Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 68/
Ședința publică din 21 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta - INTERNATIONAL SRL, cu sediul în B, str.-. - nr.12, sector 5, împotriva deciziei civile nr.298 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2007, emisă de Baroul -Cabinet individual și avocat - pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.6/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, lipsind intimata-pârâtă - SRL Pitești.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare 2,00 lei și chitanța de plata taxei judiciare în sumă de 332 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Din oficiu, curtea pune în discuția părților excepția privind admisibilitatea recursului în raport de valoarea contractului, respectiv 21.000 EURO.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, precizează că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă restituirea avansului; solicită respingerea excepției, în faza procesuală anterioară calea de atac a fost calificată ca apel; precizează că s-au purtat discuții cu privire la natura juridică a căii de atac promovată de pârâți, care a fost calificată ca apel, astfel că s-a aflat în situația de a promova recurs. Tribunalul leagă într-un anume fel instanța, întrucât a pus în dicuție calificarea căii de atac și a calificat-o ca fiind apel; în mod logic, reclamanta a fost pusă în situația de a promova recurs. Calea de atac este dată de lege, dar este o situație paradoxală, generată de calificarea căii de atac de către tribunal.
Precizează că nu este greșeala părții pe care o apără, întrucât instanța de apel a calificat cererea și i se ia acesteia posibilitatea de a exercita o cale de atac. Solicită respingerea excepției. Pe fond, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea căii de atac în compunere legală a completului de judecată.
Avocat -, având cuvântul pentru intimata, precizează că nu instanța dă calea de atac ci legea; valoarea contractului este sub un miliard de lei vechi, recursul în această situație fiind inadmisibil, se pune doar problema compunerii completului de judecată la tribunal. Solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.08.2006, reclamanta " Internațional" a solicitat în contradictoriu cu pârâții și " & Co" antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pârâtul, la data de 05.07.2006; repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui antecontract, respectiv restituirea dublului avansului achitat de către reclamantă, în cuantum de 20.000 euro; contractului de intermediere nr.61/22.06.2006, încheiat între reclamantă și pârâta " & Co", cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 22.06.2006 a încheiat cu " & Co" un contract de intermediere de cumpărare pentru un teren situat în zona industrială a orașului Pitești, obiectul contractului considerându-l identificarea unui vânzător de către agentul imobiliar.
La data de 05.07.2006, la recomandarea expresă a intermediarului și cu acceptul său, reclamanta a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren în suprafață de 7.047. situate în satul, pct."Cimitir", comuna, identificat cu număr cadastral 432/2 și Carte Funciară nr.455, la prețul de 190.267 euro. La aceeași dată a achitat avansul de 10.000 euro, care a fost depus spre păstrare la sediul intermediarului.
În baza acestui antecontract și în conformitate cu dispozițiile Codului civil, vânzătorul s-a obligat să plătească orice debite, taxe și impozite cu privire la terenul respectiv, până la data transmiterii dreptului de proprietate către cumpărător și să garanteze pe cumpărător împotriva oricărei evicțiuni prevăzute de art.1337 Cod civil.
A precizat reclamanta că în urma demersurilor efectuate a aflat că imobilul este ipotecat în favoarea România pentru suma de 600.000.000 ROL plus dobânzi, situație ce nu i-a fost adusă la cunoștință în momentul încheierii antecontractului, terenul este situat în extravilanul comunei, sat, fapt ce impune executarea de benzi de accelerare și decelerare pentru acces pe teren, deși din actul pus la dispoziție de vânzător rezultă că este situat în intravilan, acesta este încheiat cu fraudă la lege, aspect ce impune anularea.
De asemenea, reclamanta a precizat că în urma rezoluțiunii antecontractului se impune a se dispune și contractului de intermediere ca rămas fără obiect.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât a pus la dispoziție reclamantei, la data de 27.07.2006, actele conform art.8 din antecontract, astfel încât nu se poate afirma că a ascuns existența ipotecii, nu s-a obligat să vândă un teren situat în intravilan prin contract, dar terenul este situat, totuși, în intravilan, conform certificatului de urbanism, adresa CNADNR neprezentând relevanță în cauză, antecontractul este perfect valabil, reclamanta urmărind desființarea lui pentru a determina aplicarea dispozițiilor art.1337 Cod civil, dispoziții care nu se aplică în cauză, antecontractul netransferând dreptul de proprietate astfel încât obligația de garanție incumba vânzătorului doar din momentul perfectării acesteia și nu anterior.
Prin sentința civilă nr.1502/13.03.2007, Judecătoria Piteștia admis în parte cererea formulată de reclamanta " Internațional", a dispus antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta cu pârâtul la data de 05.07.2006 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la cursul practicat de la data plății, al sumei de 20.000 Euro, reprezentând dublul arvunei achitate de reclamant.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2659 RON.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâta " & Co" s-a încheiat, la data de 22.06.2006, contractul de intermediere nr.61, pe o durată nedeterminată.
În baza contractului pârâta a efectuat demersuri, a identificat un teren cu privire la care a considerat că răspunde cerințelor reclamantei și pe proprietar, respectiv pe pârâtul, acesta exprimându-și voința de a-l înstrăina.
Obiectul antecontractului încheiat de părți l-a constituit obligația de a vinde și de a cumpăra un teren situat în comuna, punctul, în suprafață de 7.047. cu deschidere de 56,18. la prețul de 190.269 Euro.
Prin antecontract, pârâtul s-a obligat să vândă terenul în condițiile stabilite în contract, să obțină adeverința de rol, certificatul fiscal, extrasul de carte funciară, cadastru, certificatul de urbanism, să garanteze pe cumpărător contra evicțiunii.
Reclamanta, luând cunoștință de sarcina ce greva imobilul și de faptul că imobilul era situat în extravilan, a refuzat să încheie contractul în aceste condiții.
S-a constatat că între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care pârâtul s-a obligat să vândă un teren proprietatea sa situat în comuna, în suprafață de 7.047. cu deschidere de 56,18. iar reclamanta să-l cumpere.
În acest contract nu s-a menționat faptul că terenul este grevat de ipotecă în favoarea unei societăți bancare, iar din probele administrare nu a rezultat că la momentul încheierii antecontractului reclamantei i s-a adus la cunoștință existența acestei sarcini.
Ca orice drept real, ipoteca acordă titularului său un drept de urmărire a bunului în mână oricum s-ar găsi și un drept de preferință, în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori.
Ipoteca produce față de terțul dobânditor efectele prevăzute de art.1790-1799 Cod civil, terțul fiind ținut să plătească toate capitalurile și interesele exigibile, la orice sumă s-ar urca, să se lase imobilul ipotecat fără nicio rezervă, în situația contrară creditorul ipotecar având dreptul de a cere vânzarea imobilului.
Prin antecontract reclamanta nu s-a obligat să cumpere un teren grevat de ipotecă și, implicit, să suporte efectele ce se produc, iar pârâtul nu a adus la cunoștință reclamantei faptul că terenul este afectat de sarcini.
Împrejurarea că societatea bancară și-a exprimat acordul în vederea înstrăinării terenului nu prezintă relevanță cu privire la obligațiile ce ar lua naștere în patrimoniul reclamantei prin achiziționarea unui teren grevat de ipotecă.
În același timp, în sarcina vânzătorului există obligația de a garanta pe cumpărător de sarcinile ce afectează imobilul și care n-au fost declarate la încheierea contractului (1337 Cod civil), cumpărătorul fiind îndreptățit să solicite contractului conform art.1347 Cod civil.
Antecontractul este un act juridic a cărui dovadă se face în condițiile art.1191 Cod civil.
Faptul că terenul pe care pârâtul s-a obligat să-l vândă era grevat de ipotecă trebuia să fie expres menționat în antecontract, clauză ce nu este inserată, astfel încât, instanța a apreciat că pârâtul s-a obligat să vândă un teren liber de sarcini, având în vedere și dispozițiile art.1312 alin.2 Cod civil.
Întrucât contractul de vânzare este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut, în situație contrară, neputând transmite dreptul ce face obiectul contractului.
Pentru a se putea dispune contractului în condițiile art.1021 cod civil este necesar ca una din părți să nu-și fi executat obligația asumată, iar neexecutarea să-i fie imputabilă.
Potrivit dispozițiilor art.1298 Cod civil, dacă vinderea nu s-a executat prin culpa uneia din părțile contractuale, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită.
Părțile au inserat în acest sens clauză în contract - art.10.
În cauză, s-a reținut că pârâtul nu și-a executat obligațiile asumate prin contract, respectiv a înstrăinat terenul unui terț, nu a degrevat terenul de ipotecă în vederea înstrăinării acestuia liber de sarcini și nu a depus până la termenul limită certificatul de urbanism și extrasul de carte funciară, eliberate pe numele noului proprietar la agenție, constatându-se astfel că neexecutarea obligațiilor îi este imputabilă.
" & Co" și-a executat obligațiile asumate prin contract conform art.6.
Neîncheierea contractului de vânzare, înstrăinarea terenului de către promitentul vânzător și nedegrevarea imobilului de sarcini, nu sunt imputabile societății de intermediere.
În această situație, s-a reținut că reclamanta nu are obligația să achite comision societății pârâte pentru demersurile efectuate.
În același timp, contractul nu a rămas fără obiect, societatea pârâtă urmând să identifice alte terenuri, în condițiile în care nu intervine convențională a contractului.
Împotriva sentinței a declarat recurs, ulterior calificat apel, pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, următoarele:
Într-o primă critică s-a arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Consideră că, deși instanța de fond a făcut o corectă precizare a situației de fapt, a interpretat însă în mod greșit dispozițiile art.969 Cod civil, având în vedere că antecontractul ce reprezintă o convenție își produce efectele ca și lege a părților,care sunt libere să insereze în acesta clauze din care să rezulte acordul lor de voință.
Voința exprimată conform art.969 Cod civil nu poate fi cenzurată sau suplinită de instanța de judecată decât în cazul în care există prevederi exprese în acest sens, iar dispozițiile art.1337 Cod civil precizate de către instanța de fond nu au aplicabilitate în speță, deoarece privesc obligații ale vânzătorului și nu ale promitentului vânzător.
A doua critică are în vedere faptul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia, astfel încât instanța de fond nu a avut în vedere că îndeplinirea sau nu a obligațiilor prevăzute în antecontract se analizează numai în momentul în care urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În mod greșit s-a menționat în antecontractul încheiat între părți că sunt incidente dispozițiile art.1337 Cod civil, care nu pot reprezenta temeiul legal înainte de a opera transferul dreptului de proprietate.
În fapt, mobilul acestui proces îl reprezintă faptul că, după semnarea antecontractului, intimata-reclamantă nu a mai vrut să cumpere teren, invocând o serie de pretexte, tocmai pentru a nu pierde avansul achitat.
Tribunalul Argeș, prin decizia nr.298 din 11 octombrie 2007, admis apelul declarat de pârâtul, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că prin antecontractul încheiat pârâtul s-a obligat să vândă terenul în condițiile stipulate în contract și implicit să obțină o adeverință de rol, un certificat fiscal, extras de carte funciară, cadastru,certificat de urbanism și să-l garanteze pe cumpărător contra evicțiunii.
Antecontractul încheiat între părți are natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ambele părți obligându-se să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a solicitat a se dispune contractului de vânzare-cumpărare având în vedere nerespectarea garanției de evicțiune de către promitentul vânzător și eroarea cu privire la obiectul promisiunii de vânzare.
Văzând natura juridică a actului dedus judecății, în măsura respectării obligațiilor stipulate în convenție, antecontractul poate determina perfectarea în viitor a contractului preconizat de părți.
În cazul în care promitentul vânzător nu și-a respectat obligația asumată în antecontract și a vândut lucrul unei alte persoane, vânzarea sau înstrăinarea bunului către o terță persoană este pe deplin valabilă, iar vânzătorul poate fi obligat, în măsura în care se dovedește culpa sa contractuală, la daune interese compensatorii.
reprezintă acea sancțiune ce constă în desființarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor de către una din părți. Această sancțiune trebuia să fie analizată de către instanța de fond în raport de motivele invocate de către intimata-reclamantă.
Cum în cauză se analizează executarea obligațiilor ce rezultă dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, nu se puteau aplica dispozițiile speciale prevăzute de art.1337 Cod civil, conform cărora vânzătorul (iar nu promitentul vânzător) este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului.
Critica referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății a fost privită ca întemeiată, prima instanță făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate.
Nici eroarea invincibilă invocată de către intimata-reclamantă, în sensul că s-a atestat în antecontract o situație de fapt și de drept neconformă cu realitatea, nu poate atrage antecontractului, aceasta fiind cel mult un motiv de nulitate, deosebirea dintre rezoluțiune și nulitate rezidă tocmai din faptul că acea cauză de nulitate exista în momentul încheierii actului juridic și consta în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului, pe când cauza rezoluțiunii apare ulterior momentului încheierii și constă în neexecutarea culpabilă a obligației de către una din părți.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta " International", prin administrator, invocând motive încadrate în prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și hotărârea este lipsită de temei legal, cuprinzând doar o simplă trecere în revistă a dispozițiilor legale pe care s-a întemeiat soluția.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție pusă în discuția părților din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv (sumele prevăzute de art.2821alin.(1), au fost convertite de drept în lei noi conform art.II din Legea nr.459/2006).
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită antecontractului de vânzare-cumpărare, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui act, respectiv restituirea dublului avansului achitat pentru teren, în cuantum de 20.000 Euro, prin urmare obiectul judecății este unul cuantificabil din punct de vedere patrimonial. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea litigiului este mai mică de 100.000 lei, constatăm că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
de a îngrădi părților drepturi consacrate constituțional, întrucât această pricină s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare decât recursul, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respinse recursurile ca inadmisibile.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretențiuni, va fi obligată la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate, dovedite cu înscrisurile de la filele 72, 73 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta " INTERNATIONAL", cu sediul în B, str.-. - nr.12, sector 5, împotriva deciziei civile nr.298 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și " & CO" Pitești.
Obligă pe recurenta-reclamantă " International" să plătească intimatului-pârât suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
2 ex./05.03.2008
Jud.apel:
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
pentru admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la același tribunal pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dat fiind că s-a stabilit că valoarea litigiului este mai mică de 100.000 lei și că potrivit dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, nu sunt supuse apelului, reiese că hotărârea pronunțată de prima instanță de fond era susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În dispozitivul sentinței, prima instanță a indicat drept cale de atac - apelul, ci nu recursul.
Potrivit principiului legalității, hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac stabilite de lege, menționarea greșită în dispozitivul hotărârii a unei căi de atac neacordând părții dreptul de a uza de ea, fiindcă legea și nu instanța de judecată le determină.
Tribunalul a ignorat dispozițiile și principiul menționat mai sus și a soluționat calea de atac în compunerea prevăzută pentru apel d e art.54 pct.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Soluționarea cauzei de către o instanță alcătuită cu un număr de judecători mai mare sau mai mic decât cel prevăzut de lege constituie motiv de nulitate a hotărârii, ce se poate înlătura prin măsura casării.
Măsura casării deciziei se impune în această fază procesuală, întrucât este contrar principiului legalității și scopului urmărit prin promovarea căii de atac a recursului, să se mențină o hotărâre pronunțată cu încălcarea unor norme procedurale imperative, norme de organizare judiciară privind compunerea completelor de judecată.
A pronunța o altă soluție presupune a confirma o hotărâre vădit nelegală, și de asemenea, presupune sancționarea părții într-un mod total nejustificat, întrucât nu i se poate reține nici o culpă acesteia pentru eroarea săvârșită de către instanță cu privire la calea de atac ce a fost indicată și ulterior promovată.
De asemenea, s-ar încălca în mod grav dreptul părții la un proces echitabil prin promovarea unui formalism excesiv privind calificarea căilor de atac, avându-se în vedere și stagiul procesual în care s-a invocat excepția nelegalității, ajungându-se astfel la încălcarea dispozițiilor art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și la încălcarea dispozițiilor art.6 din Legea de organizare judiciară.
Pentru toate aceste argumente se impune în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, să se admită recursul și să se caseze decizia cu trimitere spre rejudecare aceluiași tribunal.
Judecător,
Red./12.03.2008 ,
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Georgiana Nanu
