Reziliere contract. Speta. Decizia 1687/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1598/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1687
Ședința publică de la 08.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă - -, împotriva deciziei civile nr.144 A din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Cauza are ca obiect - reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă - -, prin avocat, în baza delegației de substituire, pe care o depune la dosar și intimatul-pârât, personal și asistat de avocat, în baza delegației fără număr, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță cu privire la dovada legitimării procesuale active și soluțiile pronunțate în contestația la titlu, exercitată împotriva sentinței civile nr.5142 din 09.06.2006.
Apărătorul intimatului-pârât depune la dosar înscrisuri privind stadiul soluționării contestației la titlu și situația restanțelor de la data de 07.10.2002 privind imobilul în litigiu.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, având în vedere că soluționarea prezentei cauze depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul susmenționat.
Apărătorul intimatului-pârât arată că se opune la cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea cauzei, întrucât obiectul litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă este o acțiune în pretenții, iar prin prezenta cerere se solicită rezilierea contractului.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta-reclamantă pentru argumentul de ordin procedural astfel cum rezultă din practicau deciziei civile nr.144 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, având în vedere că această cerere a fost formulată și în fața instanței de apel și a fost respinsă, astfel încât se putea exercita recurs și pentru acest motiv, iar din conținutul motivelor de recurs cea învestit prezenta instanță, nu rezultă că partea ar fi criticat și această soluție.
Părțile, prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe se solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel, în mod greșit, a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei datorii a intimatului cu privire la cheltuielile de întreținere, având în vedere faptul că una din obligațiile esențiale aflate în sarcina chiriașului care utilizează și locuiește în spațiul închiriat, este cea de plată a chiriei și de achitare a cheltuielilor comune. Aceste utilități erau necesare unei bune funcționări a spațiilor din imobil pentru ca acestea să poată fi locuite de către chiriași.
Mai mult decât atât, neglijența chiriașilor în utilizarea imobilului pe care îl au în folosință și neplata utilităților a condus la o degradare semnificativă a acestuia și la debranșarea consumatorilor de la energia termică și electrică.
Recurenta-reclamantă arată că aprecierile reținute de către instanță privind nedovedirea faptului negativ al neplății utilităților are la bază o greșită aplicare a legii și a principiilor de drept procesual, întrucât în cauză s-a făcut dovada existenței datoriei intimatului-pârât privind neachitarea cheltuielilor de întreținere, cu tabelele transmise de Colegiul tehnic " ".
Apărătorul intimatului-pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în cauză a relei-credințe sau a existenței vreunei culpe din partea intimatului-pârât, în sensul că acesta nu ar fi achitat la termen cotele de întreținere, întrucât din tabelul nominal depus la dosar nu rezultă că apar debite în sarcina pârâtului.
În ceea ce privește îndeplinirea obligației cu întârziere a plății utilităților, arată că aceasta se datorează culpei recurentei-reclamante și nu poate fi imputabilă debitorului, atât timp cât, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația afișării lunare a listelor cu cotele de întreținere.
Solicită obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B la data de 29.01.2008, sub nr-, reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul, să dispună rezilierea contractului de închiriere nr.229/18.12.2003, încheiat între părți, având ca obiect spațiul situat în B,-,.1, camera 15, sector 2 și evacuarea pârâtului din imobilul menționat anterior, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesuale active, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Față de împrejurarea că, în ședința publică din data de 8.04.2008, reclamanta a depus la dosar copia actului adițional nr.1/07.01.2008 la contractul de asistență juridică și înscrisuri în dovedirea calității de proprietar al imobilului, pârâtul a învederat instanței că renunță la susținerea celor două excepții invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
La data de 07.04.2008, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți atât pentru neexecutarea obligației chiriașului de plată a cheltuielilor de întreținere a imobilului, cât și pentru neplata penalităților de întârziere pentru aceste cheltuieli.
Prin sentința civilă nr. 4649/20.05.2008, Judecătoria sectorului 2 Bar espins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că primul motiv de apel este neîntemeiat, motiv ce vizează greșita apreciere a instanței asupra dovezii administrate de reclamantă, privitoare la existența unui debit în sarcina pârâtului. În acest sens, s-a constatat că, așa cum corect a apreciat prima instanță, reclamanta - - a depus la dosar, la filele 19 și următoarele, un tabel întocmit de numita, la 18.12.2007, pârâtul fiind menționat, la poziția 21 din lista de la fila 23, cu un debit de 1691,51 lei, reprezentând cote de întreținere neachitate. Or, nici în cuprinsul acestui tabel, nici în cel al altor înscrisuri depuse la dosar, de către reclamanta-apelantă, nu se menționează care este perioada pentru care s-a calculat debitul.
În apărare, pârâtul a depus la dosar alte tabele privitoare la situația plăților (filele 178-187 din dosarul de fond), unul dintre acestea vizând situația plăților pentru septembrie 2006, iar secundul - perioada de facturare 5.12.2007 - 9.01.2008. În cuprinsul primului tabel, pârâtul figurează cu debitul aferent lunii septembrie, iar, în cel de-al doilea, cu cel pentru luna decembrie 2007, adică luna anterioară introducerii acțiunii.
In aceste condiții, judecătorul fondului a reținut, temeinic, împrejurarea că reclamanta nu și-a probat pretențiile, în sensul de a atesta, cu înscrisuri, împrejurarea că pârâtul datora cheltuieli de întreținere din lunile anterioare introducerii acțiunii, datorii neachitate. Mai mult, instanța a reținut, în mod corect, că pârâtul a făcut dovada plății cheltuielilor de întreținere, prin depunerea la dosar a chitanțelor de la filele 188-198.
Tribunalul a reținut că, în apel, reclamanta a depus la dosar și alte tabele, vizând cheltuielile de întreținere pentru lunile octombrie 2004, martie-iunie 2005. Chiar dacă reclamanta nu a precizat perioada în care pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligațiile convenționale, trebuie reținut că nici chiar aceste tabele nu cuprind date privitoare la restanțe ale pârâtului - intimat, ci cheltuielile datorate pentru luna corespunzătoare.
Pornind de la aceste considerente, s-a constatat că sunt neîntemeiate susținerile apelantei, potrivit cărora instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile legale privitoare la administrarea dovezilor. Este reală apărarea apelantei, în sensul că, dacă a dovedit faptul generator al dreptului său, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și să se apere. Însă, în condițiile în care reclamanta-apelantă a solicitat instanței rezilierea contractului, pentru neplata utilităților, aceasta avea obligația să facă dovada perioadei și sumelor neachitate, pentru ca pârâtul, ieșind din pasivitate, să facă dovada plății, în situația nerecunoașterii pretențiilor reclamantului.
Împrejurarea susținută de apelantă, în sensul că a fost chemată în judecată de o altă persoană, pentru neachitarea de către chiriași a cotelor de întreținere, nu poate constitui o probă în susținerea pretențiilor sale, față de cele mai sus arătate.
Nici apărările, potrivit cărora tabelul depus la dosar a fost întocmit ca urmare a datelor puse la dispoziție de către Colegiu nu pot fi reținute, reclamanta având îndatorirea de a verifica, prin propriile sale mijloace, dacă datele furnizate de o altă persoană corespund realității.
S-a constatat că, în cuprinsul aceluiași prim motiv de apel, reclamanta apelantă a susținut necesitatea rezilierii contractului și "pentru pricinuirea unor însemnate stricăciuni locuinței", arătând că a dovedit aceasta în fața instanței de fond. Din analiza atât a acțiunii introductive, cât și a cererii precizatoare, rezultă însă că reclamanta nu a invocat acest motiv de reziliere a contractului, făcând doar trimiteri generice la împrejurarea că, din cauza neplății cotelor de întreținere de către locatari, imobilul a ajuns într-o stare avansată de degradare.
S-a apreciat ca neîntemeiată și critica vizând "credibilitatea" acordată susținerilor intimatului, în sensul că acesta nu ar fi obținut chitanțe liberatorii pentru toate plățile efectuate. Instanța fondului nu și-a întemeiat soluția pe simplele susțineri ale pârâtului, ci pe întregul material probator administrat, reținând că pârâtul a făcut dovada plății sumelor datorate.
Pornind de la considerentele anterior enunțate, motivul de apel privitor la neplata penalităților de întârziere apare că vădit nefondat, față de cele reținute de prima instanță, dar și de instanța de apel, în privința debitului principal. Dat fiind că aceste penalități constituie un accesoriu al debitului, apărările formulate de apelantă, sub acest aspect, nu vor mai fi supuse analizei.
S-a mai susținut că, în raport de reaua-credință a pârâtului, instanța nu îi putea acorda acestuia un termen de grație pentru plata debitului, apelanta subliniind că pârâtul a făcut plata datoriei pretinse prin acțiunea inițială în timpul procesului. În primul rând, se constată că nu s-a administrat nici o dovadă, care să ateste reaua-credință a pârâtului în executarea obligațiilor contractuale, câtă vreme buna-credință se prezumă. În al doilea rând, se constată că textul art. 1021 prevede posibilitatea ca judecătorul să acorde "un termen părții acționate", "după circumstanțe". În condițiile în care nici reclamanta nu a precizat perioada neachitării debitului, se reține că, în mod temeinic, judecătorul fondului a primit chitanțele de plată a debitelor și a ținut cont de acestea la pronunțarea sentinței. Este de subliniat, în acest context, că reclamanta, anterior introducerii acțiunii, nici nu l-a pus în întârziere pe pretinsul debitor, condiție necesară, alături de alte dovezi, pentru a se putea aprecia asupra unei pretinse rele credințe a pârâtului,
Apelanta a susținut, de altfel, că reaua credință a intimatului rezultă din aceea că, deși a negat datoria, prin întâmpinare, totuși, a depus la dosar dovada plății. O astfel de împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia relei-credințe, atitudinea pârâtului, prin efectuarea plății, putând fi interpretată ca modalitate de evitare a sancțiunii rezilierii.
Cu atât mai mult, în practica judiciară și în doctrină, s-a statuat că partea chemată în judecată pentru neexecutarea obligațiilor contractuale are posibilitatea, spre a evita rezoluțiune/rezilierea, să execute prestațiile datorate în tot cursul procesului, inclusiv în faza recursului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și dispunerii rezilierii contractului de închiriere nr.229/18.12.2003 încheiat între și intimatul, cu privire la spațiul ocupat în B,-,.1, camera 15, sector 2, și evacuării intimatului din spațiul ocupat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după reiterarea situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât sarcina probei cu privire la neachitarea cheltuielilor de către chiriaș este un fapt negativ care poate fi probat prin dovedirea faptelor pozitive contrare, în speță obligația probatorie aflată în sarcina reclamantei constând în a dovedi faptul că pârâtul exercită folosința asupra unei locuințe proprietatea reclamantei, acesta fiind faptul generator al dreptului.
În consecință, sarcina dovedirii faptului pozitiv, al îndeplinirii întocmai și la timp a obligațiilor proprii, aparținea pârâtului.
Or, în cauză, intimatul nu a depus la doar nici o chitanță prin care să facă dovada achitării cheltuielilor cu utilitățile, deși perioada pentru care trebuia să facă această dovadă era din anul 2008 până la data formulării acțiunii.
În același sens, recurenta a susținut că executarea cu întârziere a obligației de plată a utilităților atrage obligația de plată a penalităților, conform contractului de închiriere, or, cauza rezilierii contractului de închiriere solicitată în instanță a fost tocmai neachitarea de către pârât a cheltuielilor cu utilitățile aferente spațiului utilizat, ceea ce a determinat producerea unor grave stricăciuni celor două cămine de nefamiliști, care nu mai beneficiază de apă caldă și energie termică, furnizarea acestora fiind oprită la solicitarea Colegiului tehnic " ".
Intimatul a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, învederând instanței că neexecutarea obligațiilor de plată a utilităților este determinată de culpa recurentei, care nu l-a informat cu privire la debitul datorat, în modalitatea întocmirii și afișării lunare a listelor cu cotele de întreținere. Mai mult, intimatul nu apare în nici unul din tabele cu debitele la plăți, tabele întocmite cu întârziere de câțiva ani.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, intimatul a susținut că nu-și poate produce efectele clauza penală din contract, cât timp, neîndeplinirea obligației nu este imputabilă debitorului, ci creditoarei recurente, debitorul nu a fost pus în întârziere cu privire la plata utilităților, iar listele nu au fost întocmite la timp și afișate.
În etapa procesuală a recursului, au fost administrate probe cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod de procedură civilă, dispuse de instanță din oficiu, în considerarea art.129 alin.5 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să sublinieze că, în actuala structură a recursului, instanța de recurs nu are atributul de a analiza decât aspectele de nelegalitate, iar nu și pe cele de netemeinicie ale deciziei apelate, iar situația de fapt, astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, de către instanța de fond și cea de apel, nu mai poate fi repusă în discuție, în caz contrar, făcându-se o reevaluare a probelor, ceea ce constituia, în vechea reglementare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă ( când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), abrogat prin OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Sub un al doilea aspect, Curtea constată că recurenta invocă, în esență, un singur motiv de recurs, cel reglementat de către dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ( hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), pe care îl întemeiază pe o suită de argumente, dintre care unele pot fi subsumate noțiunii de legalitate, iar altele nu reprezintă decât critici de netemeinicie al hotărârilor pronunțate în cauză.
In acest context, procedând la analiza primului argument invocat de recurentă, prin care se pune în discuție sarcina probei cu privire la neachitarea cheltuielilor de către chiriașul intimat, și se susține că, odată realizată dovada faptului generator al dreptului, respectiv folosirea imobilului în litigiu de către intimat, revine acestuia sarcina de a face dovada faptului pozitiv - al îndeplinirii întocmai și la timp a obligațiilor proprii, constând în achitarea cheltuielilor cu utilitățile, Curtea îl apreciază ca nefondat, întrucât ceea ce ignoră recurenta este însăși cauza juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv neexecutarea de către chiriaș a obligației de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere, ce ar determina rezilierea contractului de închiriere nr. 229/18.12.2003, având ca obiect spațiul ocupat în B,-,.1, camera 15, sector 2 și evacuarea intimatului din acest imobil.
Astfel, deși este evident că instanța de fond nu a fost învestită cu o acțiune în pretenții, ci cu o acțiune având ca obiect rezilierea unui contract de locațiune și evacuarea intimatului, cauza ce ar putea determina o asemenea reziliere este tocmai pretinsa neîndeplinire a obligațiilor contractuale ce îi reveneau acestuia, în calitate de chiriaș, constând în neplata utilităților aferente imobilului, obiect al locațiunii și a penalităților de întârziere.
Acestea fiind limitele învestirii instanței, sub aspect obiectiv, Curtea apreciază că recurentei reclamante - - îi incumbă deopotrivă sarcina de a dovedi nu doar folosința imobilului de către intimat, deci a raporturilor contractuale dintre părți, dar și a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, constând în neplata utilităților aferente imobilului și a penalităților de întârziere, precum și a cuantumului acestor restanțe. In mod subsecvent, odată realizată această dovadă, intimatului pârâtul îi incumba obligația probării stingerii acestor obligații, prin unul din modurile de stingere a obligațiilor prevăzute de lege.
Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că instanțele de fond și de apel au aplicat în mod legal, în cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 1169 Cod civil, invocate de recurentă, reținându-se că, prin înscrisurile depuse, reclamanta nu a probat întocmirea corectă a tabelelor privind cheltuielile de întreținere și afișarea listelor de întreținere, iar pârâtul, prin chitanțele depuse la data de 7.04.2008, a probat stingerea obligației de plată, invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește criticile recurentei, subsumat aceluiași motiv de recurs, conform cărora, în cauză, lipsește dovada privind achitarea în întregime a cheltuielilor cu utilitățile, Curtea constată că această critică este menținută în termen foarte generali de către recurentă și este raportată exclusiv la activitatea Colegiului tehnic, care ar fi chemat-o pe aceasta în judecată, pentru realizarea unor pretenții, deși raporturile dintre părți și situația debitelor ar fi trebuit clarificate la momentul transferului administrării imobilului către recurenta din prezenta cauză sau, cel puțin, la momentul exercitării prezentei cereri de chemare în judecată și acestea nu pot justifica admiterea recursului în această cauză.
În acest sens, Curtea reține că, deși recurenta susține că intimatul nu a achitat toate sumele datorate, nu indică în concret ce sumă ar fi rămas neachitată și pentru ce perioadă ar fi datorată. Or, Curtea constată că nici prin cererea de chemare în judecată, și nici în cadrul dezbaterilor recursului, recurenta reclamanta nu a putut preciza care este debitul restant și pentru ce perioadă, instanțele reținând în mod corect, în temeiul chitanței nr. 2033/25.03.2008 (fila 188, dosar fond), că acesta a achitat inclusiv suma de 1691,51 lei, reprezentând contravaloare restanță utilități pentru perioada 2004-2007.
Pe de altă parte, în măsura în care recurenta - - invocă și alte debite sau modul greșit de calcul al acestora, aceasta devine deja o chestiune care vizează situația de fapt în cauză, situație de fapt care nu mai poate face obiectul analizei în recurs, pentru considerentele deja expuse de către
Sub aspectul legalității soluțiilor pronunțate în cauză, Curtea constată că, în mod legal, instanțele anterioare au apreciat că plata, confirmată prin chitanțele liberatorii depuse la dosar, operează stingerea obligației, în condițiile art. 1091 Cod civil, iar, cum stingerea obligației a operat anterior pronunțării rezilierii contractului de închiriere nr. 229/18.12.2003, rămâne dreptul instanței de a aprecia că rezilierea acestui contract nu se mai impune, în raport de dispozițiile art. 1021 Cod civil.
Asupra criticilor recurentei, în sensul că instanțele ar fi trebuit să verifice dacă au fost achitate și penalitățile aferente sumelor achitate cu întârziere, Curtea apreciază că recurenta dezvoltă, și în acest caz, argumente ce tind la a pune în discuție temeinicia deciziei atacate, iar nu legalitatea acesteia.
In argumentarea acestor critici, Curtea constată că recurenta - - nu indică ce anume text legal ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, sau ce altă nelegalitate ar vicia această decizie, cu referire la neplata penalităților de întârziere, după cum nu indică, în concret, care ar fi fost cuantumul acestor penalități, ci se mulțumește să afirme, generic, faptul că tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă acestea au fost achitate.
În ceea ce privește susținerile legate de faptul că neexecutarea obligației de plată a utilităților a condus la producerea unor grave stricăciuni imobilului, ceea ce ar atrage existența încă unui motiv de reziliere a contractului, Curtea constată că recurenta se menține, de asemenea, în aprecieri foarte generale, referindu-se la culpa globală a tuturor locatarilor imobilului în litigiu de a nu-și fi plătit cotele de întreținere, ceea ce ar fi dus la pretinsa degradare a imobilului, fără să detalieze, în concret, în ce fel culpa individuală a intimatului ar fi atras aceste degradări.
Mai mult, rezilierea contractului pentru pricinuirea de stricăciuni locuinței reprezenta un alt caz de reziliere a contractului, care nu a fost invocat, în mod distinct, de către recurenta-reclamantă, drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, ci cauza de reziliere invocată a fost, așa cum s-a arătat, neplata cheltuielilor de întreținere, probatoriul în cauză circumscriindu-se exclusiv acestui temei de reziliere. În același sens, Curtea reține, în considerarea art. 316 Cod procedură civilă, ca fiind deplin aplicabile, cu privire la acest argument, dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora,în apel, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Pentru considerentele expuse, constând că decizia recurată este legală și criticile recurentei, în ansamblul lor, sunt nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
In temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 298 și 316 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe recurenta - - la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 25/7.12.2009 (fila 23, dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.144/A/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă pe recurentă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/12.02.2010
-----------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
