Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 413/
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenții pârâți
și, domiciliați în C, b-dul - nr. 118, județul C, împotriva deciziei civile nr. 517/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - 4,. A,. 4,. 20, județul C, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru
recurentii-pârâti avocat conform delegației de substituire nr.51/2009 (av. conform împuternicirii avocatiale nr.3/2008), depusă la dosar precum și recurentul-pârât prezent personal lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus relațiile de la BRD Sucursala
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurenților-pârâți, având cuvântul consideră că cele două instanțe nu au procedat la o analiză a probelor administrate, la dosar fiind înscrisuri - adresa din 21.05.2007 a BRD și raportul de informare (fila 16 dosar fond), care constituie argumente pentru respingerea cererii reclamantei. Consideră că sunt incidente prevederile din antecontract care prevăd pierderea avansului în cazul în care contractul nu se încheie din vina promitentei cumpărătoare.Apreciază că acest contract nu s-a încheiat din culpa exclusivă a reclamantei.Intimata-reclamantă nu a făcut dovada demersurilor sale personale pentru obținerea creditului de la bancă, a prezentat o serie de înscrisuri ce emană de la o terță persoană.
Pentru toate considerentele expuse, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate și pe fondul cauzei, respingerea cererii intimatei-reclamante de rezoluțiune a antecontractului încheiat de părți.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prevalându-se de dispozițiile art.1020 și art.1021 Cod civil,
reclamanta, a solicitat Judecătoriei Constanța, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții și, să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare,autentificat sub nr.949 din 31.05.2007, de BNP,cu consecința repunerii părților în situația anterioară în sensul obligării pârâților să-i restituie suma de 30.000Euro echivalentul a 105.489 lei precum și la plata dobânzi legale aferente debitului,de la data formulări cererii și până la plata efectivă a sumei.
Argumentându-și demersul judiciar inițiat, prin motivarea relatată
în scris în cuprinsul actului procedural investitor de instanță,reclamanta a învederat că sancțiunea rezoluțiunii este atrasă de condiția rezolutorie înserată în cuprinsul actului,conform căruia dacă banca în calitate de creditoare nu va aproba creditul ce reprezintă restul de preț,părțile vor fi repuse în situația anterioară semnării antecontractului fără nici un fel de pretenții uni față de ceilalți.
În acest sens se arată că imediat după semnarea antecontractului și
plata avansului pentru achiziționarea imobilului,reclamanta s-a adresat bănci în vederea obținerii creditului necesar achitării prețului, pentru imobil,prin intermediul unei persoane autorizate să desfășoare activitatea de obținere de credite, însă toate demersurile au eșuat,creditarea fiind refuzată atât de BRD C cât și de către și ca atare pârâții au fost notificați în sensul de a se conforma clauzei stipulate în antecontract în sensul repunerii părților în situația anterioară
Apreciind prin raportarea la probatoriul administrat,că în speță sunt
întrunite condițiile de admisibilitate ale rezoluțiunii,prin sentința civilă nr.4658 din 14.03.2008, Judecătoria Constanțaa admis acțiunea, ca fondată.
Pentru a ajunge la această soluție, prima instanță a conchis,
întemeindu-se pe proba cu înscrisuri administrată la cererea părților și nu în ultimul rând pe răspunsurile la interogatoriu, că sancțiunea spre a cărei aplicare se tinde, poate primi eficiență, de vreme ce probatoriile cauzei, confirmă demersurile făcute de către reclamantă în vederea obținerii creditului bancar pentru achitarea prețului stabilit,însă acest lucru i-a fost refuzat,sens în care devine operantă clauza din antecontract care dă naștere unei condiții rezolutorii, în ceea cei privește pe pârâți.
În acest context, instanța de fond reține ca fiind operantă clauza din
antecontract potrivit cu care, dacă până la data de 10.07.2007 reclamantei nu i-se aprobă creditul bancar, pentru diferența de preț,părțile sunt repuse de drept, în situația anterioară,pârâții fiind liberați de obligația de a vinde reclamantei imobilul la prețul convenit,iar reclamantei urma să-i fie restituite sumele de bani achitate cu titlu de avans.
Criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, împotriva acestei
sentințe au declarat recurs, pârâții și, susținând în esență că sancțiunea rezoluțiunii nu poate fi atrasă de incidența clauzei inserată în antecontract, care prevedea repunerea părților în situația anterioară,nefiind dovedite demersurile către bancă în vederea obținerii creditului și nici refuzul bănci în acest sens
Se arată, că întreruperea raporturilor dintre părți are la bază culpa
promitentului cumpărător prin refuzul nejustificat de a se prezenta în vederea încheierii actului în formă autentică, când trebuia să achite și restul de preț,astfel încât se apreciază că sunt îndreptățiți să rețină avansul acordat în sumă de 30.000 Euro.
În raport de aceste împrejurări, au cerut reformarea în tot a sentinței
recurate, în sensul respingeri acțiunii, ca nefondată.
Instanța de control judiciar în raport de valoarea obiectului și în
conformitate cu prevederile art.282 ind.1 Cod pr.civilă, a calificat calea de atac ca fiind apelul.
Soluționând pe fond cauza Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 517 din 10 octombrie 2008 - prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâții și - în contradictoriu cu intimata reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 4658 din 14 martie 2008 - pronunțată de Judecătoria Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii prevăzute de art. 1021 Cod civil, clauza rezolutorie a devenit operantă, din probele administrate în cauză rezultând că reclamanta a făcut demersuri pentru obținerea unui credit bancar, dar acesta nu i-a fost acordat, astfel încât încheierea actului în formă autentică până la data de 10 iulie 2007 nu a mai fost posibilă, dar nu din culpa reclamantei.
Prin urmare, părțile sunt puse în situația anterioară încheierii convenției, cu obligarea pârâților apelanții la restituirea către reclamanta intimată a avansului achitat.
În termen legal împotriva deciziei civile nr. 517 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat recurs pârâții și.
Motivează recursul arătând că cele două instanțe nu au procedat la o analiză a apărărilor lor și nici a probelor administrate în cauză.
La dosar există probe care conduc la respingerea acțiunii formulate de către reclamanta intimată.
în continuare că, în speță sunt incidente prevederile din antecontract care prevăd pierderea avansului în cazul în care contractul nu se încheie din vina promitentei cumpărătoare.
Din probe rezultă că vina aparține promitentei cumpărătoare care nu a făcut dovada demersurilor personale pentru obținerea creditului de la bancă.
Pentru cele menționate mai sus au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
ca sancțiune a contractului sinalagmatic intervine dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: una din părți să nu-și fi denunțat obligațiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, iar debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
este reglementată de disp. art. 1021 cod civil care prevăd că ". Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate".
În cauza dedusă judecății reclamanta intimată în contradictoriu cu apelanții pârâții a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 mai 2007, autentificat sub nr. 949 din aceeași dată de către.
În cazul acestei convenții apelanții și-au luat obligația să-i înstrăineze reclamantei intimate imobilul situat în C, zona, careul III, lotul 11, compus din teren 500. și construcție C1-locuință, tip, la prețul de 365.000 Euro.
Reclamanta a plătit drept avans suma de 10.000 Euro, urmând ca diferența de preț până la 365.000 Euro să fie achitată până la încheierea actului de vânzare-cumpărare la 10 iulie 2007.
S-a stipulat în antecontract că în cazul în care vânzarea nu se va mai încheia din vina promitenților vânzători, aceștia vor restitui dublul sumei încasate cu titlu de avans și dacă actul nu se va încheia din culpa promitentului cumpărător acesta va pierde avansul.
Părțile contractante au declarat că în cazul în care banca nu va aproba obținerea creditului vor fi repuse în situația anterioară încheierii antecontractului, fără a avea pretenții unul față de celălalt.
La data de 11 iunie 2007, reclamanta a achitat pârâților apelanți suma de 20.000 Euro, cu titlu de avans pentru care s-a încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare cu nr. 949 din 31 mai 2007.
Din cele relatate mai sus rezultă că antecontractul este afectat de condiția rezolutorie invocată în cuprinsul actului, conform căreia dacă banca nu va aproba creditul ce reprezintă restul de preț, părțile vor fi repuse în situația anterioară încheierii antecontractului, pârâții fiind eliberați din obligația de a-i vinde reclamantei la prețul convenit și reclamantei să-i fie restituite sumele de bani achitate cu titlu de avans, iar în cazul când nu-și respectă obligația asumată fiecare parte va suporta consecințele.
Din probele administrate în cauză - înscrisuri: adresa nr. 553/929 din 10 martie 2009, eliberată de, Sucursala C și nr. 17748 din 13 octombrie 2009, eliberată de - Generale- Grup C - rezultă că reclamanta intimată a solicitat la data de 11 iulie 2007 un credit ipotecar de la, dar aplicația a fost anulată de bancă întrucât solicitantul nu a prezentat documentația cerută, iar comunică că nu există documentație care să poată confirma că, documentația a fost întocmită de către un terț, respectiv -, rezultă că aceasta nu a depus diligențe pentru obținerea creditului în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare la data stabilită, și anume 10 iulie 2007.
Culpa intimatei în neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare îi aparține, motiv pentru care în baza disp. art. 312 Cod proc. civilă va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va admite apelul și pe fond ca respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții pârâți și
- ambii domiciliați în C, b-dul - nr. 118, județul C, împotriva deciziei civile nr. 517/10 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, - 4,. A,. 4,. 20, județul
Modifică în tot decizia recurată - în sensul că admite apelul,
schimbă în tot sentința apelată și pe fond respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Ptr. Grefier,
- -,
aflată în concediu medical,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef,
Jud.fond -
Jud. apel - /
Red.dec.jud./22.12.2009
Tehnored.gref./4ex./05.01.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Gabriel Lefter