Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 824/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.824/R
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr.148/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C-S, Consiliul Local Reșița prin Primar și SC - Reșița, pentru rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent -, iar pentru pârâtul intimat Consiliul Local Reșița prin Primar se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea, din oficiu, pune în discuția părților nemotivarea apelurilor în raport de toate aspectele invocate de pârâți.
Reclamantul recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate în cauză.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită admiterea excepției invocate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată la această instanță și înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 15.06.2007 sub nr-, reclamantul - chemat în judecată pe pârâții Reșița, Consiliul Local al Municipiului Reșița și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța, să stabilească în care dintre cele două cărți funciare s-a operat înscrierea corectă a de utilaje, situată în Reșița,- A, respectiv în CF 4927 Reșița Montană sub nr. top. 587/d/52/b/1/a/12/2/3/1, proprietar asupra terenului Statul Român sau în CF 4917 Reșița Montană sub nr. top. 587/d/52/b/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2, proprietar asupra terenului --, actualmente Reșița A și "anularea" încheierii de carte funciară greșit întocmită.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit prin adjudecare la licitație, magazia de utilaje amintită, potrivit procesului-verbal de adjudecare nr. 9141/29.05.2000 și a facturii fiscale seria - - - și că imobilul respectiv figurează înscris sub numere topografice diferite în două cărți funciare, într-una în proprietatea sa iar în cealaltă în proprietatea
A arătat că a depus demersuri în vederea remedierii situației la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, însă a fost îndrumat să se adreseze instanței de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Reșița a susținut că magazia aflată în proprietatea reclamantului se află pe terenul său, obținut în proprietate urmare procedurii reglementate de HG 834/1991 și intabulat în anul 2005 în CF 4917 Reșița Montană sub nr. top. 587/d/52/b/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2. A susținut că de situația creată se face vinovat reclamantul, care și-a intabulat dreptul de proprietate pe o altă parcelă obținută prin dezmembrarea topograficului 587/d/52/b/1/a/12/2/3, fără a aștepta ca pârâtul să își înscrie mai întâi dreptul său de proprietate.
Consiliul Local Reșița și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița au lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2664/22.10.2008 Judecătoria Reșița, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul -, împotriva pârâților -Reșița, Consiliul Local Reșița, și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S și a dispus rectificarea cărții funciare nr. 4917 Reșița Montană, nr. top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e, în sensul radierii dreptului de proprietate al asupra terenului cu magazine de investiții intabulat sub acest nr. topografic. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a dobândit prin adjudecare la licitație magazia de utilaje despre care vorbește în acțiune, potrivit procesului-verbal de adjudecare nr. 9141/29.05.2000 și a facturii fiscale seria - - -. Acest imobil figurează înscris sub numere topografice diferite în două cărți funciare, respectiv în CF 4927 Reșița Montană sub nr. top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/3/1, proprietar asupra construcției reclamantul iar asupra terenului Statul Român și în CF 4917 Reșița Montană, nr. top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e, în proprietatea -, atât terenul cât și construcția.
Pentru elucidarea acestei situații a fost efectuată expertiză tehnică topografică, care a concluzionat că imobilele înscrise în cele două cărți funciare diferite cuprind aceeași construcție, iar terenul se suprapune parțial. De asemenea, a concluzionat că intabularea corectă a terenului s-a efectuat în CF 4927 Reșița Montană și că se impune rectificarea filei de CF 4917 Reșița Montană, în sensul radierii parcelei cu nr. top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/
Instanța a reținut deci că, reclamantul a dobândit prin adjudecare la licitație proprietatea asupra construcției și că și-a intabulat-o în cartea funciară 4927 Reșița Montană sub top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/3/1, că această intabulare este cea corectă și că înscrierea dreptului din CF 4917 Reșița Montană, nr. top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e în favoarea - - în prezent -, nu a fost valabilă, astfel că în baza art. 34 pct. 1 din DL 115/1938 va dispune rectificarea acestei cărți funciare și radierea celei de-a doua înscrieri.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S și SC Reșița -.
În apelul formulat, pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S a solicitat admiterea lui și modificarea sentinței civile nr. 2664/2008. În motivarea cererii a arătat că sentința civilă nu poate fi operată în cartea funciară, întrucât, între imobilul cu nr. top 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e înscris în CF nr. 4917 Reșița Română în suprafață de 1240 mp și imobilul cu nr.top 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/3/1 înscris în CF nr. 4927 Reșița Montană în suprafață de 945 mp există o diferență de suprafață de 295 mp, diferență care se regăsește la nr. top 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e și pentru care instanța de judecată nu a precizat cine este proprietar. De asemenea, a mai arătat că în speță s-ar fi impus anularea parțială a nr. top 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e în urma dezmembrării acestui nr. topografic și specificarea proprietarului pentru diferența de suprafață.
Pârâta SC -, în cererea de apel formulată, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței civile nr. 2664 din 22.10.2008 a Judecătoriei Reșița, în sensul constatării ca legală și temeinică a CF nr. 4917 Reșița Montană și rectificării CF nr. 4917 Reșița Montană, în sensul menționării dreptului de proprietate a d-lui asupra clădirii denumită "Magazie de utilaje" din- A, Reșița.
În motivarea cererii a arătat că instanța de fond în mod nelegal a dispus rectificarea cărții funciare nr. 4917 Reșița Montană nr. top 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e, în sensul radierii dreptului de proprietate al SC - asupra terenului cu magazine de investiții intabulat sub acest nr. topografic, în condițiile în care terenul aflat sub magazia de utilaje nu a făcut obiectul licitației publice organizate de C-S, rămânând în patrimoniul SC -. Un alt motiv de apel a fost acela că, instanța de fond nu a justificat din punct de vedere legal de ce CF 4927 (transcris din CF 1602) este corectă și CF 4917 nu este corectă, deși în cuprinsul expertizei efectuate în cauză nu se indică nici un motiv pentru care CF nr. 4917 Reșița Montană nu este corectă. Al treilea motiv de apel invocat a fost acela că în CF nr. 4927 Reșița Montană este menționat în mod ilegal un drept de servitute de trecere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către reclamantul s-a solicitat respingerea apelurilor.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Consiliul Local Reșița prin Primar, s-a solicitat respingerea apelului declarat de către SC - și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate.
Prin decizia civilă nr.148/A/25.06.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis atât apelul formulat de către pârâta SC -, cât și apelul formulat de către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S, împotriva sentinței civile nr. 2664/22.10.2008, pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr-, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, precizată în cursul procesului, a solicitat instanței să stabilească în care dintre cărțile funciare, cu nr. 4927 și 4917, s-a operat înscrierea corectă a " de utilaje" situată administrativ în Reșița,- A, să se dispună rectificarea filei de CF nr. 4917 Reșița Montană, anularea "intabulării" eronat întocmită și restabilirea situației anterioare în fila respectivă de CF.
Din analiza acestor cereri, instanța a constatat că obiectul principal al cererii, având în vedere scopul urmărit de reclamant, îl reprezintă constatarea parcelei pe care există în realitate edificată construcția "Magazie de utilaje", construcție proprietatea reclamantului.
Prin sentința apelată, prima instanță s-a pronunțat asupra a altceva decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, respectiv a radiat un drept de proprietate asupra unui teren proprietatea pârâtei SC -, în situația în care acest lucru nu s-a cerut prin acțiune și în situația în care reclamantul invocă un drept de proprietate doar asupra construcției, nu și asupra terenului. În plus, în cuprinsul considerentelor nu se arată de ce dreptul de proprietate radiat prin hotărâre a fost greșit intabulat în favoarea pârâtei SC -.
Pentru aceste considerente, în baza art. 297 Cod proc.civ. tribunalul a admis atât apelul formulat de către pârâta SC -, cât și apelul formulat de către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S împotriva sentinței civile nr. 2664/22.10.2008, pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr-, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
Impotriva deciziei civile nr.148/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în termen legal, la data de 20.07.2009, reclamantul - a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei civile nr.148/25.06.2009 a tribunalului Județean C-S pronunțată în dosar nr- ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea ca fiind temeinică și legală sentința primei instanțe, prin care s-a dispus rectificarea CF 4917 Reșița Montană nr.top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e, în sensul radierii dreptului de proprietate al SC Reșița - asupra terenului cu magazie de investiții întabulat sub acest număr top.
In subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S, fără cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului, reclamantul a susținut că în mod greșit tribunalul a reținut că "obiectivul principal al cererii, având în vedere scopul urmărit de reclamant, în reprezintă constatarea parcelei pe care există în realitate edificată construcția "Magazie de utilaje", construcție proprietatea reclamantului". Sub acest aspect, reclamantul precizează că pârâta SC Reșița - (fosta SC -) nu are nici un drept asupra terenului aferent imobilului construit "magazie de utilaje", chiar și când era proprietatea sa.
In drept, au fost invocate prev.art.299, 301 și 304 pct.8 pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Local Reșița a solicitat admiterea recursului declarat de reclamantul, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S, întrucât, în raport de obiectul acțiunii civile formulate de acesta și concluziile expertizei tehnice efectuat în cauză, care constată că imobilul în cauză se află pe parcela ce se identifică în CF nr.4927 Reșița Montană și că se impune rectificarea filei de CF 4917 Reșița Montană, în sensul radierii parcelei cu nr.top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e, în mod greșit tribunalul a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, ci s-a pronunțat asupra altceva ce s-a cerut, respectiv a radiat un drept de proprietate asupra unui teren proprietatea pârâtei SC -, deși nu s-a cerut acest lucru prin acțiune.
In consecință, susține intimatul Consiliul Local Reșița, tribunalul a făcut o greșită aplicare a disp.art.297 pr.civ. și se impune admiterea recursului reclamantului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului pe fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de obiectul acțiunii civile, temeiul de drept invocat și actele depuse la dosar, Curtea constată recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul - a investit instanța de fond, Judecătoria Reșița, la 15.06.2007 cu o acțiune civilă prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T, SC Reșița - (succesor în drept a fostei SC - Reșița) și OCPI C-S, să se stabilească în care dintre cele două cărți funciare s-a operat înscrierea corectă " de utilaje" situată în Reșița-, respectiv în CF nr.4917 Reșița Montană venită din CF colectivă 1602 Reșița Montană sub nr.top.587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/3/1 - Reșița Montană sub nr.top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2 nr.cadastral 3020 cu drept de proprietate asupra terenului SC - Reșița -, actuala SC Reșița -; anularea încheierii de întabulare eronat întocmită din CF ce se constată a fi greșită și a întregii documentații ce a stat la baza emiterii ei, restabilind situația anterioară de CF.
In baza probatoriului administrat în fața instanței de fond, respectiv înscrisuri (extrase CF 4927 Reșița Montană și 4917 Reșița Montană, factură fiscală - - -, proces-verbal de adjudecare la licitație, plan de amplasament, certificate de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, documentația tehnică) și cu expertiza tehnică topografică, aceasta a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant, dispunând rectificarea CF nr.4917 Reșița Montană nr.top. 587/d/52/b/1/a/1/a/12/2/10/2/21/2/a/1/1/a/2/1/1/1/4/b/2/e în sensul radierii dreptului de proprietate al SC - asupra terenului cu magazine de investiții întabulat sub acest număr topografic.
In raport de această soluție a instanței de fond, relativ la cererea reclamantului astfel cum a fost precizată ulterior, Curtea apreciază că în mod nelegal tribunalul a reținut că prima instanță s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut, echivalând astfel cu necercetarea fondului cauzei și, incidența disp.art.297 pr.civ. cu consecința desființării sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosar - extras de CF 4927 Reșița Montană și CF 4917 Reșița Montană, procesul verbal de licitație, plan de amplasament, certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenului, documentația tehnică aferentă, și în mod expres, expertiza tehnică de specialitate întocmită la prima instanță, avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii, tribunalul, ca instanță de control judiciar și în baza caracterului devolutiv, poate să procedeze la soluționarea apelurilor declarate de pârâți, în raport de motivele invocate de acestea (care se referă la chestiuni de fond deduse judecății), apreciind greșit incidența prev.art.297 pr.civ.
In consecință, în baza art.299, 312 alin.1 pr.civ. și 304 pct.9 pr.civ. Curtea va admite recursul reclamantului, va casa decizia civilă recurată și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr.148/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: / 13.11.2009
Tehnored./K/ 2 ex./16.11.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud. A,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor, Carmina Orza