Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 337

Ședința publică de la 10 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 3: Dan Spânu

Grefier: - - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 318 din data de 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 3385 din data de 21 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă, reprezentată de avocat și intimatul reclamant reprezentat de avocat

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul ca neântemeiată.

Avocat V pentru intimatul reclamant pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 3385 din 21.05.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.

S-a dispus rectificarea cărții funciare individuale nr.6288 a localității cu privire la pârâta, în sensul că latura de est a terenului acesteia situat în S- județul O, de vecinătate cu reclamantul, să aibă o lungime de 8,85. în loc de 9,04.

Pentru pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă 2678/2007, pronunțată de Judecătoria Slatina, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta și s-a stabilit linia de hotar între terenurile părților pe amplasamentul A- B = 8,85. conform raportului de expertiză tehnică.

Din analiza memoriului tehnic care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei, rezultă că în partea de est pe o lungime de 9,04. se învecinează cu reclamantul, iar pe partea de nord cu o lungime de 76,53. cu numitul.

Întrucât prin hotărârea judecătorească menționată s-a stabilit o altă lungime a laturii de est privind terenul în suprafață de 668 mp. proprietatea pârâtei, și anume 8,85. în loc de 9,04. cum apare înscris în cartea funciară, s-a dispus rectificarea cărții funciare a pârâtei, în sensul menționării unei lungim de 8,85. a laturii de est a terenului acesteia față de terenul proprietatea lui.

În ceea ce privește modificarea lungii laturii de nord a terenului proprietatea pârâtei, de vecinătate cu numitul, instanța de fond a apreciat că prin sentința civilă 2678/2007, a Judecătoriei Slatina, s-a stabilit cu putere de lucru judecat numai lungimea liniei de hotar din partea de est și nu există o altă hotărâre judecătorească irevocabilă care să stabilească altă situație decât cea menționată în cartea funciară.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul și pârâta, criticând sentința ca netemeinică și nelegală.

La termenul din 5.11.2008, reclamantul a învederat că își retrage apelul declarat, urmând să se ia act în acest sens.

În ceea ce privește apelul declarat de intimata, sentința instanței de fond este criticată ca netemeinică și nelegală, făcând o apreciere greșită a probelor administrate în cauză.

S-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că din actul de vânzare cumpărare nr.6010/1992 rezultă că apelanta se învecinează pe latura de est nu numai cu reclamantul ci și cu.

Limitându-se latura de est a proprietății sale doar la 8,85. considerând că este vecină doar cu reclamantul, instanța a diminuat proprietatea încălcând pe lângă dispozițiile contractului de vânzare cumpărare și dispozitivul sentinței 2678/2007 a Judecătoriei Slatina rămasă irevocabilă prin care s-a respins acțiunea în revendicare a lui și despăgubirile pentru lipsirea de folosință a terenului.

Prin decizia civilă nr.318 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a luat act că apelantul reclamant își retrage apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3385 din 21.05.2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantă pârâtă împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Din actele de la dosar rezultă că, prin sentința civilă nr. 2678/2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a stabilit linia de hotar dintre terenurile proprietatea reclamantului și al apelantei pe amplasamentul A- B = 8,85. marcat de gardul despărțitor din plasa de sârmă a reclamantului pornind de la colțul casei lui ( punctul A) și până la limita de vecinătate cu (punctul B) conform raportului de expertiză tehnică nr.551/2007.

Raportul de expertiză a fost omologat de instanță, iar sentința civilă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 220/2007 pronunțată de Tribunalul Olt .

În această situație, în cartea funciară era necesar să se menționeze vecinătățile liniei de hotar dintre proprietățile părților conform sentinței civile.

Nu rezultă din sentința civilă că apelanta se învecinează pe latura de est și cu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că instanța a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, în sensul că situația de fapt și vecinătățile ar rezulta din sentința civilă nr. 2678/2007, pe când în realitate recurenta a invocat contractul de vânzare-cumpărare nr. 6061/1992, iar ulterior a obținut autorizațiile de construcție și în baza măsurătorilor cadastrale a rezultat suprafața terenului.

Se mai arată că, în cauză, au fost invocate hotărârile judecătorești prin care părțile s-au judecat pentru grănițuire și în care s-a reținut că recurenta nu ocupă teren de la partea cu care se judecă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate prevăzute în situațiile de la pct. 1-9.

Din examinarea motivelor invocate prin prisma dispoz. art. 304 Cod pr. civ. rezultă că recurenta critică decizia tribunalului pentru modul greșit în care au fost apreciate probele administrate în cauză și prin care s-a stabilit vecinătățile pe latura de est.

Această critică împreună cu celelalte nu constituie motive de nelegalitate, ele vizează netemeinicia hotărârii, modul în care instanța a apreciat probele administrate în cauză.

În consecință, niciunul din motivele invocate în cauză nu constituie motive de nelegalitate prev. de art. 304 Cod pr. civ. și care pot duce la modificarea sau casarea hotărârii.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat, în baza art. 312 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 318 din data de 5 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 3385 din data de 21 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./18.03.2009

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Craiova