Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 389/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 318/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus concluzii scrise din partea intimatei interveniente -, o cerere de repunere în termenul de recurs din partea recurenților reclamanți împreună cu adeverința eliberată de Primăria orașului și copie după cărțile de identitate ale recurenților, precum și originalul întâmpinării transmise pe fax la termenul din 8.10.2009 de către intimata Primăria orașului.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 08 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 4001/2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr- a fost admisă acțiunea introdusă de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al orașului prin Instituția Primarului și s-a dispus rectificarea suprafeței imobilului teren înscris în CF nr. 165 de la 1310 la suprafața reală de 2124 mp.

S-a respins cererea de intervenție în nume și în interes propriu introdusă de intervenienta -, intervenienta fiind obligată la 720 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin expertiza efectuată în cauză expertul a constatat că suprafața reală a imobilului reclamanților este de 2124 mp și că expertul nu a avut în vedere și nici nu măsurat imobilul teren evidențiat în CF nr. 1079 aparținând

-//-

intervenientei iar cu privire la terenul respectiv instanța s-a pronunțat printr-o hotărâre anterioară. Cererea de intervenție rămasă fără obiect a fost privită ca fiind nefondată.

Prin decizia civilă nr. 318/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admis ca fondat apelul civil introdus de intervenienta - și a fost schimbată în parte sentința primei instanțe în sensul că s-a respins cererea reclamanților de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații și au fost obligați la 250 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei -.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților privește doar imobilul înscris în CF nr.165, iar din lucrarea de expertiză rezultă că doar acest teren a fost măsurat, astfel că dreptul intervenientei nu a fost în nici un fel afectat (fila 61 - 63 dos. fond). Față de această situație cererea de intervenție a fost în mod corect respinsă.

Cum intervenienta nu este coproprietară în CF nr.165, ea nu justifică nici un interes în ce privește rectificarea acestei cărți funciare, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită nici solicitarea de desființare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată, a fost apreciat ca fondat de tribunal.

Întreaga probațiune administrată în cauză profită exclusiv reclamanților și aceasta se impunea indiferent de cererea de intervenție.

De observat că cererea de intervenție a fost depusă la 10.01.2008, dată la care reclamanții formulaseră deja cererea de probațiune, taxa de timbru era achitată, iar asociatul reclamanților a fost angajat pentru redactarea și susținerea acțiunii în rectificare de CF nu și pentru apărare la cererea de intervenție (fila 2, 6, 9 dos.fond). Prin urmare, cheltuielile reclamanților au fost efectuate exclusiv pentru susținerea acțiunii lor, iar depunerea cererii de intervenție nu a influențat în niciun fel aceste cheltuieli. Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a obligat-o pe intervenientă la suportarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și solicitând modificarea hotărârii Tribunalului Hunedoara în sensul respingerii apelului intervenientei.

În expunerea motivelor de recurs reclamanții susțin că instanța de apel a dat o interpretare "curioasă" art. 274 Cod pr. civ. care prevede clar că cine cade în pretenții plătește, ori, atât la fond cât și în apel intervenienta apelantă a căzut în pretenții.

Mai arată că prin cererea de intervenție apelanta intervenientă a făcut obligatorie identificarea terenului aceasta susținând că terenul nu este al ei. Cererea de intervenție s-a respins tocmai pe constatările expertului care nu i-au profitat intervenientei dar a arătat că nu are dreptate. Ori, în cazul în care și instanța de apel a respins pe fond apelul intervenienta este tot căzută în pretenții, astfel că ea trebuia să fie obligată la pretenții și nu invers.

-//-

În drept invocă disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Local al Orașului a arătat că lasă la aprecierea instanței de judecată modul de soluționare a cauzei, invocând în drept art. 308 și urm. Cod pr. civ. și 242 Cod pr. civ.

La rândul său, prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - a invocat excepția de tardivitate a promovării recursului iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.

Recurenții au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului și respingerea excepției de tardivitate susținând că hotărârea atacată nu le-a fost comunicată, că au declarat recurs deîndată ce au intrat în posesia hotărârii instanței de apel prin procedura eliberării de copii legalizate după hotărâri, iar adresa indicată în acțiune nu există. Cu privire la aceasta mai precizează că această adresă nu corespunde cu domiciliile lor care sunt în, nr. 1 și str. - -. 1. 3 jud. H, sens în care depun copii după actele de identitate.

Cererea de repunere în termen este nefondată.

Prin acțiunea introductivă, reclamanții și și-au indicat domiciliul procesual în -,-, adresă la care s-au îndeplinit procedurile de citare și de comunicare pe tot parcursul procesului în fond, apel și la primul termen în recurs.

Prezentarea recurentului în fața instanței la termenul de recurs din 08.10.2009 ca urmare a încunoștințării prin citația trimisă la adresa menționată anterior (singura dealtfel indicată în dosar), nu poate decât să confirme faptul că, deși expediată la o altă adresă decât cea din actul de identitate (după cum susțin recurenții), citația și-a atins scopul de încunoștințare a părții despre termenul stabilit în recurs.

Potrivit disp. art. 98 Cod pr. civ. recurenții reclamanți aveau obligația să aducă la cunoștința instanței prin petiție la dosar schimbarea domiciliului, sub sancțiunea neluării ei în seamă.

Reclamanții nu au respectat dispozițiile acestui text de lege, niciunde la dosarul cauzei neregăsindu-se vreun înscris din care să rezulte că domiciliul lor este altul decât cel indicat în acțiunea introductivă. Dealtfel, se poate observa că prima dată când menționează că au un alt domiciliu este în fața instanței de recurs și doar pentru a justifica respingea excepției de tardivitate a recursului invocată de intimată.

Față de cele ce preced și reținând că instanța de apel a procedat corect și legal atunci când a comunicat decizia la singura adresă pe care reclamanții au indicat-o cu titlu de domiciliu, Curtea nu poate decât să constate aplicabilitatea în speță a sancțiunii neluării în seamă conținută de prevederile art. 98 Cod pr. civ. În consecință, se va constata că actul de comunicare a deciziei instanței de apel s-a îndeplinit valabil la domiciliul din cererea de chemare în judecată cu care s-a investit instanța, împrejurare în raport de care cererea de repunere în termenul de recurs se impune a fi respinsă ca nefondată.

-//-

(continuarea deciziei civile 389/2009 dată în dosar -)

În temeiul art. 137 Cod pr. civ. cu referire la excepția de tardivitate a recursului se reține că decizia instanței de apel a fost legal comunicată reclamanților apelanți la 22.01.2009 (fl. 71, 73 dos. apel).

Cu toate acestea recursul a fost declarat de reclamanți de-abia la data de 12.08.2009 (data poștei pe plicul cu care a fost comunicat recursul - fl. 6 dos. recurs), respectiv cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod pr. civ.

În aceste condiții se constată ca fiind întemeiată excepția tardivității recursului fapt ce impune în baza art. 312 Cod pr. civ. soluția respingerii ca tardiv a prezentului recurs.

Reținând temeinicia excepției tardivității apare ca inutilă analizarea pe fond a susținerilor recurenților.

În baza art. 274 Cod pr.civ. reclamanții recurenți vor fi obligați să plătească intimatei - suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat (fl. 21).

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenții și.

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei 318/A/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă în dosar civil nr-.

Obligă recurenții să plătească intimatei interveniente - suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehn. 6 ex/17.11.2009

-,

- Gh.

Președinte:Carla Maria Cojocaru
Judecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu, Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Alba Iulia