Reziliere contract. Speta. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(882/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1030
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.103 A din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Obiectul cauzei - reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă, personal și asistată de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.230.057/10.06.2009, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr.153.386/4.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, depusă la fila 9 în dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, față de neîncadrarea criticilor formulate de către recurenta - pârâtă, în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cpc.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită respingerea excepției nulității recursului, întrucât recursul a fost motivat corespunzător și timbrat conform rezoluției.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită respingerea excepției nulității recursului, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită admiterea excepției nulității recursului și în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă anularea recursului, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. Totodată depune la dosar jurisprudență și concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 B sub nr.436/303/23.01.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr.3545/16.02.1995 de notariatul de Stat Local al Sectorului 6 B, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin contractul mai sus menționat, a vândut pârâtei apartamentul nr.1 situat în B,-, - parter, sector 6, înstrăinarea imobilului făcându-se numai în schimbul întreținerii, fără ca părțile să fi stabilit o prestație în bani, prețul vânzării constând în obligația de întreținere viageră, obligație ce înseamnă menaj gospodăresc, procurarea de alimente și medicamente, asigurarea îngrijirii necesare, plata impozitelor și taxelor datorate la stat și la asociația de locatari, întreținerea fiind evaluată la suma de 5000 lei.
La data de 12.02.2008, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 3496/26.05.2008, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepția autorității de lucru judecat pentru neîndeplinirea obligațiilor din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3545/16.02.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 B, pentru perioada 01.06.2006 - 08.11.2006 și a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta pentru perioada menționată, constatând că există autoritate de lucru judecat; a respins acțiunea formulată de reclamanta vizând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3545/16.02.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 B, pentru perioada 01.06.2006 - 08.11.2006, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a arătat în esență, că din probele administrate, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii de către pârâtă, a obligației de întreținere față de creditoare.
În acest sens, prima instanță a arătat că din declarațiile martorilor rezultă că pârâta a încercat să-și execute obligația de întreținere, însă reclamanta a refuzat fără a avea nici o motivație, reclamantei fiindu-i comunicată de către pârâtă, noua adresă și având numerele de telefon ale tuturor membrilor familiei pârâtei.
De asemenea, din interogatoriul administrat reclamantei, rezultă că aceasta nu a mai vrut să primească nimic de la pârâtă după intentarea primei acțiuni și, deși reclamanta a susținut că trăiește în mizerie, martorii audiați la propunerea pârâtei au arătat că reclamanta nu-i permitea pârâtei să facă curățenie în apartament.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că din probele administrate nu a rezultat neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de întreținere asumată de către pârâtă, din culpa acesteia, pentru perioada 08.11.2006-23.01.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și desființarea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 103A/22.01.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3545/16.02.1995 la Notariatul de Stat Local Sector 6; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate privind admiterea excepției autorității de lucru judecat; a înlăturat obligația reclamantei de plată a sumei de 800 lei către pârâtă și a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1518,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3545/16.02.1995, la Notariatul de Stat Sector 6, reclamanta a vândut pârâtei locuința situată în B,- A, - 13,.1,. 1, sector 6, compusă din o cameră și dependințe.
Totodată, prin același contract s-a precizat că prețul vânzării este reprezentat de obligația de întreținere a reclamantei de către pârâtă pe tot timpul vieții sale, obligație ce constă în procurarea și pregătirea hranei, asigurarea îngrijirii medicale, menajul gospodăresc, astfel, tribunalul constatând că natura juridică a acestuia este de aceea de contract de întreținere.
Tribunalul a reținut că rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a unui contract cu executareuno ictu,constând în încetarea contractului și repunerea părților, pe viitor, în situația avută anterior încheierii contractului.
Pentru a fi admisibilă rezoluțiunea, este necesar ca una dintre părți să nu-și fi executat obligația ce-i revine și neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.
Chiar dacă reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezilierea contractului, în realitate, sancțiunea corectă este de "rezoluțiune", deoarece "rezilierea" presupune ca obligațiile ambelor părți contractante să aibă caracter succesiv, or, în contractul de întreținere, transferul dreptului de la creditor la debitor se produceuno ictu(dintr-o dată) și nu succesiv, iar în caz de neexecutare, contractul se desființează și bunul se redobândește cu efect retroactiv (ex tunc).
Din declarațiile martorilor audiați atât în fața instanței de fond, cât și în apel, tribunalul a apreciat că reclamanta a făcut dovada neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de întreținere de către pârâtă și chiar dacă martorii audiați în cauză au declarat, în general, în favoarea părților care i-au propus, este cert că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător toate obligațiile contractuale.
În acest sens, tribunalul a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit cu caracterpermanent și în integralitateobligațiile contractuale asumate față de reclamantă, fiind suficient ca debitorul obligației de întreținere să nu-și execute doar una din prestațiile ce fac obiectul obligației pentru ca creditorul acelei obligații să fie îndreptățit să ceară rezoluțiunea contractului.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1020-1021 Cod civil, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii acțiunii și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3545/16.02.1995, de Notariatul de Stat Local Sector 6.
În ceea ce privește primul motiv de apel, tribunalul l-a reținut nefondat, întrucât, pentru perioada 01.06.2006-08.11.2006 există autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.2057/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 B, rămasă irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea reclamantei prin care se solicita rezoluțiunea aceluiași contract, astfel încât, evident, nu se poate formula o nouă acțiune prin care să se solicite rezoluțiunea contractului raportată la aceeași perioadă, fiind incidente dispozițiile art.1201 Cod civil.
În concluzie, tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate privind admiterea excepției autorității de lucru judecat, a înlăturat obligația reclamantei de plată a sumei de 800 lei către pârâtă și a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1518,45 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 103A/22.01.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei civile recurate și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr.3496/2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs formulat, recurenta a arătat că cele reținute de tribunal sunt neconforme realității, realizând un scurt istoric al încheierii contractului dintre părți. A arătat că timp de 10 ani s-a ocupat cu dedicație de partea adversă, îngrijind-o, achitându-i cheltuielile obișnuite, integrând-o în familia sa și respectând- I-a dat 100.000 lei pentru a cumpăra apartamentul, iar în absența sa, copiii săi au avut grijă pe deplin, de reclamantă.
În 2006, în urma unor influențe rău-voitoare, intimata a introdus cerere de reziliere a actului, refuzând din acel moment, orice sprijin din partea recurentei, dându-l afară și pe fiul acesteia. Cererea a fost respinsă în mod irevocabil. Martora nu este obiectivă în declarații, fiind interesată de achiziționarea apartamentului. Martorii audiați au relatat că intimata era sănătoasă, nefiind o persoană înfometată sau în nevoie. Aceasta nu a fost violentată sau insultată niciodată. Întrucât se speriase de o tentativă de furt, intimata a adus în garsonieră, animale pe care le proteja, deși făceau mizerie, nepermițând din acest motiv, accesul în locuință, nici măcar menajerei vecine angajate de recurentă în acest sens. Intimata a fost tot timpul în posesia numărului său de telefon, după mutarea sa, iar familia recurentei se interesa cotidian de situația acesteia. A precizat că nu are vreo culpă în refuzul întreținerii, al intimatei, îndeplinindu-și corespunzător obligațiile contractuale, propunându-i intimatei, chiar să o ia în locuința sa, pentru aoî ngriji, fapt refuzat.
Intimata a fost ulterior luată din domiciliu și dusă într-o locație necunoscută. Martora nu locuiește în cartier și nu cunoaște modul cum era îngrijită zilnic intimata, în timp ce martorul este tânăr și s-a mutat în bloc după ce recurenta a înstrăinat apartamentul său, necunoscând decât indirect, diverse aspecte, neștiind ce se întâmplă cu intimata în mod cotidian.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor deciziei atacate ca fiind legale, iar, în subsidiar, în cazul admiterii excepției nulității, constatarea nulității recursului.
La termenul de judecată din data de 15.06.2009, Curtea a pus în discuția părților, excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă în concluziile scrise depuse la dosar, ca urmare a neîncadrării criticilor promovate, în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 Cod de procedură civilă, conform art. 306 Cod de procedură civilă.
Soluționând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, această excepția de procedură, absolută și peremptorie, Curtea o apreciază ca fondată, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 304 Cod de procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe;
4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;
6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei. Instanța de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, prin prisma art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă, nemaiputând analiza și reaprecia probele administrate în cauză, sub aspectul situației de fapt reținute de instanțele de fond.
Această concluzie este determinată și de abrogare expresă prin OUG nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005, a vechilor motive de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă ("când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii") respectiv de art. 304 pct. 11 ("când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate").
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege.
Recurenta și-a întemeiat argumentele, în susținerea recursului, pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, fără să aibă în vedere faptul că se află într-o cale de atac extraordinară, ale cărei reguli sunt determinate strict de prevederile art. 302^1, art. 303 și art. 304 din Codul d e procedură civilă. Aceasta înseamnă că regulile speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale sunt stabilite de lege și trebuie respectate întocmai, pentru a se înlătura arbitrariul și abuzul în exercitarea drepturilor procesuale. Din acest punct de vedere, recurenta nu a ținut seama de dispozițiile art. 302^1, care obligă partea să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Instanței de casație nu-i revine obligația să se substituie părții în ceea ce privește încadrarea argumentelor invocate în recurs în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul d e procedură civilă. Această posibilitate este prevăzută de art. 306 alin. 3 din Codul d e procedură civilă numai în cazul în care se indică greșit motivul de recurs, însă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă.
Declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Prin urmare, un recurs nu poate fi socotit motivat corespunzător decât atunci când motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau parțială a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei.
În cauză, însă, toate criticile formulate de recurentă privesc situația de fapt reținută de instanța de apel, pe care această parte o apreciază ca fiind greșit evaluată de către tribunal. Recurenta s-a limitat doar la a descrie istoricul încheierii contractului dintre părți, modul corespunzător în care dumneaei și familia sa au înțeles să își realizeze obligațiile contractuale față de intimată, dezvoltarea relației dintre cele două părți contractuale, de-a lungul timpului, influențarea negativă a intimatei de către terți, comportamentul acesteia dificil și refuzul de a mai primi întreținerea. Or, toate aceste elemente sunt subsumate situației de fapt, ca și aspectul culpei (atitudine subiectivă, psihică, internă față de o acțiune sau o omisiune) în neexecutarea obligațiilor contractuale care a fost stabilită în mod definitiv de tribunal și pe care așa cum am arătat, instanța de recurs ce exercită un control exclusiv de legalitate, nu o poate reforma.
Criticile referitoare la greșita apreciere a depozițiilor martorilor suferă de aceleași carențe procedurale menționate, ele vizând de asemenea, stabilirea invocat greșită a situației de fapt, în urma aprecierii eronate a probelor administrate, ipoteză subsumată așa cum arătam, fostului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod Procedură Civilă, care, deoarece punea în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, a fost abrogat expres prin OUG 138/2000, el nemaiputând fi astfel, invocat.
Pentru ansamblul acestor considerente și neconstatând în cauză, incidența nici unui motiv de ordine publică în sensul art. 306 alin. 1 teza II și alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea constată că excepția invocată este fondată, urmând a fi admisă, iar recursul constatat nul, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurenta-pârâtă, domiciliată în com. Tunari, sat,-, jud. I, împotriva deciziei civile nr.103A/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-A, -13,. 1,. 1, parter, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /08.07.2009
Tehnodact. / 2 ex.
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Secția Civ. -
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Cristina Nica, Mariana Haralambe
