Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 242
Ședința publică din data de 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Constanța Pană
- C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, județ D, împotriva deciziei civile nr. 472 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții domiciliat în Târgoviște,. nr.12, județ D și domiciliată în comuna, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant personal, lipsind recurentul pârât și intimata reclamantă.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 25.02.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-au depus: din partea recurentului pârât Goc erere prin care solicită un alt termen de judecată pentru a-și angaja apărător, și întâmpinare din partea intimaților reclamanți și.
Intimatul reclamant având cuvântul arată că se opune cererii de amânare a cauzei formulată de recurentul.
Curtea respingerea cererea de amânare formulată de recurentul pârât ca neîntemeiată, motivele de recurs sunt redactate de un avocat, recurentul a primit citația la data de 23 februarie 2009, în termen procedural astfel că a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatul reclamant în combaterea recursului.
Intimatul reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului potrivit întâmpinării formulate. Depune un set de acte în copie, respectiv împuternicirea acordată de, adeverințele medicale nr.4457/2008 și nr.3583/2007, procură pentru din 10.VI.2007 și chitanța nr.-/21.10.2008 reprezentând taxă judiciară de timbru pentru suma de 19,00 lei.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, reține următoarele;
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamanții și au solicitat stabilirea unui drum de trecere, de la terenul reclamanților, care este înfundat, pe cel aflat în proprietatea pârâtului care este înfundat, către calea publică.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar adresa Primăriei comunei nr.2456/7.05.2007 prin care se face cunoscut că în urma cercetării efectuate la fața locului, în punctul " " parcela 316, s-a constatat că nu este drum de acces la drumul principal, aceasta putându-se realiza numai traversând proprietatea numitului.
S-a mai depus la dosar adresa 4525/17.01.20047 eliberată de aceeași primărie prin care se face cunoscut reclamanților, că din partea administrației locale s-au întreprins demersuri pentru a determina pe pârâtul de a permite accesul la terenul înfundat, pe proprietatea acestuia din urmă, dar acesta a refuzat categoric, urmând ca situația conflictuală, sa fie rezolvată în justiție.
În probațiune s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, care a stabilit că cel mai scurt traseu de ieșire la drumul public pentru reclamanți este proprietatea pârâtului, fără să afecteze construcții și plantații, și acest drum este practicat și de pârât.
La 8.05.2008 reclamanții și-au restrâns acțiunea învederând că doresc folosirea servituții de trecere numai în perioada de iarnă, respective lunile decembrie, ianuarie și februarie când terenul este înghețat.
Prin sentința civilă nr.2263/ 08.05.2008 a Judecătoriei Târgoviștes -a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să permită reclamanților, accesul la cale publică, în lunile decembrie, ianuarie și februarie ale fiecărui an, când terenul este înghețat, conform planului de situație întocmit de expert ing..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că cea mai scurtă ieșire la calea publică de pe terenul reclamanților care este un loc înfundat, este pe terenul pârâtului, și servitutea care se va crea nu este împovărătoare pentru acesta din urmă, mai ales că reclamanții au solicitat trecerea numai în lunile de iarnă, când terenul este înghețat.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că, reclamanții nu au fost obligați să achite taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt al cererii, că potrivit raportului de expertiză s-a constatat că pentru accesul reclamanților de la proprietatea lor- pădure- către calea de ieșire, este necesar să treacă mai întâi pe proprietatea lui și după aceea pe proprietatea recurentului, așa încât, în virtutea rolului activ, instanța trebuia să introducă în cauză pe, pentru că numai dacă acesta permite reclamanților să treacă pe proprietatea sa, ei pot alege să treacă spre drumul principal pe terenul recurentului, ori tot pe terenul lui.
O altă critică a vizat necercetarea fondului, în conformitate cu dispozițiile art.616 Cod civil, pe considerentul că soluția criticată nu stabilește despăgubirea la care este îndreptățit recurentul și cu toate că s-a completat raportul de expertiză în această privință, instanța de fond a uitat să se pronunțe și pe acest aspect.
Recurentul a susținut că dată fiind împrejurarea că terenul său este tot timpul îmbibat cu apă, datorită heleșteului pe care îl are în apropiere, sentința nu poate fi pusă în executare, pe de o parte pentru că nu a fost introdus în cauză iar pe de altă parte pentru că drumul ales este impracticabil, neținându-se seama de faptul că terenul lui este mult mai bun ca drum de acces.
Ultima critică s-a referit la faptul că pe întreg parcursul judecății nu s-a făcut dovada reprezentării pentru ambii reclamanți în condițiile în care din împuternicirea apărătorului ales, rezultă doar numele unui singur reclamant, pe când încheierile și hotărârea menționează că reclamanții au avut același apărător.
S-a solicitat casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul obligării reclamanților la achitarea taxelor de timbru și a contravalorii lipsei de folosință a terenului afectat de servitutea de trecere.
Intimații-pârâți au formulat întâmpinare, invocând în esență scutirea de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.42 din Legea nr.18/1991, faptul că este decedat iar moștenitorii săi nu au formulat cerere de intervenție în proces, neputând să dovedească dreptul de proprietate pentru terenul învecinat iar traseul stabilit de instanță este singurul posibil, fiind situat pe un teren neproductiv și care nu cuprinde investiții. S-a subliniat că în condițiile în care recurentul susține că terenul său este mocirlos ( impracticabil ), recunoaște de fapt că nu este îndreptățit la despăgubiri iar împuternicirea avocațială cuprinde pe ambii reclamanți.
La termenul de judecată din 18.11.2008, calea de atac a fost calificată drept de apel, pentru considerentele cuprinse în practicaua deciziei.
Prin decizia civilă nr. 472 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul reținând că dreptul de proprietate pentru imobilul fond dominant aparținând intimaților reclamanți s-a recunoscut în condițiile Legii fondului funciar nr.18/1991, prin emiterea titlului de proprietate nr.50560/24.04.1996 ( fila 8 dosar fond ), iar în conformitate cu dispozițiile art.42 din Legea nr.1/2000, dată în completarea Legii nr.18/1991, cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidente, precum și intabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare și a prezentei legii sunt scutite de taxa de timbru și timbru judiciar.
În considerarea acestor dispoziții, tribunalul a apreciat în mod justificat cererea de chemare în judecată nu a fost supusă cerinței timbrării.
Nici critica referitoare la lipsa rolului activ nu s-a verificat în speță, în contextul în care, înainte de a accede la terenul proprietatea lor și de a trece pe terenul apelanților, intimații ar trebui să treacă și pe terenul unui terț ( ), câtă vreme terțul ( ori moștenitorii săi) nu au obiectat împotriva trecerii intimaților pe terenul ce îi/ le aparține iar părțile în litigiu nu au formulat cereri de atragere a terțului/ terților în proces și nici terțul ori moștenitorii nu a/ au intervenit din proprie inițiativă în cauză, nu se poate susține cu temei că era necesară introducerea în cauză a acestuia/ acestora.
De asemenea, la judecata în prima instanță apelantul pârât nu a formulat cerere reconvențională de obligare a intimaților la plata contravalorii lipsei de folosință și nu a susținut că prin accesarea unei porțiuni din terenul său de către intimați, el încearcă vreun prejudiciu, instanța de judecată neavând obligația să se pronunțe cu privire la o cerere ce nu a fost formulată, altfel s-ar încălca principiul disponibilității în procesul civil.
Este adevărat că în completarea raportului de expertiză s-a dispus determinarea contravalorii lipsei de folosință a terenului afectat servituții de trecere însă apelantul pârât nu a formulat cerere expresă în această privință, în sensul art.119 Cod procedură civilă, căci dreptul la despăgubirile reglementate de art.616 Cod procedură civilă nu se subînțelege ci trebuie să fie expres.
Tot astfel din cuprinsul împuternicirii avocațiale aflată la fila 18 din dosarul de fond, reiese că ambii reclamanți au împuternicit pe avocatul G să-i reprezinte în instanță, împrejurare în care nici ultima critică nu se verifică în speță dedusă judecății.
Tribunalul a concluzionat că soluția instanței de fond este legală și temeinică iar în conformitate cu dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul formulat de pârât, precum și cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Arată recurentul că prima critică vizează taxa de timbru pe care intimații reclamanți, care inițial au fost obligați aoa chita în cuantum de 19 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, iar instanța de apel a făcut o apreciere eronată față de obiectul cererii și reglementarea Legilor fondului funciar, neavând nicio legătură una cu cealaltă, deoarece servitutea de trecere este o acțiune civilă, reglementată de dispozițiile Codului civil și este obligatorie timbrarea cererii cu taxă fixă, conform Legii nr.146/1997, neavând nicio legătură cu fondul funciar.
O altă critică adusă deciziei recurate se referă la motivarea instanței de apel pe aspectul lipsei rolului activ al instanței de fond, în sensul că instanța nu și-a motivat în nici un fel soluția pronunțată, trecând cu mare ușurință peste încheierile de ședință de la fond, având în vedere că acesta a fost de acord cu acțiunea reclamanților, dar cu obligația acestora de a-i da despăgubiri pentru folosirea locului, iar ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de recurent la raportul de expertiză, instanța trebuia să-l oblige la achitarea taxei de timbru ceea ce nu s-a întâmplat.
Ultima critică se referă la lipsa de reprezentare a reclamantei de către avocat G, pe a cărui delegație nu apare decât o semnătură și numele greșit al clientului - Târgoviște.
Se solicită admiterea recursului,în principal în temeiul art.312 pct.5 Cod pr.civilă, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare,iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul ca intimații să fie obligați a achitat contravaloarea dreptului de folosință astfel cum a fost stabilit prin completarea raportului de expertiză.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, criticile aduse celor două hotărâri de către recurentul pârât nu pot fi considerate ca fiind justificate și întemeiate pentru următoarele considerente:
Referitor la taxa judiciară de timbru, se va reține că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 20 pct.3, 4 din Legea nr.146/1997 modificată, prezenta cerere fiind accesorie unui drept ce decurge din aplicarea Legii nr.18/1991 modificată, conflictul aparent dintre părți continuându-se după reconstituirea dreptului de proprietate al părților conform legii sus - citate.
Conform practicii judiciare în materie, instituția servituții, așa cum este ea reglementată de codul civil art. 576 și urm. nu poate fi tratată ruptă di contextul realității generat de amplasamentul terenului, natura acestuia, destinația agricolă sau de locuință, frecvența necesității trecerii pe cale de acces, relațiile de vecinătăți și alte asemenea elemente.
Revenind la speță, ocazie cu care se va răspunde și celei de-a doua critici și anume lipsa rolului activ al celor două instanțe în soluționarea pricinii, Curtea o va înlătura întrucât nu poate fi vorba de neaplicarea prevederilor art. 1291pct.5 Cod pr.civilă, din moment ce ambele instanțe au stăruit în aflarea adevărului, prin modul de administrare a probelor, de examinare a actelor de la dosar, efectuarea expertizei tehnice de specialitate, admiterea obiecțiunilor,
Instanța de apel și-a manifestat pe deplin rolul activ, răspunzând fiecărei critici formulate în motivele de apel, chiar dacă pârâtul le-a intitulat motive de recurs.
După cum se observă cu claritate, pârâtul nu a formulat o cerere în mod expres pentru a solicitat lipsa de folosință (cerere reconvențională),cu toate acestea, instanța în baza rolului activ, a dispus ca expertul să calculeze contravaloarea lipsei de folosință asupra porțiunii de teren, pe care intimatul reclamant are acces o perioadă limitată din timpul unui an și anume, în lunile geroase, decembrie, ianuarie, februarie, valoarea acestora ridicându-se la 127,7 lei.
Nemulțumirile pârâtului nu se justifică, atâta timp cât, deși s-a dispus completarea raportului de expertiză sub acest aspect nu a înțeles să formuleze o cerere pentru acordarea lipsei de folosință, invocând acum în recurs necunoașterea legii și faptul că nu a fost asistat la fond.
Este de prisos să amintim de principiul conform căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, într-o cauză în care pârâtul a fost de acord cu servitutea de trecere, dar numai în anumite condiții, pe care însă nu le-a solicitat în scris în fața instanței de fond.
Așa cum rezultă din registrele Ocolul Silvic, hărțile cadastrale, planurile de situație ale acestui ocol, în perioada anilor 1948-1991, până la apariția și aplicarea Legii nr.18/1991, accesul la aceste terenuri (pădure și fâneață) se făcea pe drumul de pământ existent și în prezent pe firul apei, care traversează terenul aflat acum în proprietatea pârâtului și a celorlalți vecini, care nu au obiectat împotriva trecerii intimaților pe terenul care le aparține.
De reținut că părțile litigante nu au formulat cereri de atragere a vecinilor, terți în proces, prin urmare critica nu este justificată cu atât mai mult cu cât, proprietarii din zonă au trăit în bună înțelegere de-a lungul timpului, iar recurentul-pârât nu a putut să dovedească dreptul de proprietate pentru terenul învecinat în integralitatea sa, împrejurare care ar fi dat mai multă forță pretențiilor sale care s-au dovedit nejustificate.
Decizia tribunalului este corect motivată, răspunzând clar,fără echivoc fiecărui motiv de apel, cale de atac recalificată corect de același tribunal.
În fine, ultima critică adusă de recurentul pârât se referă la nereprezentarea în instanță a intereselor reclamantei intimate de către apărătorul G, neavând împuternicire decât pentru.
Critica nu este întemeiată,întrucât așa cum rezultă din cuprinsul împuternicirii avocațiale aflată la fila 18 dosar fond, ambele părți au împuternicit avocatul să le reprezinte interesele în fața instanței, împrejurare care se desprinde nu numai din cuprinsul delegației (fila 18) dar și din celelalte acte, înscrisuri depuse de intimații-reclamanți la dosar atât în apel cât și în fața instanței de recurs (filele 17-19 dosar recurs).
Concluzionând, Curtea va respinge conform art.304 rap.la art.312 alin.1 Cod pr.civilă recursul ca nefondat, apreciind că ambele hotărâri sunt legale și temeinice, nefiind incidente prevederile art. 312 pct.1-5 Cod pr.civilă privind casarea deciziei arătate, așa cum s-a solicitat în principal, sau în subsidiar modificarea hotărârii instanței de fond, nefiind vorba de vreun motiv de nelegalitate prev.de art. 304 pct.6,7,8 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, județ D, împotriva deciziei civile nr. 472 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții domiciliat în Târgoviște,. nr.12, județ D și domiciliată în comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Constanța Pană
- - - - C -
Grefier,
- -
Red.EG/BA
2 ex./20.03.2009
f- Jud.Târgoviște
G
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Constanța Pană
