Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 135/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 135
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.205/AC din 12.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberată de SPCLEP R la data de 12.12.2005, fiind asistat de avocat; intimatul, fiind asistat de avocat care are împuternicire avocațială și pentru ceilalți intimați lipsă la termenul de astăzi, respectiv, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că:
- dosarul se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocat pentru recurent, depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, timbrul judiciar de 0,15 lei și un număr de patru declarații olografe din partea unor persoane care se învecinează cu terenul în litigiu.
Avocat pentru toți intimații-reclamanți, arată că i s-au prezentate aceste declarații olografe, solicitând a nu fi avute în vedere de către instanță întrucât nu s-a cerut administrarea cu această probă, iar din lecturarea acestor declarații rezultă că se face vorbire despre drumul sătesc și nu despre servitutea de trecere.
Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurent, pune concluzii pentru admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea deciziei din apel și pe fond, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Roman. Arată că instanța de fond a avut în vedere un raport de expertiză prin care s-a stabilit că lotul lui - autoarea intimaților, este un loc înfundat, dar se poate constitui o servitute de trecere pe terenul lui. În mod greșit tribunalul a schimbat soluția primei instanțe, invocând dispozițiile art.616 Cod civil, arătând că lotul lui avea constituită o servitute de trecere pentru teren. Arată că drumul sătesc a fost construit pe timpul colectivizării pentru a se ajunge la o livadă. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
Avocat pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei instanței de apel. Arată că recurentul-pârât la instanța de fond a fost de acord cu servitutea creată prin sentința nr.4388/1997 a Judecătoriei Roman, privind partajul dintre moștenitori. Prin această sentință, servitutea de trecere a fost creată în favoarea moștenitoarei, întrucât celelalte părți nu au solicitat- A fost solicitată o servitute de trecere pe terenul aservit reclamantului și nu s-a solicitat un aliniament. Recurentul-pârât nu este proprietarul vechiului drum sătesc, astfel încât tribunalul nu a putut institui o servitute de trecere pe un teren care nu-i aparține recurentului. Dispozițiile art.616 cod civil nu poate fi apreciat într-un mod restrictiv, întrucât s-ar face o ocolire de aproximativ 7 Km. Depune concluzii scrise la dosar și solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.205/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis apelul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1225/14.04.2009 a Judecătoriei Roman, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
A fost schimbată în totalitate sentința, în sensul următor:
A fost admisă acțiunea reclamanților, și împotriva pârâtului și, în consecință:
S-a instituit în favoarea reclamanților o servitute de trecere pe terenul pârâtului pe aliniamentul C, D, G, K, J, I, H, L, M (delimitat cu o culoare maro pe schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert pentru termenul din 24.03.2009 și care face parte integrantă din prezenta, schiță aflată la fila 32 dosar fond), servitute cu o lățime de 3,5 între punctele C, D, G, H, L, M și de 1,5 între punctele H, Î, J,
A fost obligat pârâtul-intimat la 2239 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel către reclamanții-apelanți.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1225/14.04.2009 a Judecătoriei Romans -a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții, V., și au chemat in judecata pe paratul, pentru ca, pe baza probelor administrate, in contradictoriu cu acesta, sa se instituie o servitute de trecere pe fondul aservit aparținând pârâtului, cu obligarea acestuia și la cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat ca sunt moștenitorii defunctei și că prin sentința civilă nr. 4388/1997 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civila nr. 690/AC/2.04.1998 și Decizia civilă 2756/RC/20.XI.1998 a Curții de APEL BACĂU, s-a dispus ieșirea din indiviziunea asupra bunurilor succesorale ramase după defunctul.
Masa succesorala rămasă după acesta, în suprafață totală de 5,5700 ha teren a fost împărțită între soția supraviețuitoare a defunctului -, si cei 7 copii ai lor:, si.
In cadrul partajului făcut, întrucât o parte din moștenitori aveau ieșire la stradă iar alții nu, instanța a instituit o servitute de trecere în favoarea unei singure moștenitoare -.
Reclamanții au susținut că, deși aceasta a fost pusă în executare prin executorul judecătoresc, în realitate această servitute de trecere nu există, mai mult chiar, drumul vechi a fost blocat de parat, care și-a construit fără autorizație de construcție un garaj chiar pe fostul drum sătesc, ce le permitea accesul la proprietățile fiecăruia dintre moștenitori.
Paratul a arătat că, în ceea ce-l privește, a respectat servitutea instituita prin sentința civila nr. 4388/1997 a Judecătoriei Roman, în sensul că, din terenul său a cedat o cale de trecere cu lățimea de 1,5 pe o lungime de l03 m si același lucru trebuia să-l facă și beneficiarul lotului 3 -. De altfel aceasta hotărâre a fost și pusă în executare de către executorul judecătoresc, astfel că în mod cu totul șicanator din nou a încercat să se pună în executare silită, după 10 ani de către un alt executor - - aceiași hotărâre judecătorească.
În apărare, a depus înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 4388/1997 a Judecătoriei Roman, (rămasă definitivă prin decizia civila nr. 69o/AC/2.04.1998 a Tribunalului N și irevocabila prin decizia civila nr. 2756/RC/20.11.1998 a Curții de APEL BACĂU ) s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămasă după defunctul - compusă din suprafața totala de 5,57 ha teren situat pe raza satului comuna.
In hotărârea pronunțată s-a instituit și o servitute de trecere pe aliniamentul A-B din schița anexă la raportul de expertiză, ce face parte integrantă din hotărâre, beneficiarii ei fiind cei cărora li s-a atribuit lotul nr. 2 - și lotul nr. 6 -. Cum ulterior i-a vândut pârâtului lotul său, singura care urma să beneficieze de servitutea instituita a fost. In vederea punerii in executare a acestei hotărâri, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din 26.02.1998. Cu această ocazie s-a instituit și servitutea de trecere pentru pe aliniamentul A-G-B de pe schița marcată cu culoarea - pe considerentul că, ai căror moștenitori au promovat prezenta acțiune, alături de - au ieșire pe drumul spre.
În cauză s-a efectuat o cercetare la fața locului, ocazie cu care s-a putut constata că lotul nr. 8 atribuit reclamantului nu este un lot înfundat în accepțiunea dispozițiilor art. 616 Cod civil, că are cale de acces pe drumul spre, pe o ocolitoare.
În ceea ce privește lotul 7, deținut pe ceilalți reclamanți, acesta este un loc înfundat, dar calea cea mai scurtă de acces este pe terenul reclamantului. Cum acești reclamanți nu au solicitat instituirea unei servituți de trecere în contradictoriu cu acesta, instanța nu se poate substitui voinței lor.
Instanța de fond a mai reținut, cu ocazia cercetării la fața locului, ținând cont și de concluziile raportului de expertiza tehnică, că garajul construit fără autorizație de construcție de către pârâtul, se află amplasat pe vechiul drum sătesc și nu pe servitutea de trecere instituita prin sentința civilă nr. 4388/1997.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a motivat că această servitute de trecere a fost instituită pentru moștenitoarea, pe considerentul că ceilalți moștenitori (ai defunctei ) au ieșire la drumul spre. Însă, în hotărârea de partaj nu se face nici un fel de mențiune despre drumul spre și nu rezultă de nicăieri că aceștia ar avea ieșire spre. Servitutea de trecere pentru moștenitoarea a fost instituită strict la cererea acesteia, așa după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauza de partaj, ceilalți moștenitori neștiind să ceară instituirea unei servituți de trecere.
În rejudecare s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară și o cercetare la fața locului. Cu privire la raportul de expertiză, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel, deși - potrivit dispozițiilor legale - trebuia să prezinte motivele care au determinat pronunțarea soluției, să înfățișeze temeiurile pentru care a respins proba și raționamentul pentru care, din două probe contradictorii, a ales una și a înlăturat-o pe cealaltă. Altfel spus, din moment ce instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra raportului de expertiză, efectuarea acestuia nu a mai avut, practic, nici un rost.
În acest raport de expertiză tehnică s-a constatat că ar avea ieșire la drumul spre (care de fapt nu există) și că ar avea de ocolit aproximativ 4 km ca să ajungă la drumul județean. Dacă ar traversa pe vechiul drum sătesc, ar parcurge numai 150-250 până la șosea. Celălalt lot s-a constatat a fi înfundat și a avea ieșire tot pe drumul spre, în sensul constituirii unei servituți de trecere pe terenul lui.
Acesta a solicitat, încă de la început, redeschiderea vechiului drum sătesc, astfel că raportul de expertiză cuprinde mențiunea că acest drum sătesc (individualizat cu nr. topo 7), nu a fost cuprins în hotărârea de partaj după defunctul, deoarece, așa cum rezultă din titlul de proprietate eliberat pe numele acestuia, 7 apare printre vecini și nu la suprafețele avute în proprietate de defunct. Cu alte cuvinte, intimatul-pârât deține în mod abuziv această suprafață de teren, restricționând trecerea prin construirea acelui garaj pe drum.
În cauză s-a efectuat și o cercetare la fața locului, în același timp cu efectuarea raportului de expertiză de către expert, însă, conform spuselor celor care au participat la aceasta, datorită condițiilor meteo ce nu au permis întărirea pământului noroit după dezghețarea zăpezii, instanța nu s-a putut deplasa să constate dacă într-adevăr există sau nu un drum spre și ce presupune acel drum. S-a avut în vedere un singur obiect și anume art. 616 Cod civil, din perspectiva strictă a soluționării cauzei și nicidecum din a problemei cu care apelanții se confruntă de aproximativ 3 ani de zile.
Nu e cu putință ca instanța să constate că aceștia au drum spre când de fapt acesta nu există, fiind vorba de un câmp deschis, arat și cultivat, situația determinându-i să străbată kilometri pentru a cumpăra o pâine din satul de lângă gospodăriile lor. E ca și cum s-ar învârti de 1000 de ori într-o cameră pentru ca în final să iasă pe ușă, când de fapt aveau posibilitatea să iasă pe ușă de la început - cel mai potrivit exemplu pentru situația gravă cu care se confruntă.
Examinând apelul, tribunalul l-a admis, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune reclamanții au solicitat instituirea unei servituți de trecere pe fondul aservit aparținând pârâtului.
Din probele administrate în cauză, respectiv rapoartele de expertiză, procesul-verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu planșele fotografice și susținerile părților, a reieșit că terenul aparținând reclamanților, și (moștenitorii defunctei ), în suprafață de 6021 mp, este un loc înfundat, neavând nici un fel de ieșire la calea publică, astfel că cererea acestora de instituire a unei servituți de trecere apare ca întemeiată. De altfel, caracterul de loc înfundat al terenului a fost reținut și de instanța de fond.
În ceea ce privește terenul reclamantului, în suprafață de 6021 mp - așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit la 24.03.2009 de expert, acesta ar avea o ieșire la drumul public "pe drumul spre ", care însă presupune "un ocol de aproximativ 4 km".
Este de menționat că atât din planșele fotografice cât și din constatările instanței de fond, cu ocazia cercetării la fața locului (consemnate în procesul-verbal din 27.02.2009), au reieșit gravele inconveniente pe care le prezintă acea cale de acces, respectiv parcurgerea unei distanțe de aproximativ 4 km și imposibilitatea de practicare pe timp de ploaie, zăpadă, întrucât nefiind amenajată în vreun fel, reprezintă practic un teren arabil, necultivat.
Trebuie avute în vedere și dificultățile de amenajare care ar presupune alocarea unor sume exorbitante din partea reclamanților, dacă ținem cont de lungimea acesteia, de 4 km.
În aceste condiții, interpretarea dispozițiilor art. 616 Cod civil nu se poate face, în mod restrictiv, doar prin simpla constatare a unei ieșiri la calea publică, fără a examina, în concret, pentru fiecare caz în parte, raportat la întreaga situație de fapt, ce înseamnă inconveniente grave.
Or, în cauza de față, a reieșit că terenurile reclamanților sunt amplasate în intravilan, în pct. "Acasă", unde își au și gospodăria, și deși distanța (pe cale directă) până la drumul național este de aproximativ 200 - 250, aceștia, folosind "drumul spre " (reținut de instanța de fond) au de parcurs, pentru a ajunge la diferite obiective din localitate (farmacie, școală, magazine, etc.), un traseu ocolitor, prin câmp, de aproximativ 8 km (dus-întors).
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că terenul părților a fost deținut de acestea în coproprietate și că după efectuarea partajului pe terenul pârâtului exista deja, instituită, o servitute de trecere în favoarea unui alt comoștenitor ( ), pentru a le facilita reclamanților accesul pe calea cea mai scurtă, măcar cu piciorul (atât cât permite, pe o anumită distanță, acea servitute), se va institui și în favoarea acestora o cale de acces spre același traseu deja existent.
Aceasta se impune și ca urmare a faptului că pentru terenurile aflate în indiviziune copărtașii sunt obligați a-și garanta reciproc deplina folosință a fondurilor, iar cu ocazia partajului acest lucru nu s-a realizat și în favoarea reclamanților (în condițiile în care lotul reclamanților nu avea absolut nici o ieșire la calea publică).
Referitor la această cale de acces, care a fost materializată de expertul (pe schița aflată la fila 32 dosar fond nr-), este de precizat că din terenul pârâtului s-a alocat, pe aliniamentul H-I-J-K (notarea instanței) o lățime de 1,5 (atât cât s-a alocat din terenul acestuia în acest scop și prin sentința civilă nr. 4388/1997 a Judecătoriei Roman, întrucât deși numitei (beneficiara servituții) i s-a stabilit, prin hotărârea menționată, o cale de acces cu lățimea de 3, restul de 1,5 s-a preluat din terenul unei alte persoane ( ), care nu este parte în cauza de față.
Or, legat de această cale de acces, pârâtul a arătat (la termenul de judecată din 15.10.2009), că nu a obstrucționat în nici un fel utilizarea fâșiei de teren cu lățimea de 1,5 instituită în favoarea lui drept cale de acces, lățimea acesteia (stabilită inițial la 3 ) fiind redusă ca urmare a faptului că celălalt proprietar învecinat (din a cărui teren s-a preluat o porțiune cu aceeași lățime de 1,5 ), a blocat acea trecere.
În ceea ce privește solicitarea apelanților de a se institui o cale de acces pe vechiul drum sătesc, aceasta nu a fost primită întrucât, așa cum s-a constatat prin expertiza întocmită la instanța de fond (în rejudecare, pentru termenul din data de 24.03.2009), și cum rezultă și din vecinătățile înscrise în Titlul de proprietate nr- și planul cadastral al localității, terenul care constituie vechiul drum sătesc, deși nu a fost înscris în titlul de proprietate emis în favoarea defunctei, cu ocazia partajului (prin sentința civilă nr. 4388/1997 a Judecătoriei Roman ), a fost inclus în loturile atribuite unor moștenitori, printre care și cel atribuit pârâtului.
Or, chiar dacă pârâtul stăpânește parte din vechiul drum sătesc, cât timp nu este proprietarul acestui teren, acțiunea nu a putut admisă, cu atât mai mult cu cât instanța a fost investită cu o acțiune pentru instituirea unei servituți de trecere care se soluționează doar în contradictoriu cu proprietarul terenului ce constituie fond aservit.
Față de cele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în totalitate sentința, a admis acțiunea reclamanților și a instituit în favoarea acestora o servitute de trecere pe aliniamentul notat pe schița anexă a raportului de expertiză cu notarea C-D-G-K-J-I-H-L-
Pe cale de consecință, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții-apelanți.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs pârâtul, recurs declarat și motivat în termen, legal timbrat și înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
A fost criticată soluția instanței de apel susținându-se că terenurile deținute de reclamanți nu sunt dispuse într-un loc înfundat în sensul art.616 Cod civil și că are acces la drumul public spre localitatea.
A mai susținut că soluția primei instanțe prin care acțiunea reclamanților a fost respinsă este cea legală și temeinică.
Intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte situației de fapt și de drept.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art.304, 312 Cod procedură civilă Curtea constată caracterul său nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art.616 Cod civil - prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului, se înțelege acel loc care nu are o ieșire la calea publică.
În aplicarea acestui text, se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, precum și cazurile în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoase.
În speță, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză topo cadastrală efectuat la Judecătoria Roman, terenul în suprafață de 6021. atribuit intimatei ( și în prezent în posesia moștenitorilor - intimați, și ) este loc înfundat.
Concluzia expertului este confirmată și de cercetarea locală efectuată la fața locului ca și de planșele fotografice.
Referitor la terenul celuilalt intimat-reclamant - - recurentul susține că ar avea ieșire la drumul public" pe drumul spre ", și deci că nu ar fi loc înfundat în sensul art.616 Cod civil.
Este adevărat că din dispozițiile art.618 și 634 Cod civil rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei, și să nu se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Nu mai puțin adevărat este însă că" ieșirea la calea publică "-în sensul art.616 Cod civil nu trebuie să aibă grave inconveniente nici pentru proprietarul fondului dominant.
În acest sens, potențiala ieșire la calea publică " pe drumul spre " care însă presupune " un ocol de aproximativ 4 Km" ar duce la grave inconveniente, în fapt aflându-se în prezența unei indisponibilități de practicare a acestui drum.
Aceasta cu atât mai mult cu cât distanța - pe cale directă - este de aproximativ 250 metri, iar traseul invocat de recurent de 4.
A mai susținut recurentul și că lotul nr.7 are calea cea mai scurtă la drumul public pe terenul aparținând reclamantului, dar că atâta timp cât părțile nu au solicitat instituirea unei servituți de trecere în contradictoriu cu acesta, instanța nu o poate stabili. Acest motiv de recurs va fi și el înlăturat. Astfel, din prevederile art.129 alin.6 Cod procedură civilă - potrivit cărora judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, rezultă că instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, ori, din lecturarea cererii de chemare în judecată și a dispozițiilor hotărârii rezultă că instanța și-a îndeplinit această obligație, referirile făcute de recurent cu privire la instituirea servituții pe terenul unuia dintre reclamanți depășind cadrul procesual.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza disp.art.312 Cod pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul.
Va face aplicarea disp. art 274 pr. civila,obligand partea cazuta in pretentii-in speta recurentul-la plata catre intimatul a cheltuielior de judecata reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.205/AC din 12.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și.
Obligă recurentul să achite intimatului suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.02.2010.
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu | JUDECĂTOR 2: Daniela Părău | JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu |
Grefier, |
red.sent.-
red.dec.apel.-/
red.dec.rec. /12.02.
tehnored.BC/ 10 ex/ 12.02.2010
com.tuturor părților
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu
