Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 565
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 52 din27 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 5563 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns procurator, reprezentându-l pe intimatul pârât, lipsind recurentul reclamant și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând dosarul în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului, punând în vedere procuratorului că, în raport de prevederile art. 68. nu poate depune decât concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 5563/2007 Judecătoria Slatinaa respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și Consiliul Local, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 616 din Codul civil și a probatoriilor administrate în cauză nu sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora pârâtul nu-i permite accesul către imobilele construcții situate în satul de, iar Autoritatea Administrativă Publică-Locală a stabilit un drum de acces, așa cum s- constatat de expertiza întocmită în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a analizat cererea având ca obiect acțiune în servitute așa cum a fost inițial sesizată, fără să țină cont de precizarea ulterioară, ca fiind obligație de a face, respectiv de a-i permite folosirea drumului din incinta construcțiilor.
Ca atare, instanța de fond trebuia să constate că dreptul de proprietate asupra celor două terenuri aparține consiliului local, urmând a fi administrate probatorii prin prisma cererii de precizare având ca obiect obligație de a face, pentru a se constata dacă acel așa zis drum respectă cererea apelantului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că autoritatea administrativă publică locală a dat curs cererii reclamantului, stabilind un drum de acces fără să observe că acesta a fost stabilit de fapt de Comisia Locală, care nu este autoritate administrativă publică locală așa cum cer dispozițiile Legii 213/1998.
Față de motivele de apel invocate, pârâtul a depus o întâmpinare prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat, precizând că nu este proprietarul terenului și că a lăsat un drum de acces așa cum a impus consiliul local prin procesul verbal încheiat la 5 iulie 2006.
Comuna - comisia locală a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, precizând că imobilele aparținând reclamantului nu prezintă caracteristicile unor locuri înfundate.
Prin decizia nr.52 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în comuna sat de, județul O, împotriva sentinței civile nr. 5563/25.10.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în comuna sat de, județul O și Consiliul Local al comunei, județul
S-a reținut că instanța, soluționând cererea așa cum a fost precizată la 17 mai 2007, constatat că nu se impune obligarea pârâtului de a permite reclamantului folosirea drumului de incintă, întrucât autoritatea publică locală a stabilit un drum de acces care este liber, împrejurare constatată și de expert.
Referirea la dispozițiile art.616 Cod civil, care reglementează servitutea de trecere nu echivalează cu nepronunțarea asupra precizării de acțiune, atâta timp cât obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtului de a permite folosirea unui drum de incintă care reprezintă calea cea mai scurtă de acces.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs, susținând că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, întemeindu-se pe dispoziții ce reglementează servitutea de trecere, deși prin precizarea de acțiune s-a menționat că obiectul acesteia este obligație de a face.
Soluționarea cauzei s-a făcut cu ignorarea obiectului pricinii, stabilit de parte și a cauzei raportului juridic dedus judecății, elemente față de care instanța trebuia să se refere la posibilitatea Comisiei locale, ca organ al administrației publice locale, de a hotărî crearea unui drum pe terenul pe care îl are în folosință pârâtul.
La 30.04.2008 pârâtul a formulat întâmpinare, susținând că reclamantul are propriul drum de acces, pus la dispoziție de Comisia locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, pe care refuză însă să-l folosească, situație în care nu se justifică cererea de creare a unei căi de acces pe terenul pârâtului.
Examinând criticile formulate de reclamant se constată nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Ulterior promovării acțiunii în servitute împotriva pârâtului, reclamantul a formulat precizarea cererii introductive, menționând că a înțeles să sesizeze instanța cu acțiune în obligație de a face, respectiv pârâtul să-i permită accesul la clădirile cumpărate, pe terenul concesionat de la Consiliul local, a cărui introducere în cauză a solicitat-
În virtutea principiului disponibilității, partea este cea care are dreptul și totodată obligația de a stabili obiectul cererii de chemare în judecată, instanței revenindu-i îndatorirea, în baza art.129 alin.6 Cod pr.civilă, de a se pronunța în limitele investirii sale, fără a putea schimba sau depăși obiectul acțiunii.
Temeiul juridic nu leagă însă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Pentru caracterizarea corectă a acțiunii, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
În contextul arătat, chiar dacă prin precizarea la acțiune formulată de reclamant acesta a arătat că a înțeles să promoveze o cerere în obligație de a face, avându-se în vedere finalitatea urmărită și anume aceea de creare a unei căi de acces la drumul public, prin aservirea terenului folosit de pârât, acțiunea nu poate fi caracterizată decât ca servitute de trecere, întemeiată pe dispozițiile art.616 Cod civil, dezmembrământ al dreptului de proprietate care condiționează grevarea fondului aservit de caracterul de "loc înfundat" al fondului dominant.
S-ar fi justificat calificarea acțiunii în obligație de a face, așa cum pretinde reclamantul, numai în situația în care, anterior era stabilită o servitute de trecere pe terenul proprietatea Consiliului local, concesionat pârâtului și a cărei exercitare este împiedicată prin fapta acestuia, dar nu și în împrejurările invocate de reclamant care, prevalându-se de lipsa de acces la calea publică, dorește ca acesta să se facă prin crearea unui drum exclusiv pe terenul folosit de pârât.
Față de caracterizarea dată de instanță cererii de precizare a acțiunii, cauza a fost soluționată în raport de finalitatea urmărită de reclamant prin exercitarea acțiunii, respectându-se limitele investirii instanței.
În conformitate cu situația rezultată din probele administrate, în cauză dispozițiile art.616 Cod pr.civilă incidente în speță, au fost corect interpretate și aplicate, apreciindu-se întemeiat că nu se justifică instituirea unei servituți de trecere în modalitatea cerută de reclamant, atâta timp cât pentru a asigura accesul la locuința acestuia, Consiliul local, care deține în proprietate terenul folosit de pârâtul, a creat pe latura sudică a acestei proprietăți, un drum în lățime de 4.
În consecință, recursul este nefondat și urmează să fie respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 52 din27 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 5563 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
25.06.2008
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Paula Păun, Gabriela Ionescu
