Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.253/2009-R
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul domiciliat în,-, județul S,în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL S M, cu sediul în S M,- 9. județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1509/D din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi băbești.
La prima și a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1509/D din 16 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect drepturi salariale, obligând reclamantul să achite pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă până la data de 10.12.2007, când, în baza art.65 Codul muncii, conform Deciziei nr.10/10.12.2007, i-a încetat contractul de muncă, iar din data de 28.10.2007, când, potrivit procesului verbal seria - nr.-/28.10.2007 emis de IPJ S M, a fost implicat într-un accident rutier, reclamantul nu s-a mai prezentat la muncă, decizia de încetare a contractului de muncă fiindu-i comunicată la data de 14.03.2008.
S-a mai reținut de prima instanță că, obiectul acțiunii îl constituie plata unor despăgubiri - salarii, care reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de pârât prin neclarificarea de către angajator a situației sale la locul de muncă și neacordarea preavizului la încetarea contractului de muncă.
După cum recunoaște reclamantul, prin interogatoriul adresat de pârâtă, acesta nu s-a mai prezentat la muncă de la data producerii accidentului, nu s-a mai prezentat la sediul firmei și nu a solicitat eliberarea carnetului de muncă în scopul angajării într-un alt loc de muncă, reținându-se de instanța de fond că, în perioada 28.10.2007-14.03.2008, reclamantul nu a prestat muncă la unitatea pârâtă, cererea de achitare a salariului fiind nejustificată din perspectiva art.154 Codul muncii, conform căruia salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Tot din interogator a rezultat că reclamantul nu a solicitat eliberarea carnetului de muncă în vederea reangajării în altă unitate, pârâta neputând fi acuzată că l-a obstrucționat pe reclamant în acest sens, neeliberându-i carnetul de muncă, reieșind totodată că, că reclamantul nu și-a prezentat demisia, dar nici nu s-a prezentat la unitate pentru a clarifica situația locului său de muncă, manifestând o totală pasivitate.
De altfel,prima instanță a mai reținut că,reclamantul nu a făcut dovada căutării unui alt loc de muncă în această perioadă (prezentare la interviu, completare cereri) și a refuzului de a fi angajat datorită situației carnetului de muncă. Mai mult, încheierea unui contract individual de muncă nu este condiționată de prezentarea carnetului de muncă.
Față de aceste aspecte, nerespectarea termenului de preaviz nu a produs în sine un prejudiciu material reclamantului, apreciind astfel instanța de fond că și cererea de acordare de despăgubiri apare ca neîntemeiată din perspectiva art.269 Codul muncii.
Totodată, s-a constatat de tribunal, că prin note de ședințe și concluzii scrise, reclamantul a formulat cereri noi, care, conform disp.art.132 Cod procedură civilă, nu au putut fi avute în vedere de instanță, având în vedere obiectul acțiunii (anularea deciziei; acordarea de despăgubiri egale cu salariile din 01.10.2007 și până în prezent).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței, admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs a invocat recurentul că, probațiunea propusă și administrată, ocolește dispozițiile Codului muncii, nefiind utilă cauzei în măsura în care angajatorul a dispus concedierea individuală pentru motive ce nu țin de angajat, Codul muncii nepermițând invocarea altor motive de fapt și drept decât cele cuprinse în decizia de concediere.
Apărările angajatorului în sensul că reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, neavând dreptul la salariu, nu-și au locul în speță, atâta timp cât el a fost concediat din motive ce nu țin de persoana sa și nici nu au fost cuprinse în decizia de concediere. Aceste nerespectări ale obligațiilor, ar fi putut conduce la măsuri disciplinare, chiar și așa s-ar fi putut apăra invocând obligația angajatorului de-a asigura condiții de muncă, revizia mașinilor. Pasivitatea angajatorului în efectuarea reviziilor a și fost motivul ce a dus la provocarea de daune societății.
Nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de concediere și nu a putut justifica în vreun fel măsurile luate, el a solicitat obligarea pârâtei la o apărare plauzibilă, cu toate că sarcina probei îi revenea acesteia și nu era interesul lui de-a lămuri cauza.
A solicitat plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, actualizate, celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, ori, pârâta nu a contestat întinderea acestora, iar, în măsura în care se va anula decizia, i se cuvin.
Motivele de fapt-provocarea de daune societății -cuprinse în decizia de concediere, nu se încadrează în cele prevăzute imperativ de art.65 Codul muncii, concedierea fiind dispusă cu nerespectarea procedurii legale, și lovită de nulitate absolută, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.65, 67, 75-78 Codul muncii, art.274, art.299, art.242(2) Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu și-a comunicat poziția față de recursul declarat în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Recurentul a fost angajat la societatea intimată în funcția de conducător auto, începând cu data de 1.05.2007, cu normă întreagă, fiind stabilit un salariu brut în favoarea acestuia de 450 lei -filele 3-4 dosar fond.
La data de 10.12.2007, intimata prin decizia nr.10 -fila 13 dosar fond, a dispus ca începând cu data de 10.12.2007 contractul individual de muncă al recurentului să înceteze, potrivit art.65 Codul muncii. Această decizia de concediere, nu a fost într-adevăr comunicată recurentului decât după controlul efectuat de ITM S M, însă, prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat anularea acesteia ci doar obligarea angajatorului la drepturile salariale.
Nici după depunerea deciziei la dosarul cauzei -24.04.2008 -fila 15 dosar fond, și comunicarea acesteia cu recurentul, acesta deși era reprezentat de avocat, nu a solicitat anularea ci doar a invocat că nu dorește reintegrarea în funcție. Sigur că, acesta a cerut intimatei să facă dovada comunicării deciziei, dovadă ce nu a fost depusă, însă, acestuia i s-a comunicat un exemplar prin intermediul instanței la 24.04.2008 și cu toate acestea doar prin concluziile scrise -filele 47-48, solicitat anularea deciziei, aspect față de care, în mod corect instanța de fond a analizat doar obiectul acțiunii ce nu a fost modificat, completat sau precizat anterior acordării cuvântului în fond din data de 9.10.2008, criticile aduse fiind nefondate.
Ca urmare, nefăcând obiectul analizei dosarului de fond decât pretențiile bănești solicitate de către recurentul contestator, în mod corect instanța nu a procedat la analiza valabilității deciziei de concediere, iar răspunsurile date la interogatoriu -fila 20 dosar fond, acesta a recunoscut că în 28.10.2007 a cauzat un accident de circulație, după care, a refuzat să mai lucreze până la rezolvarea inspecției tehnice a mașinii, a solicitat a-i fi eliberat carnetul de muncă, însă, nu pentru a-și găsi un alt loc de muncă.
Față de considerentele expuse, în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru perioada 28.10.2007-14.03.2008 când recurentul nu a prestat activitate, nu i cuvin drepturi bănești, raportat și la dispozițiile art.154 Codul muncii, conform cărora, acestea reprezintă contraprestația muncii depuse, de salariat, muncă ce însă acesta nu a prestat-
Tocmai datorită faptului că intimata nu a considerat necesar a desface contractul de muncă al recurentului din cauza neprezentării acestuia la locul de muncă, a emis o altă decizie de concediere pentru motive ce nu țin de conduita angajatului, decizie ce nu a fost contestată decât prin concluziile scrise, cu ocazia acordării cuvântului în fond, astfel că, apărările invocate nu pot fi luate în considerare.
Pentru toate motivele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că partea intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de, împotriva sentinței civile nr.1509/D din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:16.02.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:20.02.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
