Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 2237/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2237/R/2009 | |
Ședința publică din 30 septembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta | - - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de G și împotriva deciziei civile nr. 529/R din 6 martie 2009, pronunțată de Curtea de C în dosarul nr-, privind și pe intimații -, -, și, având ca obiect servitute.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă contestatorul G și reprezentanta intimaților și avocat -, lipsă fiind restul părților. La solicitatea contestatorului G cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului său legal de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă contestatorul G, asistat de avocat, care o reprezintă și pe contestatoarea, și reprezentanta intimaților și avocat -, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 26 octombrie 2009 intimații și au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare.
Reprezentanta intimaților și, învederează instanței că numele corect al intimatei este și nu, cum din eroare apare în citativ, precum și faptul că antecesorul lui, numitul, din eroare a fost menționat în citativ întrucât acesta este decedat, iar este succesoarea lui.
La termenul de azi contestatorul G depune la dosar note de ședință la care a anexat două planuri cadastrale în copie și copia unei adrese emanând de la Primăria municipiului C-N - Direcția de Urbanism.
Reprezentantul contestatorilor depune la dosar copiile chitanțelor prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Reprezentanta intimaților și depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorilor susține contestația în anulare așa cum a fost formulată în scris, solicită instanței a se constata că dezlegarea dată pricinii în recurs este rezultatul unei erori materiale pe de o parte și consecința neanalizării tuturor motivelor de recurs invocate, pe de altă parte, și pe cale de consecință solicită anulare deciziei contestate și fixarea unui termen pentru judecarea recursului. Solicită cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar.
Reprezentanta intimaților și susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin contestația în anulare formulată de contestatorii G și s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 529/R/6.03.2009 Curții de APEL CLUJ și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 497/A/10.10.2008. S- solicitat obligarea intimaților și la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatorii au arătat că pe de o parte, dezlegarea dată pricinii în recurs este rezultatul unei erori materiale, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a analizat toate motivele invocate prin memoriul de recurs.
Eroarea materială invocată de către contestator este generată de confuzia instanței de recurs cu privire la starea de fapt a speței analizate.
În recurs s- invocat caracterul contradictoriu al motivării deciziei pronunțate în apel, în considerentele acesteia reținându-se pe de o parte că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost corect admisă de prima instanță, iar pe de altă parte, că prin admiterea acestei excepții nu a fost negat dreptul reclamanților de a solicita instituirea unei servituți de trecere, prima instanță analizând pe fond acest capăt de cerere.
Instanța de apel nu a analizat motivul de apel vizând eroarea de judecată comisă de prima instanță prin admiterea excepției lipsei calității procesuale a reclamanților.
Instanțele de apel și recurs au atribuit o semnificație juridică eronată sintagmei "servitute reciprocă de trecere".
Această sintagmă sugerează o servitute de care să beneficieze în egală măsură atât reclamanții, cât și pârâții.
Contestatorii arată că într-adevăr ei nu puteau solicita în numele pârâților o servitute în folosul acestora, însă această împrejurare nu îndreptățea instanțele să nege faptul că servitutea reciprocă subînțelegea și dreptul reclamanților de a solicita o servitute în interesul exploatării fondului lor loc înfundat.
Respingerea acțiunii sub aspectul petitului de a stabili o servitute de trecere și în favoarea pârâților a fost corectă, dar respingerea aceleiași cereri și în privința solicitării reclmanților de stabilire a unei servituți de trecere în favoarea fondului dominant proprietatea lor, constituie o eroare evidentă determinată de interpretarea greșită a semnificației juridice sintagmei analizate.
Un alt motiv de contestație vizează omisiunea analizării motivului de recurs vizând criticarea considerentelor deciziei pronunțate în apel, referitor la modul în care au fost analizate condițiile privind stabilirea unei servituți legale de trecere.
Totodată s-a omis analizarea motivului de recurs vizând greșita calificare de către instanțele de fond a acțiunii ca acțiune confesorie deși aceasta fost promovată ca o acțiune în stabilirea unei servituți de trecere.
Prin întâmpinarea formulată ( 40-42), intimații și au solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 318 alin. 1 Cod proc.civ. și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând contestația prin prisma motivelor invocate, curtea constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2005 pe rolul Judecătoriei Cluj -N, cu nr. 16053/2005, modificată ulterior, reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâții, și solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună instituirea unei servituți reciproce de trecere cu autoturismul, între imobilele situate pe-, respectiv nr. 9; înscrierea în CF a imobilelor servituții auto instituite; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de prezentul litigiu, în caz de opunere.
natura juridică a servituților legale, reclamanții apreciază că pârâtul este obligat să suporte mărginirea dreptului său de proprietate, fiind în același timp și beneficiarul unei servituți de trecere, întrucât imobilele sunt concomitent fond dominant și fond aservit. De altfel, practica judiciară a recunoscut constant că este admisibilă o servitute de trecere cu autoturismul spre garaj, în situația în care fondul dominant avea o servitute de ieșire la drumul public, însă numai cu piciorul.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 616-619. civ. și art. 584. civ.
Au formulat o cerere de intervenție în interes propriu terții și, solicitând instanței să dispună instituirea unei servituți de trecere cu autoturismul pe drumul de acces deschis între imobilele situate administrativ în C-N,- și respectiv nr. 9, înscrierea dreptului de servitute în cartea funciară și obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3027/14.03.2008, Judecătoria Cluj -N a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru cererea având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere în numele pârâților și a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și extinsă a reclamanților.
Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție principală și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților cheltuielile de judecată determinate în proces, respectiv: 600 lei în favoarea pârâților și; 2082,5 lei în favoarea pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit faptul că pârâții, și, împreună cu reclamanții și intervenienții sunt coproprietarii imobilului situat în C-N,-, iar pârâții și au, la data pronunțării sentinței, calitatea de coproprietari ai imobilului situat în C-N,-.
Din copiile cărților funciare depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanții și intervenienții sunt succesorii în drepturi ai fostului proprietar tabular, iar pârâții și, în prezent, sunt succesorii în drepturi ai proprietarilor tabulari și.
În anul 2000, proprietarii celor două imobile învecinate au convenit să construiască o poartă comună între imobile, pentru a avea o cale de acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil, convenția nefiind înscrisă în cartea funciară. Mai mult decât atât, această convenție nu a fost anexată la actele de înstrăinare încheiate ulterior, astfel că nu este opozabilă subdobânditorilor și nu poate reprezenta temei al instituirii unui drept de servitute prin acordul părților.
Apreciind temeinicia acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție principală din perspectiva dispozițiilor art. 616. civ. care reglementează condițiile servituții legale de trecere, judecătoria a considerat că această acțiune trebuie respinsă, întrucât:
1. Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, terenul aflat în proprietatea reclamanților nu este un loc înfundat, în înțelesul legii, însă utilizând poarta principală de acces nu se poate intra în curte cu o mașină de dimensiuni normale. Reclamanții au o cale de acces prin spatele grădinii, pe care au folosit-o pentru a transporta materiale de construcție, atunci când și-au extins casa. Or, așa cum a statuat în mod constant practica judiciară, se poate cere drept de trecere la drumul public pe terenul altuia numai dacă nu există o altă posibilitate de a obține accesul dorit.
2. Pentru a se recunoaște dreptul de servitute de trecere, acesta trebuie să fie legitim, iar înfundarea să fie străină de fapta proprietarului locului înfundat, or, la momentul la care pârâții și-au exprimat acordul pentru lucrările de extindere care au fost efectuate de reclamanți nu li s-a prezentat o schiță și nu au fost informați cu privire la faptul că urmează a se construi un garaj în forma și cu deschiderea actuală. De altfel, reclamanții nu au făcut dovada existenței unei autorizații de construire pentru garajul spre care solicită acces, pentru a justifica existența interesului legitim.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă de instanță cu motivarea că până la data pronunțării hotărârii, pârâtul a dobândit calitatea de proprietar tabular al imobilul situat la nr. administrativ 9.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în limitele solicitării de stabilire a unei servituți de trecere reciproce, judecătoria a considerat că aceasta este întemeiată, atâta timp cât pârâții nu au formulat ei înșiși o cerere în acest sens, respectiv nu au solicitat instanței să stabilească un drept de servitute în folosul fondului pe care îl dețin în coproprietate.
Prin decizia civilă nr. 497/A din 10.10.2008 a Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții G și și de intervenienții și, fiind menținută în tot sentința civilă nr. 3097/2008 a Judecătoriei Cluj -N; cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1500 lei.
Motivând apelul, tribunalul a învederat că sunt nefondate criticile apelanților referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece, solicitând "instituirea unei servituți reciproce de trecere cu autoturismul, între imobilele situate pe-, respectiv nr. 9, implicit au solicitat și instituirea unui drept de servitute în favoarea imobilelor pârâților și asupra imobilului aflat în proprietatea lor, iar pentru această cerere este evident că reclamanții nu au calitate procesuală activă nefiind proprietarii fondului pretins dominant.
Tribunalul a subliniat că prin admiterea acestei excepții nu a fost negat dreptul reclamanților de a cere instituirea unei servituți de trecere auto în favoarea imobilului pe care îl dețin în proprietate și, în aceste limite, prima instanță a analizat pe fond cererea reclamanților.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat instituirea unei servituți de trecere, în temeiul convenției încheiate la 30.03.2000, fără să pretindă îndeplinirea condițiilor legale pentru instituirea unei servituți legale de trecere. Prin urmare, prima instanță a depășit cadrul procesual stabilit de reclamanți, atunci când a analizat și îndeplinirea condițiilor servituților legale prevăzute de art. 616. civ.
Analizând cererea reclamanților din perspectiva dispozițiilor art. 620. civ, referitoare la servitutea convențională, instanța de apel a stabilit că prin convenția sub semnătură semnată încheiată la data de 30.03.2000, părțile contractante au convenit doar să construiască o poartă comună pentru a avea acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil, iar în condițiile în care din probele câștigate cauzei rezultă că niciunul dintre imobilele învecinate nu are un front la stradă suficient de mare pentru a permite accesul unui autoturism, se poate deduce că părțile au înțeles să folosească în comun spațiul de la intrare, pentru a avea acces auto în curtea fiecărui imobil.
Tribunalul a considerat că voința reală a părților contractante nu a fost aceea de a constitui un drept real de servitute de trecere cu autoturismul în favoarea imobilului de la nr. 7 și asupra imobilului de la nr. 9, întrucât pentru aceasta ar fi trebuit să determine obiectul servituții, prin indicarea lățimii și lungimii parcelei asupra căruia urma a se institui servitutea, precum și acordul proprietarilor fondului aservit în sensul ca proprietarii fondului dominant să treacă peste această parcelă.
Aplicând regulile de interpretare a unui contract, prevăzute de art. 977. civ. tribunalul a considerat că nu se poate deduce sub nicio formă că proprietarii imobilului cu nr. 9 și-au exprimat acordul pentru instituirea unu drept de servitute de trecere cu autoturismul asupra imobilului lor, clauzele stipulate în convenție dând naștere exclusiv unui drept de creanță, în exercitarea căruia se putea solicita respectarea obligației contractuale de a nu face, respectiv de a nu împiedica accesul la spațiul de la intrarea în imobile, amenajat ca spațiu comun.
Întrucât apelanții nu au făcut dovada dobândirii unui drept de servitute convențională, acțiunea lor confesorie, pentru recunoașterea și respectarea acestui drept, este neîntemeiată, fiind corect respinsă în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 529/R/6.03.2009 Curții de APEL CLUJ, a fost respins recursul reclamanților G și și al intervenienților și împotriva deciziei civile nr. 497/A/10.10.2008 Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunța această decizie, curtea reținut următoarele:
Cu privire la cel dintâi motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7. proc. civ. curtea a constatat că ipoteza acestuia nu se verifică în cauză, întrucât, în mod evident hotărârea care face obiectul recursului, și anume, decizia civilă nr. 497/2008 a Tribunalului Cluj, cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii.
Contrar celor afirmate de recurenți prin declarația de recurs, atât prima instanță cât și instanța de apel au statuat asupra fondului cererii deduse judecății, în limitele referitoare la instituirea unei servituți de trecere cu autoturismul în favoarea imobilului situat administrativ în C-N,- și în sarcina imobilului situat la nr. administrativ 9, pe aceeași stradă, apreciind că numai în aceste limite reclamanții justifică un interes legitim, personal și actual, de natură a le conferi calitate procesuală activă.
Acțiunea reclamanților a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active numai cu privire la cererea de instituire a unei servituți de trecere reciproce, formulată "în numele pârâților", în favoarea fondului acestora, apreciindu-se de către instanțele de fond că titularii unei astfel de cereri pot fi exclusiv proprietarii imobilului de la numărul administrativ 9, respectiv pârâții în proces or, aceștia nu au solicitat recunoașterea unui astfel de drept, dimpotrivă, în mod constant, pe parcursul procesului, și-au exprimat poziția arătând că nu doresc instituirea unui drept de trecere cu autoturismul în favoarea fondului propriu și în sarcina imobilului deținut de reclamanți și de intervenienți.
În căile de atac, reclamanții au interpretat propria cerere introductivă de instanță, arătând că, prin solicitarea de a fi instituită o servitute reciprocă de trecere cu autoturismul între imobilele situate pe-, respectiv nr. 9, și-au exprimat doar consimțământul pentru ca și pârâții să își poată exercita propriul drept de trecere cu autoturismul peste terenul proprietatea reclamanților. Chiar așa fiind, respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active în aceste limite putea fi atacată de pârâți, singurii interesați într-o modificare a hotărârii în favoarea lor or, pârâții nu au atacat hotărârea primei instanțe și nici nu au formulat o cerere expresă de instituire a unei servituți de trecere.
În concluzie, recurenții nu justifică un interes pentru a pretinde modificarea deciziei tribunalului în partea referitoare la respingerea solicitării de stabilire a unei servituți de trecere auto reciprocă, inclusiv în favoarea pârâților, atâta timp cât cererea de instituire a unei servituți de trecere în folosul propriului imobil a fost judecată pe fond, iar motivele care susțin această soluție există, sunt clare și suficiente, înlătură arbitrariul și permit exercitarea controlului judiciar, respectate fiind dispozițiile art. 261 alin. 1. proc. civ.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, curtea a observat că tribunalul nu a schimbat hotărârea primei instanțe, prin urmare rezultă cu evidență că au fost păstrate considerentele primei instanțe referitoare la condițiile servituții legale de trecere, completate cu cele care vizează servitutea convențională, a cărei existență a fost subliniată de recurenți prin cererea introductivă de instanță și, mai cu seamă, prin declarația de apel.
Recurenții au susținut că atâta timp cât prin acțiunea introductivă s-a cerut instituirea unei servituți de trecere cu autoturismul, atât prima instanță cât și instanța de apel aveau obligația să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de stabilire a unui drept de servite, atât sub aspectul servituții legale cât și sub aspectul existenței unei servituți convenționale.
reclamanților în căile de atac este evidentă, prin declarația de apel aceeași reclamanți afirmând textual: " O primă constatare care se impune este că reclamanții nu au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță să se constate existența unei servituți legale de trecere auto în favoarea unui imobil loc înfundat. Această problemă a fost evocată din oficiu de către judecătorul fondului care și-a depășit limitele învestirii sale. Reclamanții au solicitat doar să se constate existența unei servituți convenționale instituite prin convenția din 30.03.2000 și înscrierea ei în cartea funciară".
Cert este faptul că reclamanții au solicitat primei instanțe, prin cererea introductivă, "instituirea unei servituți reciproce de trecere cu autoturismul", au invocat în motivele aceleiași cereri existența unui drept de servitute de trecere auto, născut din convenție și au menționat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 616-619. civ. referitoare la condițiile servituții legale de trecere.
În aceste circumstanțe apărea obligatorie pentru instanța de fond clarificarea naturii juridice a acțiunii: este ea una confesorie de servitute, în apărarea unei servituți de trecere constituită prin convenție sau, dimpotrivă, este o acțiune în stabilirea unei servituți legale de trecere, în baza dispozițiilor art. 616-619. civ.
Prima instanță a apreciat temeinicia acțiunii reclamanților cu precădere din perspectiva dispozițiilor art. 616 și urm. civ. care reglementează condițiile servituții legale de trecere, stabilind în fapt că două sunt impedimentele legale majore pentru instituirea unei astfel de servituți, și anume:
1. fondul situat la nr. administrativ 7 nu este loc înfundat, în înțelesul dispozițiilor art. 616. civ. existând o ieșire la calea publică pe terenul aflat în proprietatea Statului Român, ieșire de care reclamanții au uzat, pentru trecere cu piciorul și cu autovehicule;
2. trecerea pe care o reclamă în prezent reclamanții și intervenienții nu permite accesul unor autovehicule din culpa proprie, constând în modul în care au efectuat lucrările de extindere a casei, a formei și a deschiderii pe care au dat-o garajului construit.
Instanța de apel, urmărind susținerile reclamanților și ale intervenienților în apel, a calificat juridic acțiunea ca fiind una confesorie de servitute, o servitute pretins a fi fost instituită prin convenție și a apreciat că ea este neîntemeiată întrucât convenția încheiată în anul 2000 între coproprietarii la acea dată a celor două imobile învecinate nu a dat naștere unui drept de servitute, ca drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, de natură să greveze întregul fond aservit.
Curtea a apreciat că interpretarea pe care tribunalul a dat-o acestei convenții este cea corectă.
Într-adevăr, actul juridic sub semnătură privată, încheiat la data de 30.03.2000, nu este unul constitutiv de servitute de trecere cu autovehiculul, în favoarea imobilului situat în C-N-, întrucât rezultă cu evidență din cuprinsul acestei convenții că acordul semnatarilor ei a fost exprimat pentru construirea unei porți comune între cele două imobile "pentru a avea acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil". Totodată, este stabilită modalitatea de suportare a cheltuielilor pentru construcția porții, materialele pentru construirea gardului despărțitor dintre cele două curți și costul manoperei. Scopul construirii unei porți comune între imobile a fost, așadar, expres menționat, pentru a avea acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil, cele două curți urmând a fi separate prin construirea unui gard despărțitor. Drepturile și obligațiile reciproce asumate de semnatarii convenției sunt în legătură cu realizarea efectivă a porții comune de acces și nicidecum circumscrise nașterii unui drept real de servitute ca sarcină a fondurilor învecinate care, așa după cum sublinia instanța de apel, trebuia individualizată, alegându-se trecerea prin locul care ar pricinui cea mai mică pagubă fondului aservit și reglementate eventuale despăgubiri.
Cum orice convenție trebuie interpretată în sensul în care ea produce efecte juridice, corect instanța de apel a constatat că aceasta a generat în sarcina părților obligația de a face, respectiv de a permit accesul auto pe poarta comună spre curtea proprie fiecărui imobil, exploatată în limitele dreptului de proprietate evidențiat și în cartea funciară.
Nu se verifică, prin urmare, nici motivele de recurs circumscrise punctelor 8 și 9 ale art. 304. proc. civ.
Recurenții au invocat și dispozițiile art. 627. civ. însă acestea nu sunt aplicabile în cauză, ipoteza normei fiind diferită de aceea stabilită în concret, fiind vorba despre unicul proprietar a două fonduri vecine, între care există un semn de servitute și care înstrăinează una dintre proprietăți.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312. proc. civ. curtea a respins ca nefondat recursul și a menținut în tot decizia atacată.
Din ansamblul celor reținute în considerentele deciziei civile nr. 529/R/6.03.2009 Curții de APEL CLUJ reiese că cele trei motive invocate în prezenta contestație nu subzistă, chiar dacă, teoretic, se încadrează în cerințele art. 318 Cod proc.civ. înlăturând excepția inadmisibilității căii de atac extraordinare promovate, invocată de intimați prin întâmpinare.
În ce privește primul motiv al contestației în anulare vizând contradictorialitatea din considerentele deciziei pronunțate în recurs constând în aprecierea că, pe de o parte, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost corect admisă, iar, pe de altă parte, litigiul fiind totodată soluționat și pe fond în mod corect, acesta nu se verifică.
Corect s-a reținut că numai cu privire la instituirea dreptului de servitute din perspectiva acestui drept aparținând pârâților litigiul a fost respins pe lipsa calității procesuale active a reclamanților. Este evident că în lipsa unei cereri formulate de pârâții, în nume propriu, în vederea constituirii unui drept de servitute în favoarea imobilului proprietatea lor, reclamanții nu puteau solicita stabilirea unui astfel de drept. Din perspectiva dreptului reclamanților de solicita instituirea unui drept de servitute în favoarea fondului dominant proprietatea lor, litigiul s-a soluționat pe fond, în sensul respingerii, instanțele de fond analizând pe larg și în raport de probațiunea administrată motivele pentru care imobilul proprietatea reclamanților nu îndeplinește condițiile legale pentru a deveni fond dominant în raport de imobilul proprietatea pârâților.
Motivul privind eroarea materială generată de greșita interpretare sintagmei "servitute reciprocă" nu este întemeiat.
Practica judiciară și doctrina în materie au statuat în sensul că eroarea materială în accepțiunea dată de art. 318 Cod proc.civ. semnifică acele greșeli pe care instanța le comite prin confundarea unor elemente importante sau unor date materiale, concrete. Textul vizează așadar greșeli de fapt și nu de judecată. Greșeala invocată de contestatori vizează o interpretare eronată în accepțiunea contestatorilor a unei sintagme juridice care în speță constituie elementul esențial și de fond al litigiului -
servitutea reciprocă. Această instituție juridică a fost corect analizată și interpretată de toate instanțele investite cu soluționarea litigiului, însă chiar în ipoteza în care s-ar fi dat greșită interpretare, aceasta nu ar fi putut fi remediată pe calea contestației în anulare, întrucât ar fi impus o nouă rejudecare fondului litigiului.
C de-al doilea motiv al contestației în anulare care privește omisiunea analizării motivului de recurs vizând criticarea considerentelor deciziei pronunțate în apel, referitor la modul în care au fost analizate condițiile privind stabilirea unei servituți legale de trecere, este total nefondat.
Instanța de recurs a analizat punctual toate motivele de recurs invocate, cel menționat ca fiind omis regăsindu-se în pct. 2 al motivelor de recurs reținute de instanță, și fiind analizat pe larg atât din punctul de vedere al abordării condițiilor de stabilire a servituții legale de trecere de către prima instanță, cât și din punctul de vedere al instanței de apel (pag. 8-9 ale deciziei nr. 529/R/6.03.2009 Curții de APEL CLUJ ).
În fine, ultimul motiv al contestației în anulare constând în omisiunea analizării motivului de recurs vizând greșita calificare de către instanțele de fond a acțiunii ca acțiune confesorie, deși aceasta fost promovată ca o acțiune în stabilirea unei servituți de trecere și acesta este nefondat.
Cu privire la confuzia dintre natura juridică acțiunii, instanța de recurs a arătat că aceasta fost generată de însăși inconsecvența reclamanților. Calificarea făcută de instanța fondului în sensul că este o acțiune în stabilirea unei servituți legale de trecere în baza art. 616-619.civil, a fost corect modificată de instanța de apel, care dat o calificare corectă din punct de vedere juridic - de acțiune confesorie - raportat la împrejurarea că în 30.03.2000 părțile au încheiat un acord pentru construirea unei porți comune între cele două imobile învecinate, "pentru a avea acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil".
Scopul construirii unei porți comune între imobile a fost, așadar, expres menționat, pentru a avea acces auto în curtea aferentă fiecărui imobil, cele două curți urmând a fi separate prin construirea unui gard despărțitor. Drepturile și obligațiile reciproce asumate de semnatarii convenției sunt în legătură cu realizarea efectivă a porții comune de acces și nicidecum circumscrise nașterii unui drept real de servitute ca sarcină a fondurilor învecinate care, așa după cum sublinia instanța de apel, trebuia individualizată, alegându-se trecerea prin locul care ar pricinui cea mai mică pagubă fondului aservit și reglementate eventuale despăgubiri.
Reiese cu evidență că și acest motiv de recurs a fost amplu supus analizei de către instanța de recurs, care tranșat în sensul că instanța de apel fost cea care a dat o calificare juridică justă acțiunii promovate, raportat la împrejurarea că între părți s- încheiat la un moment dat un acord, care nu poate fi ignorat.
Pentru toate aceste considerente, văzând și disp. art. 320 Cod proc.civ. contestația va fi respinsă.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. contestatorii vor fi obligați să le plătească intimaților și suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ( 51).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii G și împotriva deciziei civile nr. 529/R din 6 martie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții contestatori să le plătească intimaților și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
13 ex/24.11.2009
Jud.recurs:,
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
