Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU
MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 334/
Ședința publică din 17 Octombrie 2008 Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul G - prin procurator AL, comuna, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.151/A din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: procurator Al Marii pentru recurentul-pârât G și avocat pentru intimații-reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 133/25.09.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual, lipsă fiind intimatul-pârât Al Marii.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, conform chitanțelor de la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea recurentului-pârât
HGProcuratorul recurentului-pârât, Al Marii, depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și arată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Al Marii, în calitate de procurator pentru recurentul-pârât G, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-reclamanți și, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei tribunalului, ca legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral în ședința publică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6709 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Al Marii invocată de acesta prin întâmpinarea de la fila 24 (dosar nr.5712/2005) și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva acestui pârât.
A fost admisă cererea de introducere în cauză a numitului G în calitate de pârât, depusă la fila 24 în dosarul nr.5712/2005.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul G prin întâmpinarea de la fila 35 din dosar nr.5712/2005, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte acțiunea reclamanților și împotriva pârâtului G și fiind omologată expertiza întocmită de expertul în varianta Iaf ost stabilită servitutea de trecere pe aliniamentul 80-1-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-80, conform anexei 1 la raport, pe o suprafață de 102,05, reclamanții fiind obligați să predea pârâtului în compensare terenul în suprafață de 102,05, conform aliniamentului 27-65-66-67-84-83-27 (colorat cu ).
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtului Al Marii suma de 560 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtul G să plătească reclamanților suma de 1920 lei cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2005, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Al Marii, pentru a se dispune crearea unei căi de acces cu o lungime de circa 21. și o lățime de circa 3,5. la terenul proprietatea reclamanților pe proprietatea pârâților, reclamanții obligându-se să-i predea pârâtului o suprafață de teren echivalentă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că dețin în proprietate un teren în suprafață de 1752 situat în pct."", iar pârâtul deține în același punct aproximativ 1500. Pentru a avea acces la calea publică, reclamanții au utilizat un drum neamenajat, situat tot pe terenul pârâtului, în baza unei înțelegeri încheiată cu acesta, iar pârâtul la rândul său a folosit un teren al reclamanților, încheindu-se între cele două părți o înțelegere intitulată " de schimb", având ca obiect porțiunile de teren necesare fiecăruia pentru accesul la propriile proprietăți.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii cu mențiunea că reclamantul nu este proprietarul terenului - fond dominat și astfel nu își justifică calitatea procesuală activă în promovarea acțiunii. Pe de altă parte, terenul stăpânit de către pârât nu este proprietatea acestuia, aparținându-i de drept numitului
HGÎn ședința publică din 18 noiembrie 2005, s-a solicitat instanței introducerea în cauză a numitului G, ca fiind titularul dreptului de proprietate asupra terenului aservit.
Prin întâmpinarea de la fila 35 dosar, pârâtul Gai nvocat lipsa calității procesuale active a reclamanților, cu motivarea că aceștia nu dețin un titlu de proprietate în baza căruia să-și dovedească dreptul de proprietate asupra terenului din pct."", precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu motivarea că terenul său nu se învecinează cu reclamanții. A arătat că, prin contractul de vânzare - cumpărare 10407 din 10 noiembrie 1993, acesta și soția sa, au cumpărat terenul de 1700. de la, iar potrivit actului proprietatea se învecinează: la - și, S -, E - și la -. Nici din contractul de vânzare - cumpărare nr.993 din 27.04.1999, prin care a vândut reclamanților și terenul de 811. din pct."", nu rezultă că pe vreuna dintre laturi terenul reclamanților ar avea ca vecin pe G, avându-se în vedere că din actul menționat rezultă că terenul reclamanților are ca vecini pe latura de sud pe, N -, E - Ou G, V -.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților atât față de pârâtul G, cât și față de pârâtul Al Marii, care nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru clarificarea situației reale, pârâtul Gaa rătat că în baza unei înțelegeri ce a avut loc între acesta și Al Marii, urma ca acesta din urmă să folosească terenul proprietatea lui G întrucât, terenul pe care Al Marii a ridicat casa este calamitat, fiind în pericol de a se scufunda datorită alunecărilor masive de teren din zonă.
Acest lucru rezultă și din adresa nr.7/23.02.2005 a Consiliului Județean V prin care Al Marii este încunoștințat că locuințele din zonă sunt afectate de alunecările de teren și este în curs de efectuare un studiu geotehnic care să stabilească măsurile și lucrările ce trebuie făcute pentru ameliorarea acestui fenomen. Terenul pe care reclamanții doresc să se realizeze servitutea de trecere va fi afectat în mare parte de drenurile ce se vor construi în concretizarea proiectului de consolidare și urmează a-i servi pârâtului Al Marii pentru mutarea grajdului care se află pe o porțiune de teren supusă alunecării.
Prin sentința civilă nr.3458 din 7 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-au respins excepțiile invocate de pârâții Al Marii și G și a fost admisă acțiunea reclamanților, stabilindu-se calea de acces în favoarea acestora cu obligația de a preda un teren în suprafață echivalentă.
Recursul formulat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul Vâlcea prin decizia civilă nr.1377/R/14 decembrie 2006, care a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la judecătorie.
În rejudecarea după casare, cauza fiind înregistrată sub nr-, la solicitarea părților s-a dispus suplimentarea probatoriului, în sensul refacerii expertizelor, cu obiectivele propuse în primul ciclu procesual, astfel cum au fost completate în ședința publică din 16 aprilie 2007, lucrările tehnice fiind depuse la filele 32-37 dosar.
Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 1574,02, astfel cum a fost individualizat de expertul în expertiza întocmită în cauză, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.993 din 27 aprilie 1999, prin care au cumpărat suprafața de 811. și a sentinței civile nr.1793/27 aprilie 1990, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, când în calitate de moștenitor al autoarei, reclamantei i-a revenit Lotul nr.1 din averea succesorală a autoarei, compus între altele din terenul în suprafață de 867 din pct."".
Pârâtul G este proprietarul terenului în suprafață de 305,22, vecin pe latura sudică cu terenul reclamanților, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.10407 din 10 noiembrie 1993, de la.
Individualizând pe teren cele două suprafețe reprezentând proprietatea reclamanților și a pârâtului G, prin aplicarea actelor de proprietate, expertul desemnat în cauză a configurat schițele acestora, concluzionând starea de vecinătate a terenurilor.
Așa fiind, au fost respinse ca nefondate excepțiile invocate de pârât în întâmpinarea de la fila 35 dosar cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților și pasive a acestuia din urmă.
Cu privire la pârâtul Al Marii, instanța a apreciat că este un simplu posesor al terenului pârâtului G, iar potrivit art.576 Cod civil, servitutea este "o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil, având un alt stăpân", prin stăpân trebuind a se înțelege "proprietar", iar nu un simplu posesor, întrucât servitutea este un drept real asupra unui lucru, respectiv o dezmembrare a proprietății. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate.
În concluzie, pârâtul Al Marii fiind un simplu detentor precar, în contextul art.1853 Cod civil, nu își justifică vreo calitate în cauză, astfel că s-a admis admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
În considerarea celor menționate, având în vedere prevederile art.64-66 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea de la fila 24 din dosarul nr.5712/2005, în care se arată titularul dreptului de proprietate în persoana intervenientului forțat G, acesta urmând a lua locul pârâtului.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză și procesului verbal de cercetare la fața locului (fila 132 dosar nr.5712/2005), s-a constatat că terenul proprietatea reclamanților este înconjurat de alte proprietăți, iar titularul dreptului de proprietate asupra acestuia se află în imposibilitatea de a ieși la calea publică.
Potrivit art.616 Cod civil, proprietarul al cărui loc est înfundat și care nu are nici o ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe terenul vecinului său pentru exploatarea fondului cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Analizând expertizele întocmite în cauză, instanța a apreciat că drumul cel mai scurt și economicos ce ar putea fi luat în calcul pentru crearea servituții de trecere este cel individualizat de expertul în varianta 1 raportului de expertiză, pe aliniamentul 80-1-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-80, conform anexei 1, pe o suprafață de 102,05.
Avându-se în vedere și dispozițiile legale menționate cu privire la obligativitatea proprietarului fondului dominant de a-l dezdăuna pe proprietarului fondului dominat cu echivalent proporțional cu prejudiciul suferit, reclamanții au fost obligați să predea pârâtului în compensare terenul în suprafață de 102,05, conform aliniamentului 27-65-66-67-84-83-24 (colorat cu ) din expertiză.
Pârâții au formulat apel împotriva sentinței judecătoriei pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în primul rând că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), respectiv a dispozițiilor art.616 și urm. Cod civil.
Astfel, au arătat apelanții, acțiunea trebuia respinsă față de pârâtul G, deoarece exista o altă cale de acces mai scurtă la calea publică, iar potrivit prevederilor art.618 Cod civil, la constituirea servituții de trecere trebuie să se aleagă trecerea prin locuri ce ar provoca cea mai redusă pagubă pentru acela pe al cărui fond urmează să fie deschis drumul, chiar dacă se recomandă în mod obișnuit trecerea cea mai scurtă.
Ca urmare, trebuie să se țină seama în egală măsură de interesele obiective și subiective ale proprietarului fondului aservit, ca și de nevoia celui ce reclamă trecerea, pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituții și respectarea sa de bună voie, proprietarul fondului aservit fiind îndreptățit să primească de la proprietarul locului înfundat o despăgubire proporțională cu pagubele ce s-ar putea ocaziona prin stabilirea drumului de trecere, aceasta însemnând lipsa de folosință la prețul de circulație.
De asemenea, nimic nu se opune unei despăgubiri în natură, prin schimb de terenuri, cum a statuat Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă prin decizia civilă nr.136/20.01.1994.
Or, prima instanță a încălcat legea, în sensul că nu a stabilit calea de acces cea mai scurtă la calea publică, aceasta fiind aceea care trece pe terenul vecinului G (iar nu G, cum a menționat expertul ), de lângă terenul pârâtului Al Marii, situație solicitată și prin obiecțiunile formulate la fond, dar respinse fără nici o motivare.
Au mai susținut apelanții că servitutea creată este excesiv de împovărătoare pentru pârâtul G, având în vedere că suprafața terenului fond aservit are deschiderea la calea publică de doar 5, iar reclamanților dându-li-se o lățime de 3,5. pârâtului îi mai rămâne o lățime de 1,42. situație de natură să diminueze valoarea economică a fondului aservit.
De asemenea, se impunea trasarea pe schiță a unei variante care să stabilească și calea cea mai scurtă, pe lângă proprietatea pârâtului Al Marii, aspect refuzat de instanță în rejudecarea cauzei.
Instanța a încălcat indicațiile deciziei de casare nr.1377/R/14.12.2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a decis să se analizeze excepțiile invocate, să se refacă expertiza în funcție de actele de proprietate și să se stabilească dacă sunt ori nu îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în servitute, raportat la art.616 și art.617 Cod civil.
Totodată instanța a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, care obligă să se dispună toate probele necesare, inclusiv o cercetare locală, pentru a se constata la fața locului situația reală a terenurilor, interesele obiective și subiective ale proprietarilor. Prin soluția omologată de instanță s-a ajuns la creșterea valorii economice a terenurilor reclamanților prin crearea unei servituți cu o lățime excesivă, fiind vorba de un teren agricol, fânețe, în detrimentul terenului apelanților, terenul primit în schimb fiind teren calamitat, degradat și lipsit de valoare față de valoarea terenului pe care s-a constituit servitutea de trecere, datorită alunecărilor de teren din zonă și fiind în.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, pârâții au susținut că hotărârea este greșită și prin prisma cheltuielilor de judecată, deoarece pârâtul Al Marii a făcut cheltuieli de judecată în cuantum mai mare decât cel stabilit de instanță, anume 1650 lei (onorarii avocați, expert).
Prin decizia civilă nr.151/A din 12 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins apelul formulat de pârâtul G și a admis apelul declarat de pârâtul Al Marii, schimbând în parte sentința civilă nr.6709/17 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în sensul că au fost obligați reclamanții și, în solidar, să plătească pârâtului Al Marii suma de 1.115,45 lei Ron cheltuieli de judecată ocazionate în primul ciclu de judecată și în rejudecarea cauzei în fond, în loc de 560 lei Ron.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și au fost obligați intimații-reclamanți la plata sumei de 500 lei Ron cheltuieli de judecată în apel, către apelantul-pârât Al Marii.
Apelantul-pârât Gaf ost obligat la plata sumei de 400 lei Ron cheltuieli de judecată în apel către intimații-reclamanți și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr.993/27.04.1999 autentificat de Râmnicu V, însoțit de planul de amplasament și delimitare, reclamanții și, soți, au dobândit un teren, categoria de folosință livezi, în suprafață de 811. situat în extravilanul Municipiului Râmnicu V,-, pct."", de la vânzătoarea, primit moștenire de la autoarea, aspect rezultat din certificatul de moștenitor nr.297/29.02.1984 emis de notariatul de Stat V în dosarul nr.314/1984 și, respectiv, prin partaj succesoral, conform sentinței civile nr.1753/1990, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având următoarele vecinătăți: S -, N -, E - Ou G, V -, teren compus din două suprafețe: și
Prin actul sub semnătură privată, denumit " de schimb", încheiat la data de 26.06.2000, reclamantul și pârâtul Al Marii au convenit să-și cedeze reciproc câte o porțiune de teren, primul o suprafață cu lungimea de 24. și lățimea de 2. iar al doilea o suprafață cu lungimea de 16. și lățimea de 3. în scopul asigurării folosinței în comun a unui drum de acces la terenurile alăturate, deținute și folosite de către fiecare în pct."".
Terenul de 1500. din pct."", pe care s-a cerut crearea drumului de trecere de către reclamanți, care face parte dintr-o suprafață mai mare de 1700. a fost deținut în posesie de aproximativ 10 ani de către pârâtul Al marii de la adevăratul proprietar G, însă fără a avea vreun just titlu, fapt pentru care pârâtul a invocat și excepția lipsa calității procesuale pasive în cauză.
Fiind citat în cauză în calitate de titular al dreptului de proprietate, pârâtul G prin întâmpinarea din 08.12.2005 a invocat atât lipsa calității procesuale active a reclamanților, pe motiv că ei nu dețin un titlu de proprietate care să facă dovada proprietății fondului dominant, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive, pretinzând că nu se învecinează cu terenul lor, acesta cumpărând cu soția, prin contractul autentic nr.10407/10.11.1993, o suprafață de 1700. de la vânzătoarea, având vecinii: N - și, S -, E -, V -, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii, învederând că terenul pe care se solicită realizarea servituții de trecere, fiind într-o zonă supusă alunecărilor, va fi afectat de drenurile ce se vor construi în concretizarea proiectului de consolidare a versantului, pe baza studiului geotehnic despre care se face vorbire și în adresele nr.7/23.02.2005 a Consiliului Județean V și nr.69/15.02.2005 a Prefecturii Județului V (filele 26-27), încât nu se poate pune în discuție posibilitatea respectării vreunei convenții anterioare încheiată în această privință între reclamanți și primul pârât.
Așadar, față de probele administrate de părți în ambele cicluri de judecată, îndeosebi expertiza tehnică judiciară întocmită în rejudecare de expert ing. și cum în mod corect a reținut prima instanță prin hotărârea atacată, reclamanții sunt proprietarii terenului cu suprafața totală de 1574,02 dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.993/1999 și a sentinței nr.1793/27.04.1990 când, în calitate de moștenitoare a autoarei, reclamantei i-a revenit lotul nr.1, care include și terenul în suprafață de 867. din pct."", în timp ce terenul alăturat, al pârâtului G, vecin pe latura sudică cu terenul acestora, dobândit de la în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.10407/10.11.1993, măsoară în total suprafața de 305,22. compusă din,17 și,05, suprafețe ce sunt evidențiate cu contur portocaliu în anexele nr.1 și nr.2 la raportul de expertiză.
Concluzionând asupra stării de vecinătate a celor două imobile-terenuri menționate, tribunalul a reținut că în mod corect au fost rezolvate de prima instanță excepțiile invocate de cei doi pârâți.
S-a mai reținut că și pe fondul cauzei soluția adoptată este legală și temeinică, întrucât respectă cerințele reglementate la art.616-618 Cod civil, potrivit cărora "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona", servitutea de trecere trebuind să fie făcută "pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum", respectiv "prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă."
Este adevărat că în aplicarea acestor dispoziții normative, în special a textului art.618 Cod civil, în doctrină și în practică s-a decis că, la stabilirea drumului de trecere trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât și cele ale fondului aservit, urmând a fi aleasă calea care să producă cea mai mică daună pentru proprietarul fondului aservit, fără să se aibă în vedere, în exclusivitate, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere, însă, pe baza situației de fapt existente în teren, instanța de fond a valorificat în mod judicios toate probele administrate pe parcursul procesului, inclusiv constatările cercetării locale realizată în primul ciclu procesual, consemnate ca atare în procesul - verbal de la fila 132 dosar nr.5712/2005 și a stabilit drumul cel mai scurt și mai economicos pentru ieșirea la calea publică, pe o suprafață de 102,05. ca fiind cel individualizat în varianta 1 raportului de expertiză întocmit de expertul, conform anexei 1 de la fila 36 dosar nr- - rejudecare, cu obligarea reclamanților de a preda pârâtului, în compensare, un teren având aceeași suprafață de 102,05. iar lățimea căii de acces (3,70.) asigură o normală exploatarea pentru terenul proprietatea intimaților-reclamanți.
În acest context, luând și de precizarea că apelanții nu au mai stăruit în prelungirea probatoriului, părțile eșuând și în încercarea de a ajunge la o înțelegere pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, tribunalul a reținut ca fiind nefondate și susținerile în sensul că au fost încălcate dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, prin aceea că nu ar fi fost administrate probele necesare pentru a constata la fața locului situația reală a terenurilor, interesele obiective și subiective ale proprietarilor, în dosar existând, în realitate, suficiente probe pentru a se putea trage o concluzie justă cu privire la drepturile și obligațiile părților din proces.
În concluzie, omologând varianta 1 din raportul de expertiză din rejudecare prin stabilirea servituții de trecere pe aliniamentul și cu dimensiunile evidențiate în anexa 1 la raport, prima instanță s-a conformat cerințelor legislației în vigoare, în considerarea intereselor ambelor părților implicate, pornind implicit de la realitatea de la fața locului, confirmată de părți și de lucrarea tehnică, dispunând și obligarea reclamanților să acorde pârâtului G, în compensare, un alt teren având aceeași suprafață de 102, 05. (colorată cu culoare în schița anexă), fiind evident că în condițiile date o altă modalitate de stabilire a unei căi de acces adecvate pe terenul aservit nu există, cealaltă variantă fiind și mai împovărătoare pentru același pârât (123, 04.)
Pretenția formulată în apel dea se constitui servitutea de trecere pe terenul vecinului G - persoană care nu este parte în proces - față de limitele cadrului procesual creat în primă instanță, a fost privită ca nefondată, ca și celelalte susțineri referitoare în principal la poziția în proces a pârâtului
HGPentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul
HGCu privire la cea de-a doua critică din cererea de apel care se referă la pârâtul Al Marii și evocă faptul că sentința este greșită prin prisma neacordării tuturor cheltuielilor de judecată avansate în dosar, respectiv a sumei de 1650 lei (onorarii avocați, expert), s-a constatat că este întemeiată, însă conform celor ce succed.
Într-adevăr, de vreme ce prima instanță a respins, pe cale de excepție, cererea reclamanților față de acest pârât, reținând că Al Marii nu se legitimează procesual pasiv în acțiunea îndreptată împotriva sa, în considerarea prevederilor art.274 alin.(1) Cod procedură civilă, care statuează că "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", se impunea ca judecătoria să admită în totalitate cererea celui în cauză, rambursând în întregime cheltuielile pe care le-a efectuat, atât în primul ciclu de judecată (fond și recurs), cât și în al doilea ciclu de judecată, cu ocazia rejudecării cauzei în fond, iar nu doar cheltuielile de judecată prevăzute în dispozitiv, în sumă de 560 lei Ron.
Întrucât cheltuielile afectate cu acest titlu de către pârâtul Al Marii, în fazele de procedură arătate, potrivit chitanțelor justificative prezentate în dosar, se ridică până la concurența sumei totale de 1.115,45 lei Ron și nu doar la suma de 560 lei Ron, așa cum în mod greșit a apreciat prima instanță, iar celelalte susțineri din apel neavând suport probatoriu, în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, raportat la art.274 din același cod, tribunalul a admis apelul acestui pârât așa cum s-a arătat.
Împotriva deciziei civile nr.151/A/ 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâtul G care a criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate în sensul că au fost încălcate dispozițiile art.616 și 618 Cod civil, având în vedere că în speță există o cale de acces mai scurtă la calea publică decât cea reținută de primele două instanțe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că cea mai scurtă cale de acces la drumul public al reclamanților nu este cea stabilită pe terenul pârâtului, ci alta pe terenul vecinilor, iar terenul recurentului are în prezent o lățime de 1,40 în urma servituții de trecere creată de instanță cu o lățime de 3,50 în favoarea reclamanților, ceea ce conduce la diminuarea valorii economice a proprietății acestuia.
S-a mai arătat că prin soluția pronunțată de instanță s-a ajuns la creșterea valorii economice a terenurilor reclamanților și a vecinilor acestora și la scăderea valorii terenului recurentului-pârât G, reclamanții fiind și de rea-credință deoarece pârâtul le-a propus mai multe oferte de servitute acestora până să ajungă în instanță, dar nici una nu a fost acceptată de aceștia.
În concluzie, pârâtul Gas olicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât G și-a întemeiat recursul în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La dosarul cauzei, recurentul-pârât Gad epus și concluzii scrise.
Intimații-reclamanți și au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând decizia civilă atacată în raport de critica formulată și de ansamblul lucrărilor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel nu a încălcat prevederile art.616-618 Cod civil, întrucât a fost stabilită servitutea de trecere cea mai adecvată din variantele propuse de expertul cauzei și în raport de toate probele de la dosar, ținând cont atât de interesele proprietarului fondului dominant, cât și cele ale fondului aservit, cealaltă variantă care nu a fost aleasă fiind și mai împovărătoare pentru pârâtul
HGSusținerea recurentului-pârât că s-ar putea constitui o servitute de trecere pe terenului vecinului G nu poate fi analizată de instanță, deoarece această persoană nu este parte în proces, iar instanța are obligația să se pronunțe în raport de limitele cadrului procesual creat la fond de reclamanți.
Cu privire la valoarea economică a terenurilor părților procesuale, instanța nu se poate pronunța, întrucât nu există capăt de cerere în acest sens.
Față de motivele expuse mai sus, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o decizie legală, cu respectarea prevederilor art.616-618 Cod civil, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În concluzie, în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr.151/A din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligat recurentul-pârât G să plătească intimaților-reclamanți și suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în faza de recurs conform chitanței nr.133/2008 (fila 103 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G, domiciliat în comuna, sat, județ V, prin procurator Al Marii, domiciliată în Râmnicu V -,-, județ V, împotriva deciziei civile nr.151/A din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, intimați fiind reclamanții, domiciliați în Râmnicu V,-, județ V și pârâtul AL, domiciliat în Râmnicu V -,-, județ
Obligă pe recurentul-pârât G să plătească intimaților-reclamanți și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/11.11.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
