Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.226 /
Ședința publică din 3 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de intervenienta COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B împotriva deciziei civile nr.250/A/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intervenienta recurentă COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B, consilier juridic, pentru pârâta intimată - SRL C se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și legal timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intervenientei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, timbru judiciar în sumă de 0,15 lei și delegația de reprezentare.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intervenientei recurente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate și admiterea cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost formulată, cu consecința dispunerii rectificării cărții funciare individuale nr.9657 C, nr.top.VIII/1/62/P, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate în cauză ca legală și temeinică, arătând că la 27.01.2005 a cumpărat prin act autentic imobilul înscris în CF 9657 cu nr.top.VIII/1/62/P, situat administrativ în C str.-.4.B cu 26,81% părți comune, iar dreptul său de proprietate a fost întabulat în CF, conform concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr.2448/208/15.06.2005, reclamanta - TEHNO PLUS SRL a chemat în judecată pârâta - SRL C, iar pentru opozabilitatea hotărârii și pârâta BCR - Sucursala C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rectificarea mențiunilor referitoare la proprietarii din CF 9657 ind. C, nr. top VIII/1/62/P-spațiu comercial, situat la parter, împreună cu 26,81% părți comune în indiviziune forțată evidențiate în CF colectivă 9347 C, prin înscrierea societății reclamante în locul societății pârâte care este proprietara de fapt și de drept a imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1417/11.04.2005 la BNP Asociați.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare mai sus amintit, a devenit proprietara imobilului din litigiu, iar pârâta este proprietara unui spațiu comercial vecin, situat tot pe str. -,.4.A, parter, impunându-se clarificarea situației de carte funciară.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.26 din Decretul-Lege nr.115/1938 și Legea nr.7/1996.
Prin sentința civilă nr.971/11.05.2007, Judecătoria Caransebeșa respins acțiune principală a reclamantei - TEHNO PLUS SRL C precum și cererile de intervenție în interes propriu a intervenientei - COM. SRL, COMPANIA NAȚIONALĂ, SA, - SA în contradictoriu cu pârâtele - SRL și BCR - Sucursala C pentru rectificare carte funciară, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanții - TEHNO PLUS SRL, intervenienta în interes propriu - SA, - COM. SRL, COMPANIA NAȚIONALĂ, SA.
COMPANIA NAȚIONALĂ, SA a solicitat modificarea sentinței civile nr.971/11.05.2007 ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: 1. prima instanță nu a inclus în motivare considerentele în baza cărora a respins cererea de intervenție în interes propriu, respectiv nu a luat în considerare că COMPANIA NAȚIONALĂ, SA deține un drept de proprietate asupra unui spațiu comercial situat la parterul blocului individualizat conform suplimentului nr.2 la raportul de expertiză întocmit de expert.
Se arată că dreptul de proprietate asupra spațiului identificat în CF nr.9657 C, nr. top VIII/1/62/P/5 de 40 mp împreună cu 26,81% părți comune în indiviziune forțată evidențiate în CF colectivă 9347 Caf ost dobândit prin Convenția nr.10817/02.07.1983 încheiată între fosta IJGCL C-S și Administrația de Stat -. Se arată că potrivit Adeverinței nr.2580/11.04.2005 a - SA Reșița ( succesoarea în drepturi și obligații a IJGCL C-S ) beneficiarul de investiții a fost Asociația de Stat - prin sucursala C-S, actualmente COMPANIA NAȚIONALĂ, SA, care a finanțat lucrările de execuție pentru spațiul comercial d e la parterului blocului 4,.B, din strada -.
Se susține că spațiul comercial respectiv este înscris ca mijloc fix în evidența contabilă a companiei încă din 1985, sub nr. de inventar -, cu denumirea,local agenție.4C C, figurând ca atare în registrul mijloace fixe din septembrie 1999.
Se precizează că COMPANIA NAȚIONALĂ, SA a preluat în proprietate patrimoniu RA Română căreia i s-a transmis patrimoniul RA a și Sportive, entitate care, la rândul său, a preluat patrimoniul fostei Întreprinderi de Stat -, conform bilanțului întocmit în 30.09.1990.
Se precizează că - SRL și-a întabulat, din eroare sau din rea-credință, dreptul de proprietate asupra întregului parter, locație unde funcționează, de fapt, 8 spații comerciale aparținând unor proprietari diferiți, astfel încât situația de CF nu este în concordanță cu situația faptică și juridică a proprietăților.
2. Motivarea primei instanțe este contradictorie și conține multe erori. După ce arată că, la un moment dat, instanța a reținut că - SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial prin contractul de vânzare-cumpărare nr.361/20.01.2005 ulterior, concluzionează că a devenit proprietară prin contractul nr.1417/11.04.2005.
3. Se arată că, în mod greșit, instanța a făcut aplicarea principiului,qui prior tempore potior jure întrucât, în speță, actele juridice față de care instanța aplică principiul, nu emană de la același autor.
În drept, invocă dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă, art.34 din Legea nr.7/1996 și art.34 din Decretul-Lege nr.115/1938.
Apelantele - TEHNO PLUS SRL, - COM. SRL, - SA au solicitat schimbarea în tot a sentinței întrucât, prima instanță, deși observă că situația de CF nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilelor de la scara A și B înscrise în CF colectivă 9347, respinge acțiunea și cererile de intervenție în temeiul unui principiu ce nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, în raport de dispozițiile art.36 pct.4 din Legea nr.7/1996 care prevede posibilitatea și situația în care se poate cere rectificarea înscrierilor din CF.
Se mai arată că nici una din părți nu a contestat expertiza tehnică și suplimentul de expertiză efectuat în cauză.
- SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor ca neîntemeiate.
Intimata arată că a achiziționat prin cumpărare, în baza contractului autentificat sub nr.361/27.01.2005 al BNP Asociați, imobilul înscris în CF ind. 9657 C, cu nr. top VIII/1/62/P, situat administrativ în C, str.-,.4,.B, parter, împreună cu 26,81% din părțile comune aflate în indiviziune totală, înscris în CF colectivă 9347 C, de sub A1 și B4 de la - SRL; că acest înscris îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de lege pentru încheierea unei convenții și a fost întabulat în CF.
Se susține că instanța de fond a apreciat corect că, în cauză, operează principiul,qui prior tempore potior jure (, cine e mai tare în timp, este mai tare în drept ), că în cuprinsul sentinței civile pronunțate în cauză a fost analizat atât în fapt cât și în drept cererea de intervenție în nume propriu a COMPANIEI NAȚIONALE, SA B ( pag.3, primul alineat ).
Se susține că, potrivit art.47 alin.6 din Legea nr.7/1996, întabularea unui drept de proprietate asupra unui imobil se efectuează numai în baza unui înscris original, hotărâre judecătorească, ori hotărâre a autorității administrative și nu adeverințe și documente contabile din gestiunea apelantei.
Cât privește faptul că imobilul nu ar proveni de la același autor se precizează că, potrivit extrasului de CF nr.9657 C, nr. top VIII/1/62/P,-,.B, parter, la Partea a II a -Proprietatea, la nr.4, - SA a transmis prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3149/2004 către - SRL dreptul de proprietate asupra scării B, întabulându-l în data de 13.01.2005, pentru ca apoi acesta să vândă către - SRL, prin contractul nr.361/27.01.2005, imobilul din-,.B, parter.
Prin decizia civilă nr.250/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de apelanta intervenientă COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B împotriva sentinței civile nr.971/11.05.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - SRL C, - TEHNO PLUS SRL C, - COM. SRL C și - SA
S-a respins apelul declarat de - TEHNO PLUS SRL, - COM. SRL, - SA împotriva sentinței civile nr.971/11.05.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că imobilul situat administrativ în C, str. -,.4,.B, situat la parter, înscris în CF nr.9657 C, nr.top VIII/1/62/P împreună cu 26,81% din părțile comune aflate în indiviziune forțată, înscrise în CF colectivă 9347 de sub A1 și B4, ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr.361/26.01.2005 al BNP, s-a transmis de la - SRL la - SRL, aceasta din urmă întabulându-și dreptul astfel dobândit în CF ( filele 43-45 dosar fond ).
Intervenienta - SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1417/11.04.2005, a înstrăinat către - TEHNO PLUS SRL spațiul comercial situat administrativ în-,.B, nr.top VIII/1/62/P, situat la parter, de 58 mp, înscris în CF nr.9657 C, împreună cu 26,81% din părțile comune aflate în indiviziune forțată, înscrise în CF colectivă 9347 de sub A1 și B2 ( fila 4 dosar ).
Potrivit extrasului de CF in extenso nr.9657 C ( fila 70-71 dosar fond), imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.361/26.01.2005, a fost achiziționat de - SRL de la - SA, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3149/2004 al BNP
Față de această situație se apreciază că, în cauză, operează principiul invocat prin hotărâre deoarece, prin transcriere, actul devine opozabil celor care au dobândit ulterior. Cum cel care a transcris mai întâi dreptul de proprietate este - SRL, această societate avea câștig de cauză, potrivit principiului menționat.
Tribunalul reține că situația juridică a spațiilor comerciale pe care le dețin apelantele, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuată de ing., nu poate fi clarificată pe calea unei acțiuni de rectificare de CF.
O astfel de acțiune presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții de admisibilitate, printre care și aceea a existenței unuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art.36 pct.4 din Decretul-Lege nr.115/1938 invocat, între înscrierea în CF și situația reală a imobilului trebuie să nu mai existe concordanță.
Ori, din studierea actelor juridice în temeiul cărora părțile au dobândit dreptul de proprietate și înscrierile de CF există o deplină concordanță. Existența deplinei concordanțe între realitate și starea tabulară a imobilului din litigiu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor invocate.
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în raport de probatoriul administrat, în temeiul art.295 Cod procedură civilă și art.296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelurile declarate în cauză.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B, solicitând modificarea deciziei civile atacate și admiterea cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost formulată, cu consecința dispunerii rectificării cărții funciare individuale nr.9657 C, nr.top.VIII/1/62/
Susține că pârâta - SRL și-a întabulat dreptul de proprietate asupra spațiului comercial d e la parterul scării al blocului nr.4 situat în C str.-, deși acest spațiu este împărțit între mai mulți proprietari, unul dintre aceștia, fiind chiar intervenienta care a construit pe cheltuiala sa acest spațiu pe care-l folosește și în prezent.
Reclamanta intimată - TEHNO PLUS SRL și intervenienta intimată Com SRL C și - SA au depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului intervenientei, susținând că părțile folosesc în natură imobilele așa cum le-au cumpărat, cu excepția recurentei care a construit acel spațiu comercial din fonduri proprii.
- pârâtă în cauză a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate în cauză, arătând că la 27.01.2005 a cumpărat prin act autentic imobilul înscris în CF 9657 cu nr.top.VIII/1/62/P, situat administrativ în C str.-.4.B cu 26,81% părți comune, iar dreptul său de proprietate a fost întabulat în CF.
Vânzătorul - SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus descris de la - SA C prin contractul autentic nr.3149/2004.
Pârâta consideră că a îndeplinit condițiile necesare de foră și de fond pentru întabularea dreptului său de proprietate în CF, că a fost primul cumpărător care a solicitat această întabulare, iar reclamantele și intervenientele nu au întabulat în CF dreptul lor de proprietate, care astfel nu a devenit opozabil terților.
Analizând recursul declarat în cauză, instanța îl găsește neîntemeiat și urmează a-l respinge după cum urmează:
Potrivit art.36 din Legea nr.7/1996 text de lege pe care se întemeiază acțiunea în rectificarea cărții funciare formulată de reclamantă, se poate solicita rectificarea înscrierilor din cartea funciară, invocându-se nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acestuia sau greșita calificare a dreptului înscris în favoarea unor terți care și-au în scris un drept real, dobândit cu bună credință, și prin actul juridic cu titlu oneros bazându-se pe cuprinsul cărții funciare.
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au stabilit în mod corect că nici reclamanta și nici intervenientele nu au făcut dovada că pârâtă - SRL și-a în scris în cartea funciară dreptul său de proprietate cu încălcarea dispozițiilor textului de lege mai sus arătat.
Dimpotrivă pârâta a făcut dovada că după dobândirea dreptului de proprietate prin act autentic a procedat la înscrierea acestui drept în cartea funciară potrivit art.20 din Legea nr. 7/1996.
Pentru a solicita rectificarea înscrierilor din cartea funciară, persoanele interesate ar putea solicita desființarea înscrisului autentic în baza căruia a fost efectuată în scrierea în cartea funciară, ori în lipsa unei asemenea hotărâri judecătorești prin care titlul pârâtei - SRL C să fie desființat, înscrierea dreptului său în cartea funciară este corectă.
Prin urmare, în mod corect atât prima instanță cât și instanța de apel au respins solicitările reclamantelor și ale intervenientelor, menținând în scrierea în CF a dreptului de proprietate a pârâtei - SRL C, înscriere ce este corect făcută potrivit art.20 din L 7/1996.
Urmează ca în baza art.312 alin.1 pr.civ. instanța să respingă recursul intervenientei în interes propriu COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B, și să mențină decizia recurată ca fiind temeinică și legală.
Intrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intervenienta COMPANIA NAȚIONALĂ, SA B împotriva deciziei civile nr.250/A/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./5.04.2008
Dact.GK/2 ex./17.04.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela