Reziliere contract. Speta. Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1486/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1700
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursul formulat de recurenta - reclamantă SC "" SA, împotriva deciziei civile nr. 1529 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât .
are ca obiect - reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante SC " " SA, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 21.11.2007, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 1 leu și arată că pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, se află înregistrat dosarul nr-, privind acțiunea formulată de reclamantul Colegiul Tehnic " " în contradictoriu cu SC "" SA, având ca obiect acțiune în pretenții, cu termen de judecată la data de 23 martie 2010. În consecință, solicită suspendarea prezentei cauze - în raport de dispozițiile art.244 pct.1 din Codul d e procedură civilă până la soluționarea acelui dosar, considerând că hotărârea ce urmează a se pronunța de către Tribunalul București - Secția a Va Civilă, are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în această cauză. Depune la dosar dovada susținerilor orale.
Curtea, după deliberare, va respinge cererea de suspendare formulată de avocatul recurentei-reclamante SC " " SA, considerând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.244 pct.1 din Codul d e procedură civilă, întrucât acțiunea aflată pe rolul Tribunalul București - Secția a Va Civilă, nu are legătură cu prezenta cauză.
Avocatul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi reaua credință a intimatului și în cadrul probei depune la dosar tabelul pentru plata utilităților și extrase de pe portalul instanțelor care a pronunțat suspendarea în temeiul dispozițiilor art.244 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Curtea primește înscrisurile la dosar și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și a dispune rezilierea contractului de închiriere nr.239 din 18.12.2003 încheiat între părți cu privire la spațiul ocupat în B,-, Bl.2,.36 A, sector 2 și evacuarea acestuia din spațiul ocupat, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că instanța de apel a apreciat în mod greșit că sarcina probei cu privire la neachitarea cheltuielilor de către chiriași ar aparține subscrisei, acesta fiind un fapt negativ pe care recurenta nu avea obligația să-l probeze, obligația incumbă intimatului-pârât din prezenta cauză.
Arată că la dosar nu se află o dovadă cu privire la achitarea în întregime a acestor cheltuieli a utilităților și la termenul de astăzi s-a depus dovada relei credințe a intimatului referitoare la neachitarea acestor utilități, astfel că, și în momentul de față acesta figurează cu restanțe în ceea ce privește achitarea utilităților.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B la data de 30.01.2008, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 239/18.12.2003 încheiat între părți cu privire la spațiul ocupat în B,-, bloc 2, camera 36A, sector 2, față de neexecutarea de către pârât a obligației de plată a cheltuielilor de întreținere a imobilului, să dispună evacuarea pârâtului din spațiul menționat, cu obligarea acestuia și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că la momentul edificării celor două construcții din-, bloc 1 si 2, sector 2, denumite și Cămine de nefamiliști, unde se află camera ocupată de pârât, acestea au avut destinația unor cămine de elevi în care puteau fi cazați elevii ce urmau cursurile Grupului Școlar 23 August, în prezent Colegiul Tehnic " ", că la un moment dat acestea nu au mai fost utile pentru cazarea elevilor și au fost transferate către SC SA, care le-a utilizat pentru a caza persoanele ce își desfășurau activitatea în cadrul societății, că prin Protocolul nr.98/1997 încheiat între Liceul Industrial 23 August și Întreprinderea 23 August și baza materială a celor două cămine s-a transferat la reclamantă, că aceste cămine au fost închiriate angajaților pentru o chirie de protecție socială, avându-se în vedere venitul acestora, iar contractele de închiriere și actele adiționale au fost încheiate conform dreptului comun în materie, iar o cauza importantă s-a introdus prin actele adiționale, respectiv chiriașul are obligația de a plăti în termenul stabilit cotele de utilități conform Protocolului nr.223/2000 încheiat între SC SA și Colegiul Tehnic " ".
Reclamanta a mai arătat că, de comun acord, părțile au stabilit și condițiile în care se poate solicita încetarea sau rezilierea contractului de închiriere: chiriașul poate cere încetarea contractului cu condiția notificării prealabile în termen de minim 30 de zile, proprietarul poate cere rezilierea contractului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv, a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, are un comportament care face imposibilă conviețuirea își nu a respectat clauzele contractuale.
De asemenea, reclamanta a arătat că durata contractului, astfel cum a fost prelungită prin actele adiționale, a expirat din data de 30.06.2005, dar pârâtul nu a părăsit imobilul, invocând tacita relocațiune, că utilitățile sunt furnizate de către Colegiul Tehnic " " și sunt achitate în comun de către acesta și reclamanta, întrucât construcția sistemului de utilități nu permite o distribuire separată către liceu și cămine, că inițial locatarii achitau contravaloarea utilităților către SC SA, dar la data de 2.08.2000 între liceu și reclamantă s-a încheiat o convenție prin care s-a stabilit ca utilitățile să fie achitate direct de către locatari la casieria Grupului Școlar în zilele de chenzină a salariaților, iar pentru neplata în termen a cotelor de întreținere locatarii trebuia să achite o penalitate de 0,2% pe zi, începând cu data de întâi a lunii următoare afișării.
Totodată, reclamanta a arătat că, chiriașii nu au achitat utilitățile, iar pârâtul are în prezent un debit de 2362,86 lei, că din acest motiv căminele nu mai beneficiază de apă caldă și nici de energie termică, furnizarea fiind oprită la solicitarea Colegiului Tehnic " ", că s-a oprit și furnizarea apei reci și energiei electrice, dar aceasta a fost reluată din motive de igienă, iar Colegiul Tehnic " " a acționat reclamanta în judecată pentru plata sumei de 246.934,50 lei reprezentând utilități neachitate în perioada 15.11.2004 -1.01.2006 și pentru plata sumei de 418.027,26 lei, reprezentând penalități calculate conform Protocolului.
Reclamanta a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art.1410 și urm civ. și Legea nr. 114/1996.
La 7.04.2008 reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că solicită rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți atât pentru neexecutarea obligației chiriașului de plată a cheltuielilor de întreținere a imobilului, cât și pentru neplata penalităților de întârziere aferente acestor cheltuieli, arătând că executarea cu întârziere a obligației de plată a utilităților atrage și obligația de plată a penalităților conform contractului de închiriere, întrucât în actul adițional la acest contract s-a prevăzut în mod expres că "chiriașul are obligația de a plăti în termenul stabilit cotele de utilitate conform Protocolului nr.223/6.07.2000" încheiat de reclamantă cu Colegiul tehnic " ", că fiecare chiriaș a aderat la prevederile acestui protocol, așa încât acest protocol face parte din contractul de închiriere, că potrivit acestui protocol, pentru neplata în termen a cotelor de întreținere se va percepe o penalizare de 0,2% pe zi a locatarilor începând cu data de întâi a lunii următoare afișării.
Prin sentința civilă nr.5831/18.06.2008 Judecătoria Sectorului 2 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta (fosta întreprindere 23 August) este proprietara imobilului situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 5.496, 95 mp si două construcții nivel (cămine de nefamiliști), având nr.cadastral 11856, imobil dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 8104 emis la data de 17.12.2002 de Ministerul Industriei și în baza Legii nr.15/1990 și autorizația de executare lucrări nr.21 M din 17.02.1967 eliberată de fostul S Popular al - Comitetul Executiv, alături de procesul verbal de recepție finală din luna decembrie 1971, că la data de 18.12.2003 reclamanta a cedat pârâtului folosința camerei nr. 36A din blocul 2 situat B,-, sector 2, încheindu-se în acest sens contractul de închiriere nr. 239, stabilindu-se o chirie lunară de 235.785 lei (ROL), prin acte adiționale locațiunea prelungindu-se până la 30.06.2005, că prin aceste acte adiționale pârâtul s-a obligat și să plătească în termenul stabilit cotele de utilități conform Protocolului nr.223/06.07.2000, încheiat între reclamantă și Colegiul Tehnic " ", că deși termenul locațiunii a expirat la 30.06.2005, pârâtului i s-a permis folosința în continuare a spațiului locativ, astfel încât a operat tacita relocațiune, conform art. 1437 și 1452.civ.
Prima instanță a mai reținut că, potrivit tabelului nominal anexat de reclamantă cererii introductive, la 30.11.2007 pârâtul figura în evidențe cu o restanță la plata utilităților, în valoare de 2362,86 lei, reclamanta invocând neplata acestor utilități ca principal motiv al solicitării de reziliere a contractului de închiriere, că potrivit dispozițiilor art.1021 civ. rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea acestuia, pentru viitor și repunerea părților în situația anterioară, că, potrivit dispozițiilor art.1439 alin.2 civ. aplicabile în materie de locațiune, neexecutarea obligațiilor de către una dintre părți dă dreptul celeilalte părți de a cere, după punerea în întârziere a debitorului, rezilierea contractului cu daune interese.
Prima instanță a constatat că reclamanta nu a probat susținerile legate de existența în sarcina pârâtului a debitului menționat în cerere, probă care-i incumba potrivit dispozițiilor art.1169 civ. întrucât depunerea la dosar a unui tabel nominal privind situația plăților la chirie și cote utilități a locatarilor din cele două blocuri situate în- (filele 18-26) nu poate fi reținut de instanță ca fiind o dovadă absolută a culpei pârâtului, aptă să probeze că acesta nu a achitat în termenul stabilit obligațiile ce îi incumbă, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar de pârât probează contrariul, ca, de altfel, analizând tabelul depus la dosar de reclamantă, rezultă faptul că acesta are un caracter generic, fără să detalieze perioadele în care pârâtul nu ar fi achitat contravaloarea acestor utilități, fiind menționată doar o sumă rezultantă, iar un argument în plus care pledează că acest tabel nu a fost întocmit în mod legal și în baza unor documente justificative îl reprezintă și faptul că reclamanta nu a înțeles să atașeze la dosar în dovedirea pretențiilor sale și listele de întreținere corespunzătoare întregii perioade a anilor 2004-2007.
Prima instanță a mai reținut că în conformitate cu clauzele protocolului încheiat de reclamantă cu Colegiul Tehnic " " la 02.08.2000, care figurează ca având nr.223/06.07.2000, plata cotelor de întreținere urma a fi făcută de către locatari la casieria Grupului Școlar " ", în zilele de 12 și 27 ale fiecărei luni, între orele 16,00 și 20,00, iar la punctul 1 se prevede că administratorul de cămin are datoria de a întocmi tabelele de întreținere "în trei exemplare pentru locatarii căminelor, din care un exemplar se va preda la casieria liceului", tot administratorului revenindu-i obligația de a ține evidența lunară a sumelor datorate și plătite efectiv de chiriaș (punctul 4), că în cauză, reclamanta nu a depus niciunul dintre aceste tabele/liste lunare de întreținere, care să probeze cuantumul lunar al sumelor datorate de pârât și modalitatea de calcul a acestora, iar din cuprinsul chitanțelor liberatorii, depuse de pârât la filele - dosar, în care nu există nicio mențiune legată de eventuale restanțe la plată, rezultă că pârâtul a plătit în mod regulat cheltuielile de întreținere, astfel că, în lipsa oricărei dovezi contrarii (evidențele pe care administratorul de cămin avea obligația să le țină cu privire la sumele datorate și cele efectiv plătite de către chiriași) se poate aprecia că la începutul anului 2008 pârâtul și-a achitat întregul debit aferent anilor anteriori, fiind credibile susținerile sale cu privire la faptul că, deși a plătit tot ce datora, nu a primit chitanța liberatorie pentru fiecare plată efectuată.
Totodată, prima instanță a reținut că împrejurarea chemării reclamantei în judecată de către Colegiul Tehnic " " pentru plata unor sume de bani cu titlu de utilități neachitate (fila 50 dosar) nu este un argument menit să conducă la admiterea acestei acțiuni și să probeze cu certitudine existența creanței reclamantei, având în vedere cele învederate anterior, respectiv, că nu chiriașului îi revine culpa în modul defectuos în care au fost ținute evidențele contabile referitoare la plata cotelor de întreținere a angajaților reclamantei, că, în speță, reclamanta încearcă să se prevaleze de propria culpă pentru valorificarea dreptului său, fapt nepermis într-un proces civil, că rezilierea, ca sancțiune a neexecutării culpabile sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, trebuie să intervină atunci când modul defectuos de îndeplinire a obligațiilor este consecința culpei debitorului, fără ca această culpă să fie rezultatul unei culpe concurente a creditorului.
În privința cererii precizatoare depuse la 07.04.2008 prin care se impută pârâtului și neplata penalităților contractuale de întârziere calculate pentru neexecutarea obligației pârâtului de plată a cheltuielilor de întreținere, prima instanța a reținut, în principal, că suma reprezentând penalități de întârziere începea să curgă din luna următoare afișării listelor și, câtă vreme reclamanta nu a făcut nici măcar dovada că ar fi afișat aceste liste, neputându-se stabili deci nici data eventualei afișări, câtă vreme pârâtul a probat plata constantă a cheltuielilor de întreținere, rezultă netemeinicia și a acestei cereri, iar înscrisurile depuse de reclamantă la filele 85-92 din dosar, intitulate "situația penalităților la cămine" și "calculul penalităților pentru " sunt lipsite de relevanță juridică, față de considerentele expuse anterior, avându-se în vedere că reclamanta nu a depus nici o listă de plată din cele menționate în aceste situații.
Totodată, câtă vreme nu se poate proba existența creanței principale, constând în cotele lunare de întreținere, nu se poate susține existența debitului cu caracter accesoriu, constituit de penalități pentru întârzierea sau neefectuarea plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
In motivarea apelului, după reluarea descrierii situației de fapt, apelanta a arătat că:
1. Instanța a apreciat în mod greșit că nu s-a făcut dovada existenței unei datorii a intimatului la cheltuielile de întreținere, că dispozițiile legale aplicabile contractului de închiriere nr. 239/2003 sunt cele cuprinse in Codul civil și în Legea nr.114/1996, că potrivit art.1439 alin. 2 din Codul Civil "în caz când una din părți nu împlinește îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desființarea contractului", că în aplicarea art.1439 alin.2 din Codul Civil, Legea nr.114/1996 circumstanțiază situațiile în care se poate cere rezilierea contractului de către proprietar, stabilind printre cazurile de reziliere: (b) rezilierea contractului de închiriere la cererea asociației de locatari dacă chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriașului (art. 24 lit.c și art.69 alin. 3 din Legea 114/1996); (c) rezilierea contractului la cererea proprietarului în cazul în care chiriașul nu a respectat alte clauze contractuale (art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996); (d) rezilierea la cererea proprietarului în cazul în care chiriașul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii în care este situată aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor sau dacă înstrăinează fără drept părți ale acestora, că obligația chiriașului de a achita prețul pentru utilitățile de care beneficiază în cursul folosirii bunului închiriat constituie o aplicare a regulii instituite de art.1429 cod civil potrivit căruia "locatarul trebuie să întrebuințeze lucrul închiriat ca un bun proprietar", că, prin urmare, chiar dacă în contractul de închiriere nu se menționează expres, o astfel de obligație este una firească ce însoțește folosința unui imobil.
2. Apelanta a mai arătat că neexecutarea de către pârât a obligațiilor contractuale ce-i incumbau potrivit Contractului de închiriere trebuia dovedită prin dovedirea de către chiriaș a faptului pozitiv contrar, față de prevederile Contractului de închiriere și cele ale actelor adiționale la acesta, față de modalitatea în care se elaborau tabelele de întreținere (pe baza informațiilor obținute de la Colegiul tehnic ) și față de faptul că nu există nici o obligație a chiriașilor de a preda apelantei chitanțele prin care să facă dovada plății, această situație a restanțierilor "nelămurită" nu poate fi pusă în culpa apelantei, iar tabelul pus la dispoziția instanței de către reclamantă este întocmit înainte de formularea acțiunii pe baza datelor puse la dispoziția acesteia de către Colegiul, după ce această instituție a demarat litigiul împotriva reclamantei.
3. Apelanta a mai arătat că ceea ce a reținut instanța cu privire la "credibilitatea" susținerilor pârâtului sunt contrare regulilor legale privind forța juridică a mijloacelor de probă, că susținerile pârâtului privind efectuarea unor plăți anterioare prin care ar fi achitat obligațiile restante fără a primi chitanța eliberatorie nu poate fi primită, că pârâtul cunoștea și aderase la modalitatea de plată a utilităților specificată în Protocolul nr.223/2000, respectiv direct la casieria Colegiului, că pentru a face dovada achitării în întregime a cheltuielilor de întreținere intimatul trebuia să prezinte chitanțe emise de către Colegiul tehnic " " pentru întreaga perioadă ulterioară anului 2004, că acest lucru nu a fost îndeplinit de către intimat, care, chiar prin achitarea în întregime a sumei menționate de către reclamanta în cererea de chemare în judecată, recunoaște existența unui debit restant, că în ceea ce privește aspectul afișării de către reclamantă a tabelelor defalcate privind datoriile la utilități, tocmai intimatul face dovada afișării acestor tabele depunând la dosarul cauzei două dintre acestea și chitanțe prin care a achitat o parte din utilitățile datorate.
4. De asemenea, apelanta a arătat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată pârâtul figura cu o restanță de 2362.86 lei, reprezentând utilități neachitate până în prezent - sumă necontestată de acesta, pe care a și achitat-o ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar cu privire la acest debit au curs penalități în cuantum de 2678,33 lei, calculul acestora fiind realizat în baza prevederilor protocolului, că, deși pârâtul a depus o chitanță prin care achita o sumă de bani susținând că aceasta este suficientă pentru acoperirea debitului restant, acesta ignoră faptul că neexecutarea la timp a obligațiilor de plată a întreținerii a dus la acumularea de penalități într-un cuantum semnificativ, că pârâtul nu a prezentat nici o chitanță prin care să facă dovada achitării cheltuielilor pe perioada derulării contractului, precum și a penalităților pentru debitele plătite cu întârziere, așa încât, față de dispozițiile art.1111 civ. plata făcută de pârât s-a imputat asupra penalităților, care nu au fost însă acoperite integral.
5. Apelanta a mai arătat că intimatul a dat dovadă de rea-credință față de obligațiile contractuale ce-i reveneau în baza contractului, că termenul de grație nu poate fi acordat în ipoteza neexecutării cu rea credință de către debitor a obligațiilor care-i incumbau, că prima instanța a reținut că intimatul și-a îndeplinit obligația întocmai și că, față de dispozițiile art.1100 din Codul Civil, cererea formulată de reclamanta este neîntemeiată, ca temeiul reținut de către instanță este greșit având în vedere că art. 1100 din Codul Civil se referă la îndeplinirea obligației întocmai, însă prezenta cauză nu are ca obiect o cerere de executare silită a unui contract, ci o cerere de reziliere a contractului, că, dacă se poate pune în discuție existența posibilității de a se acorda termen de grație pentru îndeplinirea obligației chiar și după formularea cererii de reziliere, trebuie a se avea în vedere și dispozițiile art. 970 Cod civil care prevăd că "toate contractele trebuie executate cu bună-credință și în conformitate cu echitatea" și, prin urmare, în cazul în care intimatul nu-și executa la termen obligațiile contractuale, instanța putea acorda un termen de grație sau va putea lua act de plata făcută în cursul judecății, însă numai în cazul în care debitorul a fost de bună-credință, însă, dacă se constată că debitorul a dat dovadă de rea-credință, instanța va dispune rezilierea contractului chiar și în cazul efectuării unei plăți în cursul judecății, că o soluție contrară ar fi în totală contradicție cu scopul urmărit de legiuitor, deoarece s-ar crea o situație defavorabilă pentru creditorul de bună-credință în raport cu debitorul de rea-credință, că reaua credință a intimatului rezultă din probele administrate în prezenta cauză: astfel, deși prin întâmpinarea depusă la dosar faptul că datorează suma arătată prin acțiune (reprezentând cheltuieli cu utilitățile), acesta o achită ulterior, în cursul judecății, recunoscând implicit existența acesteia, iar neexecutarea unei obligații elementare față de folosirea spațiului în cauză și achitarea debitului restant doar în mod forțat, că urmare a formulării unei cereri de chemare în judecată, atestă o vădită rea-credință din partea intimatului, ce nu ar mai fi trebuit să permită menținerea în vigoare a contractului astfel nesocotit.
Prin decizia civilă nr.1529/18.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă
Împotriva deciziei civile de mai sus a declarat recurs, recurenta reclamantă, criticând următoarele aspecte:
- intimatul nu a dovedit cu acte achitarea cheltuielilor cu utilitățile pe perioada 2008 la zi;
- executarea cu întârziere a obligației de plată a utilităților atrage obligația de plată a penalităților conform contractului de închiriere;
- neexecutarea obligației de plată a utilităților a condus la producerea unor grave stricăciuni celor două Cămine de nefamiliști.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. și art.312 alin.3 proc.civ.
Recursul este nefondat.
Curtea reține că reclamanta recurentă a invocat ca temei al rezilierii restanța de 2362,86 lei. La 7.04.2008 reclamanta și-a precizat cererea arătând că solicită rezilierea contractului de închiriere și pentru neplata penalităților, fără însă a preciza vreun cuantum al acestora. Atât la 18.06.2008, reclamanta a depus un tabel prin care arăta din ce perioadă provin debitele pretinse,m precum și calculul penalităților pentru aceste debite, însă acesta nu poartă nicio dată a realizării lui și, totodată, nu s-a făcut nicio dovadă că pârâtului i-ar fi fost adus la cunoștință anterior depunerii lui în instanță.
Totodată, față de împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosar tabelele cu cotele de întreținere datorate întocmite de administratorul, nu se poate reține că pârâtului i-ar fi fost aduse la cunoștință sumele datorate cu titlu de utilități.
De asemenea, în lipsa probei afișării unor astfel de tabele, nu se poate reține că pentru eventualele sume datorate ar fi curs penalitățile, având în vedere momentul de la care acestea puteau curge, respectiv ziua de întâi a lunii următoare afișării, aspect susținut de către reclamantă.
Din lucrările dosarului nu se poate reține că pârâtul a manifestat rea-credință, cu atât mai mult cu cât chitanțele depuse la dosar dovedesc că pârâtul a făcut plățile în mod constant, iar la data introducerii acțiunii nu avea datorii care să îi fi fost aduse la cunoștință.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la producerea unor grave stricăciuni datorită neexecutării obligației de plată a utilităților, Curtea nu-l poate analiza, întrucât nu este cuprins în petitul acțiunii reclamantei de chemare în judecată și nu este analizat nici de celelalte instanțe.
Față de această împrejurarea, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.1529/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/02.02.2010
-------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana
