar dispozițiile articolelor 728 Cod civil, 673 și următoarele Cod de procedură civilă fiind respectate.
Față de toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile articolului 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa recurenților, în baza articolului 274 Cod de procedură civilă, instanța de recurs i-a obligat să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu avocațial. Întrucât nu a justificat ocazionarea unor cheltuieli de judecată, nu-i vor fi acordate.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare și solicitând admiterea ei și modificarea deciziei contestate în sensul respingerii acțiunii privind sistarea indiviziunii conform variantei I din expertiză și să se admită acțiunea de sistare a indiviziunii potrivit variantei 2 cu obligarea lor la sultă pentru suprafața de 855 mp.
În motivarea contestației în anulare se arată că instanța a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare, hotărârea instanței fiind în același timp rezultatul unor greșeli materiale.
Astfel instanța nu analizat faptul că, contestatorii erau constructori de bună credință în condițiile în care au construit în baza unei autorizații de construcție și fiind proprietari, conform contractului de vânzare cumpărare autentic, pe o suprafață de 6000 de mp și nu 250 mp cum greșit a reținut instanța. Apoi, instanța a comis o altă greșeală materială când a apreciat ca sinceră declarația lui și ca nesinceră semnătura acestuia pe contractul de vânzare cumpărare. Tot în mod greșit s-a reținut că ar fi fost amendați contestatorii de către primărie fără vreo probă în acest sens, precum și aprecierea că au fost de rea credință pentru că reclamantul era deja proprietar în momentul edificării construcției respectiv în anul 1997, când reclamantul a devenit proprietar doar în anul 1999.
În fine, tot în mod greșit instanța a reținut că e vorba doar de construirea unor anexe gospodărești când în realitate s-a construit și casă de locuit, astfel că hotărârea în totalitatea ei încalcă dreptul de proprietate asupra construcțiilor, proprietate garantată de Constituție.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, instanța constată că este nefondată și o va respinge nefiind incidente prevederile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, nu corespunde realității faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra vreunui motiv de recurs. Au fost analizate toate motivele invocate și s-au explicitat considerentele pentru care nu s-a reținut că recurenții au fost constructori de bună credință apreciindu-se că a fost răsturnată prezumția instituită de art. 1899 Cod civil.
Susținerile recurenților contestatori cum că ei ar fi avut un drept de proprietate asupra a 6000 mp și nu asupra a 250 mp cum au reținut instanțele sunt infirmate de înscrierile din CF singurele care atestă un drept de proprietate și nu alte acte, cum ar fi contractul de vânzare cumpărare în baza căruia nu s-a mai întabulat niciodată dreptul de proprietate pe suprafața indicată în cuprinsul lui. Ca atare, nici sub acest aspect nu se poate reține vreo greșeală materială, după cum nici aprecierea declarațiilor martorului nu se pot califica drept erori, fiindcă se coroborează cu restul probelor exact în sensul reținut de instanța de recurs.
Nicăieri în cuprinsul deciziei din recurs nu s-a reținut că recurenții ar fi fost amendați de Primar, iar faptul că au început construirea imobilului casă și anexe, în anul 1997 iar pârâtul a obținut titlul de proprietate în anul 1999 și față de această situație ei ar fi fost constructori de bună credință mai ales că aveau și autorizație de construire, nu este adevărat, întrucât ei nu aveau atestat dreptul de proprietate în CF decât asupra construcției și asupra terenului în suprafață de 250 mp deci nici vorbă de cei 6000 mp cum s-a menționat în contractul autentic de vânzare cumpărare, care nu face dovada proprietății până nu este înscris în CF.
Criticile referitoare la obiectul construcției, că era casă și anexe gospodărești nu doar anexe și că valoarea lor este de peste 1 miliard, s-a precizat în decizia contestată că doar anexele gospodărești sunt pe topograficul 158, casa fiind pe top. 157 așa încât nu există nici aici vreo eroare materială de natură să determine admiterea contestației în anulare.
Așa fiind, nu există nici un motiv din cele prevăzute de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă pentru a se admite contestația în anulare, considerente față de care aceasta va fi respinsă, urmând ca în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă contestatorii să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către intimatul, și 500 lei în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, ambii cu domiciliul în nr. 1 județul B, în contradictoriu cu intimații, cu domiciliul în O- județul B, Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al com. județul B, cu domiciliul în O- județul B, cu domiciliul în nr. 135 județul B, împotriva deciziei civile nr. 879/2007-R din 13 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Obligă contestatorii să plătească părții intimate suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, iar lui suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 15.10.2008
- judecător fond -
- judecători apel -,
- judecători recurs - - -, - -, - -
- dact. gref. - 15.10.2008 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
