Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1876/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1876/2009-
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de reclamanții și ambii din S M,-/C, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL SMp rin Primar, cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 136/Ap din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost păstrată sentința civilă nr. 1083/16.02.2009 pronunțată de Judecătoriei Satu Mare, în dosar -, având ca obiect rectificare CF.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 08 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 15 decembrie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1083/16.02.2009 pronunțată de Judecătoria Satu mare în dosar nr.-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei SMi nvocată de aceasta și s-a respinge acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei MUNICIPIUL S prin Primar, pentru rectificare CF; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rin p. decizia 863/1983 emisă de fostul Consiliu al municipiului SMs -a atribuit conform art.1 din decizie în folosință pe durata existenței construcției numiților și soției sale suprafața de 100 mp. din terenul situat în S M-/a proprietatea Statului Român în suprafață totală de 1183. înscris în 4777/7, 4777/8, 4777/ 9 în suprafață de 3424. cu plata taxei anuale de 1 leu, fila 3 din dosar.
La fila 7 din dosar s-a depus în probațiune extrasul CF. 13011 în extenso din care rezultă că nr. top. 4777/7 a fost transcris în CF. 23690 S
Din cuprinsul extrasului CF. 23690 S M cu nr. top 4777/7 și căruia îi corespunde în natură grădină cu casă pe-/C reclamanții figurează ca proprietari ai imobilului casă cu titlu de construcție proprie și cu suprafața de teren de 100 mp. cu titlu atribuire, Statul Român figurând ca proprietar al terenului în suprafață de 1183 mp, fila 4 din dosar.
S-a depus în probațiune contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată prin care reclamanții au cumpărat imobilul din Cf. 23690, respectiv casa, predându-se la data perfectării contractului și terenul în suprafață de 1183 mp aferent casei.
Pe de altă parte reclamanții au cumpărat la data de 23.04.1982 imobilul casă în roșu de la vânzătorii și, terenul nefiind la acea vreme în circuitul civil.
Din probatoriul administrat în cauză instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților nu este întemeiată, nefiind îndeplinite disp.art.33-36 din Legea nr.7/1996, astfel că a respins acțiunea promovată, întrucât terenul figurează înscris pe Statul Român, reclamanții având în folosință atribuiți suprafața de 100 mp. din suprafața de 1183 mp. Pe de altă parte și la data vânzării, către reclamanți, terenul a fost în proprietatea Statului Român nefăcând obiectul vreunui contract de vânzare cumpărare, aspecte ce rezultă din evidențele de carte funciară.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, solicitând, în principal, admiterea apelului și desființarea hotărârii, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a soluționa cererea pe fond, așa cum a fost ea formulată, iar, n secundar,solicită schimbarea sentinței și admiterea cererii introductive, astfel încât să fie rectificată înscrierea de la poziția B 16 și B 17, dispunându-se restabilirea situației anterioare în CF.13011 S M, precum și dreptul de proprietate al Statului Român înscris în nr. 23690 S M cu nr. top. 4777/7; cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
În motivare a arătat că instanța de fond pare că a soluționat o cu totul altă cerere, având în vedere o cu totul altă stare de fapt, și situații juridice, care nu se desprind din conținutul colii CF. dar face afirmații despre ele ca și cum s-ar regăsi acolo. Practic, în opinia apelanților-reclamanți, judecătoria nu a soluționat cererea lor, astfel că se impune reluarea detaliată a stării de fapt, respectiv după ce au cumpărat casa în construcție și au desăvârșit lucrările și au solicitat înscrierea dreptului de proprietate în CF, li s-a atribuit suprafața de numai 100 mp. în folosință pe durata existenței construcției prin Decizia nr. 863/01.10.1983.
Prin decizia respectivă însă nu s-a dispus și trecerea suprafeței de teren ce depășește cei 100 mp. în favoarea Statului, așa cum scrie în CF, ci a rămas terenul în proprietatea vechiului proprietar, înscrierea Statului s-a făcut în baza unui proces-verbal. Drept urmare au fost depășite în mod ilegal limitele dispoziției organului în drept de atunci, adică a deciziei nr. 863/83, astfel că titlul în baza căruia s-a procedat la înscrierea Statului ca proprietar este nelegal, iar înscrierea sa ca proprietar s-a făcut tot ilegal. Acesta este de fapt conflictul judecătoresc.
În opinia apelanților-reclamanți, judecătoria, aparent s-a referit la cererea cu care a fost investită, dar nu a soluționat-o prezentând torsionat și ireal starea de fapt: pe de o parte, în motivarea sentinței se susține că la data cumpărării casei "terenul era proprietatea Statului Român" ceea ce nu este real, deoarece proprietari erau și, iar pe de altă parte că nu a făcut obiect al contractului de vânzare "ceea ce rezultă din evidențele de carte funciară", fapt care de asemenea este ireal deoarece contractul este la dosar. Aceste aspecte conduc la susținerea că judecătoria nu a soluționat cererea în fond, că deci se impune, au arătat apelanții-reclamanți, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum au cerut în principal.
În situația în care instanța de apel ar aprecia că, în spatele celor scrise, "printre rânduri", s-ar putea deduce că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile imperative ale legii în vigoare la data contractului, dispoziții potrivit cărora tot pământul dintre hotarele României este proprietate de stat, și deci la asta s-a referit judecătorul fondului prin susținerea că "la data vânzării către reclamanți terenul a fost proprietatea Statului Român", apelanții-reclamanți au considerat că se impune o apreciere a stării de fapt în regim de carte funciară și la ora actuală, adică astăzi, când acele dispoziții nu mai sunt în vigoare. Câtă vreme în CF. nu a fost înscris dreptul de proprietate nu se poate vorbi de un transfer legal al proprietății. Ori la data contractului, cum rezultă și au mai spus, proprietari CF. au fost vânzătorii.
De asemenea, s-a arătat că modul "în are a devenit" proprietar Statul face obiectul cererii apelanților-reclamanți de rectificare; Procesul-verbal întocmit - cu total abuz al juristului de atunci al Primăriei S M, mai harnic decât ar fi trebuit și mai obedient abuzurilor decât era necesar făcând uz prin abuz, în scris, inclusiv de acte normative și "sărind" peste procedurile legale, ori substituindu-se organelor "abilitate" (cum a fost cazul celor 100 mp) - nu este un mod legal de dobândire a proprietății, nici chiar de către Statul Român care este și trebuie să rămână un subiect de drepturi și obligații ca oricare altul.
Au apreciat că se situează în economia art. 34 din DL nr.115/1938, titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea nu a fost legal.
Apelanții-reclamanți au mai arătat că este adevărat și faptul că - cu o totală rea-credință și cu ignorarea dreptului lor de proprietate extratabulară - li s-a atribuit numai 100 mp. Dar aceștia au achitat adevăratului proprietar, familiei, prețul întregului teren; terenul este liber de construcții și aferent casei apelanților reclamanți și a considerat că se situează, în sânul dispozițiilor Codului civil și al raporturilor juridice civile legale, care sunt și trebuie să fie respectate de oricine; ar fi pentru Statul Român o îmbogățire fără justă cauză, să fie obligați apelanții-reclamanți să cumpere (așa cum dorește Primarul) pentru a doua oară terenul.
După restabilirea situației anterioare în CF. apelanții-reclamanți vor valorifica contractul încheiat cu vânzătorii. Nu este însă posibil fără restabilirea situației de CF așa cum au cerut.
Culpa procesuală a intimatei-pârâte este dovedită de refuzul manifestat de a soluționa cauza pe cale amiabilă.
În drept, s-au invocat art.34 punctul 1 din Decretul nr.115/1938.
În probațiune, au anexat extrasul CF 23690, decizia nr.863/83, coala CF 13011, taxa de timbru și timbrul judiciar.
Prin întâmpinarea formulată, PRIMARUL MUNICIPIULUI SMa solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, arătând că pe fond își menține cele arătate în întâmpinarea depusă în primă instanță.
A solicitat a se observa că din înscrierile de sub B 16 din CF. 13011 rezultat că preluarea în proprietatea Statului Român a cotei de 1183/3424 părți din teren s-a făcut în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966.
Astfel, apelanților-reclamanți li s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcției suprafața de 100 mp din teren, ulterior preluării, fapt confirmat de înscrierile din CF. de sub B 16 și 17. Afirmațiile apelanților-reclamanți, potrivit cărora prin decizia de atribuire nu s-a dispus și preluarea terenului de către Statul Român, este adevărată, întrucât, nu era necesar să se preia o parcelă ce se afla deja în proprietatea Statului Român. Drept urmare, nu au fost depășite nici limitele dispoziției și nici titlu în baza căruia s-a înscris Statul Român nu este nelegal.
În drept, a invocat art.115 Cod de procedură civilă, Legea nr.7/1996, republicată și actualizată.
Prin decizia civilă nr. 136/Ap din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a espins apelul declarat de reclamanții și cu domiciliul în S M,-/C, împotriva sentinței civile nr.1083/16.02.2009 a Judecătoriei Satu Mare în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL SMp rin PRIMAR, cu sediul în P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. S M; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Sub aspectul desființării hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum se susține, în principal, de către apelanți, tribunalul a reținut că nu sunt incidente disp.art.297 Cod procedură civilă, întrucât față de dispozițiile legale de drept material și probele administrate în cauză instanța a soluționat pricina cercetând fondul, finalizat cu respingerea acțiunii promovată de către reclamanți.
Cât privește solicitarea susținută, în secundar, tribunalul a analizând sentința apelată, a reținut că apelanții nu se pot prevala de un titlu care să justifice modificarea prin radiere sau rectificare a înscrierilor din carte funciară 13011 S
Din istoricul cuprins în CF. nr. de mai sus s-a reținut faptul că parcela inițială 4777 s-a transcris din CF. nr.620 în CF. nr.13011 în favoarea proprietarilor tabulari, și, minori, cu titlu juridic donațiune parcelat ulterior prin dezmembrare în nr. topo noi 4777/1, 4777/2 (6), 4777/3, 4777/4, 4777/5 (8), 4777/6, 4777/7, 4777/8, 4777/9 (12).
Parcela de sub nr. top 4777/7 în suprafață de 1183 mp. a fost preluată de Statul Român (16) în baza Decretului nr.218/1960 și respectiv nr.712/1966, din care s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcției suprafața de 100 mp. în favoarea apelanților, conform Deciziei 863/1983, transcrisă în CF. 23690.
Împrejurarea invocată de apelanți, că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 23.04.1982 apelanții ar fi achitat cu titlu de preț inclusiv valoarea terenului, nu constituie temei pentru restabilirea situației anterioare astfel cum au solicitat apelanții în lipsa confirmării pe cale judiciară a executării antecontractului, în care părțile au cuprins "obiectul vânzării", distinct de cea a predării "unui șopron . și terenul aferent". De altfel, solicitarea acestora se întemeiază pe o interpretare greșită a înscrierilor din CF, întrucât Statul Român este proprietar asupra cotei de 1183 mp. din totalul 3424 mp. din teren (suprafața totală rezultând din parcelele 4777/6 în suprafață de 356 mp. 4777/7- 1165, 4777/9 - 1076 mp.), din care a atribuit în folosință suprafața de 100 mp. restul terenului rămânând în proprietatea statului, întabulat în baza Decretului 712/1966 și 218/1960, titlu ce nu a fost contestat de apelanți pe calea legilor speciale de reparație, la care face trimitere și art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998.
Față de aceste împrejurări de fapt nu este incidentă niciuna din ipotezele pentru care este permisă rectificarea înscrierilor în cartea funciară atât din perspectiva disp.art.34 din Decretul nr.115/1938, în vigoare la data efectuării acestei operațiuni, cât și a legii noi nr.7/1996, întrucât dreptul înscris nu a fost greșit calificat, titlul statului rămâne valabil atâta timp cât nu a fost desființat, efectele acestui act fiind și în prezent în vigoare, ca urmare a înscrierii în cartea funciară, iar înscrierea dreptului de folosință s-a realizat în concordanță cu cele dispuse prin Decizia 863/1983 emisă de Statul Român în calitate de proprietar tabular dar și a prevederilor din Legii nr.4/1973, care permitea atribuirea în folosință pe durata existenței construcției a suprafețelor de teren aferente acestora, cum este și cazul în speță.
Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat au declarat recurs reclamanții și, solicitând în principal casarea cu trimitere iar în subsidiar modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței civile nr. 1083/2009 a Judecătoriei Satu Mare, iar în consecință, a admite acțiunea astfel cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârile atacate sunt nelegale, instanțele omițând a verifica modalitatea prin care Statul Român a devenit proprietar asupra terenului din litigiu.
Recurenții susțin că au cumpărat terenul din litigiu de la fostul proprietar, împreună cu construcția, situație în care este inadmisibil ca să li se pretindă să mai cumpere o dată același imobil de la noul proprietar.
De asemenea, apreciază nelegală și modalitatea prin care, instanța de apel îi îndeamnă la o altă procedură, respectiv la "confirmarea pe cale judiciară a executării contractului", ceea ce ar fi imposibil de realizat, câtă vreme vânzătorul nu mai figurează întabulat în cartea funciară.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Asupra imobilului înscris în CF. nr. 23690 - S M, cu număr cadastral 4777/7, în natură grădină cu casă în suprafață totală de 1183. proprietari tabulari sunt Statul Român, asupra terenului (1183.) din anul 1983 și cei doi recurenți reclamanți, asupra casei, (tot din anul 1983 și 100. teren în folosință).
Așa cum a reținut și instanța de apel, parcela cu nr. top. 4777 s-a transcris din CF. nr. 620 în CF. nr. 13011 în favoarea proprietarilor tabulari, și, cu titlu juridic de donație, parcelată ulterior, ca urmare a dezmembrării în nr. top. noi 4777/1, 4777/2, 4777/3, 4777/4, 4777/5, 4777/6, 4777/7, 4777/8, 4777/9.
Parcela cu nr. top nou 4777/7, în suprafață de 1183. a fost preluată de Statul Român la 23.09.1983, în baza adresei nr. 277/1983 și a procesului verbal din 20 septembrie 1983 fostului Consiliu Popular al municipiului S M, în temeiul Decretului nr. 218/1960 și 712/1966, parcelă care la data de 5 octombrie 1983, în baza deciziei nr.863/1983 se transcrie în CF. nr. 23690 S M, teren din care, așa cum s-a arătat s-a atribuit reclamanților suprafața de 100. în folosință pe durata existenței construcției.
Din copia antecontractului de vânzare cumpărare, depus la fila 23 - fond, rezultă că la data de 23 aprilie 1982, recurenții reclamanți au cumpărat de la fostul proprietar tabular și soția acestuia, casa de locuit existentă pe imobilul din litigiu, neterminată la acea dată, împreună cu un șopron și terenul aferent, având suprafața de 1183. pentru prețul de 315.000 lei.
Este știut faptul că la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, terenul nu era în circuitul civil, iar casa nefiind terminată nu era notată în CF. împrejurări care au împiedicat perfectarea convenției intervenite între cele două părți contractante.
În prezent, atâta vreme cât dreptul de proprietate al statului nu este radiat din coala de carte funciară nu se poate vorbi de perfectarea antecontractului cu privire la terenul avut în vedere la data încheierii acestuia.
Pe de altă parte, vânzătorii încasând prețul nu mai au nici un interes pentru a solicita retrocedarea terenului preluat de stat în baza Decretului nr. 722/1966 și 218/1960, ceea ce au făcut actualii proprietari ai casei.
Este adevărat că aceștia nu au contestat titlul statului pe calea legii speciale de reparație, însă instanța de recurs apreciază, ținând cont și de decizia nr. 33/9 iunie 2008, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, că este admisibilă și acțiunea de față, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, câtă vreme prin aceasta nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori, securității raporturilor juridice.
Terenul din litigiu pe care este edificată casa recurenților, a fost preluat de Statul Român în baza celor două decrete evocate mai sus, ori această preluare s-a făcut fără titlu valabil, deoarece posesia statului nu a fost "netulburată", în sensul art. 1847 cod civil, ci "fundată și conservată" prin violență astfel cum se prevede în art. 1851 din același cod.
Potrivit art. 34 pct.1 din Decretul Lege nr. 115/1938, rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se poate cere de orice persoană interesată "dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile", dispoziție care se regăsește și în art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, republicată și actualizată.
Apreciind că întabularea Statului Român s-a făcut fără titlu valabil, Curtea de Apel Oradea urmează ca în baza art. 312 al. (1), coroborat cu art. 296 și 316, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă să admită ca fondat recursul civil de față, va modifica decizia civilă nr. 136/2009 a Tribunalului Satu Mare, în sensul admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 1083/2009 a Judecătoriei Satu Mare, pe care o va schimba în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, va obliga intimatul la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurenților, reprezentând onorariu avocațial în apel și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanții și ambii din S M,-/C, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL SMp rin Primar, cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 136 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică, admite apelul reclamanților și schimbă în parte sentința civilă nr. 1083 din 16.II.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în sensul că:
Admite ca fondată acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL S M și în consecință:
Dispune radierea inscripțiilor de carte funciară de sub B 16 și 17 din CF. 13011 S M și a înscrierilor de sub B 1 din CF. 23690 S M, cu privire la imobilul nr. top. 4777/7 S
Dispune restabilirea situației de carte funciară de sub B 1 - 4 din CF. 13011 S
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă partea intimată MUNICIPIUL S M să plătească părților recurente suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red. dec. - /21.12.2009
Jud.fond:
Jud.apel: -
Dact./04.01.2010
Ex.2
3 com./07.01.2010
recurenții reclamanți și ambii din S M,-/C, jud. S M, intimatul pârât MUNICIPIUL SMp rin Primar, cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, nr. 1, jud. SPreședinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica