Reziliere contract. Speta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

-Secția civil și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 515

Ședința public din data de 4 iunie 2009

PREȘEDINTE: Elena Staicu

Judectori - - - -

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul CONSILIUL LOCAL P - prin primar - P,--4, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr. 176 pronunțat la 4 martie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, și, toți domiciliați în P, -.-. nr. 41, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 20 lei tax judiciar de timbru, conform chitanțelor nr.- și nr.-, care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurentul-reclamant Consiliul Local P prin consilier juridic, lipsind intimații-pârâți, și .

Procedur îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Consilier juridic, având cuvântul pentru Consiliul Local P, arat c motivele de recurs vizeaz nerespectarea obligațiilor asumate de pârâți prin contract și solicit acordarea unui nou termen de judecat pentru a face dovada c pârâții nu au mai achitat chiria de peste 2 ani.

Curtea, respinge cererea formulat de reprezentantul recurentei, având în vedere c, potrivit art. 305 pr.civil, înscrisurile pot fi depuse pân la închiderea dezbaterilor, considerm cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic, având cuvântul, solicit admiterea recursului, desființarea deciziei nr. 176 pronunțat la 4 martie 2009 de Tribunalul Prahova și menținerea sentinței ca legal și temeinic, având în vedere c pârâții nu și-au respectat obligațiile asumate prin contract, respectiv nu au mai achitat chiria de peste 2 ani.

Cu cheltuieli de judecat reprezentând taxa judiciar de timbru.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de faț:

Prin acțiunea înregistrat pe rolul Judec toriei Ploie ști sub nr-, reclamantul Municipiul P-prin Consiliul Local Pac hemat în judecat pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotrârea ce se va pronunța, sa se dispun rezilierea contractului de închiriere nr.625/14.02.2006 a imobilului situat în P, str. -.-. nr.41, evacuarea pârâților din acest imobil și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecat în cuantum de 22,75 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a artat ca între Consiliul Local P și pârâtul, s-a încheiat contractul de închiriere nr.625/14.02.2006 a imobilului situat în P, str. -.-. nr.41, pe o durata de 5 ani, începând cu 26.01.2006 pana la data de 25.01.2011, contractul fiind în curs de derulare.

Reclamantul susține ca deși i-a somat de nenumrate ori pe pârâți sa achite chiriile restante, nu și-au îndeplinit obligația de plata a chiriei, acumulând debite restante care la data de 27.03.2007 erau în cuantum de 844 lei, din care 87 lei debit curent, debit restant 336 lei, iar 421 lei majorri.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.24 și 25 din Legea 114/1996, art.1021 și art.1439 al.2 civ.

În dovedirea cererii reclamantul a solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar acte.

Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanț la judecarea cauzei.

Prin sentința civil nr. 7965/01.10.2007 Judec toria Ploie știa admis acțiunea formulata de reclamant, dispunând rezilierea contractului de închiriere nr.625/14.02.2006 încheiat cu pârâtul și, totodat, evacuarea necondiționat a pârâților din imobilul închiriat situat în P, str. -.-. nr.41, obligând pârâții sa plteasc reclamantului suma de 22,75 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut ca întrucât pârâtul nu a respectat în mod culpabil clauzele contractului de închiriere, neachitând chiria mai mult de 3 luni consecutiv, precum și faptul c proprietarul a adus la cunoștința chiriașului sa achite debitele restante, instanța a dispus rezilierea contractului de închiriere.

În ceea ce privește cel de-al doilea capt de cerere referitor la evacuarea pârâților, instanța a reținut c parații locuiesc în imobil fara a avea vreun titlu locativ, astfel ca a admis cel de-al doilea capt de cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivându-și apelul în sensul c, în realitate, instanța de fond nu a ținut cont c s-a procedat la achitarea chiriei prin intermediul unei terțe persoane, iar acea persoan nu a fcut plțile, apelanții nefiind în cunoștinț de cauz.

De asemenea, se mai arat c tot datorit acelei persoane nu au ajuns în posesia adreselor prin care li se fcea cunoscut existența debitului provenit prin neplata chiriei.

Au mai susținut apelanții c pân în prezent au achitat suma de 4.000 lei, iar în scurt timp urmeaz sa se ajung la zi cu chiria, solicitând admiterea apelului.

Prin decizia nr. 176 pronunțat la 4 martie 2009, Tribunalul Prahovaa admis apelul și a schimbat în tot sentința atacat, în sensul ca a respins acțiunea ca neîntemeiat, reținând c, așa cum reiese din actele depuse în apel, apelanții au achitat suma total de 4.536 lei, ceea ce înseamn c pentru perioada avut în vedere în litigiul de faț chiria a fost integral achitat.

Cum chiria s-a majorat și continua sa fie pltit și încasat majorat, instanța a considerat c reclamantul, în calitate de locator, recunoaște valabilitatea contractului de închiriere și consimte la derularea acestuia în continuare.

instanța c neplata sumelor nu se datoreaz culpei apelanților, iar în baza dispozițiilor art. 296 pr.civil, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacat și a respins acțiunea ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei a declarat recurs Consiliul Local P, pentru urmtoarele motive:

Arat recurenta c instanța de apel, rezumându-se doar la susținerile fcute de apelanți în cuprinsul motivelor de apel, susțineri nedovedite în nici un mod în fața instanței, a admis apelul formulat, motivând soluția pronunțat prin faptul c neplata sumelor nu se datoreaz culpei apelanților.

Consider recurenta c soluția instanței de apel este netemeinic și nelegal, având în vedere întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei din care rezult fr putinț de tgad reaua credinț a intimaților și atitudinea acestora de nepsare, prin neplata chiriei de mai mult de doi ani de zile, deși instituția recurent, printr-o serie de adrese i-a somat în toat aceast perioad s se prezinte în vederea achitrii debitului.

Pentru motivele artate recurenta solicit admiterea recursului formulat, desființarea deciziei civile 176/04.03.2009 pronunțat de Tribunalul Prahova și menținerea ca legal și temeinic hotrârii instanței de fond.

Intimații deși legal citați cu mențiune de a formula întâmpinare, aceștia nu au formulat-o pân la data judecții.

Examinând decizia recurat prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrrilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține c recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arta în continuare:

Este fondat critica recurentei c instanța de apel a admis în mod nelegal apelul, doar pe baza susținerilor apelanților întrucât la data pronunțrii deciziei intimații pltiser chiriile aferente lunilor aprilie, mai și iunie 2008.

Conform art.7 alin.2 litera b din contractul de închiriere rezilierea contractului, înainte de termenul stabilit, intervine în situația în care chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv, ori în cauza de faț, intimații au restanț la plata chiriei începând cu luna iulie 2008, ultima dovad de plat a chiriei fiind iunie 2008, conform chitanței de la fila 29 dosar apel.

Și în Legea 114/1996 art.24 și art.25 prevede c rezilierea contractului de închiriere, înainte de termenul stabilit, intervine dac chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv.

Având în vedere faptul c intimații nu au achitat chiria pentru imobilul în litigiu începând cu luna iulie 2008, Curtea apreciaz c sunt incidente dispozițiile legale sus menționate, astfel c intervine rezilierea contractului de închiriere nr.625/14.02.2006.

Pe cale de consecinț, urmare a rezilierii contractului de închiriere, în baza art.480 cod civil se impune și evacuarea intimaților din imobil.

În consecinț în baza dispozițiilor art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 cod pr.civil, Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia și pe fond va menține sentința instanței de fond.

În baza dispozițiilor art.274 cod pr.civil vor fi obligați intimații la plata sumei de 11,15 lei cheltuieli de judecat reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul CONSILIUL LOCAL P -prin primar- P,--4, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr. 176 pronunțat la 4 martie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, și, toți domiciliați în P, -.-. nr. 41, Cod poștal -, Județ

Modific în tot decizia sus menționat și pe fond menține sentința civil nr.7965/01.10.2007, pronunțat de Judec toria Ploie ști.

Oblig intimații-pârâți la plata sumei de 11,15 lei cheltuieli de judecat, reprezentând taxa de timbru, ctre recurent.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 4 iunie 2009.

Președinte, Judectori,

- - - - - -

Grefier,

Operator date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Red.tehnored.ES/CC

2.ex.09.10.2009

apel- Trib.

apel.;

fond- Jud.

fond.

Președinte:Elena Staicu
Judecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Ploiesti