Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1699/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2268/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1699
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți, precum și de recurenții-pârâți și MERIA, împotriva deciziei civile nr. 636 din 27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-.
are ca obiect - servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă, personal și în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant și recurenții-pârâți, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 36324 din 10.12.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, reprezentată de același avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că recurenții-reclamanți și au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 07.12.2009, întâmpinare în două exemplare, la recursul pârâților și.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar avocatului recurenților-pârâți și.
Avocatul recurenților-pârâți solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată astăzi în ședința publică.
Curtea reține dosarul la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurenților-pârâți să ia cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată azi în ședința publică.
La reluarea cauzei răspund aceleași părți.
Recurenta-reclamantă depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,15 lei. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și în cadrul probei depune planșe fotografice cu privire la imobilul teren în litigiu și comunică un exemplar avocatului recurenților-pârâți.
Avocatul recurenților-pârâți și depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,3 lei și arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, o administrează la termenul de azi și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurenta-reclamantă susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului și a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul stabilirii unei servituți legale de trecere pentru exploatarea fondului, în varianta 3 propusă de expert, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că instanța de apel a modificat soluția instanței de fond în sensul că a stabilit ca variantă de trecere, varianta 1 din raportul de expertiză, deși aceasta nu permite accesul auto către terenul reclamanților, întrucât cuprinde parțial terenul SC SRL, teren pe care este construită o fosă septică, motiv pentru care nu poate fi folosit ca acces auto.
Consideră că la stabilirea dimensiunilor servituții de trecere, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii în sensul că nu a îmbinat criteriul necesității în vederea exploatării normale a fondului dominant și criteriul neprejudicierii fondului aservit, ci a ales suprafața cea mai mică din punct de vedere matematic și a nesocotit raportul de expertiză efectuat în cauză, stabilind o cale de acces ce nu poate fi exploatată.
Solicită să se constate că acțiunea reclamanților este întemeiată, având în vedere că, terenul este înfundat, că pentru exploatarea terenului este necesar accesul auto, că terenul pârâților, pe care urmează a se stabili servitutea de trecere, are destinație de drum de acces și pentru culpa exclusivă a pârâților.
Cu privire la recursul declarat de pârâții și solicită a fi respins ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs privind inadmisibilitatea cererii formulate de reclamanți, învederează că, din expertiza tehnică, coroborată cu probele administrate în cauză rezultă că terenul este înfundat neexistând nici o poartă de acces iar cea mai scurtă și viabilă variantă spre drumul public este prin terenul pârâților.
Avocatul recurenților - pârâți și depune la dosar note scrise și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei în principal respingerea acțiunii ca inadmisibile și în subsidiar ca nefondată pentru motivul că reclamanții au deja o poartă la drumul public și nu au făcut dovada că terenul pârâților este cea mai apropiată trecere, și de asemenea pentru că s-a dat mai mult decât s-a cerut și pentru situația de fapt și de drept constând în acea că este culpa reclamanților în prezenta situație deoarece aveau posibilitatea să verifice actele oficiale și să constate ieșirea pe care o au la drumul public.
Apreciază că instanța trebuia să admită excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întrucât reclamanții nu au făcut dovada că fondul pârâților, dintre toți vecinii, este cel care permite cea mai apropiată trecere.
Arată că judecătorul fondului a dat mai mult decât s-a cerut, iar prin apel deși s-a redus suprafața aservită, consideră că și aceasta este mai mult decât o trecere cu piciorul.
Menționează că la fila 95 din dosarul de fond există o adresă de la Primăria orașului Otopeni din care rezultă că în evidențele cadastrale nu a figurat niciodată drum de exploatare pe terenul în discuție.
În pus, arată că, reclamanții au o poartă de acces, la drumul public și nu au nevoie de servitute pe un alt teren întrucât nu s-a dovedit că aceasta ar fi cea mai scurtă cale de acces.
Cu privire la recursul declarat de reclamanții și solicită a fi respins ca nefondat, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat un drept de trecere cu piciorul nu și drept de trecere cu utilaje auto.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și MERIA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să le permită accesul la terenurile proprietatea reclamanților situate în intravilanul orașului Otopeni, jud.I, nr.cadastral 2845/2 și 2106/2/1 i, în subsidiar, să se constate o servitute legală de trecere pe terenul proprietatea pârâților cu destinația de drum de acces.
In motivare,reclamanții au arătat că la data de 8.08.2005 au achiziționat trei parcele de teren situate în Otopeni prin contractele de vânzare-cumpărare nr.2411/ 8.08.20005, 2407/8.08.2005 și 2409/8.08.2007, primul contract fiind încheiat cu pârâții, al doilea cu și al treilea cu soții și.
Reclamanții au mai precizat ca terenurile cumpărate de la pârâți și de la se învecinează în partea de sud cu un drum de exploatare (Intr. ) și timp de un an și J au exercitat dreptul de proprietate asupra terenurilor nestingheriți, însă din luna mai au constatat ca pârâții au montat un gard care le îngrădește total accesul pe terenul deținut.
In cerere s-a mai menționat ca pârâtul le-a declarat pentru prima dată că drumul de exploatare nu există, ci este proprietatea pârâților, cu toate că în contractul de vânzare-cumpărare și actul de dezmembrare au declarat că terenul ce le-a fost vândut se învecinează cu un drum de exploatare.
Reclamanții au mai indicat că, în situația în care drumul de exploatare este proprietatea pârâților sau dacă aceștia nu ar ascuns acest lucru, nu s-ar fi putut obține certificatul de urbanism pentru dezmembrare și vânzare, întrucât nu pot fi vândute terenuri care nu au acces la drumul public.
In subsidiar, reclamanții au solicitat ca, în situația în care se face dovada faptului că drumul de acces este proprietatea paraților, să se constate existența unei servituți legale de trecere pe terenul cu dimensiunile de 5 ml lățime și 11,6 ml lungime pe Intr.
Reclamanții au menționat ca pârâții le-au ascuns înainte de semnarea contractelor de vânzare-cumpărare faptul că drumul de acces este proprietatea lor.
La termenul din data de 30.05.2008 reclamanții au precizat că renunță la judecarea capătului de cerere principal, întrucât este cert că pe latura sudică proprietatea lor nu se învecinează cu un drum de exploatare, ci cu terenul proprietatea paraților.
La data de 15.10.2007 pârâții și au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.2411/8.08.2005 și constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare nr.2410/8.08.2005.
La termenul din data de 7.12.2008 instanța a dispus disjungerea cererii principale de cererea reconvențională, formându-se dosarul nr-.
La termenul din data de 18.01.2008, în baza art.244 pct.1 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Buftea.
La termenul din data de 9.05.2008 instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, fiind depusa la dosar sentința nr. 6400/7.12.2007 a Judecătoriei Buftea pronunțata în dosar nr- al Judecătoriei Buftea, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.5695/13.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 7892/-,s-a admis cererea modificată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și; s-a stabilit în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere pe terenul în suprafața de 6,6 mp aflat în proprietate pârâților, conform variantei nr.2 acces auto a raportului de expertiză nr.6006/18.06.2008 întocmit de expert, identificat în planul de situație de nr.2 întocmit de expert între punctele 1,17, 11, fiind obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, pe fondul cauzei a reținut că, prin titlul de proprietate nr.41460/4.11.1998 eliberat de Comisia Județeană I aplicare a Legii nr.18/1991, numiților și li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1 ha și 8600 mp situată în Otopeni, din care 2.260 mp intravilan.
Instanța a reținut și că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1475/22.06.2004 numitul a vândut pârâților și terenul în suprafața totala de 1220 mp situat în 26, parcela 335, cu număr cadastral provizoriu 2106/2, 2106/3, 2106/4, 2106/5 și cvartal 72, parcela 2391, cu număr cadastral provizoriu 1110/2. Dreptul pârâților a fost înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 64652/6.12.2005 și nr. 64653/6.12.2005, iar ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2411/8.08.2005 (5-8) reclamanții și au cumpărat de la pârâții și terenul în suprafața de 4,20 mp situat în intravilanul orașului Otopeni, 26, parcela 335, cu număr cadastral provizoriu 2106/2/1, având ca vecinătăți: N -, E - rest proprietate vânzători, S - drum exploatare, la -. Dreptul reclamanților a fost înscris în cartea funciara prin încheierea nr.48244/6.12.2005.
Instanța a mai reținut că, acest teren în suprafața de 4,20 mp a rezultat în urma dezmembrării unui teren în suprafața de 39,24 mp de către pârâți prin actul de dezmembrare nr.2410/8.08.2005.
Instanța a reținut și că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2407/8.08.2005, reclamanții și au cumpărat de la numitul terenul în suprafața de 394 mp situat în intravilanul orașului Otopeni, cvartal 72, parcelele 2391-2394 și 45, număr cadastral provizoriu 2845/2, având ca vecinătăți: N - rest proprietate vânzător, E - și și, S - drum exploatare și, la -. Dreptul reclamanților a fost înscris în cartea funciară prin încheierea nr.48246/6.12.2005 și că, acest teren în suprafața de 394 mp a rezultat în urma dezmembrării unui teren în suprafața de 1088,30 mp de către numitul prin actul de dezmembrare nr. 2406/8.08.2005.
Instanța a constat că, reclamanții au obținut certificatul de urbanism nr.853/22.08.2005 pentru construirea unei locuințe cu utilități pe terenul de 394 mp și că, din adresa nr.743/16.01.2008 emisă de Primăria Otopeni rezultă că "Intrarea " nu a figurat niciodată ca drum de exploatare.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.616 Cod civil, art.617 cod civil și art.618 Cod civil și potrivit raportului de expertiză nr.6006/18.06.2008 întocmit de expert, că terenul proprietatea reclamanților este loc înfundat, având ca vecinătăți: N -, E -, S -, V -.
In legătura cu terenul proprietatea, instanța a reținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză, limita față de Intrarea este 15 - 1 și nu 15-12 pe care se află edificat un gard metalic și ca atare, proprietatea reclamanților nu are nici o ieșire la un drum public. Faptul că are limita proprietății fixata în așa fel încât reclamanții ar putea avea o porțiune de 0,78 prin care ar avea un acces pietonal la drumul public nu reprezintă decât o simplă atitudine de toleranță din partea, fără a da naștere la vreun drept pentru reclamanți.
Totodată, instanța a reținut ca înfundarea locului nu este rezultatul faptei reclamanților sau a neglijenței acestora.
Instanța a considerat că pentru o normală întrebuințare a fondului dominant este necesară stabilirea unui drum de acces auto și a constatat că varianta 2 corespunde din toate punctele de vedere. Se poate observa că reclamanții au o deschidere spre proprietatea lor de 2,75, iar deschiderea la drumul public este de 4,92 (plan de situație nr.3 - 127), suprafața ocupată din terenul proprietatea pârâților fiind de 6,6 mp identificată prin punctele 1-17 -11.
Deschiderea de 2,75 spre proprietatea reclamanților este îndestulătoare pentru accesul unui autoturism. Instanța nu a reținut susținerile reclamanților potrivit cărora, trebuie stabilit un drum de acces pentru o întoarcere la 90 de grade, pentru accesul unor mașini mari pentru excavat, turnare beton întrucât aceste pretenții nu corespund unei întrebuințări normale a fondului aservit. Nu trebuie stabilit un loc pentru întoarcerea mașinilor, acest lucru putând fi făcut fie pe proprietatea reclamanților, fie pe drumul public. În legătură cu accesul camioanelor, instanța a constatat că lățimea maximă a camionului Iveco ( 115) este de 1996 mm (1,99 ) încadrându-se în deschiderea de 2.76. Pe de alta parte, construirea casei durează o perioadă limitată în timp, iar pentru restul perioadei de întrebuințare a imobilului ar constitui o păgubire a pârâților care nu se justifică.
Ca atare, instanța a considerat ca varianta nr. 2 acces auto propusă de expert realizează justul echilibru între interesul reclamanților și necesitatea producerii unei pagube cât mai mici pârâților.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod de procedură civilă, instanța a obligat pârâții sa plătească reclamanților suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert - chitanța nr.-/1/16.06.2008).
mpotriva acestei sentințe, în termenul legal au declarat apel atât reclamanții cât și pârâții, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
In apelul lor, și au arătat că era necesar ca soluția instanței de fond să le creeze cel mai mic prejudiciu posibil, să nu le aducă nici o vătămare în exercitarea dreptului lor de proprietate, aceste principii fiind ocrotite de Constituție, prin ocrotirea expresă a proprietății.
O altă critică se referă la faptul că reclamanții nu au făcut dovada că fondul apelanților, dintre toți vecinii este cel care permite cea mai apropriată trecere.
A treia critică privește faptul, instanța nu putea da mai mult decât s-a cerut și luând în considerare și principiulin dubio pro debitore, astfel că trebuia să se aprecieze că, prin acțiune, nu s-a cerut și un drept de trecere pentru utilajele auto, dreptul de trecere trebuia stabilit doar pentru trecerea cu piciorul.
A mai arătat că, instanța nu a ales varianta optimă prin care se asigură accesul pietonal al reclamanților de pe drumul public pe proprietatea acestora, și chiar accesul auto, apreciind că prin soluția dată, instanța de fond a creat un lux și un confort excesiv vecinilor lor.
Consideră și că, prin varianta aleasă de instanță, dat fiind toponomia locului, se îngrădește în mod grav accesul la tot terenul pe care apelanții îl dețin, arătând că exact prin acel loc se face trecerea pentru restul terenului proprietatea lor, fiindu-le astfel blocat accesul pentru toată curtea în care apelanții și familia acestora locuiesc.
În drept,au fost invocate dispozițiile art. 948 pct. 3 și 4, art. 616, art. 618, art. 953 și următoarele Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri au formulatapelși și,arătând că, la stabilirea dimensiunilor servituții de trecere, instanța de fond a făcut o interpretare greșită a legii (respectiv a dispozițiilor art.617 Cod civil), în sensul că nu a îmbinat criteriul necesității în vederea exploatării normale a fondului dominant și criteriul neprejudicierii fondului aservit, ci a ales suprafața cea mai mică din punct de vedere matematic.
Din acest punct de vedere, apreciază că soluția instanței de fond este nelegală.
De asemenea, susțin că, deși expertul a propus două variante de acces auto în urma refacerii raportului de expertiză, instanța de fond în mod greșit nu a reținut varianta 3. Instanța de fond s-a aflat în eroare, cele două fonduri, fiind terenuri în aliniament, și nu perpendiculare, situație în care deschiderea de 2,75 ar fi fost suficientă.
În ceea ce privește motivarea instanței și aceasta este greșită, întrucât o construcție are nevoie de întreținere pe toată durată sa, iar pentru obținerea aprobărilor este necesar asigurarea accesului mașinilor de pompieri și salvării, care nu pot să aibă acces în varianta 2 acceptată de instanța de fond.
Mai mult, varianta 3 propusă de expert este inclusă în terenul pârâților ce are destinație de drum de acces, atât pentru proprietatea acestora, cât și pentru vecinul lor din față, astfel că varianta propusă nu este păgubitoare.
Totodată, învederează că și în ceea ce privește cheltuielile de judecată, hotărârea instanței de fond este eronată, în sensul că, în cuantumul acestora nu este inclusă taxa de timbru și timbrul judiciar și solicită astfel rectificarea acesteia și sub acest aspect.
În drept,au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, apelanții au solicitat respingerea apelului formulat de apelanții, ca neîntemeiat, solicitând admiterea apărărilor lor.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.636/27.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții pârâți și MERIA, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit dreptul de servitute conform variantei 1 raportului de expertiză pe aliniamentul stabilit de pct.1, 17 și 18 din variantă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți și; a obligat intimații apelanți reclamanți la plata sumei de 10 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile de mai sus au declarat recurs recurenții reclamanți și, precum și recurenții pârâți și MERIA.
Recurenții șicritică următoarele aspecte:
- instanța trebuia să admită excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că fondul recurenților, dintre toți vecinii, este cel care permite cea mai apropiată trecere;
- instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, iar în apel, deși s-a redus suprafața aservită, consideră că și aceasta este mai mult decât o trecere cu piciorul;
- reclamanții au o poartă de mărime normală, de acces la proprietate, deci nu au nevoie de servitute pe un alt teren.
În drept, au invocat dispozițiile art.948 pct.3 și 4 Cod civil, art.616, 618, 953 și urm. Cod civil.
Recurenții șicritică următoarele aspecte:
- instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii, în sensul că nu a îmbinat criteriul necesității în vederea exploatării normale a fondului dominant și criteriul neprejudicierii fondului aservit;
- în mod greșit s-a respins varianta nr.3 propusă de expertul tehnic, variantă care permite utilizarea normală a fondului dominant;
- lățimea servituții de trecere se va stabili în funcția de necesitățile fondului dominant, iar nu în funcție de solicitarea fondului aservit;
- varianța 3 propusă de expert este inclusă în terenul pârâților, ce are destinație de drum de acces, atât pentru proprietatea acestora, cât și pentru vecinul din față, astfel că varianta propusă nu este păgubitoare.
În drept, au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod de procedură civilă.
Recurenții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenții și, ca nefondat.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește critica recurenților pârâți vizând faptul că reclamanții nu au făcut dovada că servitutea care afectează fondul acestora este cea mai apropriată trecere va fi înlăturată față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Astfel, raportul de expertiza nr.6006/18.06.2008 întocmit de expert concluzionează în sensul că terenul proprietatea reclamanților este loc înfundat, având ca vecinătăți: N -, E -, S -, V - Solicitarea reclamanților în sensul constituirii unei servituți de trecere pe terenul pârâților este una justificată în considerarea caracteristicii de teren înfundat dar și a faptului că deși proprietatea se află la aceeași distanță de drumul de trecere, aceasta din urmă este afectată de o fosă septică care în timp s-ar deteriora.
În ceea ce privește criticile ambelor părți vizând alegerea greșită de către instanță a variantei 2 raportului de expertiză, Curtea consideră că aceste critici urmează a fi reținute în măsura în care susțin o variantă mai puțin împovărătoare pentru fondul aservit, respectiv așa cum sunt susținute de recurenții pârâți.
Expertul a recomandat varianta 2 raportului întocmit, apreciind că varianta 3 presupune o vătămare prea mare pentru pârâți, în timp ce varianta 1 presupune cuprinderea unui teren ce aparține
Curtea apreciază că, față de dispozițiile art.618 Cod civil potrivit cu care "trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă", o normală întrebuințare a fondului dominant este asigurată de varianta 1 raportului de expertiză în modalitatea neafectării terenului, care nu este parte în acest proces.
Astfel, potrivit acestei variante, limitele cuprinse în pct.1,12,16, respectiv 0,3 mp aparțin acestei societăți iar cele cuprinse între pct.1,17,18, respectiv suprafața de 3,9 mp aparține pârâților, expertul presupunând ocuparea întregii suprafețe de 4,2 mp.
Curtea apreciază că normala folosire a fondului dominant poate fi asigurată prin utilizarea ca și servitute a suprafeței de 3,9 mp (pct.1,17,18), fără a include suprafața de 0,3 mp (pct.1,12,16). Se apreciază astfel, determinat de faptul că, atât în varianta propusă de expert și aleasă de instanță cât și în varianta 1 pe care o apreciem corectă în modalitatea prezentată anterior (1,17,18), deschiderea spre proprietatea reclamanților este tot de 2,75 (apreciată ca îndestulătoare).
Conform raportului de expertiză, acțiunea reclamanților nu este inadmisibilă.
Astfel fiind, Curtea va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate.
. //.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții reclamanți și și de recurenții pârâți și MERIA împotriva deciziei civile nr.636/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/01.02.2010
----------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.B -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana
