Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 40/2008

Ședința publică de la 08 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc

Grefier -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta D împotriva deciziei civile nr. 280/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, a avocatului pentru intimații pârâți a consilierului juridic pentru recurenta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este timbrat cu 16 lei taxă judiciară și timbru judiciar de 0,15 lei ( 16-17).

Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Notă: dezbaterea cauzei se prezintă consilier juridic pentru recurentă, care depune concluzii scrise și copie după minuta sentinței civile 399/2008 a Judecătoriei Deva în dosar -.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1088/2007 dată de Judecătoria Deva, s-a respins acțiunea înaintată de reclamanta - CDî mpotriva pârâților J H, Romul, și -, pentru constatare nulitate parțială a documentației de întabulare și rectificare înregistrate în baza de date, etc.

-//-

În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanta a învederat că este proprietara terenului înscris în CF 495 N D, cu nr. top. 3520/9/2 - 3520/14/a/2/x/4, iar o porțiune din acest teren ar fi folosită fără drept de pârâta, acesta constituind motivul pentru care reclamanta solicită nulitatea documentației de întabulare ce a stat la baza înscrierii în altă carte funciară, respectiv CF 83 N D, cu nr. top. 358/42. S-a reținut apoi, de prima instanță, că reclamanta nu a solicitat vreo rectificare de CF și nici nu a formulat plângere împotriva încheierii de CF, necalificându-și juridic acțiunea promovată. S-a reținut că documentația topo nu poate fi atacată în justiție conform Legii nr. 7/1996, ci doar încheierea de întabulare, iar pentru rezolvarea situației juridice a terenului său, reclamanta trebuia să uzeze de o altă cale juridică, acțiunea formulată de ea fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - C D, solicitând a se desființa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit s-a soluționat cauza pe excepție, că documentația de întabulare fiind parțial greșită poate fi anulată de instanță, în speță fiind incidente dispozițiile art. 10 al. 4 lit. "c" din Ordinul 634/2006.

Apelul a fost legal timbrat.

Prin decizia civilă nr. 280/A/30 octombrie 2007 Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, pronunțată în dosar nr-, apelul a fost respins.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, din afirmațiile părților rezultă că pârâții - persoane fizice, se află în proces cu reclamanta ( respectiv dosarul - a Judecătoriei Deva ) pentru revendicare și stabilire linie de graniță referitor la imobilele lor.

Intentarea de către reclamantă a acțiunii, din prezenta cauză, vizând anularea documentației de întabulare a imobilului înscris în CF 83 N D cu nr. top. 358/42 s-a făcut prematur.

Astfel, doar într-un alt gen de cauză, cum este un proces de revendicare sau grănițuire, în care se administrează proba cu expertiza topo, se poate stabili întinderea reală a dreptului de proprietate al fiecărei părți asupra imobilului său, precum și faptul dacă întabularea dreptului de proprietate s-au făcut corect sau nu și în baza unei documentații topo corect întocmite.

Ținând seama de faptul că atât terenul reclamantei cât și al pârâților au fost întabulate în CF noi ( nedefinitive), pe baza unor titluri de proprietate, este necesar a se verifica dacă cele două titluri sunt corect emise și dacă nu ar exista cumva vreo suprafață din ele care să se suprapună.

De remarcat în acest sens, este faptul că pârâtul I în întâmpinarea sa ( fila 54 dosar fond), a arătat că la baza documentației topo pentru întabularea în CF 83 N D, nr. top. 358/42 a stat titlul de proprietate 86687/497 care era un duplicat al titlului de proprietate nr. 5970/5, iar nr. top. 358/41 a fost modificat prin nr. top. 358/42.

-//-

Prin urmare, clarificarea unor asemenea aspecte se poate realiza doar în dosarul de revendicare și grănițuire purtat între părți, deoarece soluționându-se acel dosar, raporturile juridice dintre părți este posibil să fie clarificate și să nu mai fie necesară soluționarea cererii de anulare a documentației topo. De altfel, o asemenea cerere nici nu poate fi soluționată singură, decât împreună cu alte cereri, îndreptate eventual împotriva titlului de proprietate, fiind necesar a se stabili mai întâi dacă titlul în baza căruia s-a întocmit documentația topo este corect întocmit sau nu.

De asemenea s-a mai reținut că acțiunea reclamantei în anularea documentației este prematur introdusă, astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 și 582 cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

In expunerea motivelor de recurs, a susținut în esență, că prin hotărârile pronunțate și atacate, se certifică înregistrarea în fals - cu contribuția angajaților I H- a dreptului de proprietate a unui vecin asupra terenului pe care ea îl deține cu titlu legal încă din anul 1996. Că, situația creată a provocat pentru recurentă consecințe grave prin aceea că a provocat oprirea investiției aflate în derulare, paralizând practic activitatea sa.

Că, instanța de fond, respingând pe bază de excepție acțiunea formulată, nu a dat recurentei posibilitatea să dovedească temeinicia acțiunii, prin administrarea de probe, prin care să facă dovada susținerilor sale.

A mai susținut că, în mod greșit instanțele de fond și apel au interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ( ignorând contractul de vânzare - cumpărare din 1966, prin care a cumpărat suprafața de 1779 mp din imobilul înscris în CF nr. 4539/I D nr. top. 3520/9/2 - 3520/14/a/2/x/4. Că a obținut și un certificat de urbanism cu care face dovada că cele două terenuri nu se suprapun și că în mod greșit instanțele au reținut că documentația nu este permisă a fi atacată pe cale separată și nu s-a avut în vedere recunoașterea I H că nu a salvat în baza de date proprie a documentației din anul 2002, prin care a fost întabulată proprietatea recurentei.

Astfel instanțele de fond și apel au refuzat să cerceteze în ce măsură demersul recurentei este justificat, deși acțiunea formulată are ca obiect anularea înregistrării în fals a unei documentații de întabulare și au refuzat să ia în considerare expertiza tehnică făcută în procesul de grănițuire.

Intimata IHa depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fondul pricinii a susținut legalitatea hotărârilor atacate, întemeindu-și susținerile pe dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în baza art. 306 al. 2 cod procedură civilă, se constată

-//-

că Tribunalul a pronunțat o decizie legală.

În mod corect și de altfel necontestat, instanța de apel a reținut că reclamanta se află în proces de grănițuire cu pârâții persoane fizice, pentru revendicare și stabilirea liniei de graniță, aflat pe rolul Judecătoriei Deva în dosar nr. -.

În prezentul proces s-a solicitat să se constate nulitatea parțială a documentației de întabulare în CF 83 N D, nr. 358/42, a terenului din titlul de proprietate nr. 5970/2 emis pe numele pârâtului, astfel că acțiunea recurentei a fost făcută prematur. Numai în cadrul unui proces de revendicare și grănițuire în care se administrează proba cu expertiza tehnică de identificare topo, se poate stabili întinderea reală a dreptului de proprietate (suprafața reală) a dreptului de proprietate a fiecărei părți, prilej cu care se constată și corectitudinea înscrierilor în CF cât și faptul dacă întabularea s-a făcut în baza unei documentații corect stabilite.

Din probațiunea administrată în cauză, atât terenul reclamantei cât și al pârâților au fost întabulate în cărți funciare noi (nedefinitive) pe baza unor titluri de proprietate și astfel se impune a se verifica dacă cele două titluri sunt corect emise și dacă suprafețele de teren se suprapun sau nu.

Pentru întabularea documentației topo, pentru întabularea în CF nr. 83 D, nr. top. 358/42, a stat titlul de proprietate 86687/497, care era de fapt un duplicat al titlului de proprietate nr. 5970/5 iar nr. top. 358/41, a fost modificat în topo 358/42.

În concluzie, clarificarea acestor aspecte se poate realiza doar în dosarul de revendicare și grănițuire mai sus indicat, aflat pe rolul Judecătoriei Deva, raporturile juridice dintre părți putând fi clarificate în acel dosar, fără a mai fi necesară solicitarea cererii de anulare a documentației topo.

De altfel, o astfel de cerere nici nu poate fi soluționată separat decât împreună cu alte cereri, cum ar fi de exemplu cererea privind anularea unui titlu.

In aceste condiții, în mod corect instanțele au stabilit ca fiind prematur introdusă cererea de față, iar instanțele s-au pronunțat strict asupra cererilor formulate în petitul acțiunii fără a schimba sau interpreta greșit natura juridică a cauzei.

Față de aceste considerente, recursul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca în baza art. 312 al. 1 cod procedură civilă, să fie respins.

Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - D, împotriva Deciziei Civile nr. 280/A/3 octombrie 2007

-//-

(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 40/2008 pronunțată în dosar nr-)

a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 2 ex/19.02.2008

-,

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Alba Iulia