Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 233/R/2009
Ședința publică din 6 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 58/A din 16 octombrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ S, și, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat, în substituirea avocatei titulare doamna avocat, care depune împuternicire avocațială și delegație de substituire, reprezentanta pârâților intimați, și, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială la dosar - fila 30, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termenul legal și a fost comunicat intimaților.
Se constată că la data de 27 ianuarie 2009, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu părțile prezente.
La data de 3 februarie 2009, s-a depus la dosar, din partea pârâților intimați, și, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta reclamantei recurente.
Curtea, pune în discuția părților prezente, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului intimat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea excepției invocate, apreciind că intimata are calitate procesuală pasivă.
Reprezentanta pârâților intimați, și solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate precum și a sentinței civile nr. 3684/20 noiembrie 2007, urmând a se admite acțiunea formulată și precizată, conform motivelor invocate prin memoriul de recurs, pe care îl susține și verbal, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Reprezentanta pârâților intimați, și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 3684/29.11.2007 a Judecătoriei Zalăua fost respinsă ca nefondată cererea precizată de reclamantul împotriva pârâților Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, și privind rectificarea încheierii de întabulare și radierea procesului.
Reclamantul a fost obligat la 300 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în data de 7 decembrie 2006 între reclamant și a intervenit un contract de donație privind suprafața de 37.653 mp, teren extravilan notat în CF 2584/N număr cadastral 4259/1/4 și 4259/1/14.
La rândul lor pârâții -, - au formulat în cursul anului 2006 o cerere în instanță solicitând anularea titlului de proprietate nr. 41768/21010/2002 eliberat în favoarea lui, dar și a întabulărilor făcute în cărțile funciare 2753, 2754, 2755, 2756, 2757, 2758, 2759, 2760, 2761, 2762, 2763, 2764, 2765, 2766, 2767 și 2768.
Solicitarea lor a fost admisă în parte conform încheierii nr. 19747/14.12.2006.
La data formulării cererii de notare a procesului în cartea funciară nu era făcută nici o mențiune referitoare la actul de donație.
Conform prevederilor art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 Oficiul de Cadastru avea obligația de a efectua cuvenitele mențiune pentru a fi opozabile terților.
Faptul că notările în cartea funciară ale contractului de donație s-au făcut ulterior notării procesului, nu-i afectează întinderea dreptului de proprietate al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 58 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reținându-se următoarele:
Referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, s-a reținut că aceasta nu poate fi admisă în condițiile în care se atacă actul emis de către acesta.
Prin încheierea nr. 19747/14.12.2006 s-a notat în F nr. 2755 N Z nr. cadastral 4259/1/4 procesul promovat de și.
Este adevărat că în dosarul nr. 8695/2006 al Judecătoriei Zalău, acțiunea a fost introdusă doar de către, alături de și, însă faptul că în CF s-a trecut că și a pornit procesul alături de nu are relevanță din punctul de vedere a consecințelor juridice pe care le implică înscrierea unui proces în CF.
În ceea ce privește motivul de apel, cum că deși s-a cerut înscrierea procesului în mai multe cărți funciare și s-a notat doar într-una dintre acestea este neîntemeiat, în condițiile în care cererea a fost admisă în parte doar cu privire la CF nr.2755/N întrucât s-a constat că pe celelalte numere de carte funciară nu, cu care s-au judecat în dosar nr. 8695/2007 este proprietar.
Faptul că nu s-a înscris și într-o altă carte funciară nr. 2496/N procesul este real, însă în mod legal întrucât pentru această carte funciară nu s-a cerut înscrierea procesului și ca atare nu se putea dispune în acest sens.
Contractul de donație între și se referă la terenurile întabulate în CF 2584/N Z, nr. cadastral 4259/1/4 și nr. cadastral nou 4259/1/14 și s-a dispus înscrierea acestui act prin Încheierea nr. 19225/2006.
Referitor la apărarea apelantului că în mod greșit s-a înscris donația în CF nr. 2755/N și 2765/N, s-a reținut că aceasta este nefondată în condițiile în care nu s-a cerut în primul rând anularea Încheierii nr. 19225/2000 prin care s-a dispus întabularea donației în CF 2755/N, iar în al doilea rând în CF nr. 2765/N Z nu s-a notat nici un proces și nici vreun contract de donație.
Faptul că procesul civil notat îl are ca pârât pe iar dreptul de proprietate aparține reclamantului, nu este relevant în cauză atâta timp cât procesul se înscrie pe imobilul asupra căruia se poartă procesul indiferent de proprietarul acestuia.
Nici una din apărările invocate nefiind astfel întemeiate, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii cu admiterea acțiunii în sensul rectificării încheierii de carte funciară nr. 19747 din 14 decembrie 2006 întemeiat pe nevalabilitatea înscrierii, în sensul respingerii cererii de notare a procesului cu nr. 19747/14.12.2006 și radierea procesului notat sub B3 atât din CF nr. 2755/N Z cu nr.cad. 4259/1/4 - teren extravilan, cât și din CF nr. 2765/N Z cu nr.cad. 4259/1/14 - teren extravilan.
În motivarea recursului arată că atât instanța de fond cât și cea de apel au indicat în cuprinsul hotărârii un singur text de lege și anume art. 26(4) lit. c din Legea nr. 7/1996, ceea ce nu constituie o motivare. Acest text de lege stabilește felul înscrierilor ce se pot efectua în cartea funciară.
Dar aceste înscrieri trebuie să respecte principiile, procedura și condițiile înscrierii, potrivit normelor din Legea nr. 7/1996 i a procedurilor de lucru stabilite în Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor aprobat prin Ordinul MJ nr. 2371/C/1997, în vigoare până la data de 28 ianuarie 2007.
Instanța de apel, asemenea instanței de fond nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a cererii de înscriere, precum și a operațiunilor propriu-zise de notare a procesului în conformitate cu prevederile imperative ale Legii nr. 7/1996 și ale Regulamentului aplicabil la data operațiunilor.
Cererile în rectificare au ca obiect radierea, îndreptarea înscrierii oricărei operațiuni în cartea funciară - art. 33 (2), ocazie cu care se verifică și legalitatea actului a cărei rectificare se cere.
Cererea de notare a procesului a fost scrisă și semnată de, care nu este parte în procesul civil ce constituie obiectul dosarului nr- - conexat la dosarul nr- și nici nu are mandatul autentic și expres al pârâtei.
În CF nr. 2755/N Z, sub B 3 este notat procesul promovat de, pentru dosarul civil nr. 8695/2006, înscriere făcuta în baza încheierii nr. 19747 din 14 decembrie 2006 încheiere nelegală și care solicită a fi rectificată /anulată în sensul respingerii cererii de notare a procesului.
În CF 2765/N Z, sub B 3 este notat procesul pornit de și, în baza dosarului civil nr. 8695/2006, înscriere făcuta în baza aceleiași încheieri nelegale nr. 19747 din 14 decembrie 2006, care solicită a fi rectificată anulată în sensul respingerii cererii de notare a procesului și în această carte funciară.
la data semnării și înregistrării cererii în 14 decembrie 2006 nu avea mandatul autentic și expres al lui, mandatul fiind dat numai la data de 24 mai 2007, din conținutul acestui mandat rezultând că pârâtul nu are dreptul să facă înscrieri în cartea funciară.
nscrierea în cartea funciară poate fi făcută personal numai de partea interesată, art. 47 (5) din Legea nr. 7/1996.
Cererea nr. 19747 din 14 decembrie 2006, aflată la fila 21, are ca obiect înscrierea procesului civil nr- în următoarele cărți funciare din Z: 2753/N, 2754/N, 2755/N, 2756/N, 2757/N, 2758/N, 2759/N, 2760/N, 2761/N, 2762/N, 2763/N, 2764/N, 2765/N, 2766/N, 2767/N, 2768/, dar notarea se face numai în CF nr. 2755/N pentru procesul pornit de pârâta, iar în CF nr. 2765/N notarea se face pentru procesul pornit de și.
Încheierea nr. 19747/2006, trebuia să fie înscrisa în ambele cărți funciare la fel, ori înscrierile sunt diferite în cele două cărți funciare. Și acesta este motiv de nelegalitate, ce impune rectificarea situației de CF.
Contractul autentic de donație - de la fila 28 - privește suprafețele de terenuri întabulate în CF 2496/N Z și CF 2584/N Z, atât contractul de donație, cât și procesul se înscriu în CF nr. 2755/N și nr. 2765/N ambele a localității Z, procesul civil fiind notat în ambele cărți funciare.
Întocmirea contractului autentic de donație are loc în data de 07 decembrie 2006, în baza celor două extrase de CF 2496/N și 2584 /N din Contractul de donație, cât și procesul se înscriu în CF nr. 2755/N Z și nr. 2756/N
Această situație dovedește faptul că la data autentificării contractului de donație, pârâta OJCPI S nu operase în CF încheierea de carte funciară nr. 18089 din 21 noiembrie 2006 pentru înscrierea în cărțile funciare a operațiunilor de dezmembrare rezultate în urma încheierii Contractului autentic nr. 11525 din 20 noiembrie 2006.
Consideră că data donației și data cererii de întabulare depusă de donatarul recurent este anterioară datei cererii de notare a procesului, iar la data notarii procesului, proprietarul de CF era recurentul-reclamant care nu este parte în procesul civil.
Faptul că prin Încheierea nr. 19747/14 decembrie 2006 se notează procesul civil înainte de înregistrarea Încheierii nr. 19225 din 07 decembrie 2006 dovedește, de asemenea, că operațiunile din contractul de vânzare nu se înregistraseră nici la această dată, precum și faptul că înregistrările nu se fac în ordine cronologică, în funcție de data înregistrării cererilor și nici la data încheierii de CF ceea ce atrage anularea înscrierii nelegale.
Procesul civil are ca pârât pe, care este donatorul, dreptul de proprietate transferându-se în favorul donatarului reclamant în momentul autentificării contractului de donație, când donatarul acceptă oferta de donație a donatorului, respectiv în data de 07 decembrie 2006. procesului prevăzuta de art. 26 alin. (4) lit. c din Legea nr. 7/1996 se face și cu nerespectarea prevederilor art. 22 din lege care stabilesc ca înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia ce era înscris ca titular sau care și-a grevat dreptul.
În concluzie, consideră că Încheierea de CF nr. 19747 din 14 decembrie 2006 nu este legală, aceasta urmând a fi anulată, instanța urmând să dispună rectificarea acesteia și respingerea cererii de notare a procesului.
Faptul că prin Încheierea nr. 19747 din 14 decembrie 2006 s-a notat în CF nr. 2755 /N Z pe nr. cad. 4259/1/4 procesul promovat de și, chiar dacă nu este parte în proces nu are relevanță din punctul de vedere a consecințelor juridice pe care le implică înscrierea unui proces în CF.
Această motivare este greșită și contrară dispozițiilor imperative ale art. 47 (5) din Legea nr. 7/1996 care dă dreptul numai titularului acțiunii a cărui proces se cere a fi notat să formuleze și să depune personal cererea la OCPI sau prin mandatar cu procura specială, așa cum obligă alineatul (7) lit. a din cuprinsul art. 47, precum și art. 43 (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2371/C/1997.
La data la care intimatul-pârât a semnat și înregistrat cererea de notare a procesului în cele 16 cărți funciare, acesta nu avea nicio procură specială din partea intimatei-pârâte, care este reclamanta în procesul notat în CF, alături de și de.
procesul civil mai înainte de înscrierea contractului de donație autentic pentru care notarul public a indisponibilizat cărțile funciare pentru încheierea actului autentic, impune anularea actului operat anterior donație, fiind aplicabile prevederile art. 54 din Legea nr. 7/1996.
n decizie se susține că nu este întemeiat nici motivul de apel potrivit căruia deși s-a cerut notarea procesului în mai multe cărți funciare, procesul s-a notat numai într-o singură carte funciară cu nr. 2755/N, întrucât s-a constatat că pe celelalte numere de carte funciară nu, cu care s-au judecat în dosarul nr. 8695/2007 este proprietar.
Consideră că nici această motivare nu este de natură a justifica soluția dată. Intimatul-pârât, fără a avea mandatul soției reclamante și fără a fi parte în proces, a cerut înscrierea procesului civil ce constituie obiectul dosarului nr- în 16 cărți funciare, conform cererii de la 21, dar procesul civil a fost notat în CF nr. 2765/N Z cu nr. cad. 4259/1/14, sub 3 pentru procesul civil romovat p. de și, precum și în CF nr. 2755/N Z cu nr. cad. 4259/1/4 sub 3. pentru procesul civil promovat de. Ambele cărți funciare au fost depuse în întregime în dosar.
De asemenea, înscrierile operate sub B 3 în cele doua cărți funciare sunt diferite: în CF 2765/N Z se notează procesul civil promovat de și, iar în CF nr. 2755/N Z se notează procesul promovat de, otarea procesului făcându-se în temeiul aceleiași Încheieri nr. 19747 din 14 decembrie 2006 înscrierile trebuiau să fie identice în cele două cărți funciare.
Greșit reține instanța că în CF nr. 2765/N Z nu s-a notat niciun proces și nici vreun contract de donație.
Contractul autentic de donație pentru suprafața de 37.653 mp. teren extravilan, aflat la 4 si 28, fost autentificat la data de 07 decembrie 2006, donatarul a cerut întabularea dreptului de proprietate în CF în aceeași zi de 07 decembrie 2006, cererea de întabulare fiind aprobată prin încheierea de cf nr. 19.225 din data de 07 decembrie 2006, dreptul de proprietate dobândit de recurentul-reclamant prin donație fiind întabulat în CF nr. 2765/N Z cu nr. cad. 4259/1/14 pentru suprafața de 13.274 mp și în CF nr. 2755/N Z cu nr. cad. 4259/1/4 pentru suprafața de 24.379 mp.
Încheierea nr. 19225 din 07 decembrie 2006 este înscrisă în cele două cărți funciare menționate și dispune întabularea dreptului de proprietate dobândit prin contractul autentic de donație nr. 12089 din 07 decembrie 2006 în favoarea lui, operațiunea făcându-se sub B 4 în ambele cărți funciare. Cele două cărți funciare dovedesc contrariul celor reținute de instanța de apel.
Cu înscrisurile depuse în dosar de la 37-49 dovedit faptul că în realitate, imobilele-terenurile amplasamentele vechi urmărite de sunt în proprietatea unor terțe persoane:, și, care, la rândul lor, au susținut că aceste amplasamente au aparținut antecesorilor lor, motiv pentru care titlul lui a fost modificat în sensul reducerii suprafeței de la 33,5 ha la 30,89 ha, în baza a trei hotărâri judecătorești.
Astfel, instanța de apel a omis să observe faptul că la 40 depus Titlul de proprietate al lui, împotriva căruia intimata-pârâta au pornit procesul-civil - obiect al dosarului nr- conexat la dosarul nr-, prin actul depus a dovedit modificarea Titlului lui de la 33. 50 ha la 301 89 ha.
De asemenea, a depus schița amplasamentului ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate, schița aflată la 41, și în care sunt menționate 3 parcele pe care au fost eliberate titluri de proprietate pentru, și, titlul lui fiind modificat, și au solicitat reconstituirea dreptului lor de proprietate pe vechiul amplasament, în baza unor hotărâri inopozabile lui, motiv pentru care titlul eliberat a fost diminuat cu suprafața menționată în cele trei sentințe înscrise pe titlul modificat, reclamanții solicitând și radierea procesului-civil notat de.
A depus la dosar sentința civilă nr. 1155/2008, dată de Judecătoria Zalău în dosarul nr-, prin care instanța a respins cererea reclamanților, și pentru intabularea dreptului lor de proprietate - motivul esențial fiind lipsa documentației cadastrale opozabile pârâților și cu respectarea suprafețelor înscrise în parcelar și în schițele de punere în posesie.
La fila 45 din dosar, a depus Raportul de expertiza judiciara efectuată
în dosarul nr- (la care s-a conexat dosarul nr. 8695/2006), expertiză ce constată faptul că terenurile urmărite de se suprapun cu terenurile deținute de către, și.
Acest act împreună cu SC nr. 1155/2008 dovedesc faptul că atât (împreună cu reclamanții și din dosarul 4817/2007), cât si, I și susțin că aceeași suprafață de teren constituie vechile amplasamente pentru care cer reconstituirea dreptului de proprietate, cu deosebirea că ultimii trei au primit deja titlu de proprietate și dețin aceste suprafețe cerute și de.
Aceasta face ca pârâtul să nu aibă calitate procesuală pasivă în acest dosar și deci procesul-civil trebuie notat pe titlurile lui, și, persoane cu care însă intimata nu se judecă.
Deci, amplasamentul cerut de nu este în proprietatea lui sau a recurentului, actualmente suprafața de teren este proprietate unor terțe persoane și anume, și, care nu sunt pârâți în dosarul nr-.
nvederează instanței faptul că intimații nu dovedesc cu acte translative de proprietate dreptul la reconstituire pe vechile amplasamente ocupate actualmente de u, și în baza unor hotărâri judecătorești.
Pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ S, prin întâmpinarea de la 23-26, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pârâții, ȘI, prin întâmpinarea de la 28-29, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
în cartea funciară este o înscriere, după cum o definește rt. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 republicată, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează sa fie făcută.
Prin urmare nu se poate formula o cerere de notare a unui proces dacă cel înscris sau care trebuia să fie înscris în cartea funciară nu este parte în acel proces, nefiind atras în judecată în una din formele prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Pe de altă parte nu se poate susține că notarea se face asupra imobilului și este indiferent proprietarul acestuia, deoarece s-ar ocoli regula de mai sus. Instanța de apel se contrazice cu privire la această chestiune deoarece, cu privire la celelalte imobile cu privire la care recurentul și-a înscris deja dreptul de proprietate, admite că nu se poate nota procesul deoarece proprietar este o altă persoană decât cea chemată în judecată ca proprietar.
Chiar dacă art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 republicată prevede că notarea are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare,în legătura cu imobileledin cartea funciară, aceasta nu exclude aplicarea și a art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată, în sensul că înscrierea unui drept, deci și notarea unui proces, se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează sa fie făcută, dar, firesc, se cere și condiția ca cererea să aibă legătură cu imobilul.
Apoi, art. 25 din Legea nr. 7/1996 republicată prevede că " Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor. Dacă mai multe cereri de înscriere a drepturilor reale au fost depuse deodată la biroul teritorial, ele vor primi provizoriu același, urmând ca instanța sa hotărască asupra rangului fiecăreia. Dacă au fost depuse deodată mai multe cereri având ca obiect înscrierea mai multor drepturi de ipoteca asupra aceluiași imobil, ele vor primi același."
Față de aceste dispoziții nu se poate afirma, trunchiat, cum a făcut prima instanță, că la data formulării cererii de notare a procesului în cartea funciară nu era făcută nici o mențiune în cartea funciară referitoare la actul de donație, fără a se face referire și la regula care are în vedere prioritatea înscrierii cererii care a fost prima dată înregistrată.
Chiar dacă o cerere a fost înregistrată doar și nu a fost înscrisă în cartea funciară aceasta urmează a fi înscrisă prima iar o cerere înregistrată ulterior nu va putea fi operată în cartea funciară, și nici măcar nu va fi soluționată, cât timp prima cerere nu a fost soluționată. Nu se poate vorbi doar de înscrierile efective în cartea funciară și să se facă abstracție de înregistrările cererilor care urmează a fi înscrise, prioritatea rangului înscrierii are în vedere și prioritatea la înscriere în ordinea înregistrării cererilor altfel acest principiu ar fi golit de conținut prin modul arbitrar și aleator de stabilire a ordinii soluționării cererilor de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În sensul celor de mai sus este și dispoziția din art. 93 alin. 3 și 4 Ordinul nr. 2.371/C din 22 decembrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a birourilor de carte funciara ale judecătoriilor, în vigoare până la 29.01.2007, care prevedea expres și imperativ că " înscrierii este determinat de data și de ora înscrierii. poate fi schimbat prin convenția părților numai pentru ipoteci." dispoziție similară cu cea din art. 48 alin. 3 teza I și II din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.
Ori, rangul înscrierii impune și ca cererile să fie soluționate în ordinea înregistrării pentru că, dacă sunt soluționate în altă ordine, atunci principiul este distorsionat și lipsit de efecte. înscrierii este determinat doar de data înregistrării cererii și nu poate fi determinat sau alterat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin data sau ordinea soluționării cererii sau a unei cereri ulterioare înaintea unei cereri înregistrată anterior.
În cauză cererea reclamantului de înscrierea a dreptului de proprietate a fost înregistrată la data de 07.12.2006 sub nr. 19225 și a fost soluționată la data de 12.01.2007, după mai bine de lună de zile, iar cererea formulată de către la data de 14.12.2006 înregistrată sub nr. 19747 fost soluționată la data de 15.12.2006, la doar o zi de la înregistrare și anterior cererii reclamantului deși a fost înregistrată ulterior.
De asemenea, nu se poate susține, cum face instanța de apel, că înscrierea în cartea funciară a contractului de donație s-a făcut ulterior notării procesului, și nu afectează întinderea dreptului de proprietate al reclamantului. Dreptul de proprietate poate fi afectat și cu privire la exercitarea acestuia nu doar cu privire la întinderea sau existența sa și oricum înscrierile din cartea funciară trebuie să reflecte realitatea. Cât timp cererea formulată de către reclamant trebuia soluționată prima iar în urma înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului se constata că cererea pârâților de notare a procesului nu putea fi făcută deoarece reclamantul nu era parte în proces, atunci cererea de notare trebuia respinsă. Ba mai mult, nu doar dreptul de proprietate poate fi afectat prin notarea unui proces în alte condiții decât cele legale.
Nu în ultimul rând art. 47 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 republicată prevede că "Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se afla cartea funciară în care urmează sa se facă înscrierea." iar art. 43 alin. 1 Ordinul nr. 2.371/C din 22 decembrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de carte funciara ale judecătoriilor, în vigoare până la 29.01.2007, prevedea că "Cererea poate fi depusă de titularul de carte funciară sau de partea interesată, prin mandatar cu procură autentică sau legalizată, după caz, sau prin notarul public care a efectuat actul notarial susceptibil de înscriere în cartea funciară." dispoziție similară cu cea din art. 56 alin. 3 din Ordinul nr. 633/2006 care prevede că "Cererea poate fi depusă de titularul dreptului înscris în cartea funciară sau de persoana interesată, prin mandatar cu procură autentică, prin notarul public care a efectuat actul notarial susceptibil de înscriere, sau prin persoana fizică sau juridică care a întocmit documentația cadastrală. ʺ
În speță cererea de notare a fost formulată de către soțul uneia dintre părțile procesului a cărui notare se solicita. În sensul textului de mai sus noțiunea de parte interesată se referă la o persoană care are un interes în înregistrarea cererii, fiind parte în actul a cărui înregistrare se cere, sau o persoană care prin înregistrarea acesteia are anumite beneficii cuantificabile juridic. Soțul unei persoane care are calitatea de parte în proces dar care soț nu este parte în acel proces nu se încadrează în noțiunea de parte interesată, cum am definit-o mai sus, deoarece nu este parte în proces și nu are nici un beneficiu cuantificabil din depunerea cererii și notarea acestui proces în cartea funciară, fiind un terț față de toate acestea.
Procura judiciară autentificată sub nr. 578 este dată de către la 24.05.2007, ulterior depunerii cererii de către la biroul de cadastru și publicitate imobiliară din 14.12.2006 iar celelalte procuri judiciare date de către și chiar dacă sunt anterioare nu puteau fi luate în considerare deoarece cererea de notare nu a fost făcută în numele acestora ci doar în nume personal și în numele lui.
Cererea formulată de către în numele său personal trebuia respinsă deoarece acesta nu era parte în proces iar cu privire la cererea făcută de în numele lui, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară trebuia să sesizeze că cererea a fost înregistrată de un terț și nu de o persoană interesată și să o respingă ca atare.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 58 din 16.10.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o va modifica în sensul că, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3684/29.11.2007 a Judecătoriei Zalău pe care o va schimba după se va arăta în continuare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a OJCPI S va fi admisă și, în consecință, se va respinge acțiunea reclamantului față de OJCPI S având în vedere Decizia nr. LXXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă, decizie prin care se dispune că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Apoi, în temeiul art. 50 alin. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, urmează să admită cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și și, în consecință, va modifica în parte încheierea nr. 19747 din 15.12.2006 emisă de OCPI S în dosar nr. 19747/14.12.2006, în sensul că, în temeiul art. 49 din Legea nr. 7/1996 republicată, va respinge cererea introdusă de și cu privire la notarea în CF nr. 2755/N Z, nr. cadastral 4259/1/4 și CF nr. 2765/N Z, nr. cadastral 4259/1/14, a procesului civil promovat de și va dispune radierea notării de sub B3, din CF nr. 2755/N Z și de sub B3, din CF 2765/N
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimații, și, aflați în culpă procesuală față de admiterea recursului și a apelului, să plătească recurentului suma de 1516,9 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, doar acestea fiind solicitate, reprezentând onorariu avocat și taxe de timbru, potrivit chitanțelor depuse la dosar (fila 32 și 35 dosar recurs și fila 5, 17 și 42 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 58 din 16.10.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3684/29.11.2007 a Judecătoriei Zalău pe care o schimbă după cum urmează:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OJCPI S și, în consecință, respinge acțiunea reclamantului față de OJCPI
Admite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și și, în consecință, modifică în parte încheierea nr. 19747 din 15.12.2006 emisă de OCPI S în dosar nr. 19747/14.12.2006, în sensul că, respinge cererea introdusă de și cu privire la notarea în CF nr. 2755/N Z, nr. cadastral 4259/1/4 și CF nr. 2765/N Z, nr. cadastral 4259/1/14, a procesului civil promovat de.
Dispune radierea notării de sub B3, din CF nr. 2755/N Z și de sub B3, din CF 2765/N
Obligă intimații să plătească recurentului suma de 1516,9 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -- -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 23.02.2009
Judecător apel -, - Tribunalul Sălaj
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca