Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 26/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr.26/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
- - - JUDECĂTOR 3: Participare Elena
- cu - -
- - procuror
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare, cu -a reprezentantului Ministerului Public, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, apelul civil declarat de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr. 895 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, având în vedere lipsa părților și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică conform dispozițiilor Legii nr. 248/2005.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
C
- deliberând -
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.895 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Ungaria pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
S-a reținut că, pârâtul a fost returnat în România din Ungaria la data de 5 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie aprobat prin nr.OG 12/2002, considerându-se că motivul nu este justificat pentru luarea măsurii solicitate de către instanța română.
S-a apreciat în raport de dispozițiile constituționale că dreptul la liberă circulație a cetățenilor români în celelalte state membre ale Uniunii Europene poate fi restrâns numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de art.27 din Directiva Comunității Europene nr.2004/38/CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, apelul fiind declarat în termen și motivat.
În motivarea apelului se arată, în esență, că returnarea pârâtului pentru ședere ilegală dovedește încălcarea de acesta a legislației statului ungar fiind aplicabile dispozițiile art. 38 și 39 din Legea 248/ 2005 modificate.
Susține apelanta că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, dar și pe plan extern, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională.
Apreciază apelanta că libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege respectiv Legea 248/2005.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de apel, curtea reține următoarele:
Prima instanță a reținut corect situația de fapt și anume, împrejurarea că apelantul pârât a fost returnat la data de 5 decembrie 2006 din Ungaria în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin nr.OG 12/2002.
Conform dispozițiilor art.2 din Legea 248 din 20 iulie 2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetățenilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară. Limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la liberă circulație se poate face numai temporar în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
Art.38 lit.d din legea menționată, prevede că restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Potrivit art.2 al.2 din Protocolul nr.4 la Convenția europeană a drepturilor omului " orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa".
Acest drept poate cunoaște limitări în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art.2 paragraful 3 și 4 din Protocolul nr.4 și anume: limitările acestui drept trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare, într-o societate democratică, necesitate realizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a dreptului în discuție și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Se va aprecia că măsura solicitată cu privire la pârâtul-intimat, deși prevăzută de Lg.248/2005 urmărind un scop legitim - dovedirea capacității României de a stopa migrația, este disproporționată în raport de scopul urmărit, situația juridică a intimatului nefiind compatibilă cu exigențele art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția europeană a dreptului omului.
Mai mult, conform art.27 din Directiva 2004/38/CE statele membre ale Uniunii,pot restrânge dreptul la liberă circulație și de ședere a cetățenilorUniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice.
De asemenea, la punctul 2 teza a II a, a aceluiași articol, se prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Ca urmare, se va aprecia că în mod just instanța de fond a apreciat corect situația în cauză care nu se încadrează în nici una din situațiile menționate pentru întrunirea condițiilor de restrângere a libertății de circulație în Ungaria, pârâtul nesăvârșind pe teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată de reclamantă.
Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel în baza art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, cu sediul în B,- sector 1, împotriva sentinței civile nr. 895 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în com.Români, județ
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 25.02.2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - -
red.sent. tehn.DM/ex.7
red.DP/27.02 27.02/03.03.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Participare Elena