Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 148/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.148/

Sedința publică din 22 februarie 2010

PREȘEDINTE: Erica Nistor

JUDECĂTOR 2: Marinela Giurginca

JUDECĂTOR 3: Carmina Orza

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul pârâtei Primăria Municipiului T prin Primar împotriva deciziei civile nr. 733/A/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, pârâții intimați, și, având ca obiect rectificare

La apelul nominal făcut în ședință publică s - au prezentat reclamanții intimați prin avocat G, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților intimați a depus concluzii scrise.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, s - a acordat cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamanților intimați și, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea deciziei atacate și a hotărârii primei instanțe, conform motivelor invocate în scris, învederând că recursul este întemeiat pe aceleași critici susținute în faza de apel, fără cheltuieli de judecată.

Totodată, reprezentantul reclamanților intimați a susținut că expertul a răspuns la obiecțiunile formulate de către pârâta recurentă iar procedurile administrative sunt facultative și în virtutea dreptului liberului acces la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar și în cazul în care suprafața ca diferență este sub 5%, partea interesată poate apela direct la procedura contencioasă.

După dezbateri, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată, s-a prezentat consilier juridic, în reprezentarea pârâtei recurente Primăria Municipiului T prin Primar, care a solicitat admiterea recursului, astfel cum fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Timișoara sub nr-si precizata ulterior reclamantii si au solicitat instantei în contradictoriu cu paratii Primaria Municipiului T prin Primar, si sa constate ca reclamantii sunt proprietarii terenului intravilan în suprafata de 1125. si a casei din- T, dobandita prin cumparare nr.14016/2006 si nu a suprafetei de teren intravilan de 956 mp asa cum este eronat trecut în Cartea Funciara nr.79888 nr.cadastral 18261-18262/2, 18259-18260/1/2

In fapt, reclamantii au aratat ca în anul 2006 au cumparat imobilul situat în T,- cuprins în CF -, nr.cadastral 18261 - 18262/2, 18259-18260/1/2 constand din intravilan în suprafata totala de 956 mp. Cu casa nr.8. Mai arata reclamantii ca în anul 2007 au întocmit o documentatie de unificare a numerelor topo din CF si conform situatiei întocmita de ing. desi în CF 79888 T top nr.18261-18262/2, 19259-18260/1/2 suprafata de teren este de 1125 mp, iar parcela în cauza este delimitate pe toate laturile prin gard despartitor de vecini. Se mai arata ca situatia din CF nu corespunde cu situatia reala din teren.

In drept, reclamanta a invocat disp.art.34 - 40 din Legea nr.115/1938, iar în probatiune a depus la dosar extras CF si a solicitat efectuarea unei expertize, proba care a fost administrate de catre instanta.

Paratul Primarul Municipiului Taf ormulat întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila.

Prin sentința civilă nr. 12757/16.10.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis actiunea formulata de reclamantii si în contradictoriu cu paratii Primaria Municipiului T prin Primar, si dispunând rectificarea suprafetei de teren înscrisa în CF nr.79888 T de la 956. la suprafata de 1133. si anume pentru nr.cadastral 18261 - 18262/2 suprafata 723. iar pentru nr.cadastral 18259/1 - 18260/1/2 suprafata de 410. conform concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauza de expertul, care face parte integranta din prezenta sentinta; fără cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantii sunt proprietarii terenului intravilan în suprafata de 1125. si a casei din- T, dobandita prin cumparare nr.14016/2006 si nu a suprafetei de teren intravilan de 956 mp asa cum este eronat trecut în Cartea Funciara nr.79888 nr.cadastral 18261-18262/2, 18259-18260/1/2

Din concluziile raportului de expertiza efectuat în cauza de expertul a rezultat ca suprafata reala de teren înscrisa în CF nr.79888 T avand numere cadastrale 18261-18262/2, 18259/1-18260/1/2 este de 1133. si nu de 956. iar prin modificarea acestei suprafete nu se aducea atingere dreptului de proprietate al paratilor vecini.

de aceasta stare de fapt, instanta de fond a apreciat întemeiata actiunea reclamantei si în temeiul art.33 al.3 si art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996 a dispus dispune modificarea suprafetei terenului înscris în CF nr.79888 T avand numere cadastrale 18261-18262/2, 18259/1-18260/1/2, în sensul ca s-a trecut suprafata reala de 1133. si anume pentru nr.cadastral 18261-18262/2 suprafata de 723 mp iar pentru nr.cadastral 18259/1 - 18260/1/2 suprafata de 410.

Prima instanță a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Primăria Municipiului T prin Primar înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 22.12.2008, solicitând în principal admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe cu consecința respingerii acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată.

În motivare a arătat că, prin precizarea de acțiune, s - a propus rectificarea suprafețelor parcelelor cu nr. top 18261-18262/2 (de la 600 mp înscrisă in CF la 723 mp) și nr. top 18259/1-18260/1/2 (de la 356 mp înscrisă in CF la 410 mp) fără a se arăta dacă gardul (punctele A-F-G-H-B-C-D-E-I-A) este executat pe limitele de proprietate. Forma împrejmuirii prezentată in planul de situația, intre punctele H-B-C-D-E nu corespunde cu forma limitei de proprietate conform planului parcelar. De asemenea, se propune intabularea unui garaj și a două bucătării existente pe teren, fără ca aceasta să facă obiectul acțiunii prezentului dosar. Din raportul de expertiză si din probatoriul administrat in cauză nu a rezultat de unde rezultă excedentul de suprafață constatat in momentul executării măsurătorilor la teren. Dreptul de proprietate al Statului Român nu poate fi prejudiciat. Din probele administrate nu a rezultat dacă acest excedent de teren nu a vizat suprafața de teren a Statului Român cu care reclamantul se învecinează.

S - a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit art.36 din Legea nr.7/1996 orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile si existența dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului reclamantul nu face dovada faptului că ar fi urmat procedura administrativă.

Acțiunea introdusă nu a îndeplinit condiții prev. de art.36 din Legea nr.7/1996, considerându-se că este inadmisibilă.

Potrivit principiului efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară înscrierea dă naștere, modifică sau atinge drepturile reale și le face opozabile față de terți.

De asemenea, potrivit principiului relativității înscrierea unui drept se putea face numai împotriva aceluia care, la data înscrierii cererii in cartea funciară, era titularul dreptului cu privire la care se face înscrierea.

Potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.7/1996 dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.

La alin.2 al aceluiași articol, s-a arătat că radierea înscrierii dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale se va face in temeiul actului care exprimă consimțământul titularului la stingerea sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor.

Conform art.17 din Decretul lege nr.115/1938 drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, in temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă in cartea funciară.

Expertul, in cadrul expertizei, nu a menționat de unde provine sursa excedentului de suprafață constatat in momentul măsurătorilor pe teren.

Cu toate că prin adresa Direcției Urbanism a arătat acest aspect care a fost adus la cunoștința instanței de fond, prima instanță nu a ținut cont și a respins obiecțiunile.

S - a solicitat instanței de apel încuviințarea obiecțiunilor și trimiterea lor expertului pentru a răspunde la acestea ori un raport de contraexpertiză care să aibă drept obiectiv clarificarea excedentului de suprafață existent pe care îl solicită reclamantul și măsurarea tuturor parcelelor învecinate în urma verificării planului parcelat cu situația de fapt și cea din CF- uri.

Prin decizia civilă nr.733/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost respins apelul declarat de pârâta apelantă Primăria Municipiului T prin Primar împotriva sentinței civile nr. 12757/16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și și pârâții intimați, și, și.

Analizând sentința apelata in raport de critica formulată și probatoriul administrat, Tribunalul Timișa constatat că Judecătoria Timișoaraa reținut corect starea de fapt si a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale in materie in sensul ca reclamanții sunt proprietarii imobilului teren si casa din litigiu, prin cumpărare in anul 2006, iar din raportul de expertiza rezulta ca suprafața reala de teren in scris in CF nr. 79888 T cu nr. cadastrale 18261-18262/2, 18259/1-18260/1/2, este de 1133 mp, si nu de 956 mp, prin modificarea acestei suprafețe in cartea funciara neaducându-se atingere dreptului de proprietate al vecinilor, astfel ca situația din CF nu corespundea cu situația reala din teren, in speța fiind aplicabile prevederile art. 34-40 din L 115/1938, in condițiile in care au fost chemați în judecată și proprietarii vecini pentru a se verifica daca interesele acestora ar fi afectate prin admiterea acțiunii.

De altfel, contrar sustinerilor apelantei că expertul nu ar fi menționat sursa excedentului de suprafata constatata in momentul masuratorilor pe teren, expertiza si raspunsurile la obiectiunile formulate de Primaria Municipiului T precizeaza ca planul de situatie anexat la raport corespunde cu planul parcelar din zona, gardul de pe aliniamentul este executat pe teren pe limita de proprietate iar diferentele de suprafata provin din erori de masuratori sau din date declarative la intocmirea CF, astfel ca au fost indeplinite si conditiile prevazute de art.36 din L 7/1996, astfel ca exceptia de inadmisibilitate a actiunii invocata de parata- apelanta nu a fost incidenta in cauza.

Împotriva deciziei civile nr. 733/A/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pârâta Primăria Municipiului T prin Primar a declarat recurs, în termen legal, la data de 4 ianuarie 2010, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii intimaților reclamanți, ca neîntemeiată și nefondată.

În motivarea recursului, pârâta susține că atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor legale în materie, neținând cont de probatoriul administrat în cauză, fără a se stabili situația de fapt existentă în speța de față, susținând, totodată, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, nefiind îndeplinite condițiile reglementate expres în acest text.

În ceea ce privește expertiza tehnică întocmită în cauză, se susține că aceasta este deficitară, întrucât nu s-a stabilit de unde provine sursa excedentului de suprafață, constatat ca urmare a măsurătorilor pe teren, aspect cu privire la care s-au formulat obiecțiuni, respinse, însă, de instanța de apel.

Pentru aceste motive, pârâta a solicitat admiterea recursului, în principal și în subsidiar, conform celor de mai sus, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6 și 9 Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Prin concluziile scrise depuse în cauză, reclamanții și au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea ca legală a ambelor hotărâri, subliniind că temeiul de drept al admiterii acțiunii civile de rectificare F îl constituie dispozițiile art. 33 din Legea nr.7/1996 și 34 alin. 1 pct. 4, fiind îndeplinită condiția prevăzută în Ordinul nr. 634/2006 al ANCPI pentru rectificare suprafață de Relativ la obiecțiunile raportului de expertiză privind sursa excedentului de teren, reclamanții arată că prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că planul de situație anexat la raport corespunde cu planul parcelar din zonă, gardul este executat în teren pe limita de proprietate iar diferența de suprafață se arată că provine de la erori de măsurători sau din date declarative la întocmirea

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, în raport cu actele depuse și dispozițiile art.33, 34 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 și Ordinul nr. 634/2006 al ANCPI, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanții și sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în F 79888, nr. cadastral 18261 -18262/2, și 18259 -18260/2, compus din casa cu nr. 8 și teren intravilan de 956 mp, dobândit prin cumpărare.

Ca urmare, a documentației de unificare a nr. topo din, întocmită în anul următor, 2007, măsurătorile de teren au relevat că suprafața de teren înscrisă în F de 956 mp, în realitate este de 1125 mp, parcela în cauză fiind delimitată pe toate loturile prin gard despărțitor față de vecini, încă din momentul cumpărării imobilului.

În condițiile în care modificarea suprafeței reale de teren nu aduce atingere dreptului de proprietate al vecinilor și raportat la dispozițiile art. 33 alin. 3 și respectiv art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, Curtea constată că recursul de față este nefondat, cele două instanțe de judecată făcând o justă și corectă interpretare a dispozițiilor legale de mai sus.

În consecință, în baza art. 299, 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul pârâtei Primăria Municipiului T prin Primar împotriva deciziei civile nr. 733/A/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22 februarie 2010.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

RED. G /6.04.2010

DACT.B/11 ex/6.04.2010

INST.APEL- - - Tribunalul Timiș

INST.FOND- - Judecătoria Timișoara

Președinte:Erica Nistor
Judecători:Erica Nistor, Marinela Giurginca, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 148/2010. Curtea de Apel Timisoara