Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 514
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Tătărani, nr. 778, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 475 pronunțată la 7 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,-,. 13,. 2,. 4,. 19, sector 6, Cod poștal -.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 9,50 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-pârât reprezentat de avocat din Baroul București.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că hotărârile sunt afectate de nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 pr.civilă, întrucât instanțele au interpretat eronat dispozițiile art. 616 cod civil și dispozițiile art. 636-637 Cod civil.
Mai arată că, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat sistarea servituții instituită pe proprietatea sa, precizând că a intervenit modificări față de situația avută în vedere de instanță la constituirea servituții, întrucât terenul proprietatea pârâtului nu mai reprezintă un loc înfundat.
Astfel, din adresa aflată la fila 70 din dosarul de fond, rezultă că DE 620, respectiv drumul din partea de est a proprietății, este drum public, figurând ca atare în evidențele autorității administrative.
Servitutea de care se prevalează pârâtul a fost constituită în anul 1979, când s- împărțit succesiunea def., ocazie cu care s-au format 7 loturi, din care două grevate de un drept de servitute.
Expertiza prin care s-a constituit servitutea a fost efectuată de expert, iar în anul 2002, între părțile menționate în decizia civila nr. 208/1979 Tribunalului Județean P (direct sau prin succesori) a intervenit o ieșire din indiviziune completă asupra averii def.. Cu acea ocazie, nu s-a constituit o nouă servitute de trecere, ci a fost reconfirmată cea stabilită în anul 1979.
Ulterior, în urma unor vânzări succesive, o parte din teren, care are ieșire la DN 1, este stăpânit de recurentă, iar altă parte, care are ieșire la DE 620, este stăpânită de pârâtul.
Această situație este o modificare a situației inițiale, avută în vedere de instanță la constituirea servituții de trecere, astfel că, potrivit art. 636-637 Cod civil, reclamanta este îndreptățită să solicite sistarea servituții instituită pe proprietatea sa, întrucât nu se mai justifică menținerea acesteia.
În cauză, este vorba de aceeași servitute, constituită în anul 1979, validată în anul 2002 și repusă în discuție în anul 2007, prin prezenta acțiune.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța în mod greșit face referire la dispozițiile art. 616 Cod civil.
Practica judiciară a statuat că, prin loc înfundat, în sensul legii, se înțelege un loc fără nicio ieșire la calea publică, iar în aplicarea acestui text de lege, se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la drumul public.
Intimatul are o ieșire la calea publică, respectiv DE 620, situație ce rezultă din expertiza efectuată în cauză și din adresa nr. 4709/2007 eliberată de Primăria comunei.
Servitutea de trecere constituită pe terenul proprietatea recurentei nu se mai justifică, cu atât mai mult cu cât calea de acces din DN l nu a mai fost utilizată de către pârâtul-intimat din anul 2006.
Se pretinde că fiecare parte are o suprafață de teren de 125 mp încastrată în proprietatea celeilalte părți, însă, o astfel de situație nu este de natură să mențină o servitute împovărătoare.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri, iar pe fond, să se admită acțiunea în sensul de a se sista servitutea instituită pe terenul recurentei.
Cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, în situația în care se apreciază că expertul nu a lămurit situația terenurilor încastrate, solicită casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor, în sensul de a se reface expertiza sau să se întocmească una nouă, de către un alt expert.
Depune practică judiciară.
Avocat, având cuvântul pentru intimat, arată că recurenta a invocat trei motive pentru sistarea servituții, respectiv: faptul că terenul nu mai este un teren înfundat, că servitutea nu a fost utilizată niciodată și că cele două terenuri încastrate ar fi adiacente și se poate trece pe acolo.
Servitutea de trecere a fost instituită în anul 2002, și nu în 1979, cum susține recurenta.
Astfel, prin hotărârea pronunțată în anul 2002, instanța a repoziționat vechea servitute de trecere, având în vedere cele două drumuri: DN 1 și Drumul comunal 620.
Din anul 2002 nu s-a schimbat situația juridică a terenului, ci s-au schimbat doar proprietarii, astfel că, nu există niciun motiv pentru a se sista servitutea de trecere.
Cele două terenuri încastrate se ating doar într-un. Nu este o suprafață de teren care să permită trecerea, iar anularea servituții de trecere ar duce la imposibilitatea proprietarilor de a mai avea acces și a exploata cele două suprafețe de teren.
Accesul prin punctul G este posibil doar cu piciorul, nu și cu mașina, și doar în condițiile în care terenul nu este împrejmuit.
Ambele instanțe au constatat că prin hotărârea pronunțată în anul 1979 s-a avut în vedere și ieșirea la drumul de exploatare.
Servitutea unește cu drumul de exploatare, drum care nu are niciun fel de utilități, deci nu i se poate impune pârâtului să folosească acest drum.
Dacă s-ar desființa servitutea stabilită de instanță, o suprafață de teren de 225 mp ar rămâne complet izolată.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul în replică, arată că DE 620 nu este un drum de exploatare, așa cum susține intimatul, ci este un drum comunal, cu dotări tehnico-edilitare, așa cum rezultă din adresa nr. 4709/2007 Primăriei.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 1005/281/23.01.2007, reclamanta chemat în judecată pe pârâtul, solicitând să se dispună înlăturarea servituții de trecere stabilită pe terenul proprietatea sa în favoarea terenului proprietatea pârâtului, terenuri situate în comuna, sat Tătărani.
În motivarea acțiunii, reclamanta arătat că părțile sunt proprietari ai unor terenuri învecinate care, inițial, au format un singur trup de proprietate, iar ulterior, prin decizia civila nr. 208/1979 Tribunalului Județean P, cu ocazia primului partaj succesoral, între aceasta și ceilalți moștenitori s-a instituit o servitute de trecere în favoarea loturilor de teren arabil asupra cărora comoștenitorii au rămas în indiviziune.
A mai susținut reclamanta că această servitute, ce străbate terenul pe lungime de la un capăt la altul, nu a fost utilizată niciodată, pe de o parte, pentru că pe traseul stabilit existau și există construcții și amenajări gospodărești, iar pe de altă parte, pentru că lucrările agricole se executau folosind drumul de exploatare utilizat de toți riveranii terenurilor agricole din zonă, drum aflat în partea opusă gospodăriei.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că, ulterior, în urma altor două partaje și înstrăinări succesive, ajuns sa stăpânească gospodăria cu terenul de categoria curți-construcții și în continuarea acestuia teren arabil, iar pârâtul, prin cumpărarea de la ceilalți comoștenitori, restul terenului arabil cu ieșire la drumul public secundar aflat pe latura opusa șoselei, drum public creat între timp și existent în prezent, astfel încât, terenul proprietatea pârâtului nu mai întrunește calitatea de teren înfundat fără nicio ieșire la calea publică, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Conform art. 115-119 pr.civilă, pârâtul a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat atât excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că o servitute cum este cea de trecere, nu poate înceta numai prin voința proprietarului fondului supus.
Totodată, a mai invocat și excepția puterii de lucru judecat, întrucât anterior exista un titlu executoriu prin care s-a stabilit dreptul de servitute printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr. 10178/13.11.2007, Judecătoria Ploieștia respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că nu a intervenit nicio împrejurare care să justifice înlăturarea servituții de trecere instituită prin sentința nr.6135/2002 a Judecătoriei Ploiești și că stingerea dreptului de servitute de trecere este imposibil de pus în aplicare, deoarece ar conduce la imposibilitatea părților de a avea acces pe proprietate asupra terenului, respectiv la exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în primul rând, faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu intervenit nicio împrejurare care să justifice înlăturarea servituții de trecere, deoarece din anul 1979 -când terenul forma un singur trup divizat între șapte moștenitori- și până în anul 2007 -când a fost promovată acțiunea ce constituie obiectul prezentei cauze- situația de fapt, precum și cea juridică, s-a schimbat esențial în sensul că, în prezent, terenul este împărțit doar în două loturi compacte.
A mai susținut apelanta, în al doilea rând, că greșit a apreciat judecătorul fondului atunci când a făcut calificarea celor două căi publice, situație care rezultă, cu evidență, din expertiza întocmită în dosarul cauzei.
a treia critică formulată de apelantă vizează greșita apreciere a faptului că stingerea dreptului de servitute de trecere este imposibil de pus în aplicare, întrucât niciuna dintre părți nu are încastrate porțiuni în proprietatea altei părți, precum și faptul că greșit s-a apreciat că servitutea nu a fost niciodată folosită, deoarece pe traseul acesteia existau și există construcții de amenajări gospodărești.
La data de 19.05.2008, intimatul formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență, faptul că hotărârea instanței de fond nu este afectată de motivele de nelegalitate și netemeinicie arătate de apelantă.
Prin decizia nr. 475 pronunțată la 7 octombrie 2008, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, reținând că intimatul-pârât a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat cu cel proprietatea reclamantei, în urma unor vânzări succesive, iar servitutea de trecere instituită în modalitatea mai sus arătată fost creată pentru a permite accesul la utilități ce se află la drumul public.
S-a mai arătat că prin sentința nr.6135/29.04.2002, pronunțată de Judecătoria Ploiești, i- fost garantată pârâtului-intimat ieșirea la calea publică, aceasta rezultând din hotărârea judecătorească anterior menționată, în care se precizează faptul că instanța "dispune constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și mijloace de transport pe aliniamentul A,B,C,D,I,H, conform raportului de expertiză întocmit de expert ".
De asemenea, instanța de apel a reținut că din schița topografică-anexă la acest raport de expertiză, rezultă faptul că intimatul-pârât a dobândit suprafață de teren compusă din 2 loturi, din care unul în suprafață de 125 mp, care este încastrat în terenul proprietatea apelantei, aceste două suprafețe neaflându-se în prelungirea terenului principal al fiecăruia dintre proprietari, ci în diagonala acestuia, ceea ce face imposibil accesul în condițiile în care proprietățile părților ar fi îngrădite în totalitate.
În ultimul rând, instanța a înlăturat critica apelantei, în sensul că servitutea de trecere se impune a fi înlăturată întrucât aceasta nu a fost utilizată, deoarece art. 636 și următoarele din Codul civil, prevăd în mod limitativ situațiile în care încetează servituțile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând, în esență, după un scurt istoric al situației de fapt prezentată în acțiune, că soluțiile celor două instanțe sunt consecința interpretării și aplicării eronate atât a dispozițiilor legale, respectiv a art. 616, 636 și 637 Cod civil, cât și a probatoriilor administrate în cauză la cererea sa.
De asemenea, s-a mai arătat că servitutea de trecere ce a fost stabilită inițial nu se mai justifică întrucât imobilul deținut de intimat nu mai are calitatea de loc înfundat. Prin loc înfundat se înțelege un loc care este înconjurat de alte proprietăți diferite, fără ca proprietarul să aibă ieșire la calea publică.
Recurenta a mai precizat că autorii pârâtului-intimat au avut loturi care necesitau existența unei servituți de trecere pe terenul său, dar, în prezent, față de faptul că acesta a achiziționat nu doar terenuri reprezentând locuri înfundate, ci și terenuri aflate lângă DE 620, drum secundar, nu poate pretinde să i se asigure accesul de-a lungul proprietății sale până la DN 1.
Mai mult, recurenta a menționat că acea cale de acces din DN l nu a mai fost utilizată de foarte mult timp de către pârâtul-intimat, dat fiind faptul că pe o parte din teren se afla o casă și mai multe anexe ce îi aparțin, restul terenului care a aparținut autorului intimatului, au destinația agricolă, în aceste condiții s-a precizat că autorii lui foloseau intrarea din drumul secundar, care le asigura accesul mai rapid la proprietățile lor.
În ultimul rând, recurenta a mai menționat că greșit instanțele au apreciat că dreptul de servitute nu poate fi stins și pentru faptul că fiecare din părțile acestui litigiu au o suprafață de teren de 125 mp, încastrată în proprietatea celeilalte părți, interpretare complet eronată deoarece fiecare parte are posibilitatea să ajungă la terenul său așa cum a evidențiat expertul prin punctele stabilite în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză.
În legătură cu raportul de expertiză ce s-a efectuat, recurenta a menționat că instanța nu a ținut cont de concluziile acestuia, în sensul că terenul deținut de intimați nu mai are calitatea de loc înfundat, întrucât are ieșire la DE 620, ce este drum public.
Pentru toate considerentele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În conformitate cu dispozițiile art. 115-119 pr.civilă, pârâtul a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri pronunțate în cauză, întrucât s-a analizat în mod corect dispozițiile legale ce au incidență, respectiv art.626-643 Cod civil, actele depuse la dosar, respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentice, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, probatorii pe baza cărora s-a stabilit în mod corect situația de fapt existentă în prezent, dedusă judecății.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale ce au incidență în cauza de față, cele două hotărâri pronunțate de instanțele anterioare, apreciază că acestea sunt legale și temeinice, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, Curtea apreciază că situația de fapt dedusă judecății a fost interpretată în mod corect, în raport de toate actele și lucrările dosarului și anume: recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe intimatul-pârât, solicitând instanței desființarea servituții de trecere constituită inițial prin sentința civilă nr. 208/31.01.1979, pe terenul proprietatea recurentei, situat în comuna, sat Tătărani, județ
Ulterior, prin vânzări succesive, intimatul a dobândit, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr.661 și 662/25.01.2006, mai multe suprafețe de teren, în aceste contracte autentice precizându-se că "accesul la teren se face prin servitutea de trecere cu piciorul și mașina, stabilită prin sentințele civile nr. 6135/29.04.2002 și nr.1567/01.03.2004 ale Judecătoriei Ploiești ".
Rezultă deci, că servitutea de trecere a cărei desființare face obiectul acțiunii, a fost constituită prin sentințele civile sus-menționate, și nu numai printr-o hotărâre a instanței datând din anul 1979, așa cum greșit a susținut recurenta.
Este adevărat că în anul 1979 a fost constituită, inițial, o altă servitute de trecere în legătură cu respectivele suprafețe de teren, dar servitutea de trecere actuală este cea constituită prin cele două hotărâri judecătorești sus-menționate, fiind intabulate și în Cartea funciară.
În altă ordine de idei, ambele părți recunosc existența unui drum de exploatare agricolă (DE) care este un drum secundar și care a fost avut în vedere și de cele două instanțe ce au pronunțat hotărârile judecătorești arătate, respectiv prin sentințele civile nr. 6135/29.04.2002 și nr.1567/01.03.2004 ale Judecătoriei Ploiești.
Aceste hotărâri având la bază expertize tehnice de specialitate, cu schițe de plan anexe, au reținut că numai prin accesul la drumul principal reprezentat de DN 1 se poate asigura utilizarea normală a terenurilor de către toți proprietarii.
Prin urmare, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au avut în vedere la constituirea servituții de trecere că exploatarea normală a tuturor loturilor rezultate urmare a ieșirii din indiviziune, se poate realiza numai prin accesul tuturor proprietarilor la DN 1.
De asemenea, instanța apreciază că susținerea recurentei, conform căreia pe drumul de exploatare ar exista utilități, este contrazisă de adresa nr. 4709/2007 emisă de Primăria Tătărani (invocată de expert în lucrarea sa) din care rezultă, în mod neechivoc, faptul că nu există utilități pe drumul de exploatare.
Mai mult, din schițele de plan anexe la contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, rezultă că intimatul deține în proprietate un lot de teren de 125 mp, cumpărat de la și care se află în totalitate încastrat în terenul recurentei, care, la rândul său, are un teren tot de 125 mp încastrat în terenul deținut de intimat.
Prin desființarea servituții de trecere, așa cum s-a solicitat, ambele părți nu mai au posibilitatea reală de a exploata cele două suprafețe de teren care se unesc numai în diagonală și numai într-un singur, fapt ce face imposibil accesul pe loturile respective.
Rezultă deci că situația de fapt ce a fost avută în vedere prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, există în prezent, iar desființarea servituții, așa cum s-a solicitat de către recurentă, ar duce la imposibilitatea exploatării loturilor respective de teren.
Totodată, Curtea apreciază că instanțele au făcut o interpretare corectă atât a actelor depuse la dosar, cât și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză. Codul civil stabilește și condițiile în care se prevede, pe de o parte, o servitute de trecere și pe de ală parte, modalitățile de stingere ale acesteia, în acest sens, potrivit art. 616 Cod civil " proprietarul al cărui loc este înfundat nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Dispozițiile imperative ale art. 636-643 Cod civil, stabilesc, în mod expres și limitativ, care sunt situațiile de stingere ale servituților, și anume: "a) prin imposibilitatea materială de a exercita servitutea; b) confuziunea fondurilor; c) pieirea fondului aservit; d) expirarea termenului de exercitare a servituții când a fost stabilit un asemenea termen; e)renunțarea la servitute din partea fondului dominant; f) revocarea, rezolvirea sau anularea dreptului celui ce a constituit servitutea în temeiul principiuluirezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis".
Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, este de precizat că situațiile arătate nu se regăsesc în speța de față, unde proprietarul fondului aservit, respectiv recurenta, solicită desființarea unei servituți de trecere constituită printr- hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru motivele străine de dispozițiile art. 636-642 Cod civil.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei în sensul că neutilizarea servituții de trecere pentru o perioadă de un an poate fi un argument în sensul acțiunii formulate și de care instanțele nu au ținut cont.
În legătură cu această critică, este de menționat că neutilizarea servituții de trecere pentru o perioadă de un an nu conferă recurentei legimitate pentru formularea unei acțiuni de anulare a servituții de trecere, având în vedere dispozițiile legale invocate, cu atât mai mult cu cât, servitutea a fost constituită în anul 2002, termenul prevăzut de lege pentru ca aceasta să se prin neuz fiind, potrivit art. 639 Cod civil, de 30 ani, care evident nu s-a împlinit până în momentul în care a fost introdusă cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește critica recurentei în legătură cu expertiza efectuată în cauză de expert, Curtea apreciază că aceasta nu a fost avută în vedere parțial de către ambele instanțe, având în vedere că unele mențiuni sunt eronate, nu se coroborează cu restul actelor și lucrărilor dosarului, ceea ce a analizat instanțele din raportul de expertiză, este schița de plan anexă la aceasta, în care sunt individualizate în mod corect terenurile stăpânite de ambele părți și din care rezultă că anularea acelei servituți de trecere ar duce la imposibilitatea proprietarilor de a mai avea acces și a exploata cele două suprafețe de teren de 125 mp, încastrate în proprietatea celeilalte părți.
Pentru toate considerentele sus-menționate, urmează a se respinge recursul ca nefondat, întrucât niciuna din criticile formulate nu vizează vreunul din motivele de modificare a hotărârilor pronunțate, prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.6 și 9 pr.civilă, de natură a afecta legalitatea și temeinicia acestora.
Conform art. 274 pr.civilă, urmează va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Tătărani, nr. 778, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 475 pronunțată la 7 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,-,. 13,. 2,. 4,. 19, sector 6, Cod poștal -.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.
Președinte. JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. AP
Tehnored.PJ
2 ex/15.06.2009
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
