Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.250/2009-R
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârât MAȘTEI, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 21 județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 19-20 județul B, cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în str. - nr. 13,. 3 județul B, -, cu domiciliul în O-. 9 județul B, -, ambii cu domiciliul în O-. 10 județul B, cu domiciliul în O-. 11 județul B, - ca moștenitor al defunctei, cu domiciliul în O str. - nr. 15 - scara C. 50 județul B, Statul Român prin CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O p-ța - nr. 1 județul B, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B sector 5-, împotriva deciziei civile nr. 322/ din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 2439 din 08 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 11722/2001, având ca obiect: rectificare CF.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta pârâtă -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3/6.02.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual și pentru intimatul reclamant - lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațială nr. 130/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind restul intimaților pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este legal timbrat cu 10,5 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune copia unei adrese emise de către B SA, către partea recurentă,înscris pe care l-a comunicat și reprezentantului intimatului reclamant, act prin care i s-a comunicat recurentei că, suprafața de 3,10. reprezentând cota parte din antreul comun este cuprinsă în suprafața utilă de 78,91. înscrisă de altfel și în contractul de vânzare-cumpărare, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, în vederea completării probațiunii și încuviințarea probei cu martori, depune în acest sens la dosar o listă cu numele și adresele martorilor, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele. În esență, solicită a se constata că, hotărârea atacată a fost dată de către instanța de apel, în cadrul rejudecării, după casarea cu trimitere a primului apel d eclarat de către recurentă, contra aceleiași sentințe, casare ce a dispus-o Curtea de Apel Oradea, însă, nici în rejudecare nu s-au respectat întocmai îndrumările curții, astfel, tribunalul s-a limitat doar a administra proba cu expertiza în construcții, analizând starea de fapt doar prin această probă, nu a mai analizat nici una din restul susținerilor formulate de recurentă, proba cu martori a fost solicitată în scris, prin intermediul întâmpinării depuse pentru termenul din 28.01.2003 de către recurentă, inclusiv de către intimatul Consiliul Local O, deși nu s-a renunțat la proba testimonială, instanțele nu au examinat acest aspect, nefiind repusă problema în discuție, în concluzie, s-a dat o soluție contrară adevărului, pa baza unei situații de fapt modificate de către reclamant, după data la care a devenit proprietar al imobilelor de la apartamentele nr.19 și 20, situație pe care de fapt experta nu o cunoștea și nu o putea reconstitui la data efectuării expertizei ce a stat la baza hotărârilor judecătorești. Pentru acest fapt, se impune, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru administrarea probei cu martori și cunoașterea exactă a stării de fapt, cât și pentru ca instanța să examineze și să se pronunțe și asupra restului criticilor formulate și în trecutele cicluri procesuale, privind imposibilitatea juridică a admiterii unei cereri de rectificare CF, nefiind îndeplinite condițiile sale de admisibilitate prevăzute de art.34 din Decretul Lege nr.115/1938. Pe fond, solicită a se constata că, din examinarea comparativă a schițelor și releveurilor imobilului, de la data actuală, cu cele de la data când s-a sistat indiviziunea, prin coroborare și cu contractul de vânzare nr.22/2002 prin care recurenta a cumpărat apartamentul nr.21, sau 8, rezultat că antreul sau holul, nu era comun doar apartamentelor 19 și 20 ale reclamantului ci și apartamentului nr.19, al pârâtei recurente.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din concluziile scrise depuse în ședința publică de azi, cu cheltuieli de judecată. Referitor la motivele privind casarea sau modificarea hotărârii atacate, reprezentantul intimatului reclamant menționează că acestea sunt nelegale și neântemeiate, respectiv cererea de casare pentru administrarea de probe noi, în vederea audierii de martori, consideră că administrarea acestei probe nu se impune, deoarece nu ar duce cu nimic la lămurirea aspectelor cauzei și deslușirea adevărului, având în vedere că cererea de rectificare se bazează în primul rând pe acte de proprietate, pe măsurători și alte înscrisuri doveditoare administrate în cauză, iar de altfel, această probă a fost solicitată atât de către recurentă cât și de către intimatul Consiliul Local O în 2001 și 2003, însă nu a mai fost reiterată în fața celorlalte instanțe, în condițiile în care, prezenta pricină a fost în fața instanței de apel d e două ori. În ceea ce privește motivele de modificare a hotărârii, apreciază că în mod corect cele două instanțe, au stabilit, în două rânduri, atât înainte de casare cât și după casare, că acțiunea reclamantului este întemeiată, situație ce a fost confirmată de probele administrate în cauză, neavând nici o relevanță folosința existentă înainte de 1977, atâta timp cât la aceea dată s-a efectuat și sistare de indiviziune și o reântabulare a drepturilor de proprietate conform acestui partaj, dovada proprietății constituind astăzi cele înscrise în CF. Mai mult, după cum rezultă din schița întregului etaj și a întregului imobil cât și din procesul verbal de constatare la fața locului făcută de instanță, recurenta are acces comod și liber prin casa scărilor și coridorul deschis al imobilului, așa cum au fost concepute acestea, ca și căi de acces la toate apartamentele în mod independent, nefiind nevoită să treacă prin holul intimatului pentru a ajunge la apartamentul ei. Cu ocazia deplasării instanței la fața locului, recurenta și-a invocat preferința pentru casa scărilor care duce la apartamentul reclamantului, față de casa scărilor din fundul curții, pentru simplul motiv al aspectului estetic al primei scări, față de a doua, însă, după cum rezultă și din CF și din schița de unificare efectuată de către reclamant, cele două apartamente, 19 și 20 formează o singură unitate locativă pentru care antreul constituie unica cale de acces, având o singură baie case se deschide tot din același antreu, astfel, apreciază că este de neconceput, ca cineva să pretindă să aibă acces la apartamentul lui prin antreul altui proprietar, în condițiile în care are asigurată cale de acces printr-un coridor de acces separat, conceput în acest sens, iar din expertiza efectuată și refăcută, rezultă că există o eroare de calcul în ceea ce privește suprafața apartamentelor nr.19 și 20, respectiv o diferență de 2. diferență care justifică interesul reclamantului de a solicita rectificarea suprafeței apartamentelor înscrise în cartea funciară.De altfel, din colile de carte funciară rezultă că acest hol aparține faptic- și 20, apartamentul nr.21 are un hol, cu intrare separată, întinderea celor două apartamente nu încalcă în nici un fel exercitarea pe deplin a dreptului de proprietate a recurentei, asupra apartamentului nr.21 și nici accesul liber al acesteia la apartament.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2439 din 08.04.2003, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul, împotriva pârâților STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL O, și MAȘTEI.
Au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a autorității de lucru judecat invocate de pârâții Statul Român prin Consiliul Local O și pârâta.
S-a dispus rectificarea CF individual nr. 25370 și 25371 O, cu nr. top. 1986/2/XIX și 1986/2/20 ce provin din CF colectiv 25351 O și în care este intabulat dreptul de proprietate al reclamantului, în sensul că la foaia de avere se va înscrie că antreul comun celor două apartamente este de 17,69 mp, astfel că suprafața totală a celor două apartamente este mai mare cu 2,745 mp decât cea inițială înscrisă, urmând a se face cuvenitele mențiuni în CF.
Au fost obligați pârâții Statul Român și la plata cheltuielilor de judecată de 2.000.000 lei în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul situat în O,-, este înscris în coala de carte funciară colectivă nr. 25351 O, cu nr. top. 1986/2 și este compus din 22 de apartamente și 793 mp teren aferent. Coproprietari ai acestor apartamente sunt Statul Român, reclamantul și pârâții.
Reclamantul este proprietar, cu titlu de cumpărare, al apartamentelor 19 și 20 înscrise în colile de carte funciară individuală nr. 25370 O, nr. top. 1986/2/XIX și 25371 O, nr. top. 1986/2/20.
Conform foii de avere, din aceste funciare reiese că apartamentul nr. 19 are în componență 2 camere, chicinetă, baie, antreu, boxă, iar apartamentul nr. 20 are în componență 1 cameră, bucătărie, baie, antreu, boxă. În ambele se face mențiunea că antreul este comun apartamentelor 19 și 20.
Însă, deși acest antreu este înscris în cartea funciară în favoarea reclamantului, suprafața efectivă a acestuia, prin raportare a întregii suprafețe a celor două apartamente la cea înscrisă în CF, apare ca fiind mai mică decât în realitate.
Pornind de la această stare de fapt, reclamantul a inițiat prezenta acțiune civilă în scopul reglementării acestei situații.
Înainte de a analiza problemele de fond ale acțiunii, instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că pârâtul Statul Român prin Consiliul Local O, a invocat prevederile art. 34, 36 și 37 din Legea nr. 115/1938, susținând că acțiunea în rectificare se prescrie în termen de 10 ani când este pornită împotriva terțelor persoane ce au dobândit cu bună credință un drept real prin donație sau legat și în 3 ani împotriva terțelor persoane, ce au dobândit cu bună credință și prin act juridic cu titlu oneros un drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.
Însă, aceste dispoziții legale, după cum se poate observa, nu sunt incidente în prezenta cauză, nefiind în nici una din ipotezele normei legale invocate. Reclamantul nu solicită rectificarea cărții funciare împotriva unor terți dobânditori prin legat sau donație și nici prin act cu titlu oneros în condițiile art. 34 pct. 1 și 2, așa cum prevede legea.
De altfel, art. 36 din Legea nr. 115/1938 și art. 37 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, reglementează imprescriptibilitatea dreptului la acțiune cu privire la acțiunea în rectificare(sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea de fond, ceea ce în speță nu este cazul).
Prin urmare, pentru aceste motive excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că și aceasta este neîntemeiată și a respins-o pentru următoarele considerente:
Se invocă autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1278/1979 a Judecătoriei Oradea, prin care imobilul, în ansamblul său, a fost defalcat pe apartamente și respectiv magazine și depozite, stabilindu-se componența fiecărui apartament.
Însă, reclamantul nu solicită stabilirea unei situații contrare celei dispuse prin această hotărâre intrată sub puterea lucrului judecat, ci punerea de acord a acesteia cu situația faptică.
Prin urmare, întrucât nu există identitate de obiect, cauză și părți(conform art. 1201 cod civil), între prezenta acțiune și cererea ce a fost soluționată prin hotărârea invocată, instanța a respins această excepție.
Referitor la aspectele de fond invocate, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să calculeze diferența dintre suprafața înscrisă în CF și cea efectivă a apartamentelor 19 și 20.
Potrivit acestei lucrări, diferența de suprafață este de 2.745 mp, suprafață cu privire la care expertul a concluzionat că nu poate, din punct de vedere tehnic, să permită accesul altor persoane în afara proprietarului.
Din anexa lucrării de expertiză(fila 54) reiese că holul de la intrarea apartamentelor 19 și 20, respectiv antreul, așa cum este indicat în CF, are o suprafață utilă de 14,16 mp și de 17,69 mp construită. Expertul menționează la rubrica observații că acest spațiu este destinat pentru chicineta și boxa apartamentului 19, antreul și B chicinetă și boxa apartamentului 20. Deci această componență este cu situația de carte funciară, dar suprafața acestora indicată în colile individuale este în mod nejustificat cu 2,745 mp mai mică.
La solicitarea părților, instanța s-a deplasat la fața locului și s-au întocmit, conform art. 216 cod procedură civilă, procese verbale despre cele constatate.
S-a constatat că accesul în apartamentele 19 și 20, proprietatea reclamantului se face pe scara principală a imobilului. Apoi, accesul în aceste două apartamente se face prin antreul respectiv, despre care s-a putut constata fără echivoc faptul că, din construcție a fost proiectat să deservească o singură unitate locativă, care ulterior, în perioada comunistă, s-a compartimentat într-un mod nefiresc pentru a servi unui număr mai mare de familii.
În prezent nu există decât urmele compartimentărilor respective, însă, întrucât așa cum s-a arătat, acest antreu deservea un singur apartament, constructorul a permis accesul din acest hol către o baie ce aparține apartamentului nr. 19 și pe care reclamantul deși o poate folosi exclusiv, este nevoit să acceadă la aceasta în văzul vecinilor ce circulă în prezent prin acest antreu.
Această situație inedită este contrară principiilor asumate de legea civilizată legate de dreptul la intimitate și proprietate personală și reiese clar că a dat satisfacție ideilor comuniste ce impuneau conviețuirea în comun a locatarilor cu toate aspectele ei sordide.
Pe de altă parte, instanța a reținut că adevărata opoziție pentru intrarea lucrărilor în făgașul lor, este exprimată de pârâta, proprietară a apartamentului nr. 21, care este singura persoană ce invocă accesul către apartamentul său prin antreul anterior descris.
Apartamentul proprietatea acesteia este situat în curtea interioară a imobilului, ușa de acces în acesta fiind pe coridorul exterior al clădirii. Cercetarea la fața locului a condus la concluzia că la acest apartament se poate accede pe o scară secundară a imobilului, aflată în condiții bune sau pe scara principală, dar prin antreul ce deservește apartamentele 19 și 20.
În favoarea sa pârâta a invocat modul mai comod de trecere pe care îl oferă varianta scării principale, folosința îndelungată a acestei căi, precum și faptul că apartamentul său a constituit cândva împreună cu apartamentele 19 și 20 ale reclamantului o singură unitate locativă ce era deservită de antreul în litigiu.
Însă, după cum s-a mai arătat, antreul apare înscris în carte funciară ca fiind comun apartamentelor 19 și 20 și nicidecum 21.
Pe de altă parte, pentru considerentele arătate legat de buna administrare a spațiului și de posibilitatea accesului pârâtei pe scara secundară, instanța a apreciat că susținerile acesteia sunt neîntemeiate.
Prin urmare, în baza art. 36 pct. 4 și art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, instanța a admis în parte acțiunea precizată în sensul că a dispus rectificarea colilor individuale nr. 25370 și 25371 O în care apar înscrise apartamentele nr. 19 și 20, proprietatea reclamantului în sensul că suprafața construită a antreului comun celor două apartamente este de 17,69 mp, conform expertizei efectuate de expert ing., astfel că suprafața totală a celor 2 apartamente și a antreului comun este de 2,745 mp, mai mare potrivit situației faptice.
Față de cele anterior reținute, a respins celelalte capete de cerere - principal și subsidiar - formulate de reclamant ca neîntemeiate.
În baza art. 22 și art. 36 pct. 4, dispus înscrierea în foaia de avere a celor 2 apartamente că suprafața antreului comun acestora este de 17,69 mp.
În baza art. 274 cod procedură civilă a reținut că pârâții Statul Român și s-au opus admiterii acțiunii, astfel că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000.000 lei, reprezentând onorariu expert în favoarea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 443/28.04.2005, dată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 4260/2004, s-a admis ca fondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți, și Statul Român prin Consiliul Local O, împotriva deciziei civile nr. 406 din 24.05.2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o cu trimitere spre o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele deciziei.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Raportul de expertiză tehnică depus la dosarul Judecătoriei Oradea pentru termenul de judecată din 22.01.2002, precum și completarea acestuia - cuprinzând răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant - depusă la dosar pentru termenul din 02.04.2002, au fost întocmite în perioada anterioară lărgirii cadrului procesual prin extinderea acțiunii introductive față de alte persoane, decât părțile atrase inițial în proces. Astfel, lucrarea de specialitate în materie de construcții efectuată de expertul a fost întocmită în perioada în care în proces compărea în calitate de pârât doar Statul Român, ceilalți coproprietari ai imobilului din litigiu fiind introduși în cauză prin încheierea din 05.11.2002(fila 98 din dosarul nr. 11722/2001). În sfera persoanelor introduse în proces, din inițiativa reclamantului, la termenul de judecată anterior indicat, se include și partea recurentă. Dobândind calitate de parte pe parcursul desfășurării procesului, persoanele nou introduse în cauză au luat procedura în starea în care s-a aflat în momentul atragerii lor în proces, iar actele de procedură următoare s-au îndeplinit și față de ele. În acest context, este de reținut că recurenta nu a fost citată și nu a fost prezentă cu ocazia deplasării expertului la fața locului, în condițiile statornicite de articolul 208 alin. 1 cod procedură civilă, aceasta la data respectivă neavând calitate încă de parte în proces, ca atare, nu poate fi vorba de nulitatea lucrării de specialitate pentru că nu ar fi fost îndeplinită cerința prescrisă de textul de lege precitat, câtă vreme ea a luat procedura în starea în care se afla la data introducerii sale în proces, deci inclusiv sub aspectul probatoriului administrat până în acel moment în prezenta cauză. În perioada ulterioară, la cererea recurentei, s-a administrat proba privind cercetarea la fața locului, iar cât privește proba privind completarea expertizei tehnice, instanța de recurs a apreciat că aceasta a fost respinsă ca inutilă, în mod nejustificat. Astfel, în etapa judecării apelului, partea apelantă a insistat asupra cererii privind refacerea expertizei, elocvent fiind în acest sens memoriul cuprinzând poziția apelantei depus la dosar la termenul de judecată din 24 mai 2004. în pofida poziției exprimată de partea apelantă, în sensul sus arătat, problema invocată de apelantă a fost abordată de tribunal în mod superficial, instanța de apel rezumându-se a reține că pe parcursul termenelor derulate în fața acesteia, apelanta și avocatul său nu ar fi solicitat refacerea raportului de expertiză. Chiar dacă o atare cerere în probațiune nu apare ca fiind formulată, instanța era datoare, față de poziția exprimată în scris de partea apelantă, să pună în discuție necesitatea completării probatoriului administrat în fața instanței de fond, în condițiile statornicite de dispozițiile art. 295 alin. 2 din codul d e procedură civilă, mai ales că cererea având ca obiect completarea raportului de expertiză fusese respinsă ca inutilă de prima instanță, aspect de care tribunalul a înțeles a se preocupa.
Procedând în modalitatea expusă mai sus, instanța de apel a nesocotit mai multe principii care guvernează procesul civil. Este vorba de principiul rolului activ al judecătorului consacrat în textul articolului 129 din codul d e procedură civilă, îndeosebi în alineatul penultim al articolului precitat, care statuează asupra îndatoririi judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale, ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar și atunci când părțile se împotrivesc. Nu poate fi ignorat nici principiul contradictorialității, care în speță nu și-a găsit o corectă aplicare, în situația în care nu s-a dat curs cererii apelantei privind completarea lucrării de specialitate. Or, principiul aflat în discuție presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. În situația în care nu s-a admis proba propusă de partea apelantă încă în faza judecării cauzei în primă instanță, aceasta nu a avut posibilitatea de a oferi expertului lămuririle pe care le-ar socoti necesare în legătură cu obiectul lucrării, în condiții de contradictorialitate. În același context, este de adăugat că apelantei i s-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere că a fost considerată ca inutilă o probă aptă de a contribui la dezlegarea pricinii, prin intermediul căreia pârâta, în exercitarea drepturilor procedurale conferite de dispozițiile art. 192 alin. 1 cod procedură civilă, a înțeles a-și proba apărările formulate în cauză. Proba propusă de pârâta se impunea a fi administrată în situația în care lucrarea de specialitate s-a efectuat în perioada ce-a premers, neîndoios, efectuarea unei variante a raportului de expertiză prin asigurarea participării acesteia la desfășurarea lucrării, în condițiile statornicite de dispozițiile art. 208 alin. 1 cod procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, instanța a casat decizia atacată, a făcut aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 cod procedură civilă, în sensul că a dispus trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecarea cauzei în apel, acestuia aparținându-i competența de a soluționa apelul având în vedere obiectul cererii introductive formulată în subsidiar. Instanța de recurs a constatat că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă, dat fiind că este necesară administrarea probei la care s-a făcut referire mai sus, necesitatea administrării acesteia derivând din apărările de care a înțeles să se prevaleze partea menționată și care nu sunt susceptibile de o verificare amănunțită în absența unei lucrări de specialitate efectuată inclusiv în varianta propusă de către recurentă. Având în vedere soluția de casare totală a deciziei atacate, devine de prisos examinarea în recurs a motivelor ce vizează fondul pricinii, aspecte ce urmează a face obiectul cercetărilor ce vor fi întreprinse cu ocazia reluării ciclului judiciar.
Prin decizia civilă nr.322/A din 15 mai 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta MAȘTEI, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu intimații - pîrîți STATUL ROMÂN-CONSILIUL LOCAL O, în calitate de moștenitor al intimatei, -, și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.2439 din 08.04.2003, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost obligată partea apelantă să plătească părții intimate suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel - onorar avocat.
Procedând la rejudecarea cauzei în apel și având în vedere considerentele deciziei de casare cu trimitere spre o nouă judecare, tribunalul a apreciat apelul declarat ca fiind nefondat, pentru următioarele considerente:
Procedând la refacerea expertizei tehnice și potrivit obiectivelor solicitate de către apelant, situația de fapt reținută de prima instanță nu se modifică, astfel potrivit concluziilor expertului (fila 135 dosar), diferența de suprafață rezultată dintre suprafața utilă totală a apartamentelor 19 și 20 plus holul comun și suprafața utilă totală a apartamentelor înscrise în CF de 1,70 mp, nu este suficientă din punct de vedere tehnic pentru folosința sau accesul altor persoane fizice sau juridice.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că, așa cum se poate observa din schița imobilului, antreul face corp comun cu apartamentele 19 și 20, fiind menit constructiv a deservi cele două apartamente care la momentul edificării construcției constituiau un singur corp locativ.
Acest antreu apare înscris în cartea funciară ca fiind comun apartamentelor 19 și 20 și nu apartamentului 21, proprietatea apelantei, care are acces la acesta prin coridorul exterior al clădirii, uzând de o scară secundară a imobilului, aflată în condiții bune.
pe apartamente și înființarea colilor de carte funciară nr. 25370 și 25371, dar și a CF-ului 25372 O, s-a făcut prin sistarea de indiviziune efectuată în anul 1977, în cadrul dosarului 1799/1977 a Judecătoriei Oradea.
Potrivit schiței de defalcare întocmite în acel dosar, cele două apartamente au un antreu comun, iar la apartamentul nr. 21 este menționat un pasaj, pasaj care, potrivit concluziilor raportului de expertiză menționat nu poate fi utilizat.
Față de cele arătate, în baza art. 296 cod procedură civilă,instanța de apel a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu intimații - pîrîți Statul Român- Consiliul Local O, (, -, și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2439 din 08.04.2003, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care păstrat-o în totalitate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat apelantul să plătească intimatului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, timbrat cu suma de 10,5 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea administrării de probe noi sau reținerea spre rejudecare, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, la rejudecare, în baza rolului activ, în aflarea adevărului, se impunea administrarea probelor chiar cu opunerea părților, ori, acest principiu nu s-a respectat ci s-a limitat instanța doar la administrarea expertizei în construcții și a decis că starea de fapt nu s-a modificat, nemaiexaminând restul pretențiilor reiterate chiar prin concluziile scrise.
Referitor la probațiune, Consiliul Local a solicitat prin întâmpinare audierea ei ca martor și a vecinei (nu avea atunci, în 2002 calitatea de pârâtă), iar prin întâmpinarea ce a depus-o ea la termenul din 24.01.2003 a solicitat audierea martorei, cu martorii dorind a dovedi compunerea inițială a apartamentelor 19, 20, 21 la data la care și ea au devenit locatari, faptul că antreul sau holul era de pe vremea când era ocupat de antecesorii lor, comun celor 3 apartamente.
Deși proba s-a solicitat în scris, la care nu s-a renunțat, contrar deciziei de casare cu trimitere, nu s-a analizat în baza rolului activ pronunțându-se o soluție contrară adevărului, pe baza unei situații de fapt modificate de după data la care a devenit proprietar a apartamentelor nr.19, 20, situație ce expertul nu o cunoștea, impunându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare. Se impune o astfel de soluție și pentru a fi analizate celelalte capete de cerere privind imposibilitatea rectificării de CF, nefiind îndeplinite condițiile art.34 din Decretul Lege nr.115/1938.
Nu s-au examinat concluziile depuse în scris la dosar, din examinarea comparativă a schițelor și releveurilor de la data actuală și cele de când s-a sistat indiviziunea, prin coroborare și cu contractul de vânzare-cumpărare nr.22/2002 prin care s-a cumpărat.nr.21 sau 8 în altă numerotare- din care reiese că antreul era comun nu doar.19 și 20 ci și al celui cu nr.21.
În drept s-au invocat dispozițiile art.315 alin.1, 312 alin.2, 304 pct.5 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant, prin reprezentantul său și concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit copiei xerox a colii de Carte funciară nr.25351 O, imobilul având nr.top.1986/2 reprezintă în natură o casă colectivă compusă din 22 apartamente cu o suprafață de 793. teren aferent. Asupra.19, cu titlu de cumpărare s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui -2, iar asupra.20 -, -3,4, asupra.21 și 5-6, drepturi înscrise în anul 1970.
Asupra.21, s-a întabulat la 10.04.1981 -foaia nr.7, dreptul de proprietate în baza Decretului nr.223/1974, iar la 8 decembrie 1983 dreptul asupra.19 s-a transmis la Nora - nr.8 ce l-a înstrăinat la și -nr.11-12. Apartamentul nr.19 s-a vândut la 15.11.1990 intimatului, transcris în CF nr.25370 O, iar. nr.20 a fost vândut tot acestuia de proprietarul și la 19.1993, transcris la rândul său în altă coală CF nr.25371
La data promovării litigiului, recurenta avea doar calitatea de chiriaș a apartamentului nr.21, iar Statul Român prin Consiliul Local, conform întâmpinării depuse la 27.12.2001 a solicitat audierea acesteia ca martor pentru a dovedi starea de fapt, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, iar, ulterior, întrucât aceasta a devenit proprietar a apartamentului nr.21 -Coala CF nr.25372 O în baza Legii nr.112/1995 și implicit pârâtă, această probă nu mai putea fi administrată, calitatea de parte fiind incompatibilă cu cea de martor.
Din întâmpinarea depusă la dosar de fond -fila 131-132, de către recurenta pârâtă, se reține că aceasta a solicitat audierea martorului, cu care dorea a dovedi modul în care a fost defalcată inițial, pe apartamente casa și că.nr.21 avea holul comun cu apartamentele nr.19, 20, probă asupra căreia instanța a arătat că se va pronunța după efectuarea unei cercetări la fața locului, însă, după aceste fapt, a respins proba ca fiind inutilă cauzei.
Prin Decizia civilă nr.443/R din 28 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus casarea deciziei pronunțate în apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, reținându-se că s-a respins cererea de completare a raportului de expertiză, cu încălcarea principiului contradictorialității, câtă vreme, recurenta la data efectuării acestuia nu a fost parte în cauză și al dreptului la apărare, a rolului activ a judecătorului în aflarea adevărului, concluzionându-se că se impune efectuarea unei noi lucrări de specialitate.
Cu ocazia rejudecării cauzei în apel, s-a dispus refacerea raportului de expertiză, fără însă ca aceasta, pe toată durata litigiului să mai fi solicitat în probațiune audierea unor martori, ori, câtă vreme în considerentele deciziei recurate s-a făcut referire inclusiv la modul în care a fost defalcată inițial casa colectivă, la care apartament este antreul comun, care este calea de acces a recurentei la proprietatea sa, nu pot fi reținute apărările acesteia, în sensul că nu au fost analizate apărările sale, faptul că nu s-a indicat expres că au fost înscrise în concluziile scrise nu este de natură a duce la concluzia că nu au fost avute în vedere, criticile fiind nefondate.
Se mai reține din raportul de expertiză întocmit de ing.expert -, -filele 99-105 dosar apel, că expertul a avut în vedere la întocmirea lucrării releveul.20 și defalcarea pe apartamente din anul 1977. S-a concluzionat că, holul aferent celor 2 apartamente -19-20, avea o suprafață de 3,41. suprafața construită a celor două apartamente fiind de 121,36. cea utilă de 94,90. holul (coridor) de 3,41. a fost demolat și extins de intimatul la 14,30. A mai arătat însă expertul că, rezultă o diferență între suprafața utilă efectivă și cea din Cartea Funciară de 2,11. adică suprafața utilă este mai mică decât cea scriptică cu 2,11. astfel că, suprafața rezultată a holului a rămas doar de 1,70. insuficientă din punct de vedere tehnic a deservirii accesului altor persoane.
Din raportul de expertiză tehnică, întocmit în dosar nr.1799/1977 al Judecătoriei Oradea de inginer -filele 34-38 dosar fond, în baza căruia s-a dispus defalcarea casei în apartamente, a încheierii de întabulare nr.8864/1979 -fila 32 dosar fond, se reține faptul că.XIX este compus din 2 camere, chicinetă, baie, antreu, boxă, cu o suprafață construită de 57,98, apartamentul nr.XX fiind compus din o cameră, bucătărie, baie, antreu, boxă, cu o suprafață construită de 63,79. ori, raportul din dosarul de apel a concluzionat că aceste apartamente au o suprafață construită efectivă mai mică cu 2,11. decât cea scriptică.
Problema în speță, neanalizată de către instanțe este cea referitoare la apartamentul proprietatea recurentei, pe care l-a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.22 din 29.07.2002 -fila 180 dosar apel, și din care reiese că acesteia i s-a vândut pe lângă cele 2 camere aferente apartamentului nr.8 în suprafață de 78,91. și dependințe, constând în bucătărie, baie, antreu comun de 3,10. boxă la subsol, ori, tocmai aceasta este cauza neânțelegerilor dintre părți, acel antreu ce nu a fost analizat dacă era sau nu comun celor 3 apartamente din care două proprietatea intimatului reclamant și celălalt al recurentei.
Din raportul de expertiză, întocmit la instanța de fond de expert - -filele 52-54, se reține faptul că, peretele dintre cele două camere ale.20 a fost demolat, la fel și compartimentarea din antreul comun, astfel că, acesta este folosit în exclusivitate de către intimatul reclamant și căruia i-a fost practic atribuite prin constatarea că și-a mărit suprafața, fără însă ca recurenta să fie fost despăgubită pentru cota sa de proprietate reprezentând 1/3 din cei 3,10.
Potrivit procesului-verbal întocmit în urma efectuării cercetării la fața locului de către instanța de fond la 15.05.2002 -fila 59, încă din această perioadă holul comun a fost și este folosit doar de către reclamantul și deservit apartamentelor nr.19-20 proprietatea acestuia, existând și o ușă pentru acces la.nr.21 -proprietatea recurentei, care are posibilitatea de acces și din cealaltă scară a clădirii. Se mai reține că, părțile au confirmat că cele două apartamente nr.19-20 au format inițial o singură unitate locativă cu holul de acces comun acestora, transformările în sensul că acesta a deservit și.nr.21 s-au făcut după naționalizare, după care recurenta a devenit chiriaș a Statului Român, aspect arătat de reprezentantul Consiliului Local.
Din celălalt proces-verbal de cercetare la fața locului din 28.03.2003 -fila 145 dosar fond, se reține aceleași aspecte, că holul la data menționată deservea doar apartamentele nr.19-20 și că la.21 există posibilitate de acces printr-o curte interioară.
Este cert, conform celor expuse faptul că, anterior preluării imobilului reprezentând în prezent proprietatea recurentei -.nr.21 de către Statul Român, apartamentele nr.19,20 -proprietatea reclamantului, dobândită de la foștii proprietari tabulari, formau o singură unitate locativă, antreul în litigiu în suprafață de 3,10. o deservea doar pe aceasta, iar intrarea la.nr.21, în prezent proprietatea recurentei a fost deschisă prin același antreu doar urmare a naționalizării, astfel că în prezent s-a revenit practic la starea inițială a clădirii.
Problema însă este aceea că revenirea la starea inițială s-a făcut de către reclamantul fără acordul celorlalți coproprietari ai holului -recurenta, fără ca în prealabil să o fi despăgubit pe aceasta pentru cota sa de proprietate, și fără ca anterior să se fi procedat la sistarea coproprietății, poate pentru că acest hol este trecut în colile de carte funciară doar comun.19-20.
În măsura însă în care s-ar dispune revenirea la starea anterioară, s-ar genera noi litigii între părți, cu atât mai mult cu cât în prezent holul a fost mărit prin demolarea unui perete, deservind doar proprietatea reclamantului, iar pentru recurentă există posibilitatea de acces la proprietatea sa pe o altă scară a clădirii. Sigur că, în măsura în care nu ar mai fi existat o altă cale de acces, s-ar fi impus obligarea reclamantului la restabilirea situației anterioare, însă, din moment ce, astfel cum s-a arătat, există un acces prin altă parte, acest aspect ar genera doar noi litigii, ceea ce nu este de dorit.
Potrivit art.36 alin.1 pct.4 din Legea nr.7/1996, se poate solicita rectificarea înscrierilor de carte funciară, dacă înscrierea nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului, astfel că, datorită incidenței acestei dispoziții, raportat la considerentele expuse, instanța de fond a procedat la rectificarea colilor de carte funciară, criticile recurentei în sensul că nu s-ar fi putut dispune rectificarea colilor de carte funciară, apare ca nefondate. Mai mult, astfel cum s-a arătat mai sus, acest hol, antreul a fost evidențiat la foaia A doar ca fiind comun apartamentelor 19,20, nu și a.21, astfel cum de altfel a fost structurată clădirea anterior preluării unei părți de către Statul Român.
Conform art.481 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, ori, în speță, prin dispozițiile instanței, recurenta a fost practic deposedată de dreptul ce-l avea asupra antreului în suprafață de 3,10. din care deținea o cotă de 1/3 părți. S-a ajuns la această cotă prin deducție logică, antreul deservind 3 apartamente, din care unul al recurentei, nu se poate conchide decât că au avut cote egale fiecare apartament de câte 1/3 din suprafața totală de 3,10. deci, 1,03.
Deoarece, practic instanța a procedat la sistarea de indiviziune asupra acestui hol prin modul în care s-au rectificat înscrierile, fiindu-i atribuit astfel întregul reclamantului, cu ignorarea cotei recurentei, se impune aplicarea art.742 cod civil -inegalitatea părților date în natură se compensează în bani, respectiv obligarea acestuia la plata unei sulte reprezentând valoarea cotei sale de proprietate de 1,03. din antreu, partajarea în natură prin formarea de loturi ambelor părți nefiind posibilă în speță.
Faptul că recurenta nu a solicitat această compensație, nu este de natură a duce la concluzia că s-ar acorda plus petit, altceva decât s-a cerut, cu atât mai mult cu cât reclamantul prin cererea de chemare în judecată inițială a solicitat sistarea stării de indiviziune-însă fără sultă, față de Statul Român, apreciind că este vorba de o eroare a acestuia, ori, aceasta nu s-a dovedit, mai mult, culpa aparține lui raportat la cele expuse, în măsura în care s-ar menține dispoziția instanței de fond, fără acordarea compensației, s-ar aduce atingere atât art.481, 742 Cod civil cât și Protocolului adițional nr.1 al CEDO, ceea ce este inadmisibil, instanța având obligația de a rezolva această situație juridică în mod definitiv.
Valoarea antreului în litigiu, în suprafață de 3,10. a fost stabilită de către expertul - -filele 106-110 dosar apel, conform căreia aceasta este de 3820 RON la data de 31.08.2007, respectiv de 1120 RON/ astfel că, din cei 3,10. recurentei revenindu-i 1,03. deci aproximativ 1150 RON, actualizat conform indicilor de inflație la data plății începând cu data de 31.08.2007.
Raportat la toate considerentele expuse, fiind făcută o greșită aplicare și interpretare a art.481, 742 Cod civil, instanța de recurs în baza art.304 pct.9, artr.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în parte decizia recurată, iar în baza art.296 Cod procedură civilă va admite ca fondat apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 1150 RON cu titlu de sultă, ce va fi reactualizată cu începere din data de 31.08.2007 până la plata efectivă, conform indicilor de inflație.
Deoarece toată această situație a fost generată de culpa intimatului care a procedat la o sistare a stării de coproprietate fără acordul celuilalt coproprietar -, se apreciază că și culpa procesuală îi aparține, astfel că, în baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligat să-i plătească recurentei 1700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxe timbru ocazionate în toate ciclurile procesuale, înlăturându-se astfel dispozițiile prin care s-au acordat cheltuieli de judecată intimatului reclamant în toate fazele procesuale.
Se vor menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITEca fondat recursul civil introdus de MAȘTEI, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 21 județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 19-20 județul B, cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în str. - nr. 13,. 3 județul B, -, cu domiciliul în O-. 9 județul B, -, ambii cu domiciliul în O-. 10 județul B, cu domiciliul în O-. 11 județul B, - ca moștenitor al defunctei, cu domiciliul în O str. - nr. 15 - scara C. 50 județul B, Statul Român prin CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O p-ța - nr. 1 județul B, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B sector 5-, împotriva deciziei civile nr. 322/ din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime, în sensul că:
ADMITE ca fondat apelul declarat de apelanta MAȘTEI, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 21 județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în O str. - nr. 13. 19-20 județul B, cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în str. - nr. 13,. 3 județul B, -, cu domiciliul în O-. 9 județul B, -, ambii cu domiciliul în O-. 10 județul B, cu domiciliul în O-. 11 județul B, - ca moștenitor al defunctei, cu domiciliul în O str. - nr. 15 - scara C. 50 județul B, Statul Român prin CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O p-ța - nr. 1 județul B, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B sector 5-, împotriva sentinței civile nr.2439 din 8 aprilie 2003, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă reclamantul să-i plătească pârâtei 1150 RON, cu titlu de sultă, actualizată conform indicilor de inflație la data plății, începând cu data de 31.08.2007 și 1700 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Înlătură dispozițiile prin care s-au acordat cheltuieli de judecată intimatului reclamant.
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:17.02.2009
Jud.fond
Jud.apel / D,
Dact.
Data:24.02.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
