Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Înregistrat la data de 14.12.2007
DECIZIA CIVILĂ nr.52
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă - SRL A împotriva deciziei civile nr.382/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă - SRL și personal pârâtul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat, în reprezentarea reclamantei recurente - SRL A, depune la dosar împuternicire avocațială, chitanțe reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 11 lei și timbru judiciar de 0,30 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Pârâtul intimat, prezent personal, de asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, în reprezentarea reclamantei recurente - SRL A, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe.
Pârâtul intimat, prezent personal, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate în apel.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.382/25.10.2007 pronunțată în dosarul nr.- Tribunalul Arada admis apelul pârâtului împotriva sentinței civile nr.715/22.11.2006 pronunțată de Judecătoria Lipova, a desființat în tot acea sentință și a respins plângerea reclamantei - - împotriva Încheierii nr.3044/13.07.2006emisă de OCPI L și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.715 din 22 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Lipovaa admis plângerea formulată de - SRL împotriva încheierii nr.3044/13.07.2006 emisă de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară L, în contradictoriu cu, a anulat încheierea atacată și a restabilit situația anterioară în cartea funciară nr.2884, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că din dispozitivul deciziei civile nr.1341/2006 a rezultat că prin admiterea acțiunii formulată de reclamantul s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.211/1995 și nr.400/1995 privind imobilul moară din - înscrisă în CF 2884, nicidecum vânzarea-cumpărarea de imobile, astfel aceasta neputând constitui temei pentru operarea de înscrieri în cartea funciară.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii reclamantei - SRL A și menținerea ca legală a încheierii nr.3044/13 iulie 2006 Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară L, arătând că decizia nr.1431/2006 a Curții de Apel Timișoaraa constatat nulitatea absolută a actului de privatizare referitor la moara, ceea ce înseamnă că s-a dat o sancțiune civilă constând în desființarea cu efect retroactiv a tuturor actelor juridice încheiate cu încălcarea legii, respectiv contractele de privatizare, protocoalele de predare-primire, divizările, precum și înscrierile în CF, ceea ce îi conferă recurentului dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind singurul titular tabular înscris valabil în CF nr.1884 sub 12.
Intimata - SRL Aaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului cu motivarea că prin decizia civilă nr.1431/2006 a Curții de Apel Timișoara nu s-a dispus nimic cu privire la situația de carte funciară a imobilului, astfel că nu se poate face nicio modificare în CF nr.2884.
Instanța de recurs a apreciat că recursul este fondat, astfel prin decizia civilă nr.145/R din 14 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr-a admis recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.715 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr-, a modificat în tot sentința în sensul că a respins plângerea intimatei reclamante - SRL A împotriva încheierii nr.3044/13 iulie 2006 emisă de L, restabilind situația anterioară de carte funciară, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii pronunțate în recurs de Tribunalul Arad nr.145/R din 14 februarie 2007 în dosarul nr.-, a formulat recurs intimata - SRL A și a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate pentru motive de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 și 3.pr.civ. pe fond invocând netemeinicia, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.9 pr.civ. Recurenta a criticat decizia tribunalului pentru faptul că deși art.50 al.3 din Legea 7/1996 - prevede că împotriva încheierilor de carte funciară se poate formula plângere la judecătorie, iar hotărârea acestei instanțe poate fi atacată cu apel, tribunalul Arada procedat greșit soluționând apelul declarat de petentul, ca fiind recurs, încălcând astfel competența materială a Curții de apel, care potrivit art.3 pct.3 pr.civ. judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de tribunale în apel și de asemenea, Tribunalul Arada pronunțat decizia civilă nr.145/R într-o greșită alcătuire a completului de judecată, încălcându-se astfel și prevederile art.54 al.2 din Legea nr.304/2004.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea de Apel Timișoaraa apreciat recursul întemeiat constatând că potrivit art.50 al.3 din Legea nr.7/1996 - hotărârea pronunțată de judecătorie în cazul plângerilor formulate împotriva încheierilor de carte funciară, poate fi atacată cu apel, și astfel prin decizia civilă nr.397/R din 23 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr.- declarat de - SRL A împotriva deciziei civile nr.145/R/14.02.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad, reținând că tribunalul a încălcat dispozițiile legale judecând calea de atac exercitată de petentul ca fiind recurs și a pronunțat astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută, deoarece a încălcat competența materială a altei instanțe și anume a Curții de Apel Timișoara. Totodată, judecând greșit, tribunalul a alcătuit greșit și completul de judecată, astfel că a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, ceea ce a determinat casarea deciziei recurate potrivit art.312 al.3 și 304 pct.1 și 5.pr.civ.
Urmare trimiterii cauzei în rejudecarea apelului, tribunalul rejudecând în condițiile art.276 pr.civ. a constatat că prima instanță a ignorat dispozițiile deciziei civile nr.1431/29.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a constatat nulitatea absolută a actelor de privatizare referitoare la moara din, desființând cu efect retroactiv toate actele juridice încheiate cu încălcarea legii, inclusiv înscrierile din cartea funciară făcute în favoarea - SRL, continuatoarea - -. De asemenea, cum singurul titular valabil înscris în CF nr.2884 sub era privind moara din, în mod legal, în baza art.50 din Legea 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, OCPI Lae mis încheierea nr.3044/13.07.2006 în baza căreia în CF s-a radiat dreptul de proprietate de sub 18 al - SRL și s-a revenit la situația anterioară de carte funciară de sub 12.
Raportat la dispozițiile invocate ale deciziei civile nr.1431/2006 a Curții de Apel Timișoara prin care au fost sancționate cu nulitate absolută toate actele care până la acel moment îi confereau calitatea de proprietar cu privire la moara din, intimata - SRL nici nu mai avea calitate procesuală activă în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta - - solicitând modificarea ei și în consecință respingerea apelului pârâtului.
În motivarea în drept a recursului au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. iar în fapt aceea că tribunalul a făcut o greșită aplicare în cauză a art.45 și 46 din DL 115/1938 preluate de art.48 din Legea 7/1996.
În concret s-a susținut că prin decizia civilă nr.1431/2006 a Curții de Apel Timișoara nu s-a statuat în nici un fel asupra restabilirii situației anterioare de carte funciară cu privire la imobilul în discuție (moara din ) ci s-a dispus doar anularea contractului de privatizare privind vânzarea-cumpărarea de acțiuni cu referire specială la acest imobil.
S-a apreciat că radierea dreptului de proprietate din CF se putea face doar în urma parcurgerii de către pârâtul a procedurii la legea 10/2001 - în baza căreia trebuia solicitată societății pârâte restituirea imobilului - iar nu ca efect al deciziei menționate astfel cum în mod eronat a procedat OCPI A prin Încheierea atacată în cauză.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât a solicitat respingerea ca nefondat a recursului societății reclamante, menționând că are înregistrată o plângere și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu care se află în legătură pentru a comunica acestei instanțe stadiul proceselor aflate pe rolul instanțelor naționale pentru restituirea imobilului în cauză.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Prin Încheierea OCPI Lac ărei desființare s-a solicitat de către societatea reclamantă s-a dispus revenirea la intabularea dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcției (moară) din CF 2884 ca efect al deciziei civile nr.1431/29.06.2006 a Curții de Apel Timișoara.
Această construcția a figurat încă de la data preluării ei de către stat împreună cu toate cele trei parcele, pe parcela nr.top 4641/b2.
După acea dată, asupra construcției s-a intabulat ca proprietar - - A (antecesoarea în drepturi a - -), titlul său fiind Legea 15/1990 care a permis preluarea automată și cu titlu gratuit a construcțiilor evidențiate în patrimoniul societăților comerciale la data apariției acestei legi.
Prin decizia civilă nr.635/16.05.1995 a Curții de Apel Timișoara, pârâtului i-a fost recunoscut irevocabil acest drept de proprietate într-o acțiune în rectificare de carte funciară și, drept consecință, s-a reintabulat ca atare la data de 16.06.1995, cu titlu de restabilire situație de Cf și moștenire.
Evocarea acestor date este de natură să demonstreze că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni - ce se regăseau ca valoare inclusiv în imobilul în litigiu - respectiv la 18.06.1995 și 26.07.1995, pârâtul era titularul incontestabil al dreptului de proprietate iar acesta se referea la un bun material determinat, aspect cunoscut de antecesoarea în drepturi a societății reclamante din chiar procesul menționat câștigat de pârât și în care aceasta a figurat ca parte.
Deși prin decizia civilă nr.1431/29.06.2006 a Curții de Apel Timișoara nu s-a dispus în mod expres revenirea la situația de CF anterioară anulării parțiale a celor două contracte de vânzare-cumpărare acțiuni decisă de instanță, pentru că efectul direct și imediat al anulării actelor este repunerea părților în situația anterioară încheierii lor, în mod firesc și justificat, pârâtul a solicitat - și obținut - reintabularea asupra construcției, mențiune care figura în CF anterior încheierii contractelor.
Clarificarea statutului juridic al acestui imobil în beneficiul pârâtului a fost cu atât mai evidentă cu cât - - i-a fost recunoscut dreptul de a fi despăgubită de instituțiile care au efectuat vânzarea pachetului de acțiuni - corespunzător valorii morii - a cărei anulare s-a decis irevocabil, acesta fiind un alt efect al anulării actelor juridice, respectiv restituirea integrală și corespunzătoare a prestațiilor efectuate.
Hotărârea judecătoriei (în baza căreia s-a pronunțat încheierea OCPI L de radiere a dreptului de proprietate al - - și s-a revenit la intabularea pârâtului ca proprietar asupra construcției) fiind definitivă, irevocabilă și executorie, pentru considerentele anterior menționate, a fost corect interpretată de OCPI L ca titlu de intabulare în sensul dispozițiilor art.47 al.(1) și (2) din Legea 7/1996 (corespondentul actual al art.43 al.2 și art.46 din DL 115/1938).
Prin conținutul clar al dispozițiilor sale, decizia civilă nr.1431/2006 a Curții de Apel Timișoara face inutilă -astfel cum pretinde recurenta reclamantă - recurgerea la dispozițiile speciale de restituire ale Legii 10/2001, reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcției în discuție de către instanță, în virtutea și limitele atribuțiilor sale constituționale, făcând inutilă procedura administrativă menționată.
O abordare diferită a acestui aspect ar însemna pentru pârât utilizarea din nou a acelorași mijloace de probă în același scop - acela al retrocedării imobilului - ceea ce, în accepția jurisprudenței CEDO generată de aplicarea art.6 al.1 al Convenției, ar însemna pentru el o sarcină disproporționată și excesivă, menită să-i încalce grav dreptul la un proces echitabil și care trebuie judecat într-un termen rezonabil.
Având în vedere toate aceste aspecte Curtea constată, contrar criticilor din recurs ale societății reclamante, că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății atunci când a respins pretenția acesteia de anulare a Încheierii OCPI L prin care s-a radiat dreptul de proprietate al - - de sub și s-a revenit la situația de sub (intabularea din 1995 pârâtului ca proprietar).
Pe cale de consecință recursul acestei societăți va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL A împotriva deciziei civile nr.382/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.01.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.02.2008
Tehnored.MM/2 ex/19.02.2008
Instanță fond: Judecătoria Lipova - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu