Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 703/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 703

Ședința publică din data de 15 iulie 2008

PREȘEDINTE: Elena Staicu

JUDECĂTORI: Elena Staicu, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

- - -

Grefier - - -

Ministerul Public - reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (), cu sediul în B,-, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 1532 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în com., sat-, jud.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: recurenta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul, intimatul-pârât -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului formulat de reclamantă.

Curtea:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative () a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, în Belgia, pârâtului -, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 10.04.2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară prin HG nr.825/95, publicat în Monitorul Oficial nr.241/1995.

A mai arătat reclamanta că potrivit art.38 lit.a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin OG nr.5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a

-2-

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 29.05.2008 instanța de fond a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale având în vedere dispozițiilor art.I pct.1 din OUG nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr.248/2005.

Prin sentința civilă nr.1532 din 29.05.2008, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.I pct.1 din OUG nr.126/2007, în situația prev. la art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către Tribunalul București.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru următoarele motive:

Se arată că la data de 24.05.2008 a intrat în vigoare Legea nr. 115/2008 privind respingerea OUG nr.126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005, astfel că art.39 alin.1 din Legea nr. 248/2005 are următorul cuprins: "în situația prevăzută la art.38 lit.a măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București."

Precizează recurenta că în aceste condiții și având în vedere faptul că cererea Direcției Generale de Pașapoarte a fost înregistrată la ribunalul Prahova la data de 27.05.2008, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile, rezultă că Tribunalul Prahova este legal investit și competent în soluționarea cererii.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la ribunalul Prahova. S-a solicitat judecata în lipsă.

Intimatul, deși citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, aceasta nu a fost formulată până la data judecății.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Este fondată critica recurentei în sensul că în mod greșit instanța de fond a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, întrucât prin Legea nr.115/16.05.2008 s-a respins OUG nr. 126/2007 de modificare a Legii nr.248/2005, lege care a intrat în vigoare la data de 24.05.2008 - deci înainte de înregistrarea cererii la instanța de fond, care a fost data de 27.05.2008 și înainte de pronunțarea sentinței, care a fost data de 29.05.2008.

Este corectă susținerea recurentei că în prezent, ca urmare a respingerii OUG nr.126/2007 prin Legea nr.115/16.05.2008, devin aplicabile dispozițiile art.39 alin.1 care precizează că în situația prevăzută la art.38 lit.a măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane.

-3-

Întrucât domiciliul intimatului-pârât este în com., sat, jud.P, competența de soluționare aparține Tribunalului Prahova, potrivit art. 39 alin.1 din Legea nr.248/2005.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza disp. art.312 alin.6 cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.3 cod pr.civilă, va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Prahova, pentru soluționarea cererii cu care a fost investit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (), cu sediul în B,-, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 1532 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în com., sat-, jud.P, și în consecință:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 iulie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

- - - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red. ES/tehnored.VM

3 ex./17.07.2008

f- Tribunalul Prahova

-

Președinte:Elena Staicu
Judecători:Elena Staicu, Rodica Duboșaru Elisabeta Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 703/2008. Curtea de Apel Ploiesti