Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 251/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.251/2009-R
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanții domiciliată în, nr.618, județul B și din O,-, -,.3,.7, județul B, domiciliat în O,-, județul B și de către pârâții și -ambii domiciliați în O,-, județul B, -ambii în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai minorilor și din O,-, județul B, și din O, strada -, nr.23, -C 18,.7, județul B, în contradictoriu cu intimata chemat în garanție -SA O, strada - - I, nr.4, județul B, împotriva deciziei civile nr.91/A din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.3188 din 7 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-,precum și împotriva încheierii de ședință pronunțată în Cameră de Consiliu la data de 16.05.2008, prin care a fost admisă cererea de completare dispozitiv nr.91/A/2008, având ca obiect: evacuare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți și -ambii lipsă, reprezentantul lor, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 11.02.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, pentru intimații pârâți, -, -toți, lipsă, reprezentanta lor, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.19 și 8 din 5.02.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat și intimata chemată în garanție -SA O, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.74 din 12.02.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual Avocat.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul reclamanților, este legal timbrat, cu suma de 265,10 lei, achitată prin chitanța seria - nr.- din 12.02.2009, plus timbru judiciar în valoare de 1 leu, recursul formulat de către pârâți, este legal timbrat cu suma de 9,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, recurenții pârâți, prin registratura instanței, la data de 5.02.2009 au depus întâmpinare, după care:
Reprezentanta intimatei chemate în garanție depune întâmpinare, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta recurenților pârâți, depune la dosar o cerere de renunțare la recursul formulat, ca urmare a admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei atacate, formulată de către pârâți, nu mai are alte probe și solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
INSTANȚA, comunică câte un exemplar din întâmpinările formulate de către recurenții pârâți și intimata chemată în garanție cu reprezentantul recurenților reclamanți, respectiv un exemplar din întâmpinarea formulată de către recurenții pârâți, cu intimata chemată în garanție.
Reprezentantul recurenților reclamanți, în probațiune solicită obligarea intimaților să depună la dosar actul, tranzacția prin care intimații au fost despăgubiți de către - printr-o sumă în care au fost incluse inclusiv investițiile reclamanților, respectiv - 1.500.000.000 ROL, triplu față de cât au plătit pentru actul de adjudecare anulat, probă care cu încălcarea prevederilor art.172 Cod procedură civilă, i-a fost refuzată atât în apel cât și în recurs.
Reprezentanta recurenților pârâți, se opune față de cererea în probațiune formulată de către reprezentantul recurenților reclamanți, cu precizarea că există la dosarul de apel o adresă prin care se arată suma cu care au fost despăgubiți recurenții pârâți.
Reprezentanta intimatei în garanție, solicită respingerea cererii în probațiune formulată de către reprezentantul recurenților reclamanți.
INSTANȚA, respinge cererea în probațiune solicitată de către reprezentantul recurenților reclamanți, ca inutilă cauzei.
Reprezentantul recurenților reclamanți, raportat la indicarea unui alt domiciliu al recurenților pârâți la instanța de recurs, să înțeleagă că aceștia nu mai locuiesc în imobil.
Reprezentanta recurenților pârâți, precizează că în prezent, în imobil locuiește doar recurentul pârât.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurenților reclamanți susține recursul reclamanților atât împotriva hotărârii atacate cât și împotriva încheierii dată în camera de consiliu,solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru greșita compunere a instanței, necitarea legală a părților și nepronunțarea asupra tuturor motivelor de apel și apărările față de cererea de aderare la apel a intimaților, în subsidiar, admiterea apelului, respingerea cererii de aderare la apel a intimaților, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale astfel cum a fost întregită și precizată și respingerea acțiunii reconvenționale, inclusiv a obliga pârâții intimați de a readuce imobilul în litigiu la stadiul de folosință anterior evacuării recurenților și intrării acestuia în posesia pârâților intimați, precum și obligarea lor de a-și ridica toate materialele înglobate prin lucrările efectuate cu rea credință la apartament, iar în caz de refuz al pârâților, să fie autorizați reclamanții la aceasta, pe cheltuiala pârâților, respingerea cererii acestora de acordare a dreptului de retenție, ca inadmisibilă în principal, iar în secundar ca neântemeiat, cu cheltuieli de judecată în fond și apel. În esență, solicită a se constata că, în mod greșit instanța de apel a reținut că în perioada în care intimații au efectuat modificări, investiții la apartamentul în litigiu, au fost de bună credință și nu a dispus ridicarea acestora sau cel puțin compensarea în întregime a folosului netras cu investițiile; prima instanță de fond a reținut reaua lor credință sub toată perioada în care s-au aflat și se află în posesia imobilului în litigiu, aspect ce nu a fost atacat de către intimați, câtă vreme ei au invocat îmbogățirea fără just temei în cererea reconvențională și nicidecum a se constata buna lor credință, aceasta era inadmisibil de analizat de tribunal, fiind în primul rând o cerere nouă raportat la art.294 Cod procedură civilă, nefiind nici permisă prin această formă procedurală a aderării la apel, înrăutățirea situației apelantului principal, apărări ale reclamanților, invocate în întâmpinare, nu au fost analizate de către instanța de apel. Mai mult, solicită a se constata că, admiterea acțiunii reconvenționale și obligarea recurenților reclamanți la despăgubiri ar contraveni principiului conform căruia, nimănui nu-i este îngăduit de a se prevala de propria-i culpă pentru a beneficia de protecția unui drept, aceasta cu atât mai mult cu cât, prin dispozițiile Legii nr.7/1996, art.34 se definește persoana de bună credință raportat și la art.494 Cod civil, ori, la data intrării în posesie a intimaților, ulterior datei de 16.04.2004, asupra imobilului și efectuării investițiilor respective, era deja notat sub 12, la 4.09.2003, contestația la executare atât asupra executării silite cât și asupra evacuării reclamanților și avuseseră loc câteva termene de judecată în cadrul acestor litigii.Instanța de apel trebuia totodată să aibă în vedere neântrunirea condițiile materiale și juridice ale îmbogățirii fără just temei, iar în ceea ce privește dreptul de retenție reținut de instanța de fond în favoarea intimaților, acesta este nelegal, deoarece aceștia au fost de rea credință la efectuarea pretinselor investiții, ce nu le conferă dreptul de a folosi în continuare imobilul. Referitor la recursul formulat împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu, prin care a fost admisă cererea de completare dispozitiv, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris și în consecință să se constate că încheierea este nelegală și netemeinică în temeiul art.304 pct.6,9 Cod procedură civilă. În ceea ce privește cererea de renunțare la recurs formulată de recurenții pârâți, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acesteia.
Reprezentanta recurenților pârâți solicită a se lua act față de cererea de renunțare la recurs formulată de către recurenții pârâți, fără cheltuieli de judecată, iar în ceea ce privește recursurile formulate de către reclamanți,împotriva deciziei și a încheierii, solicită respingerea lor ca nefondate și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice, decizia fiind lămurită prin încheierea din 16 mai 2008, pentru considerentele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În esență, solicită a se constata că, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate atât de către pârâți cât și de către apelanții reclamanți, precum și asupra apărărilor părților, cererea de aderare la apel a fost găsită ca admisibilă, deoarece îndeplinea condițiile de formă și fond cerute de Codul d e procedură civilă. Referitor la despăgubirile solicitate de către reclamanți, acestea au fost respinse în mod corect de către tribunal, reținând faptul că în apel nu se pot face cereri noi, iar pe de altă parte, în favoarea pârâților a fost instituit un drept de retenție până la efectiva lor despăgubire pentru investițiile efectuate, astfel încât este imposibilă obligarea lor la plata de despăgubiri cu titlu de chirie, pentru aceeași perioadă, iar în ceea ce privește cererea de aderare la apel, cum că ea ar fi inadmisibilă, pentru că s-ar tinde la înrăutățirea situației recurenților, în propria cale de atac, aceștia nu au înțeles care este rostul și efectele unei astfel de cereri și că poziția și solicitările care se pot formula pe această cale, sunt cu totul diferite de cele ale unui intimat. În ceea ce privește dreptul de retenție, apreciază că acesta în mod corect a fost acordat de prima instanță și menținut de către instanța de apel, fiind îndeplinite condițiile în care literatura și practica juridică au considerat că se poate institui acest drept real de garanție. Cu privire la problema bunei credințe a pârâților. Cu privire la buna credință a pârâților, precizează că, că pe tot parcursul derulării procesului, aceștia au fost de bună credință, atât la data dobândirii imobilului cât și în momentul efectuării investițiilor, cu toate acestea, instanța de fond a reținut reaua credință a pârâților în momentul efectuării investițiilor, însă, apreciindu-le ca fiind necesare și utile, a obligat reclamanții la plata contravalorii acestora și câtă vreme aceștia au fost obligați să-i despăgubească, pârâții nu aveau nici un interes să atace această prevedere din sentință, iar faptul că nu au fost de acord cu motivarea hotărârii, este o altă problemă, fără relevanță juridică, iar în apel, tribunalul, în urma reaprecierii probelor, a menținut obligația apelanților la plata de despăgubiri, precum și dreptul lor de retenție, apreciindu-se că aceștia au fost de bună credință.
Reprezentanta intimatei chemate în garanții, solicită respingerea recursurilor formulate de către reclamanții și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată de la recurenții și solicită a se lua act că recurenții pârâți au renunțat la recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3188/07.05.2007 a Judecătoriei Oradea, a fost admisă în parte acțiunea principală modificată formulată de reclamanții, împotriva pârâților, în calitate de reprezentanți ai minorilor și.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali, -, în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai minorilor și - împotriva reclamanților pârâți reconvenționali și.
Au fost obligați pârâții - reclamanți reconvenționali să plătească reclamanților - pârâți reconvenționali 12.600 lei cu titlu de despăgubiri.
Au fost obligați reclamanții pârâți reconvenționali să plătească 17.973 lei - despăgubiri pârâților reconvenționali.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că cererea formulată de reclamanți privind evacuarea pârâților din imobil este întemeiată, deoarece aceștia nu mai justifică nici un titlu asupra imobilului în litigiu - situat în O, str. -. -, nr. 23, - 18,. 3,. 7.
Acesta a fost dobândit prin cumpărare la licitație de către pârâți, în urma unei licitații organizate de BRD în anul 2003, ulterior însă, prin contestația la executare formulată de reclamanții - pârâți reconvenționali - pârâții au pierdut proprietatea asupra imobilului - în prezent proprietari fiind reclamanții.
Dat fiind că în perioada cât au fost proprietari pârâții au efectuat o serie de investiții la imobil, până la restituirea acestora se impune stabilirea în favoarea lor a unui drept de retenție.
Dat fiind că pârâții reclamanți reconvenționali au efectuat o serie de lucrări de îmbunătățiri la imobilul în litigiu, lucrări apreciate ca fiind utile - apartamentul nemaifiind igienizat din anul 1955 - față de întrunirea tuturor condițiilor prescrise în materia îmbogățirii fără just temei se va dispune obligarea reclamanților la plata contravalorii acestora.
Cererea privind ridicarea lucrărilor executate nu poate fi admisă deoarece este imposibil - aceasta ducând la deteriorarea imobilului, cu excepția jaluzelelor care pot fi ridicate.
Pârâții au folosit imobilul în perioada 25.08.2003 - 02.10.2006 aducând atingere dreptului de proprietate al reclamanților, prin raportul de expertiză efectuat în cauză stabilindu-se că aceștia ar fi putut încasa o chirie de 12.600 lei - pentru intervalul de timp amintit. Având în vedere că la momentul intrării în stăpânirea materială a imobilului - pârâții-reclamanți reconvenționali au avut reprezentarea faptului că acesta a aparținut reclamanților -pârâți reconvenționali - dreptul acestora fiind recunoscut ca urmare a admiterii contestației la executare, instanța urmează să-i oblige la plata sumei mai sus arătate.
Cererea de chemare în garanție este neîntemeiată - având în vedere că s-a plătit de către BRD - Sucursala O suma de 150.000 lei - reprezentând prețul pentru adjudecarea inițială a imobilului. Pretinderea altei sume de la aceasta nu poate avea loc în condițiile în care s-a reținut cuantumul total al investițiilor pe care pârâții-reclamanți reconvenționali le-au făcut la imobil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții și - solicitând modificarea ei, în sensul admiterii în întregim eaa cțiunii principale astfel cum a fost întregită și precizată - și respingerea în întregime a acțiunii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție - respectiv obligarea pârâților de readuce imobilul din litigiu la stadiul de folosință anterior evacuării lor, obligarea pârâților de a-și ridica toate materialele înglobate prin lucrările efectuate cu rea credință la acest apartament, în caz contrar să fie ei autorizați să le ridice - respingând acțiunea reconvențională - inclusiv în ceea ce privește dreptul de retenție - ca inadmisibilă - în principal, în subsidiar ca neîntemeiată.
În subsidiar au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate - în sensul compensării în întregime a sumei de 17.405 lei, cu titlu de despăgubiri pretinse pentru investițiile efectuate de pârâți cu aceeași sumă reprezentând netras de apelanți până în prezent - la judecarea apelului cu obligarea lor la 350 RON lunar - până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză, sume reprezentând folosul netras de ei ca urmare a folosinței abuzive de către pârâții-reclamanți reconvenționali asupra imobilului în litigiu - și respingerea dreptului de retenție solicitat de aceștia din urmă, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de aderare la apel înregistrată la instanță la data de 26.11.2007 - apelanții și - au solicitat modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii reclamanților privind obligarea lor la plata sumei de 12.600 lei, reprezentând despăgubiri rezultate din folosul de tras - sau în subsidiar, reducerea acestei sume la 5.950 lei, modificarea în parte a hotărârii, în sensul majorării despăgubirilor acordate cu suma de 430 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante ale reclamanților-pârâți reconvenționali achitate de ei.
Prin decizia civilă nr.91/A din 5 februarie 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și în contradictoriu cu intimații, și chemata în garanție - SA, împotriva sentinței civile nr. 3188 din 07.05.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea.
A admis cererea de aderare la apel formulată de apelanții, în nume propriu și în reprezentarea minorilor și, împotriva sentinței civile nr. 3188/2007 a Judecătoriei Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A obligat pârâții reclamanți reconvenționali să plătească reclamanților-pârâți reconvenționali 5.959 lei cu titlu de daune.
A obligat pe reclamanții-pârâți reconvenționali să plătească pârâților-reclamanți reconvenționali și 430 lei cheltuieli de întreținere.
A respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de apelanții și.
A obligat pe intimații apelanți și să plătească apelanților și - 1.031 lei, cheltuieli de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în baza actului de adjudecare 1102/2003, întocmit de executorul bancar - pârâții reclamanți reconvenționali și - au cumpărat la licitație publică imobilul înscris în CF 49918 O - nr. top. 8520/2/7, în natură reprezentând un apartament compus din 3 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 63,6 mp.
Prin decizia civilă nr. 340/R/2005 Tribunalul Bihora dispus anularea actului de adjudecare, a înscrierilor de carte funciară efectuate în baza acestuia, dispunând restabilirea situației anterioare de carte funciară, ca urmare, reclamanții au redobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu.
S-a reținut că în perioada cât pârâții au fost proprietari asupra imobilului în litigiu, aceștia au efectuat o serie de lucrări la imobil, lucrări care profită reclamanților care au redevenit proprietari, motiv pentru care, în mod corect a apreciat prima instanță că sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză și i-a obligat pe reclamanți să plătească pârâților-reclamanți reconvenționali contravaloarea investițiilor apreciate ca utile, efectuate la imobilul în litigiu.
. fără justă cauză își are aplicabilitatea în speța de față, deoarece s-a produs o îmbogățire a patrimoniului reclamanților și o micșorare a patrimoniului pârâților, în afara unui raport juridic contractual între părți.
S-a apreciat de către instanța de apel că, nu se poate dispune obligarea pârâților de a readuce imobilul la stadiul anterior de folosință, deoarece aceștia le-au efectuat cu bună credință, prin ridicarea lor oricum apartamentul nu ar redeveni exact în forma inițială, respectiv la stadiul existent înainte de începerea lor, toate fiind apreciate ca utile și nu voluptorii - urmând ca, în mod real să le profite reclamanților; dreptul de retenție a fost instituit în mod corect - deoarece el constituie o garanție reală imperfectă care conferă debitorului obligațiile de restituire, dreptul de a reține bunul - refuzând predarea lui către creditor până la plata de către acesta a dreptului de creanță pe care debitorul îl are față de el. Pârâții-reclamanți reconvenționali au dreptul să păstreze bunul până la plata contravalorii investițiilor efectuate de ei, neavând nici o relevanță suma pe care banca a plătit-o reclamanților ca urmare a desființării actului de adjudecare, această împrejurare nefiind de natură a-i scuti pe reclamanți de la plata contravalorii investițiilor care le profită.
Ca urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reconvenționali, instanța de apel a respins-o ca neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că, apelanții și au criticat hotărârea și în ceea ce privește suma cuprinsă în lucrarea de expertiză efectuată în cauză - reprezentând contravaloarea investițiilor, însă aspectele invocate nu au fost reținute ca motive de natură să ducă la schimbarea hotărârii, deoarece - expertul a putut stabili valoarea acestora chiar în lipsa facturilor, iar lipsa acestora nu dovedește neefectuarea lucrărilor și nici o valoare mai mică a lor.
Nu a fost primită de tribunal nici cererea privind acordarea în continuare a sumei de 350 lei până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece pe de o parte este o cerere nouă în apel, iar pe de altă parte în favoarea intimaților a fost instituit un drept de retenție până la plata integrală a sumei de 4.805 lei rezultată în urma compensării.
Solicitarea apelanților de a se respinge cererea de chemare în garanție fost reținută de instanța de apel ca inadmisibilă, deoarece ea a fost formulată în prima instanță de intimații-reclamanți reconvenționali, deci numai aceștia se puteau plânge împotriva soluției pronunțate ori intimata BRD - cererea fiind respinsă, iar pe de altă parte, apelanții nu au nici un interes în promovarea unei astfel de cereri.
Prima instanță i-a obligat pe reclamanții reconvenționali să plătească reclamanților-pârâți reconvenționali 12.600 lei despăgubiri - pentru exercitarea posesiei asupra imobilului în litigiu în perioada 25.08.2003 - 02.10.2006, aducând atingere dreptului de proprietate al reclamanților, susținere ce în opinia instanței de apel a fost greșită, deoarece în perioada 16.04.2004-27.04.2005 - pârâții au fost proprietari tabulari - ca urmare, au fost îndreptățiți să exercite toate atributele dreptului de proprietate - inclusiv folosința asupra imobilului ei neputând fi obligați să plătească daune reclamanților pentru lipsirea lor de folosința în perioada cât aceștia din urmă nu aveau titlu.
Pârâții au cumpărat imobilul la licitație, fiind de bună credință, și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, neavând nici o culpă pentru desființarea dreptului lor de proprietate prin hotărâre judecătorească, ca urmare a unor neregularități produse cu ocazia vânzării la licitație.
S-a mai reținut că, pentru perioada ulterioară desființării titlului lor, aceștia nu pot fi obligați la despăgubiri, deoarece în favoarea lor a fost instituit un drept de retenție, ca urmare reclamanții nu sunt în mod nejustificat lipsiți de dreptul lor de proprietate - ca urmare suma la care au fost obligați va fi redusă la 5.950 lei.
Din probe rezultând că ei au plătit 430 lei cheltuieli întreținere care incumbau reclamanților, furnizarea utilităților fiind sistată pe motiv de neplată - situație față de care instanța de apel i-a obligat pe reclamanții-pârâți reconvenționali să le-o plătească reclamanților reconvenționali.
Față de cele de mai sus, apelul formulat pe apelanții și - a fost admis ca întemeiat, iar apelul formulat de și a fost respins ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 cod procedură civilă instanța de apel i-a obligat pe apelanții și să plătească apelanților și 1.031 lei cheltuieli de judecată - reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial în apel.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de apelanții și.
Au fost obligați intimații apelanți și să plătească apelanților și - 1.031 lei, cheltuieli de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Se constată că, prin cererea înregistrată la instanță la data de 24.03.2008, petenții și - -în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor și, au solicitat instanței lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului deciziei nr.91/A/2008, în ceea ce privește aplicarea prevederii "celorlalte dispoziții ale hotărârii apelate" care s-a dispus de către instanța de apel a se menține.
Prin încheierea dată în Cameră de Consiliu din data de 16 mai 2008, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de petenții și în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor și, în contradictoriu cu apelanții și, chemata în garanție -. B și în consecință, a explicitat dispozitivul deciziei civile 91/A/2008 a Tribunalului Bihor în sensul că:
A dispus compensarea sumei de 5959 lei cu 17835 lei până la concurența sumei de 5959 lei.
A dispus evacuarea pârâților reclamanți reconvenționali din imobilul situat administrativ în O, str. -. -, nr. 23, - 18,. 3,. 7 în natură reprezentând. 7, înscris în CF ind. 49.918 O cu număr top 8250/2/7 sub condiția plății sumei de 11.876 lei.
A instituit în favoarea pârâților reclamanți reconvenționale un drept de retenție asupra imobilului cu nr. top 8250/2/7 înscris în CF int. 49.918 O până la plata sumei de 11.876 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a constatat că, prin sentința civilă nr. 3188 din 07.05.2007 a Judecătoriei Oradeaa fost admisă în parte acțiunea principală modificată formulată de reclamanții, împotriva pârâților, în calitate de reprezentanți ai minorilor și.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali, -, în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai minorilor și - împotriva reclamanților pârâți reconvenționali și, potrivit dispozitivului.
S-a apreciat de tribunal că cererea este întemeiată, lămurirea dispozitivului este necesară pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare în mod corect - motiv pentru care ea a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs:-apelanții, solicitând admiterea acestuia, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare pentru greșita compunere a instanței, necitarea legală, nepronunțarea asupra motivelor invocate, apărărilor, în subsidiar, admiterea apelului, respingerea cererii de aderare la apel, modificarea sentinței, admiterea în întregime a acțiunii principale, respingerea celei reconvenționale, obligarea familiei la readucerea imobilului la stadiul anterior evacuării, la ridicarea materialelor înglobate în lucrările efectuate cu rea credință sau în caz de refuz, să fie ei autorizați în acest sens pe cheltuiala pârâților, respingerea dreptului de retenție, cu cheltuieli de judecată; - și -, în nume propriu și în reprezentarea minorilor, solicitând admiterea acestuia, completarea dispozitivului în sensul compensării sumei de 5959 lei cu suma de 17.835 lei, evacuarea sub condiția plății a 11.876 lei, instituirea unui drept de retenție pentru această sumă, menținerea celorlalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, recurenții, -, au arătat că s-a calificat greșit calea de atac ca apel, deși, acțiunea avea ca obiect evacuarea și plata unor despăgubiri de 100.000 RON, promovată urmare a întoarcerii unei executări și anulării unui act de adjudecare la licitație, astfel că, trebuia calificată calea de atac ca fiind recurs conform art.282/1, 404/2 alin.3 Cod procedură civilă.
Nu au fost legal citați la adresele indicate, era în arest, nu s-a pronunțat instanța asupra tuturor motivelor de apel, apărările față de cererea de aderare la apel, astfel că nu a fost rezolvat fondul. Au invocat inadmisibilitatea, netemeinicia cererii de aderare la apel, întrucât, principiul îmbogățirii fără just temei nu poate fi invocat, câtă vreme intimații au fost de rea credință și despăgubiți cu de trei ori valoarea actului de adjudecare pentru prejudiciile suferite urmare a întoarcerii executării.
Au solicitat despăgubiri și în continuare, după darea hotărârii invocând lipsa de folosință, conform art.294 Cod procedură civilă, au criticat inclusiv instituirea dreptului de retenție, ca fiind nelegal, drept ce de altfel nu conferă intimaților posibilitatea de-a folosi imobilul ci doar să refuze predarea, astfel că, au dreptul la folosul de tras nerealizat.
Dreptul de retenție, nu poate fi acordat decât de bună credință, ori, s-a reținut irevocabil că s-a invocat doar îmbogățirea fără justă cauză. Nu s-a pronunțat instanța asupra cheltuielilor de judecată neacordate. Greșit s-a reținut că intimații au fost de bună credință când au efectuat investițiile, nu a dispus ridicarea lor sau compensarea folosului de tras cu acestea, mai mult, fiind respins apelul lor, și cererea de aderare la apel trebuia să aibă aceiași soartă.
La data la care intimații au intrat nelegal în posesia imobilului, în CF s-a notat contestația la executare, aceștia au intrat în lipsa lor, iar bunurile le-au fost evacuate, ordonanța președențială de evacuare a fost atacată cu recurs, contestație la executare, acestea fiind respinse, aspecte din care se rețin că investițiile s-au făcut pe riscul lor, cu rea credință, în baza unui titlu precar, sub condiția rezolutorie.
Art.34 din Legea nr.7/1996 definește persoana de bună credință raportat la art.494 Cod civil, ca fiind aceea căreia nu-i este contestat un vreun fel dreptul și nu există vreo acțiune de contestare sau grevare a dreptului în CF, ori, la intrarea în posesie, asupra imobilului era deja notată o contestație la executare, reaua credință fiind demonstrată.
Nu erau întrunite condițiile materiale ale îmbogățirii fără justă cauză, apelul lor trebuia admis și respinsă în întregime cererea reconvențională, ei fiind prejudiciați prin vânzarea imobilului la un preț sun evaluat.
Nelegal s-a instituit dreptul de retenție -câtă vreme intimații au fost de rea credință la efectuarea pretinselor investiții ce nu le conferă dreptul folosinței în continuare a imobilului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299, 304 pct.1,5,6,7,9, art.312 alin.3,5 Cod procedură civilă, art.172 Cod procedură civilă.
Recurenții și au formulat recurs și împotriva încheierii de lămurire dispozitiv, dată în Camera de Consiliu din 16 mai 2008 de către Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și respingerea cererii în completarea dispozitivului formulată de intimații ca tardivă și inadmisibilă-în principal, iar în subsidiar, ca nelegală și neântemeiată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța de apel a admise cererea de completare a dispozitivului hotărârii, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art.281/1 Cod procedură civilă, acceptând practic un apel la cererea de aderare la apel, deși se formulase sub același aspect și recurs; dispozitivul deciziei putea fi în executare în formula dată inițial la pronunțare 5.02.2008, fiind definitivă, iar în caz contrar ar fi avut posibilitatea contestației la titlu în procedura prevăzută de art.401 alin.1/1 Cod procedură civilă și în nici un caz cea prevăzută de art.281/1 procedură civilă.
În drept, s-au invocat art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.281/1 Cod procedură civilă.
Recurenții, -, în nume propriu și în reprezentarea minorilor și, prin motivele de recurs au invocat că, dispoziția din decizie conform căreia se mențin celelalte dispoziții ale sentinței, apare ca greșită, întrucât dacă suma la care au fost obligați să fie modificată de la 12600 lei la 5959 lei și au fost obligați reclamanții la 430 lei cheltuieli de întreținere, reiese că trebuiau modificate și dispozițiile din sentință, deci trebuie completat dispozitivul pentru a ști exact suma la care sunt îndreptățiți în urma compensării și pentru că instituirea dreptului de retenție s-a dispus până la plata acestei sume.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.6,7, art.274 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de recurenții, -, în nume propriu și în reprezentarea minorilor și, din cuprinsul încheierii pronunțate în 16 mai 2008 de Tribunalul Bihor, se reține faptul că, a fost admisă cererea acestora privind explicitarea dispozitivului deciziei ce face obiectul recursului, în sensul celor solicitate prin motivele de recurs, astfel că, având în vedere cererea de renunțare la judecată depusă la dosar, în baza art.246 Cod procedură civilă, instanța de recurs va lua act de renunțarea la judecare a acestui recurs.
Cât privește recursul declarat de recurenții, -, se reține următoarele:
Obiectul acțiunii principale l-a făcut cererea privind evacuarea din imobilul situat în localitatea O, strada -.-, nr.23, -.3,.7, ori, astfel de capăt de cerere echivalează cu o acțiune în revendicarea dreptului de proprietate, evaluabilă în bani. Ca urmare, întrucât valoarea apartamentului în litigiu depășește 1 miliard de lei vechi (100.000 RON), acest aspect fiind notoriu, potrivit art.282 alin.1 Cod procedură civilă, în mod corect instanța a soluționat cauza în apel, pronunțând decizia recurată în complet format din 2 judecători, criticile în acest sens fiind nefondate.
Din cuprinsul cererii de apel -fila 2 dosar apel, se reține că și-a indicat domiciliul în localitatea O, strada -.- și reședința aleasă în, adrese la care a fost citată pentru primul termen de judecată. La data de 16.10.2007, în ședința publică din 16.10.2007 s-a invocat că aceasta se află în Penitenciarul Oradea. Deși s-a dispus citarea acesteia, conform filelor 33-34 dosar apel, Penitenciarul a comunicat că aceasta nu se află în evidențele sale, motiv pentru care, a fost citată la adresele indicate în cererea din apel, mai mult, a fost reprezentată de avocat, pe parcursul soluționării apelului nemai solicitându-se a fi citată de la alt domiciliu sau Penitenciar, astfel că, procedura de citare a acesteia s-a făcut conform dispozițiilor art.85 și următoarele Cod procedură civilă, criticile fiind nefondate.
Potrivit art.293 alin.1 Cod procedură civilă, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, cerere ce se poate face până la prima zi de înfățișare.
Din cuprinsul dosarului de apel, se reține faptul că la primul termen de judecată-16.10.2007 s-au depus motivele de apel formulate de apelanții, cauza fiind amânată pentru ca intimații să se pronunțe asupra acestora, iar, la următorul termen de judecată din data de 27 noiembrie 2007, s-a depus cererea de aderare la apel, astfel că, nu s-au încălcat dispozițiile legale expuse, cererea fiind înregistrată până la prima zi de înfățișare conform cu dispozițiile art.134 Cod procedură civilă. Prin faptul că, instanța de apel a admis cererea de aderare la apel, s-a pronunțat implicit asupra apărărilor apelanților reclamanți. Doar dacă apelul reclamanților era tardiv, dacă s-ar fi retras, dacă era inadmisibil ori respins pentru alte motive ce nu implica cercetarea fondului, cererea de aderare la apel ar fi rămas fără efecte, apărările recurenților reclamanți în sensul că li s-a înrăutățit situația în propria cale de atac, față de dispozițiile art.293 Cod procedură civilă, apar ca nefondate.
Sub aspectul criticilor formulate pe fondul litigiului, instanța reține că într-adevăr buna sau reaua credință a pârâților este unul din aspectele esențiale în modul de soluționare a litigiului. Prima instanță a reținut reaua credință a pârâților, dar instanța de apel a apreciat că aceștia au fost de bună credință când au efectuat investițiile la imobil, pentru că le-au efectuat în calitate de proprietari ai imobilului, în vremea aceea.
Dar, imediat după adjudecare, reclamanții din prezenta cauză, au formulat contestație împotriva modului în care a fost efectuată executarea silită și împotriva procesului-verbal de adjudecare în favoarea pârâților. Ori, în situația dată, pârâții adjudecatari fiind citați și fiind parte în procesul având ca obiect contestația la executare, cunoșteau că imobilul a devenit un bun litigios, că exista riscul să-l piardă și cu toate acestea, au considerat oportun să facă investiții la imobil și să-l transforme potrivit gusturilor lor. O astfel de atitudine nu poate fi calificată decât ca rea credință, ca asumare a riscului că în cazul în care se anulează licitația și procesul verbal de adjudecare, să rămână fără investițiile efectuate; și aceasta pentru că, într-o astfel de situație temeiul juridic pentru dezlegarea acestei probleme îl constituiau prevederile art.488 și art.494 cod civil pe care le-au invocat reclamanții și nici-decum principiul îmbogățirii fără justă cauză pe care l-au invocat pârâții, principiu care poate fi invocat doar în cazurile în care nu există raporturi contractuale între părți, ori adjudecarea la licitație a imobilului este actul care leagă părțile, dacă e întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
Așa fiind, în mod greșit, instanța de apel a reținut buna credință a pârâților și mai departe a făcut aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Chiar dacă pârâții au intrat în posesia imobilului în baza unei ordonanțe președențiale, atâta vreme cât ei știau că există proces pe rolul instanței și chiar erau părți în acel proces în care li se contesta legitimitatea modului în care au ajuns să devină proprietari ai imobilului, ordonanța președențială fiind o măsură în care nu s-a prejudecat fondul cauzei, nu poate servi ca legitimare a acțiunilor săvârșite după intrarea în posesia imobilului, astfel încât să fie considerați de bună credință.
Ba mai mult, față de faptul că în final, licitația a fost anulată ca de altfel și adjudecarea, efectele anulării se produc și pentru trecut, deci ele urcă până în momentul în care s-a pornit licitația, astfel că se consideră că imobilul nu a fost vândut și a fost tot timpul proprietatea reclamanților.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța de apel a reținut că pentru perioadele ulterioare desființării titlului pârâților, aceștia nu datorează despăgubiri întrucât li s-a recunoscut un drept de retenție, dreptul de retenție nu implică dreptul de-a folosi bunul respectiv, ci doar dreptul de-a nu-l înapoia până la achitarea sumelor datorate de proprietar. În cazul în care detentorul se și folosește de bunul pe care îl are în detenție, el datorează despăgubiri proprietarului pentru toată perioada cât folosește bunul fără vreun drept.
Așa fiind, în mod greșit instanța de apel a respins cererea apelanților de a fi obligați pârâții la despăgubirile reprezentând folosul detras și pentru perioada ce a urmat după pronunțarea hotărârii primei instanțe, întrucât acest lucru este perfect justificat prin prisma prevederilor art.485 teza II Cod civil și art.294 alin.2 Cod procedură civilă, cuantumul acestora însumându-se pentru perioada 27.04.2005-12.02.2009 la 4.600 EURO.
Sub aspectul investițiilor făcute la imobil, ele nu pot fi calificate ca voluptorii, în schimb, indiscutabil că sunt, utile și unele chiar necesare (montarea contoarelor de apă caldă și apă, zugrăvitul) după cum altele au sporit confortul și valoarea imobilului.
Însă aplicarea principiului accesiunii prevăzut de art.494 nu trebuie înțeleasă în mod rigid, mai ales atunci când ridicarea acelor investiții și readucerea imobilului în starea inițială este practic imposibil și nici nu constituie o măsură economicoasă pentru nici una din părți. Astfel desființarea gresiei și faianței și montarea celei care a fost nu se poate fără a se distruge atât gresia cât și faianța, după cum și cea care a existat a fost distrusă și nu mai poate fi refolosită. Același lucru și în ceea ce privește geamurile sau ușa care au existat, după cum montarea unor radiatoare de căldură noi, chiuvete noi, la baie și bucătărie, ori adaptarea circuitului electric în raport de noua configurație a interiorului apartamentului nu pot fi considerate investiții de lux, ci utile, iar revenirea la situația anterioară înseamnă prelungirea stării conflictuale și nu este de dorit o astfel de rezolvare a problemei litigioase cu atât mai mult cu cât imobilul în litigiu continuă să facă obiectul garantării restituirii unui credit bancar, iar banca va continua să facă demersurile necesare pentru vânzarea lui spre a-și putea recupera măcar o parte din debitul neachitat.
Față de aceste considerente, nedorindu-se perpetuarea situației litigioase cu privire la acest imobil și apreciind că măsura obligării pârâților la readucerea apartamentului în situația de dinaintea adjudecării lui ori încuviințarea efectuării acestei operațiuni de către reclamanți pe cheltuiala pârâților este pe de o parte imposibilă, pe de alta neeconomicoasă și inoportună, ba chiar denotă un anume abuz de drept, instanța de recurs va păstra obligația reclamanților de a achita pârâților investițiile făcute, respectiv valoarea materialelor și a manoperei pe care le încorporează acestea.
Valoarea materialelor și manoperei încorporate de investițiile făcute de pârâții, se va reține ca fiind cea de 11.101 lei conform expertizei judiciare de evaluare, întocmite de expert inginer, fără a se include cheltuielile directe și indirecte aplicate de expert, în condițiile în care nu s-a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli de către pârâți.
În baza tuturor considerentelor expuse, instanța găsește întemeiat recursul reclamanților și în consecință îl va admite în temeiul art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și va modifica în parte decizia recurată în sensul că făcând aplicarea prevederilor art.296 Cod procedură civilă va admite ca fondat apelul reclamanților și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va stabili obligația pârâților de a achita reclamanților suma de 4600 EURO -cu titlu de despăgubiri și obligația reclamanților de a achita pârâților suma de 11.101 lei RON contravaloarea investițiilor la imobil și se va dispune compensarea reciprocă a datoriilor până la concurența sumei de 11.101 lei, rămânând în sarcina pârâților obligația de a plăti 1988 EURO, în favoarea reclamanților și va înlătura dreptul de retenție și condiționarea evacuării pârâților de plata vreunui debit și se va constata caducitatea încheierii din 16 mai 2008 de lămurire dispozitiv emisă de Tribunalul Bihor, (întrucât în urma compensării pârâții vor avea obligații de plată față de reclamanții ); se va menține restul dispozițiilor sentinței apelate; va fi respinsă ca nefondată aderarea la apel formulată de pârâții apelanți pentru considerentele deja expuse, iar cât privește pretențiile de 430 lei cerute prin aderarea la apel, ce ar reprezenta cheltuieli de întreținere restante ce ar fi incumbat reclamanților și pe care le-au achitat pârâții, rezultă din adeverința nr.16/26 noiembrie 2007 emisă de Asociația de Proprietari - PC 18 O că acestea vizau perioada octombrie 2005-iunie 2006, perioadă în care pârâții au folosit apartamentul în litigiu, fără a mai avea vreun titlu locativ, astfel încât ei datorau întreținerea pe această perioadă și nu reclamanții, deci și aceste pretenții sunt nefondate.
Ca urmare a admiterii recursului reclamanților, instanța făcând aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă și constatând culpa procesuală a pârâților, îi va obliga pe aceștia din urmă la 478 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru, în favoarea recurenților, întrucât în primă instanță, în mod corect au fost compensate cheltuielile de judecată față de admiterea în parte atât a acțiunii principale cât și a acțiunii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la recursul declarat de pârâții și -ambii în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor și împotriva deciziei civile nr.91/A din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor și
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă, ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanții domiciliată în, nr.618, județul B și din O,-, -,.3,.7, județul B, domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu pârâții și -ambii domiciliați în O,-, județul B, -ambii în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai minorilor și din O,-, județul B, și din O, strada -, nr.23, -C 18,.7, județul B și intimata chemat în garanție -SA O, strada - - I, nr.4, județul B, împotriva deciziei civile nr.91/A din 5 februarie 2008 și împotriva încheierii din Camera de consiliu din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul reclamanților și în contradictoriu cu pârâții și -ambii în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai minorilor și și intimata chemat în garanție -SA O, strada - - I, nr.4, județul schimbă în parte sentința civilă nr.3188 din 7 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că:
Stabilește obligația pârâților de a achita reclamanților suma de 4600 EURO cu titlu de despăgubiri și obligația reclamanților de a achita pârâților suma de 11.101 lei reprezentând contravaloarea investițiilor la imobil.
Dispune compensarea reciprocă a datoriilor, rămânând în sarcina pârâților, obligația de a achita suma de 1988 EURO în favoarea reclamanților.
Înlătură din sentință dreptul de retenție precum și condiționarea evacuării pârâților de plata vreunui debit de către reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate și respinge ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de pârâții.
Constată caducitatea încheierii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr.91/A/5.02.2008 emisă de Tribunalul Bihor.
Obligă intimații la 478 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurenților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:16.02.2009
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:19.02.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
