Reziliere contract. Speta. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 138
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul G împotriva decizia civilă nr. 428 din 14.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 70 din 30 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA MUN. C, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât G, reprezentat prin avocat, intimatul reclamant reprezentat prin avocat, lipsind intimatele reclamante și PRIMĂRIA MUN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Avocat, pentru recurentul pârât G, consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând prevederile legale aplicabile în cauză și nu au fost aplicate corect dispozițiile art. 1020, 1021 cod civil potrivit cărora pentru a se putea pronunța rezilierea unui contract trebuie să se constate culpa părții în neexecutarea obligației ce îi incumba.
A precizat faptul că, de la data încheierii contractului de concesiune până în prezent a achitat redevența aferentă contractului de concesiune ultima plată fiind efectuată conform recipisei de consemnare nr-.
În consecință, față de cele relatate respectiv faptul că lucrarea a fost finalizată din anul 1999 și este funcțională, a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul reclamant, precizează că instanța a făcut o corectă interpretare a contractului de concesiune încheiat la 31 iulie 1992 între Consiliul Local al municipiului C și recurentul pârât G, în drepturile concedentului subrogându-se persoana îndreptățită conf. art. 14 din Lg. 10/2001.
În concluzie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 156/04.01.2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul G, pentru a se dispune rezilierea contractului de concesiune pentru suprafața de 4362mp teren intravilan, obligarea pârâtului la plata sumei de 12.173.000 lei, reprezentând redevența concesiunii pentru perioada aprilie-iunie 2005, actualizată cu indicele de inflație, la ridicarea, pe propria cheltuială, a construcțiilor efectuate pe acest teren, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 324 din 04.02.2004, rectificată prin dispoziția nr. 605/16.02.2004, Primăria C i-a restituit în natură, în baza Lg. 10/2001, imobilul în suprafață de 4362mp, situat în mun. C,-, dispunându-se subrogarea ei în drepturile pe care le avea Consiliul Local al mun. C, în contractul de concesiune nr. 3425/31.07.1992, care are ca obiect concesionarea terenului menționat, către pârât.
A mai arătat că prețul concesionării a fost stabilit la suma de 560.536 lei/an, indexată anual în funcție de rata inflației, urmând ca, în cazul în care întârzierea plății depășește 30 de zile, să se procedeze la retragerea concesiunii, adăugând ca, de la data când ea a dobândit calitatea de concedent, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, deși a fost notificat în mod repetat.
În final, a arătat că, în condițiile în care pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată cât și celelalte obligații referitoare la executarea lucrărilor de construcție, refuzând invitațiile de rezolvare a litigiului prin conciliere, se impune rezilierea contractului de concesiune, obligarea celui în cauză la plata redevențelor solicitate, la ridicarea, pe propria lui cheltuială, a construcțiilor efectuate pe terenul concesionat, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 15.02.2005, pârâtul Gad epus întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei de față până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. /2004, aflat pe rolul Tribunalului Dolj, fie respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării a arătat că obiectul cauzei de față se bazează pe dispoziția nr. 324/2004, emisă de Primăria C, act împotriva căruia se derulează căile de atac procedurale, motiv pentru care, nefiind definitiv, se impune suspendarea judecării acestui proces civil, în baza art. 244, pct. 1 Cod pr. civ.
În subsidiar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, deoarece contractul de concesiune rămâne valabil, chiar în condițiile în care reclamanta s-a subrogat în drepturile Consiliului Local
În ceea ce privesc pretențiile reclamantei, pârâtul a arătat că acestea sunt nejustificate, pentru că, în anul 2004, fost achitată redevența către Consiliul Local C și nu poate efectua aceeași plată de 2 ori, dat fiind faptul că dispoz. art. 324 și 605/2004, emise de Primăria C, nu sunt definitive.
Pentru termenul din data de 01.03.2005, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a Consiliului Local C și obligarea acestuia la restituirea redevenței pentru concesiune, care a fost încasată de la pârâtul
La data de 28.06.2005, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a numitului, motivat de faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2112/2005, i-a vândut acestuia suprafața de 4362mp.
Prin sentința civilă nr. 70 din 30.01.2007, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul G și s-a admis în parte acțiunea pentru rezilierea contractului de concesiune, așa cum a fost precizată, pusă în mișcare de reclamantul împotriva pârâtului G și a intervenientei Primăria
A fost reziliat contractul de concesiune încheiat între pârât și intervenientă, înregistrat sub nr. 3425/1992 și s-a respins capătul de acțiune privind obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul
În motivarea apelului s-a arătat că, deși redactarea hotărârii se întinde pe câteva pagini, motivarea se reduce la o singură frază, ori nemotivarea hotărârii constituie motiv de casare, potrivit art. 304, pct. 7 Cod pr. civ.
Instanța de fond a avut grijă să preia conținutul cererilor sau încheierilor din dosar, dar nu a precizat care au fost motivele pentru care a fost admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de concesiune, mai ales că pârâtul, în întâmpinare, a arătat motivele pentru care cererea trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Pentru că nu sunt prezentate motivele admiterii capătului de cerere privind rezilierea contractului de concesiune, nu știe ce a avut în vedere instanța de fond.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă la instanța de fond, nu există motive de reziliere a contractului de concesiune. Motivele invocate sunt anterioare emiterii dispoziției de restituire a terenului în natură de către Primarul Mun. C, iar și ulterior, s-au subrogat în drepturile Consiliului Local C, dar în acel moment construcția era edificată, era executată în întregime.
Instanța de fond, deși a reținut că Judecătoria Calafat ar fi sistat lucrările de construire, nu a menționat și faptul că, tot prin hotărâre judecătorească, această sentință a fost anulată, iar cererea de sistare a lucrărilor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de fond a soluționat greșit și excepția autorității de lucru judecat a cererii față de sentința civilă nr. 711/27.05.1998, pronunțată în dosarul nr. 860/1998, de Judecătoria Calafat, sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3499/26.08.1999, pronunțată în dosar nr. 5973/1998, de Tribunalul Dolj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9615/24.11.1999, pronunțată în dosar nr. 9568/1999, de Curtea de APEL CRAIOVA. Excepția autorității de lucru judecat este întemeiată, pentru că între cele două cauze există identitate de obiect, cauză și părți.
În dosarul nr. 860/1998, pârâtul a avut calitatea de intervenient, iar a avut calitatea de reclamantă, astfel că există identitate de părți pentru că numitul a continuat acțiunea reclamantei.
Identitatea de obiect și cauză este dovedită prin aceea că, atât în primul dosar, cât și în prezenta cauză, reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de concesiune și chiar dacă în prima acțiune nu a solicitat expres, în motivarea cererii și a hotărârilor au fost analizate și motivele de nulitate relativă bazate pe dispoz. art. 10, lit. c din contractul de concesiune, dispoziție invocată și în prezenta acțiune, chiar dacă acum se solicită rezilierea. Scopul urmărit de reclamantă a fost pierderea dreptului de concesiune de către pârât.
Dacă nu se va reține această excepție, în cauză există cel puțin puterea lucrului judecat pentru că, prin hotărâre judecătorească, au mai fost respinse motivele reclamantei de anulare a contractului de concesiune încheiat, așa cum rezultă din hotărârile aflate la dosar.
Prin decizia civilă nr. 428/14.09.2007, a Tribunalului Dolj, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.
Instanța a reținut că pe fond, judecătoria a dispus rezilierea contractului de concesiune pe considerentul că pârâtul nu a realizat construcția în termenul stabilit.
Acest fapt s-a dovedit a fi exact, iar reclamanta care, prin subrogațiune, dobândește toate drepturile debitorului, poate să solicite în instanță și rezilierea convenției neexecutată la termen.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs recurentul G, solicitând casarea hotărârilor atacate.
Recurentul a motivat arătând că instanța de apel nu a elucidat toate motivele de apel. S-a mai arătat că nu există nici un motiv de reziliere a contractului, recurentul îndeplinindu-și toate obligațiile legate de efectuarea construcției în termen și de plata redevenței.
Recursul este fondat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre contradictorie și lipsită de conținut, care dezavantajează prin efectele sale atât pe pârât cât și pe reclamanți.
Pe de o parte, menține ca fiind legal construit edificiul pârâtului, dar, reziliind contractul de concesiune, îl lipsește pe proprietarul terenului de dreptul contractual de a percepe contravaloarea redevenței.
Printr-un contract de concesiune încheiat la data de 29.07.1992, pârâtul a beneficiat din partea Consiliului Local de un teren în suprafață de 4362. situat în C,-.
Această concesiune s-a făcut în scopul edificării de către beneficiar a unui complex hotelier. La finalizarea construcției, pârâtul beneficiar era obligat să achite Consiliului Local o redevență de 510.536 lei anual. Constructorul era obligat să înceapă lucrările și să le finalizeze în termen de 36 luni de la începerea lucrărilor.
Respectivele lucrări au început în temeiul autorizației de construcție nr. 24 din data de 09.XI.1993, iar finalizarea lor a fost declarată de constructor în anul 1999, dată de la care acesta a început să plătească taxele aferente existenței clădirii.
ulterioară nu are nici o legătură cu noțiunea tehnică de finalizarea construcției, intabularea fiind doar o operațiune juridică care marchează opozabilitatea față de terți a unui drept de proprietate.
Chiar dacă întregul complex hotelier format din hotel, bar, piscină, terase, etc. nu era complet finalizat în anul 1999, partea principală a clădirii, respectiv hotelul, era dată în funcțiune, obținea venituri, iar aceste venituri îl obliga pe concedent să achite redevența stipulată în contract.
Chiar dacă punerea în funcțiune s-a făcut peste termenul de 3 ani, concesionarul Consiliul Local nu a formulat obiecțiuni, așa încât termenul a beneficiat de o prorogare tacită.
Această prelungire a termenului este opozabilă și proprietarilor ulteriori, care au dobândit dreptul de proprietate pentru teren începând cu anul 2005, așa încât reclamanții nu pot să invoce în prezent, ca motiv de reziliere, neefectuarea în termen a construcțiilor.
Dacă dobânditorii ulteriori ai proprietății terenului se în drepturile primului concesionar, conform art. 14 din Lg. 10/2001 cu modificările ulterioare, atunci subrogarea lor se aplică și obligațiilor acestuia, iar una din obligații a fost aceea de a permite în continuare lucrările.
Această prorogare este așadar reală, a produs efecte juridice, iar aceste efecte sunt obligatorii și pentru dobânditorii ulteriori.
Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în anul 2005, prin restituirea imobilului și apoi prin vânzare-cumpărare, că terenul, la data restituirii, nu era liber, fiind ocupat de construcția proprietatea pârâtului și afectat de dreptul de concesiune constituit în favoarea acestuia, deci, dobânditorii au primit în mod evident doar dreptul de proprietate nudă, fără atributul dreptului de folosință.
Acceptând această situație, beneficiarii restituirii dobândesc terenul în situația în care este el în acel moment cu clădirea - complex hotelier - deja finalizată.
Faptul că lucrările continuau la finalizarea anexelor, nu este de natură să modifice statutul de clădire finalizată.
De altfel, la un astfel de complex de clădiri, terase, restaurante, piscina, lucrările de întreținere, recondiționare, extindere sunt permanente. Aceasta nu afectează statutul juridic de clădire finalizată.
Așadar, pârâtul și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractul de concesiune. A edificat clădirea, iar aceasta exista în mod evident. Chiar dacă nu a finalizat-o în 3 ani, recurentul concedent a beneficiat de prelungirea tacită a termenului, ceea ce i-a permis să o finalizeze.
Această prelungire este opozabilă reclamanților, care devenind proprietarii terenului în anul 2005, nu mai pot susține că edificiul nu există și că nu e finalizat și nici nu mai pot reveni peste voința Consiliului Local care a permis continuarea firească a lucrărilor.
În consecință, nu există nici un motiv de reziliere a convenției.
Reclamanții, prin subrogare, dobândesc drepturile concedentului, dar în egală măsură dobândesc atât obligațiile cât și efectele hotărârilor de natură legală și administrativă luate de acesta pe durata când era proprietarul terenului.
În ce privește plata redevenței, părțile nu au decât să se desocotească conform conținutului contractului, iar în caz de neînțelegere pot oricând să apeleze la o soluționare în instanță.
Acest contract este așadar legal încheiat, opozabil și funcțional și în prezent.
Instanțele au greșit, deci, dispunând rezilierea lui, neexistând nici un motiv real și legal de reziliere, dovedit fiind că pârâtul și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract.
Se impune așadar admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul G împotriva decizia civilă nr. 428 din 14.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 70 din 30 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA MUN.
Modifică ambele hotărâri și pe fond, dispune respingerea acțiunii formulată de reclamanta și continuată de împotriva pârâtului
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2008.
Președinte Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
.
4 ex./15.02.2008
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Nela Drăguț, Alexandrina Marica