Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.637
Ședința publică din 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții - și, împotriva deciziei civile nr. 27/A/ din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Consiliul Local, jud. T și, având ca obiect rectificare
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamanții recurenți - și și pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru pârâta intimată, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii ca temeinică și legală, conform motivelor din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
După dezbateri dar nu înaintea ridicării ședinței de judecată se prezintă avocat care depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.499/14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-, a fost admisă actiunea formulata de reclamantii si, impotriva paratilor Statul Român prin Consiliul Local al comunei si Penticostala. S-a constatat ca imobilul înscris in nr. 325 localității, nr. top 758-759 constând in teren intravilan de 1079 mp, situat in localitatea, nr. 334, comuna, Jud. Tat recut in proprietatea statului fără titlu legal valabil. S-a constatat nulitatea contractului de concesiune încheiat intra parati. S-a dispus rectificarea au arătate in sensul radierii dreptului de proprietate al statului, precum si a dreptului de concesiune a Bisericii Penticostale si inscrierea dreptului de proprietate al reclamantilor, cu titlu de restabilirea situatiei anterioare si mostenire. Au fost obligați fiecare dintre parati la plata catre reclamanti a sumelor de cate 340 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut că numiții si sotia sa au fost proprietarii imobilului inscris in nr. 325 localitatii, nr. top 758-759, constand in teren intavilan de 1079 mp, situat in localitatea, nr. 334, comuna copnform extrasului de ( 35-42 - dos- ). Reclamantii sunt fiii lui care la randul sau este fiul lui si, imprejurare ce rezulta din inscrisuri ( 10-12-dos- ). Numitii a decedat la data de 12.06.1952, a decedat la data de 07.08.1957 iar a decedat la data de 04.10.1989, potrivit inscrisurilor ( 12,13,14 - dos-).Din certificatul de deces reiese ca reclamantii sunt mostenitorii lui.
Imobilul mentionat a fost expropriat, in baza Legii nr. 187/1945 in favoarea Statului Reclamantii nu au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii 10/2001
Instanta de fond a constatat ca neurmarea procedurii speciale prevazute de Legea 10/2001 nu constituie un impediment pentru promovarea actiunilor in justitie in temeiate pe dreptul comun si nu poate duce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, avand in vedere caracterele acestuia, consacrate de art. 480. civ. art. 1 Protocolul nr. 1 Aditional la Conventia Europeana a Dreptului Omului.
Faptul ca reclamantii nu au urmat procedura prevazuta de Legea 10/2001 duce doar la pierderea posibilitatii de a beneficia de avantajele instituite prin Legea 10/2001 precum si masurile reparatorii prevazute de legea speciala si la pierderea dreptului la actiune in temeiul acestei legi. Aceasta imprejurare rezulta si din Lg. 10/2001 conform caruia, persoanele ale caror imobile au fost preluate abuziv isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii. Instanta de fond a constatat ca imobilul in litigiu - casa cu teren intravilan nu se încadrează in nici una din categoriile de terenuri prevazute de Legea 187/1945. Ca urmare, Legea 187/1945 a fost gresit aplicata imobilului care face obiectul litigiului, titlul statului nefiind valabil.
Art. 6 din Legea 213/1998, stabilește dreptul instanței judecătorești de a stabili valabilitatea titlului statului, prevăzând ca fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ - teritoriale si bunurile dobândite de stat in perioada 06.03.1945-22.12.1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat. Pentru aceste motive de fapt si de drept, instanta de fond a admis primul capat de cerere si a constatat ca imobilul au arătat a trecut in proprietatea statului fara titlu valabil.
Relativ la al doilea capat de cerere instanta de fond a reținut că prin HG699/24.09. 2002 s-a atestat faptul ca imobilul in litigiu face parte din domeniul public al localitatii. Prin hotararea nr. 24/13.05.2005 a Consiliului Local ( 24,25- dos-), imobilul revendicat de reclamanti a fost atribuit in folosinta gratuita paratei Penticostala.In data de 21.05.2002 intre Primaria si pârâta Penticostala s-a incheiat un contract de concesiune pe o perioada de 49 ani, incepand cu 1 mai 2002 avand ca obieict acest litigiu, potrivit inscrisului ( 26-30-dos-). Pe acest teren pârâta Penticostala si-a edificat o casa de rugaciune, conform ( 35-42 ).
Avand in vedere nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului, rezulta ca paratul Consiliul Local nu putea sa incheie in mod valabil contractul de concesiune conform principiului,nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet ";Contractul de concesiune s-a incheiat in frauda dreptului de proprietate al reclamantilor cu nerespectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie si a jurisprudentei CEDO. Lipsa titlului statului face ca imobilul sa nu fi iesit niciodata din patrimoniul reclamantilor,concesionându-se un bun care nu este proprietatea concedentului, cauza contractului fiind ilicită (cauza Paduraru contra Romaniei, Strain contra Romaniei )
de aceste motive de fapt si de drept, instanta de fond a admis si al doilea capat de cerere si a constatat nulitatea contractului de concesiune incheiat intre parati.
Relativ la al treilea capat de cerere de modul de solutionare al petitelor 1si 2, instanta de fond, in baza art. 34 pct. 1 din Legea 7/1996 a dispus rectificarea nr. 325 localitatii, in sensul radierii dreptului de proprietate al statului si a dreptului de concesiune a Bisericii Penticostale si inscrierea dreptului de proprietate al reclamantilor cu titlu de restabilire a situatiei anterioare si mostenire.
Privitor la cheltuielile de judecata, instanta de fond in baza art. 274. a obligat pe fiecare dintre parati la plata catre reclamanti, a sumelor de cate 340 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat conform chitantei de la dosar ( 17- dos- ).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, pârâții Statul Român prin Consiliul Local și au declanșat calea de atac a recursului (recalificată în apel) solicitând admiterea acesteia, schimbarea hotărârii atacate și respingerea demersului judiciar inițiat de reclamanți.
Criticile aduse de apelantul Statul Român prin Consiliul Local vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, reproșându-se primei instanțe că nu a avut în vedere împrejurarea că imobilul în litigiu aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale, că pe acesta este edificată o biserică și, ca atare, în speță erau incidente dispozițiile art. 11 din legea nr.213/1998 modificată și completată ulterior, art. 120 alin-5 din legea nr.-, HCL nr. 29/2.07.2002, art.136 din Constituția României și HG nr. 977/5.09.2002.
Apelanta a susținut în esență că reclamanții-intimați trebuiau să urmeze procedura prevăzută de legea specială cu nr.10/2001, instanța de fond reținând în mod greșit că aceștia pot uza de dreptul comun pentru a obține redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil ce cădea sub incidența legii speciale antemenționate.
Poziția procesuală a intimaților-reclamanți și a fost exprimată pe calea întâmpinării formulate, solicitându-se respingerea căii de atac cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. În esență, intimații-reclamanți au susținut că împrejurarea că nu au uzat de dispozițiile legii cu nr.10/2001 nu poate constitui un impediment în calea retrocedării în natură a proprietății confiscate în regimul politic anterior. S-a mai arătat că titlul statului nu putea fi valabil, în condițiile în care legea cu nr.187/1945 a fost aplicată abuziv, preluându-se un imobil - casă și teren intravilan ce nu cădeau sub incidența ei (nefiind teren agricol). Ca atare, în mod corect a aplicat judecătoria dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998. În susținerea apărărilor au invocat și o decizie în interesul legii dată de Înalta Curte de casație și Justiție la data de 20 iunie 2008, nepublicată însă în Monitorul Oficial.
Prin decizia civilă nr. 27/A din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-,au fost admise apelurile declarate de apelanții-pârâți Statul Român prin Consiliul Local, și, împotriva sentinței civile nr. 499/14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - și.
A fost schimbată în tot sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții - și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local și.
Pentru pronunța această deciziei Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din materialul probator administrat în cauză, prin demersul judiciar pendinte petiționarii și tind la retrocedarea în natură a imobilului înscris in nr. 325, nr. top 758-759, constând in teren intravilan de 1079 mp, situat administrativ in localitatea, nr. 33, urmare a constatării nevalabilității titlului statului, și a nulității absolute a contractului de concesiune încheiat între pârâții-apelanți și având ca obiect terenul supra anunțat, cu consecința rectificării cărții funciare, printr-o acțiune ce se privește a avea configurația juridică a unei revendicări imobiliare, întemeiate pe dreptul comun reprezentat de art.6 apartenent Legii cu nr. 213/1998, fără a uza însă de prevederile legilor speciale de retrocedare, cele ale fondului funciar cu nr.18/1991 republicată sau ale legii cu nr.10/2001.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 6 apartenente Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să cerceteze și să stabilească valabilitatea titlului statului în ceea ce privește imobilele preluate în regimul comunist de către stat, în cadrul unor acțiuni în retrocedare întemeiate pe dreptul comun (indiferent de forma juridică pe care acestea o îmbracă), dar numai până la apariția unei legi speciale de retrocedare, așa cum rezultă din dispozițiile clare și nesusceptibile de interpretări ale alin. 2 apartenent aceluiași articol și care spune că "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora,daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație". Or acele legi speciale de care face vorbire textul legal supra analizat sunt tocmai legea 10/2001 (invocată de apelanta-pârâtă atât prin apărările formulate atât în fața primei instanțe, cât și prin criticile aduse hotărârii apelate) și, respectiv, legea nr.18/1991 republicată (și care era incidentă în speță, dat fiind că imobilul a fost preluat în temeiul legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare), de care însă intimații-reclamanți nu au înțeles să uzeze.
În acord cu majoritatea doctrinei și a practicii judiciare tribunalul reține că legile speciale de reparație supra anunțate și care se privesc a avea un caracter complinitor, au suprimat practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor ce intră sub sfera lor de incidență, și, fără a elimina accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, pe care, prin norme procedurale speciale, l-a supus controlului judecătoresc.
Or, așa stând lucrurile, tribunalul reține că demersul judiciar pendent se privește a fi inadmisibil. Și aceasta pentru că recurgerea la concursul justiției pentru predarea posesiei unor imobile ce se subsumează sferei de aplicare a legilor speciale reparatorii, pe calea acțiunii în revendicare, supusă dreptului comun, nu mai poate fi îngăduită după intrarea în vigoare a acestora. Aceasta nu înseamnă însă că în speță s-ar încălca dispozițiile art.1 din Protocolul cu nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât intimații-reclamanți nu numai că nu dispun de un bun actual în sensul acestui articol, dar nici măcar nu pot justifica o speranță legitimă în dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, în sensul prevăzut de convenție. Și aceasta pentru că reclamanților-intimați nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. Or, " de a obține recunoașterea unui drept de proprietate pe care cineva se află în imposibilitatea de a-l exercita efectiv nu poate fi considerată un "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1, în aceeași măsură reprezentând efectul unei creanțe sub condiție încetând prin neîndeplinirea condiției"(a se vedea cauza Păduraru, paragraful 64).
Formal și aparent contradictoriu se poate susține ideea că soluția inadmisibilității acțiunii înfrânge dreptul la un proces echitabil în sensul reglementărilor art.6 din Convenția Europeană. Numai că, în accepția jurisprudenței CEDO, textul supra evocat, vizează accesul, în condiții de publicitate, la un tribunal stabilit de lege, independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție asupra fondului.
În ceea ce privește decizia dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial, aceasta nu produce efectele prevăzute de art. 329 alin.2 pr. civ. făcând de faptul că această decizie reia în partea sa dispozitivă principiul priorității legii speciale cu nr.10/2001 față de reglementările din dreptul comun, lege ce urmează să se aplice în măsura în care nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului (ceea ce, în speță, nu s-a dovedit).
Față de cele menționate, tribunalul conchide că în mod greșit a apreciat prima instanță că, ar mai fi admisibilă introducerea unei acțiuni în revendicare având drept finalitate - constatarea că preluarea imobilului - proprietatea reclamanților s-a făcut fără titlu valabil, cu consecința anulării contractului de concesiune și a reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, și care tinde să eludeze procedurile speciale, obligatorii reglementate de noile legi cu caracter reparator.
Împotriva deciziei civile nr. 27/A/ din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au declarat recurs reclamanții - și solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelurilor declarate de către pârâții Statul Român prin Consiliul Local și, împotriva hotărârii primei instanțe.
Recurenții au arătat că au intenționat să formuleze o cerere de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la o excepție de nelegalitate a unei Hotărâri de Guvern, însă tribunalul nu a luat în considerare acest demers, după care, în mod greșit, a procedat la schimbarea sentinței atacate.
S-a arătat că, în opinia recurenților, chiar dacă nu s-a depus notificare, conform Legii nr. 10/2001, este admisibilă o acțiune de drept comun privind nevalabilitatea titlului statului pentru că altfel ar fi împiedicat accesul la justiție.
S-a susținut că s-ar încălca principiul proporționalității și legea internă ar intra în conflict cu reglementările comunitare.
În drept au fost invocate motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispozițiile legale menționate nu se regăsesc în speță deoarece instanța de apel, în considerentele hotărârii sale, a motivat concepția sa, materializată în soluția adoptată în dispozitivul hotărârii.
Considerentele deciziei fac trimitere la dispozițiile legale speciale prev. de Legea nr. 10/2001, cât și la Legea nr. 213/1998, precum și la art. 6 din Convenția Europeană, explicându-se, în temeiul principiului securității circuitului juridic civil că nu este posibilă introducerea unei acțiuni în revendicare, în mod perpetuu, într-un domeniu de reglementare juridică, prev. în legi speciale.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dacă cu încălcarea sau aplciarea greșită a legii.
Instanța de apel a reținut în mod corect că obiectul de reglementare al speței î-l reprezintă legile speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, raportată la Legea nr. 213/1998 și Legea nr.18/1991, și, din perspectiva acestor dispoziții speciale, acțiunea exercitată de către reclamanți, așa cum a fost menționată în cererea introductivă, nu mai poate fi primită.
Ca o particularitate a speței, imobilul revendicat în procedura de drept comun, înainte de data introducerii acțiunii, a intrat, în condițiile legii, în patrimoniul altor persoane juridice, ceea ce înseamnă că în legătură cu acesta s-au constituit drepturi reale de proprietate, în beneficiul unor altor titulari, iar o eventuală retrocedare a imobilului ar aduce atingere acestor noi drepturi subiective, ceea ce este contrar deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție B, nr. 32/2008, pe de o parte, iar pe de altă parte ar fi contrar art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene, pentru că ar reprezenta o încălcare a altor drepturi de proprietate, constituite și ele în temeiul legii.
Referitor la așa zisă excepție de legalitate despre care fac vorbire recurenții, aceasta a fost legal soluționată de către Tribunalul Timiș prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2008, reținându-se că în speță, legalitatea actului invocat nu are o legătură determinantă cu soluția care s-a pronunțat.
Față de cele arătate recursul declarat de către reclamanți va fi respins.
Conform prev. art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați să plătească intimatei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltui de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanții - și, împotriva deciziei civile nr. 27/A/ din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.07.2009
Tehnored /06.07.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
