Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1010/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.1010
Ședința publică din data de 9 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgoviște,--4,. 1, Cod poștal -, Județ D - la Cabinetul de Avocatură împotriva deciziei civile nr. 238 pronunțată la 10 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții - prin procurator, omiciliat în comuna, sat P, Cod poștal -, Județ, - prin curator - domiciliat în comuna, sat P, Cod poștal -, Județ D, și GH., toți domiciliați în comuna, sat P, Cod poștal -, Județ
Recursul este timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, intimații-pârâți - prin procurator, și prin curator, toți reprezentați de avocat din cadrul Baroului, lipsind intimații-pârâți, Gh., intimata pârâtă și autoritatea tutelară Primăria.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, având cuvântul pentru intimații pârâți, - și, solicită a se aprecia cu privire la îndeplinirea procedurii de citare cu autoritatea tutelară Primăria, care nu a aplicat ștampila pe dovada de citare.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul reclamant, consideră că procedura de citare este îndeplinită, având în vedere că primăria are cunoștință de acest dosar.
Curtea, având în vedere calitatea primăriei în prezenta cauză, în condițiile în care a fost desemnat curator în cauză pentru intimații și, precum și față de faptul că dovada de citare este semnată de reprezentantul primăriei, apreciază că procedura de citare este îndeplinită și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la a doua strigare, au răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, intimații-pârâți - prin procurator, și prin curator, toți reprezentați de avocat din cadrul Baroului, lipsind celelalte părți.
Părțile prezente, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul reclamant, susține oral motivele de recurs, arătând că hotărârea atacată este nelegală, fiind afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, în sensul că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, arată că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.212 alin.2 cod pr.civilă în sensul că pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, deși au fost reprezentați la efectuarea fazei de teren de către procuratorul, ulterior, prin apelul formulat aceștia criticând conținutul raportului de expertiză, formulând practic obiecțiuni, demers care era tardiv la un asemenea moment.
Referitor la motivul doi de recurs, arată că au fost încălcate dispozițiile art. 616 cod civil ce reglementează servitutea de trecere, în sensul că în mod greșit tribunalul a admis apelul pârâților și a respins acțiunea, deoarece aceasta echivalează cu imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate al reclamantului, în condițiile în care instanța de apel a recunoscut caracterul de loc înfundat al proprietății acestuia.
Mai mult, în ce privește drumul de servitute creat, arată că s-au respectat dispozițiile art.618 cod civil prin care legiuitorul a urmărit să protejeze fondul aservit și nu are în vedere ca servitutea să fie mai puțin costisitoare pentru proprietarul fondului dominant.
Raportat la susținerea intimaților că drumul de servitute așa cum a fost stabilit prin sentința instanței de fond ar determina stricarea gardului ce desparte proprietatea lor de cea a numitei, arată că nu este reală, întrucât drumul s-ar amenaja doar la limita proprietății numitei, însă doar pe proprietatea familiei și nu ar determina stricarea gardului respectiv.
Cât privește susținerea intimaților că drumul de servitute ar determina stricarea gardului de beton de la intrare, al familiei, solicită a se constata că și aceasta este, întrucât afectarea acestui gard ar fi una minimă, respectiv doar pentru o distanță de 3
Avocat, pentru recurentul reclamant, declară că nu mai susține primul motiv de recurs ce privea chestiuni de ordin procedural.
În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, iar în subsidiar casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei cercetări locale.
Avocat, având cuvântul pentru intimați pârâți, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Referitor la primul motiv de recurs și anume că au fost încălcate dispozițiile art.616 cod civil, arată că este nefondat, având în vedere faptul că terenul reclamantului are ieșire la calea publică, astfel că dispozițiile textului legal menționat nu își găsesc aplicabilitatea în cauza de față.
Cu privire la celelalte critici formulate de recurent, arată că și acestea sunt nefondate, instanța de apel a ținut, în mod corect, seama și de interesul pârâților ce urma să suporte consecințele servituții, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a fost de acord cu suportarea cheltuielilor legate de crearea acestei servituți de trecere.
Solicită obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr. 1774/ 4.12.2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și, să fie obligați pârâții să-i permită accesul la proprietatea sa, pe calea cea mai scurtă și cu cele mai puține inconveniente pentru părți, respectându-se, totodată, lățimea prevăzută de lege pentru servitutea de trecere ce va fi creată în folosul fondului dominant.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Decretul nr.115/1959, s-a dispus confiscarea suprafeței de 7000 mp cămin de casă și gradină, de la autorii săi, suprafața confiscată devenind proprietatea Primăriei; că din acest total de 7.000 mp, prin acte de înstrăinare, s-a ajuns la situația conform căreia suprafața de aproximativ 3000 mp să intre în proprietatea numitei Gh. (985 mp) și respectiv (933 mp), ca efect al încheierii unor acte de vânzare-cumpărare în anii 1969 și 1970, deși aceste suprafețe făceau parte integrantă din totalul de 7.000 mp, confiscat autorilor săi.
Reclamantul a mai susținut că, ulterior, a obținut, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.248 mp, din totalul de 7.000 mp, confiscați autorilor săi în anul 1959, iar din acest drept de proprietate, suprafața de 4.004 mp este categoria livadă (tarlaua 57, parcele 364), care este loc înfundat, neavând acces la calea publică.
Ulterior, reclamantul și-a completat cererea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului, cu motivarea că a existat un drum de trecere pe proprietatea sa, folosit de cel dintâi, drum care a fost închis.
Ca urmare a decesului pârâtului, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia: -,.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a susținut că există deja o cale scurtă (pe latura sudică) cu puține inconveniente pentru părți, cu un grad foarte mic de înclinație, ce îi permite accesul spre proprietate, iar ceea ce încearcă reclamantul să obțină este schimbarea artificială a unei căi de acces deja create și crearea unei servituții extrem de împovărătoare pentru pârâtă, ce ar trece exact prin fața casei sale, pe o distanță foarte mare și ar presupune amenajarea unei suprafețe cu un grad foarte mare de înclinație.
Ceilalți pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au propus dovezi în apărare.
Prin sentința civilă nr. 808/30.06.2008, Judecătoria Pucioasaa admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâților Gh., -, și și a stabilit drum de servitute conform variantei Iar aportului de expertiză întocmit de expert.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că servitutea constituie o simplă sarcină, ce se impune ca o limitare a exercițiului atributelor dreptului de proprietate de către titularul inițial, care, practic, nu pierde niciunul din ele prin instituirea servituții.
S-a mai reținut că servitutea de trecere este o servitute stabilită prin lege (art.616 - 619 Cod civil), pentru considerentul de asigurare a posibilității de uzitare a unor fonduri - terenuri care nu au ieșire la calea publică sau construcții situate pe astfel de terenuri, pentru uzul cărora este necesar un astfel de dezmembrământ al dreptului de proprietate; că titularul dreptului de servitute trebuie să-și exercite dreptul fără a putea face pe niciunul dintre fonduri vreo schimbare împovărătoare fondului aservit și că, la rândul său, nici proprietarul acestuia din urmă nu va putea scădea sau face incomodă exercitarea servituții de către proprietarul fondului dominant (art. 634 Cod civil).
Instanța a mai reținut că, în speță, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului conform titlului de proprietate nr. -/19.10.2006 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D, iar potrivit raportului de expertiză întocmit de expert, acesta este loc înfundat.
S-a arătat că, așa cum rezultă din aceeași expertiză, s-au identificat două căi de acces, dintre care cea mai scurtă și mai ușor de amenajat este varianta I, variantă ce a fost omologată de instanța de fond.
instanța de fond că proprietarii fondului aservit au posibilitatea formulării unei acțiuni în despăgubire împotriva proprietarul fondului dominant pentru lipsa lor de folosință.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta -, care a arătat că, în cauză, erau necesare și alte probe, respectiv interogatoriu și martori, care să dovedească că pe proprietatea lor nu au existat niciodată cale de trecere și că terenul pe care s-a creat drumul de servitute are o înclinație de 45 de grade, trece prin fața casei sale, iar crearea drumului ar duce la stricarea gardului de beton de la intrare, dar și a gardului ce desparte proprietatea sa de cea a pârâtei.
Susține apelanta că, în conformitate cu art.616 și art.618 Cod civil, numai proprietarul al cărui loc este înfundat și care nu are nicio ieșire la calea publică poate solicita instituirea unei servituți de trecere pe terenul vecinului său, însă nu se poate solicita trecerea și în cazul în care acesta are ieșire la drum public.
Arată apelanta că reclamantul mai are un drum de acces pe ulița cimitirului, drum care este folosit de toată lumea, că drumul de servitute ar ocupa circa 1/3 din suprafața pe care o deține, că terenul este înfundat din vina reclamantului și a autorilor lui, care au vândut suprafețele de teren care îi asigurau calea de acces la drumul public.
Apreciază apelanta că expertul desemnat în cauză a omis să amplaseze în schița care însoțește raportul de expertiză și casele care se află pe proprietățile aferente, că s-a limitat să facă două variante de lotizare și să-și dea cu părerea care ar fi cea mai convenabilă, dar și pentru cine, deoarece textul de lege spune că trebuie să fie convenabil pentru toate părțile.
În apel, la cererea apelantei-pârâte -, s-au luat interogatorii intimatului-reclamant și intimatelor-pârâte și, au fost audiați martorii G și, propuși de apelanta - și a fost dispusă efectuarea unei noi expertize în specialitatea topografie.
Prin decizia nr. 238 pronunțată la 10 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul și a schimbat în tot sentința, respingând pe fond acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat instituirea unei servituți de trecere, invocând dispozițiile art. 616 din Codul civil, iar instanța de fond a admis cererea și a dispus instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea apelanților pârâți -, și, moștenitorii pârâtului, cu motivarea că terenul intimatului reclamant este înfundat, întrucât nu are ieșire la calea publică.
Critica referitoare la faptul că înfundarea terenului intimatului-reclamant s-a datorat conduitei acestuia și a autorilor săi, nu a fost primită de instanța de apel, întrucât, în condițiile în care, în anul 1960, tatălui intimatului-reclamant, i-a fost confiscată o suprafață mai mare de teren (de 7.000 mp) situată în acest punct, iar intimatului reclamant i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate emis în anul 2006.
De asemenea, criticile apelanților-pârâți, în sensul că intimatul-reclamant mai are și alte posibilități de acces, că terenul pe care s-a creat drumul de servitute are o înclinație de 45 de grade, că drumul de acces ar duce la stricarea gardului de beton de la intrare, dar și a gardului ce desparte proprietatea sa de cea a pârâtei și că stabilirea drumului de acces pe terenul lor ar avea inconveniente grave, au fost apreciate ca fondate, întrucât din depozițiile martorilor audiați în apel, dar și din raportul de expertiză întocmit de expert rezultă aceste împrejurări.
Astfel, s-a reținut că martorul a declarat că terenul reclamantului este înfundat, fiind împrejmuit de alte terenuri, că pentru a se ajunge la terenul reclamantului se trece pe terenul altor persoane, că se poate trece și pe terenul familiei, dar terenul este în și sunt plantați pomi fructiferi și că la uliță apelanta are gard de beton, iar pe terenul familiei, învecinat cu terenul proprietatea apelantei, este construită o casă, foarte aproape de gardul despărțitor, la circa 5-6.
Totodată, instanța a reținut că martorul Gad eclarat că locuiește în aproprierea cimitirului și a terenului reclamantului, că terenul reclamantului este înfundat, fiind înconjurat de terenurile altor persoane, că în urmă cu 40 de ani reclamantul avea acces la terenul proprietatea sa deoarece deținea teren care ducea la calea publică, însă, în prezent, terenul reclamantului nu comunică cu șoseaua, întrucât terenul învecinat cu șoseaua a fost luat de o altă persoană.
S-a mai reținut că același martor a arătat că în urmă cu 40 ani au fost construite case de către și G, iar aceste case au împiedicat accesul reclamantului la drum, că mai există și o altă posibilitate de acces la șoseaua principală, pe terenul lui, teren care a fost inițial proprietatea reclamantului.
Tribunalul mai reține că din raportul de expertiză, dar și din răspunsurile la interogatorii, rezultă că terenul intimatului-reclamant este înfundat, că actualul teren al intimatei-pârâte a fost proprietatea autorilor intimatului reclamant, că în prezent intimatul-reclamant intră la teren pe din cimitir și că există încă trei posibilități de a ajunge la calea publică și anume: una pe terenul intimatei-pârâte, alta pe terenul apelanților-pârâți și alta pe terenul aparținând moștenitorilor lui.
Experta a mai menționat că nu se poate stabili o cale de acces pe terenurile intimaților-pârâți și din cauza poziționării locuințelor și a altor construcții, că drumul de acces pe terenul intimatei-pârâte are o suprafață de 165 mp, că acest teren are o foarte mare, iar stabilirea unei căi de acces pe acesta ar presupune lucrări de amenajare mari și foarte costisitoare, raportat la valoarea fondurilor, dar și dărâmarea unei magazii și a unei bucătării de vară.
De asemenea, experta a arătat că drumul de acces pe terenul apelanților-pârâți are o lungime de 26 m și o suprafață de 75,3 mp și că stabilirea drumului de acces pe acest teren ar necesita lucrări de amenajare a pantei, tăierea a 9 pruni, amenajarea unui podeț peste șanț, stricarea gardului din metal cu fundație de beton, variantă în care drumul de acces ar fi la 1,4 de locuința intimatei-pârâte.
Precizează experta că mai există o posibilitate de acces pe terenul aparținând moștenitorilor lui, pe o suprafață de 30 mp, cu o lungime de 10 și o lățime de 3 m, că acest drum nu este în și necesită tăierea a cel mult 2 pomi.
Față de cele reținute mai sus și față de dispozițiile art. 616 din Codul civil, având în vedere că în varianta Iar aportului de expertiză, omologat de prima instanță, drumul de acces s-ar afla pe o suprafață de 5 mp pe terenul numitei, care nu este parte în proces, ar trece la foarte mică distanță de o construcție aparținând acesteia și ar necesita tăierea unor pomi fructiferi, desființarea parțială a două garduri, lucrări de amenajare a unui podeț și a pantei și că intimatul-reclamant are posibilitatea de a ajunge la calea publică pe cimitirului, dar și pe terenul moștenitorilor lui, teren pe care nu se află nici un fel de construcții, tribunalul a apreciat că se impunea respingerea acțiunii formulate de intimatul reclamant.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, pentru următoarele motive:
Susține recurentul că apelanta-pârâtă - și intimații-pârâți, și au beneficiat de serviciile aceluiași apărător, circumstanță care a avut o influență hotărâtoare în deznodământul litigiului, astfel că, atributul contradictorialității s-a transformat dintr-unul real, în unul aparent, simulat.
Consideră recurentul că există o evidentă divergență de interese, incompatibilă cu angajarea unui apărător comun, între apelanții-pârâți și intimații-pârâți, astfel că, în faza apelului, pârâții au format un front comun, s-au solidarizat și au încercat să inducă ideea că servitutea solicitată ar fi mai puțin împovărătoare dacă s-ar constitui asupra unei alte proprietăți.
O altă critică este legată de oportunitatea și legalitatea refacerii expertizei în faza apelului.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că la prima instanță a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea agricultură, prin care s-a propus două variante de constituire a drumului de servitute, dintre care cea pe terenul moștenitorilor lui, ( -, și ) a fost apreciată ca fiind cea mai directă și cea mai economică din punct de vedere financiar.
Arată că pârâții nu au formulat obiecțiuni la această expertiză, deși au fost reprezentați de către procuratorul și respectiv curatorul lor și au avut cunoștință despre conținutul lucrării, însă, prin motivele de apel, aceștia critică raportul de expertiză, formulând veritabile obiecțiuni.
Consideră recurentul că apelanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale prevăzute de art. 129 alin. 1 pr.civilă, în sensul de a-și proba pretențiile și apărările, de a efectua actele de procedură în termenele legale, astfel că, nu se pot prevala de propria culpă procesuală pentru a obține anularea sentinței atacate, motiv pentru care, instanța de apel trebuia să respingă cererea de refacere a raportului de expertiză.
Se critică decizia și sub aspectul interpretării și aplicării legii, astfel că, soluția pronunțată nu putea fi îmbrățișată de judecător, ca o modalitate viabilă de a tranșa acest litigiu, întrucât echivalează cu imposibilitatea exercitării dreptului lor de proprietate.
Precizează recurentul că, caracterul de loc înfundat al proprietății lor, precum și înfundarea terenului nu se datorează conduitei lor, sunt chestiuni recunoscute și reținute de instanța de apel, astfel că, soluția respingerii cererii lor s-a întemeiat, în exclusivitate, pe susținerile apelanților-pârâți, în sensul că ar exista o altă posibilitate de acces la proprietatea lor, mai puțin costisitoare și împovărătoare, întărită de declarațiile a doi martori și un raport de expertiză refăcut.
De asemenea, recurentul arată că argumentul esențial expus de apelanții-pârâți, constă într-o pretinsă înclinație de 45 de grade a drumului de servitute ce s-ar constitui asupra proprietății familiei, iar pe de altă parte, o astfel de susținere nu se bucură de veridicitate, în condițiile în care, însăși apelanții-pârâți susțin că drumul de servitute astfel creat ar trece prin aproprierea locuinței intimatei, mai ales că, nici expertul, când întocmește variantele drumului de servitute, nu menționează un asemenea grad de înclinație și, mai mult, chiar în eventualitatea confirmării acestei circumstanțe, nu reprezintă un argument în defavoarea constituirii drumului de servitute.
Apreciază recurentul că eroarea fundamentală comisă de părți, expert și instanță este una de interpretare a dispozițiilor art. 616 Cod civil.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul arată că, raportat la susținerea intimaților-apelanți că drumul de servitute, astfel cum a fost stabilit de instanța de fond, ar determina stricarea gardului ce desparte proprietatea lor de cea a numitei, urmează să se observe că o astfel de afirmație nu corespunde realității, întrucât drumul s-ar amenaja la limita proprietății numitei, pe proprietatea fam. și nu are determina stricarea acestui gard.
Cu privire la perspectiva stricării gardului de beton de la intrarea imobilului familiei, recurentul arată că aceasta nu reprezintă o critică aptă, compromite oportunitatea constituirii drumului de servitute pe terenul intimaților-apelanți, întrucât afectarea acestui gard ar fi minimă, respectiv pe o distanță de 3 m, ceea ce ar fi realizabil atât din punct de vedere tehnic, cât și economic.
Referitor la varianta a III-a propusă de experta, respectiv crearea drumului de servitute pe terenul aparținând moștenitorilor lui, pe o lungime de cca 10 și o lățime de 3 m, aceasta nu reprezintă o posibilitate reală, pentru că această variantă, avansată drept cea mai economică, a fost avută în vedere și de expertul ce a efectuat prima lucrare.
Susține recurentul că ar fi necesară constituirea unei servituți de trecere și asupra drumului particular al domnului, care are o suprafață mult mai mare, de cca 200 mp și oricum, într-o astfel de variantă, caracterul de loc înfundat se păstrează, iar constituirea unei servituți de trecere pe o suprafață de 131,50 mp asupra terenului numitului ar diminua considerabil valoarea economică a eventualului fond aservit.
Se solicită modificarea deciziei civile, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond, iar în subsidiar, se solicită casarea deciziei, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se efectua o cercetare locală.
La data de 17.09.2009, -, prin procurator, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la prima critică, pe care recurentul o denumește "chestiune de drept procedural", respectiv că toate părțile din dosar, apelanta-pârâtă și intimații-pârâți au fost asistați de aceeași apărător, intimata arată că doar ea și copiii săi au fost reprezentați de avocat.
În ceea ce privește critica adusă deciziei ce vizează explicarea noțiunii de loc înfundat, conform art. 616 Cod civil, intimata arată că textul de lege sus-menționat are în vedere imposibilitatea absolută de ieșire la calea publică, iar instanța trebuie să țină seama și de interesul celui ce trebuie să suporte consecințele servituții, dar să nu aibă în vedere, în exclusivitate, interesul beneficiarului dreptului de servitute.
Cu privire la expertiza efectuată de instanța de apel, intimata arată că aceasta este o nouă probă pe care instanța de apel admis-o, având în vedere că la instanța de fond nu i s-a permis să probeze refuzul de acordare a dreptului de servitute.
Arată intimata că modalitatea în care s-a soluționat acest litigiu de către Tribunalul Dâmbovițaa fost determinată și de către refuzul recurentului-reclamant de a suporta orice cheltuială legată de crearea acestui drum de servitute, refuz exprimat și în actele depuse de acesta la dosar.
Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Susținerea recurentului că apelanta-pârâtă - și intimații-pârâți, și au beneficiat de serviciile aceluiași apărător, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât, pe de o parte, această critică nu se încadrează în niciuna din dispozițiile art. 304 pr.civilă, iar pe de altă parte, din împuternicirea avocațială aflată la fila 23 din dosarul de apel, reiese că avocat a acordat asistență juridică numiților -, și, situație ce rezultă, de altfel, și din practicaua deciziei Tribunalului Dâmbovița.
Se va respinge și critica ce se referă la oportunitatea și legalitatea refacerii expertizei, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 pr.civilă, instanța de apel poate să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Chiar dacă apelanții-pârâți nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză la instanța de fond, aceștia au dreptul să solicite fie refacerea expertizei, fie întocmirea unei alte expertize, întrucât dispozițiile legii de procedură civilă prevăd că toate procedurile devolutive făcute la prima instanță se vor putea face din nou în apel, putându-se încuviința și orice alte probe noi.
Ca atare, dispozițiile Codului d e procedură civilă nu impune vreo restricție probatorie, dar chiar prevede repetarea lor, conform dispozițiilor legale sus-menționate, ceea ce face ca efectele apelului, în această privință, să fie devolutiv.
Critica recurentului că apelanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale prevăzute de art. 129 alin. 1 pr.civilă, urmează a fi respinsă, acest text neavând aplicabilitate în cauza de față, pentru că, așa cum s-a mai arătat, art. 295 alin. 2 pr.civilă permite repetarea probelor și încuviințarea de probe noi, în apel.
Urmează a se respinge critica în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 616 Cod civil, întrucât art. 617 Cod civil impune că servitutea de trecere trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la calea publică, iar art. 618 Cod civil, prevede că această servitute de trecere trebuie făcută prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Din raportul de expertiză întocmit de expert în apel (fila 84), reiese că drumul de acces la drumul public pe terenul intimatei ar avea o lungime de 65 m, o lățime de 3 m, o suprafață totală de 195 mp, iar o parte din acesta, pe o lungime de 18 m, este o foarte mare a terenului, care ar necesita lucrări mari de amenajare, precum și dărâmarea unei bucătării de vară și a unei magazii.
De asemenea, expertul precizează că drumul de acces pe terenul apelanților-pârâți -, și ar avea o lungime de 24,20 m și 26 m și lățimea de 3 m, cu o suprafață de 75,3 mp, însă această variantă ar necesita amenajarea pantei, tăierea a 9 pruni, amenajarea unui podeț peste șanț, stricarea gardului din metal cu fundație din beton și în această variantă calea de acces ar fi la 1,4 m de locuința lui.
Expertul precizează că pe terenurile intimaților și, datorită poziționării locuințelor și a altor construcții, cât și a dimensiunilor terenurilor, nu se poate constitui cale de acces.
Același expert arată că accesul la calea publică se poate realiza și pe terenul aparținând moștenitorilor lui, aceasta are lungimea de cca 10 m, lățimea de 3 m, suprafața de cca 30 mp, acesta nu este în și necesită tăierea a cel mult 2 pomi, apreciind că această lucrarea nu ar fi amenajată cu lucrări mai costisitoare în raport cu valoarea fondurilor.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor art.616-618 Cod civil, Curtea apreciază că nu se poate constitui servitute de trecere pe terenurile intimaților, -, și, având în vedere concluziile raportului de expertiză sus-menționat.
Critica recurentului că varianta a III-a propusă de expert în ceea ce privește crearea drumului de servitute pe terenul aparținând moștenitorilor lui, nu reprezintă o posibilitate reală, urmează a fi respinsă, întrucât expertul a arătat că aceasta este singura variantă, din cele trei propuse, care nu ar determina lucrări de amenajare foarte costisitoare, față de celelalte variante fiind în concordanță și cu dispozițiile art. 618 Cod civil, în sensul că drumul de trecere trebuie făcut prin locul ce ar pricinui o pagubă mai mică aceluia pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Chiar dacă crearea servituții de trecere din varianta a III-a propusă de expert, ar impune crearea unei servituți de trecere și asupra drumului particular al numitului, aceasta este în interesul recurentului, în situația în care solicită cale de acces la calea publică.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 pr.civilă, va fi obligat recurentul, către intimata -, la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgoviște,--4,. 1, Cod poștal -, Județ D - la Cabinetul de Avocatură împotriva deciziei civile nr. 238 pronunțată la 10 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, -prin procurator - domiciliat în comuna, sat P, Cod poștal -, Județ D, și GH., toți domiciliați în comuna, sat P, Cod poștal -, Județ D și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI.
Obligă recurentul, către intimata -, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red.ES
Tehnored.PJ
10 ex/10.12.2009
f- Judecătoria Pucioasa
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
