Restituire metale prețioase. Decizia 1149/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1149/
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile de apel nr. 336/A/23.04.2008 Pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, precum și a sentinței civile nr.1931/25.11.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Banca Națională a României B, Banca Națională a României - Sucursala T și cu chematul în garanție intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat, iar pentru intimatul chemat în garanție, consilier juridic, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților, în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent avocat solicită admiterea recursului casarea ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei la instanța competentă pentru a se pronunța o soluție pe fond. Nu cere cheltuieli de judecată.
Reprezentantul garantului intimat, consilier juridic solicită respingerea recursului, potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1931/02.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Lugoja respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a R și a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul G, în nume propriu și a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Banca Națională a României reprezentată de drept prin Sucursala T, față de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor,(fost P), reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru Statul Român și în consecință, a fost obligat chematul în garanție către pârâta R și pârâta R către reclamant la plata sumei de 8.500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la cursul valutar practicat de BNR la data plății.
A respins capătul de cerere din acțiunea principală, cu precizarea ulterioară, privind restituirea reactualizată a sumelor confiscate, formulată în nume propriu și în calitate de moștenitor legal după defuncta sa mamă, decedată la 17.01.2004, față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 279 din 3.08.1982 a Judecătoriei Lugoj pronunțată în dosar nr. 762/1982, reclamantul Gaf ost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor la Decretul nr. 210/1960 și Decret nr. 244/1978, privind operațiuni interzise cu metale prețioase, iar mama sa la pedeapsa închisorii de 4 ani și 8 luni pentru săvârșirea acelorași infracțiuni.
Această hotărâre a rămas definitivă pin decizia penală nr. 1166 din 2.11.1982 pronunțată de Tribunalul Județean T - Secția Penală, în dosar nr. 2065/1982.
Prin sentința penală susmenționată, s-a dispus confiscarea de la reclamant a metalelor prețioase, care nu fac obiectul prezentei cauze și a valutei de 8500 dolari SUA.
Totodată, în baza art. 57 al.2 din Decret nr. 244/1978 și art. 118 cod penal, s-a confiscat de la reclamant aurul comercializat și neconfiscat, respectiv suma de 1.399.200 lei, reprezentând echivalentul a 4 kg aur și suma de 174.900 lei reprezentând echivalentul a 500 grame aur.
S-a confiscat de asemenea, în baza acelorași dispoziții legale și pentru aceleași motive și suma de 2.973.300 lei reprezentând echivalentul a 8,500 kg aur de la, fostă, mama reclamantului, decedată la 17.01.2004, reclamantul fiind unicul moștenitor legal acceptant, în calitate de fiu, calitate certificată prin Certificatul de calitate de moștenitor nr. 93 din 6.10.2005 eliberat de notar Public
Despre împrejurările reținute din sentința penală susmenționată, declară și martorii și, foști lucrători de miliție în cadrul municipiului L, care au fost prezenți când s-a confiscat valuta de la reclamant.
Legea nr. 591 din 15.12.2004 pentru modificarea și completarea OUG nr.190/2000 în art. 26 alin 1 / 2 lit. "e", statuează că prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza unor acte normative enumerate în acest act normativ, înscriindu-se în categoria acestor acte și Decretul nr. 210/1960 și Decretul nr. 244/1978, privind operațiuni interzise cu metale și pietre prețioase și care au reglementat regimul mijloacelor de plată străină, acte normative ce au stat la baza preluării abuzive a valutei, de la reclamant. Această modificare a OUG 190/2000 este o continuare a politicii reparatorii față de abuzurile săvârșite în anul 1989 și anterior, iar prin modul în care a fost reglementat obiectul restituirii, s-a dorit de către legiuitor, evitarea oricăror restrângeri sau limitări pentru a nu fi afectat caracterul reparatoriu.
Garantarea dreptului de proprietate al reclamantului îi este recunoscut prin Constituție, cât și prin art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, act juridic care prin art. 17 alin. 2, consacră principiul că, "nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Instanța de fond a reținut că reclamantul și-a dovedit primul capăt de cerere, în sensul că suma de 8500 dolari SUA i-a fost preluată abuziv, a intrat în patrimoniul pârâtei BNR, fiind valorificată în interesul Statului Român.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații și poate participa prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind titularul obligației de restituire a valutei confiscate, pârâta BNR având calitatea de simplu detentor al valutei confiscate, intrată în patrimoniul Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, așa cum este titulatura MFP în prezent.
În sensul celor de mai sus, instanța de fond a admis acest capăt de cerere al reclamantului formulat în nume propriu, cât și cererea de chemare în garanție formulată de BNR prin Sucursala T, față de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (fost MFP) reprezentat de PTp entru Statul Român, în sensul că, a obligat chematul în garanție către pârâta BNR și pârâta BNR către reclamant la plata sumei de 8500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la cursul valutar practicat de BNR la data plății.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea principală, cu precizarea ulterioară, privind restituirea reactualizată a sumelor de: 2.973.300 lei reprezentând echivalentul a 8,500 kg aur, confiscat de la mama sa (fostă ); 1.399.200 lei reprezentând echivalentul a 4 kg aur confiscat de la reclamant; 174.900 lei reprezentând echivalentul a 500 grame aur confiscat de la reclamant, pentru următoarele considerente:
Sumele susmenționate au făcut obiectul confiscării de la inculpații din sentința penală nr. 279/1982 a Judecătoriei Lugoj, respectiv reclamantul și mama sa, care au comercializat aur, care nu s-a găsit asupra lor, astfel că s-a confiscat echivalentul acestuia în lei.
Pentru realizarea sumelor confiscate și în baza dispozițiilor art.163.pr.pen. s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile a reclamantului și mamei sale, fără ca reclamantul să dovedească că aceste bunuri s-au valorificat, în condițiile în care arată prin acțiune, că sumele confiscate s-au reținut pe statul său de plată și cuponul de pensie al mamei sale până în anul 1995. Nu a făcut dovada ce parte din sumele confiscate au ajuns la stat prin valorificarea bunurilor sechestrate și prin poprire asupra veniturilor.
Instanța de fond a apreciat că, pentru acest capăt de cerere, calitatea procesuală pasivă revine Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât confiscarea s-a dispus în favoarea statului, (prin sentința penală susmenționată), reprezentat în condițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 de Ministerul Economiei și Finanțelor (fost MFP).
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BNR, care a fost obligată prin prezenta hotărâre la predarea valutei de 8500 dolari SUA către chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor căruia îi revine calitatea de reprezentant al statului în baza dispozițiilor legale susmenționate.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, Banca Națională a României și prin decizia civilă nr. 336/A/23.04.2008, pronunțată în dosar nr.38//252/2007, Tribunalul Timiș - secția civilă - admite apelurile declarate de pârâții Banca Națională a României, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în prin DGFP T, precum și Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, împotriva sentinței civile nr.1931/02.11.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul
A schimbat în tot sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR, Ministerului Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în garanție.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a formulat acțiune în restituire sumă de 8500 dolari SUA confiscată prin rezoluție penală, precum și echivalentul actualizat al sumelor de bani confiscate în baza sentinței penale nr. 279 din 3 august 1982, reprezentând contravaloarea aurului vândut și negăsit.
Reclamantul a chemat în judecată pârâta Banca Națională a României, (la fila 66), precizând că are aceeași calitate și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP.
Temeiul de drept al acțiunii a fost prezentat ca fiind art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Din dispozițiile art.1 și 26 din OUG nr. 190/2000, modificată, rezultă că sfera de aplicare a actului normativ se circumscrie exclusiv metalelor prețioase și pietrelor prețioase din România, iar nu bunurilor care le înlocuiesc. Cum în speță reclamantul nu solicită restituirea aurului, întrucât i-a fost confiscată o sumă de bani, iar dispozițiile speciale ale OUG nr. 190/2000 sunt de strictă aplicare, rezultă că instanța de fond a apreciat greșit temeiul de drept incident în speță.
Cu atât mai mult, pentru suma în valută revendicată de reclamant este aplicabil dreptul comun, care determină necesitatea stabilirii calității procesuale pasive în condițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Astfel, trebuie observat că și în cazul reținerii OUG nr. 190/2000 calitatea procesuală nu aparține în mod direct pârâtei Banca Națională a României, ci Statului Român prin Banca Națională a României.
De asemenea, în conformitate cu textul care constituie regula în materia litigiilor privind statul, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP are doar calitatea de reprezentant al pârâtului, care nu poate fi decât statul.
Din acțiunea formulată și precizată de reclamant nu rezultă că acesta ar fi chemat Statul Român în judecată, motiv pentru care soluționarea litigiului dintre părți pe fond este eronată.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă instanța a admis apelurile declarate de pârâții Banca Națională a României, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, a schimbat în tot hotărârea în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată.
În consecință, a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție, în temeiul art. 60 alin.1 Cod procedură civilă.
Față de soluția de mai sus, instanța de apel a apreciat că celelalte excepții nu se mai impun a fi analizate, întrucât excepția netimbrării nu mai poate atrage anularea acțiunii în calea de atac, iar celelalte excepții se analizează doar după verificarea condițiilor de intentare a acțiunii civile, între care se numără și calitatea de a fi parte în proces.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs, în termen legal reclamantul G, solicitând în scris modificarea ei în tot, în sensul menținerii sentinței civile nr. 1931/2.11.2007 a Judecătoriei Lugoj, ca fiind legală și temeinică, invocând în drept art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, oral, astăzi, solicitându-se casarea ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei la aceiași instanță competentă pentru a se pronunța o soluție pe fond, motivând că prezența în proces a Ministerului Economiei și Finanțelor nu se poate justifica decât în reprezentarea Statului Român, care a și fost chemat în garanție de către pârâta BNR, în speță confiscarea fiind abuzivă, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 este aplicabilă în cauză. Prin întâmpinările de la dosar, pârâta intimată Banca Națională a României - Sucursala și intimata chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice T - în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor - solicită respingerea recursului reclamantei (fila 8 -9 respectiv 12- 13 dosar).
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantului de mai sus este fondat urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie admis ca atare, în sensul casării ambelor hotărârii judecătorești anterioare și dispunerii trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași primă instanță, respectiv Judecătoria Lugoj, conform considerentelor ce se vor expune în continuare, mai jos.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că prima instanță, nu a pus în discuția părților litigante întregul cadru procesual legal - pe care nu l- clarificat pe deplin și prin aceasta nu a cercetat corect nici fondul cauzei - în sensul de a stabili dacă pârâta Banca Națională a României chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice B, în nume propriu sau l-a împrocesuat ca reprezentant al Statului Român (fila 24-25 dosar fond), întrucât nici prin întâmpinarea pârâtei Banca Națională a României (fila 45) și nici prin întâmpinarea Direcției Generale a Finanțelor Publice T - în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B (fila 72-74) precum și nici prin însăși precizarea acțiunii de către reclamantul recurent (fila 66 -67) nu se poate trage vreo concluzie clară sub vreunul dintre aceste aspecte, deși prima instanță era datoare să pretindă reclamantului să-și determine, în mod neechivoc cadrul procesual, adică părțile cu care înțelege să se judece, respectiv dacă cheamă sau nu în judecată și Statul Român, în mod expres. Neprocedând în acest mod legal, prima instanță și- încălcat rolul activ, impus de dispozițiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, care prevăd că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru preveni, orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
În consecință, cum deci prima instanță nu a înțeles să pună în discuția părților necesitatea completării cadrului procesual, în sensul celor de mai sus, iar în apel i se respinge acțiunea reclamantului tocmai pe excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR și Ministerului Economiei și Finanțelor B, fondul cauzei rămânând tot necercetat (căci instanța de apel își motivează soluția cu aceea că nu rezultă că reclamantul a chemat în judecată și Statul Român), în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.3 Cod procedură civilă va fi admis ca fondat recursul de față al reclamantului de mai sus și casate ambele hotărâri judecătorești anterioare, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond,la prima instanță, respectiv Judecătoria Lugoj.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr.336/A/23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, precum și a sentinței civile nr. 1931/2.11.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosar cu același număr, pe care le casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță, respectiv Judecătoria Lugoj.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.TP/ 5.12.2008
Dact.NF/ 5.12.2008
Ex.2
Trib.-Președinte,
Judecător.
.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, Banca Națională a României au declarat apel, înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 08.01.2008.
Pârâta Banca Națională a României a solicitat schimbarea hotărârii în sensul înlăturării obligației de restituire a sumei de bani solicitate, arătând că instituția a avut doar calitatea de detentor al valutei confiscate ce a fost valorificată în folosul statului, astfel că legitimarea procesuală revine Ministerului Economiei și Finanțelor prin DGFP.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282.proc.civ.
Pârâtul și în același timp chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP a solicitat schimbarea sentinței, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii, arătând că cererea nu a fost timbrată, dreptul la acțiune s-a prescris în conformitate cu art. 1, 3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea este inadmisibilă față de lipsa temeiului legal. Pe fond, sumele au fost confiscate în temeiul unei sentințe judecătorești irevocabile, iar dovada cu martori nu este admisibilă față de valoarea cererii. Cererea de chemare în garanție este nefondată, întrucât pârâta nu a dovedit faptul că sumele de valută confiscată ar fi fost predate Ministerului Finanțelor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele proc.civ.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoja solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii capătului de cerere privind restituirea sumei de 8500 dolari SUA. A arătat că OUG nr. 190/2000 se referă doar la regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, astfel că în lipsa reglementării speciale acțiunea are ca obiect pretenții care trebuia timbrată la valoare. În mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR față de prevederile art. 43 din fostul Decret nr. 210/1954. Cererea reclamantului este și prescrisă, întrucât nu există temei pentru repunerea în termen, iar dispozițiile art. 34 indice 1 din OUG nr. 190/2000 nu se pot aplica prin analogie și la valută.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282, 295, 296.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelurilor declarate ca neîntemeiate, arătând că excepțiile invocate au fost corect respinse, legiuitorul a permis instanțelor de judecată să cenzureze orice act abuziv prin art. 6 din Legea nr. 213/1998. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR sau a DGFP T instanța a apreciat corect calitatea fiecăreia dintre părți.
Intimatul reclamant nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
Pârâta apelantă Banca Națională a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în parte a apelului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, arătând că a precizat detaliat procedura de confiscare și valorificare la bugetul de stat a sumelor în valută confiscate de organele abilitate înainte de anul 1990, precum și dispozițiile legale în vigoare la acea dată, astfel că susținerile apelantei că nu s-a depus dovada valorificării la bugetul de stat sunt nefondate. Imposibilitatea probării cu notă contabilă a viramentului bancar nu duce la concluzia că Banca Națională a României nu a respectat dispozițiile legale, în favoarea instituției operând o prezumție de legalitate.
Apelanta nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
Analizând apelurile formulate, instanța constată că acestea sunt întemeiate, în sensul că hotărârea pronunțată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale.
Reclamantul a formulat acțiune în restituire sumă de 8500 dolari SUA confiscată prin rezoluție penală, precum și echivalentul actualizat al sumelor de bani confiscate în baza sentinței penale nr. 279 din 3 august 1982, reprezentând contravaloarea aurului vândut și negăsit.
Reclamantul a chemat în judecată pârâta Banca Națională a României, la fila 66 precizând că are aceeași calitate și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP.
Temeiul de drept al acțiunii a fost prezentat ca fiind art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Din dispozițiile art. 1 și 26 din OUG nr. 190/2000 modificată rezultă că sfera de aplicare a actului normativ se circumscrie exclusiv metalelor prețioase și pietrelor prețioase din România, iar nu bunurilor care le înlocuiesc. Cum în speță reclamantul nu solicită restituirea aurului, întrucât i-a fost confiscată o sumă de bani, iar dispozițiile speciale ale OUG nr. 190/2000 sunt de strictă aplicare, rezultă că instanța de fond a apreciat greșit temeiul de drept incident în speță.
Cu atât mai mult, pentru suma în valută revendicată de reclamant este aplicabil dreptul comun, care determină necesitatea stabilirii calității procesuale pasive în condițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Astfel, trebuie observat că și în cazul reținerii OUG nr. 190/2000 calitatea procesuală nu aparține în mod direct pârâtei Banca Națională a României, ci Statului Român prin Banca Națională a României.
De asemenea, în conformitate cu textul care constituie regula în materia litigiilor privind statul, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP are doar calitatea de reprezentant al pârâtului, care nu poate fi decât statul.
Din acțiunea formulată și precizată de reclamant nu rezultă că acesta ar fi chemat Statul Român în judecată, motiv pentru care soluționarea litigiului dintre părți pe fond este eronată.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 296.proc.civ. instanța va admite apelurile declarate de pârâții Banca Națională a României, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, va schimba în tot hotărârea în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată.
În consecință, va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție, în temeiul art. 60 alin.1 proc.civ.
Față de soluția de mai sus, instanța apreciază că celelalte excepții nu se mai impun a fi analizate, întrucât excepția netimbrării nu mai poate atrage anularea acțiunii în calea de atac, iar celelalte excepții se analizează doar după verificarea condițiilor de intentare a acțiunii civile, între care se numără și calitatea de a fi parte în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, azi, 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. AC
Tehnoredact. AC
7 ex./ 03.06.2008
Prima instanță -
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
