Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 71/
Ședința publică din 21 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamanții:, și, domiciliați în Pitești,-, județul A și de pârâta, cu domiciliul ales la procurator n, în Pitești, str.- -, -.1,.30, județul A, împotriva deciziei civile nr.268 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursurile sunt legal timbrate.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la 14 februarie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr.10807/2004, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constituie în favoarea reclamanților, o servitute de trecere pe lungimea de 17. și lățimea de 2,5. pentru acces cu mașina și cu piciorul la locuință, la terenul aferent acestuia, la instalațiile și anexele gospodărești ce o deservesc (canalizare, conductă și cămin de apă, cișmea), precum și în favoarea reclamantei o servitute de trecere pe un drum cu lungimea de 26. și lățimea de 2,5. pentru a avea acces cu mașina și cu piciorul la locuință (inclusiv la bucătărie), la terenul aferent acesteia și la instalațiile și anexele gospodărești care o deservesc (canalizare, conductă și cămin de apă, cișmea și WC).
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de foști chiriași, au cumpărat locuințele deținute și terenul de sub acestea, în baza Legii nr.112/1995, și anume reclamanții, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.112/22.04.1997 au dobândit o cameră de 31,44. reprezentând o cotă de 0,40 din imobilul și a terenului de sub acestea situate în Pitești,-, precum și cota de 0,4 din părțile de folosință comună ale imobilului, iar reclamanta, prin contractul nr.111/22.04.1997 a dobândit o cameră de 13,06. precum și cota de 0,70 din părțile de folosință comună ale aceluiași imobil. Prin dispoziția nr.2393/03.08.2004 a Primarului Municipiului Pitești s-a dispus restituirea către pârâtă a terenului în suprafață de 255. situată în Pitești,-, precum și a unei părți din imobilul în suprafață de 70,60. După primirea deciziei, pârâta a blocat poarta ce permitea accesul cu autoturismul și i-a înștiințat pe reclamanți că va permite numai accesul cu piciorul la locuințe, fără a fi indicat traseul, astfel că reclamanții sunt împiedicați să folosească pentru accesul cu autoturismul, și pentru părțile comune ale imobilului menționate în cerere.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14.12.2004, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, arătând că susținerile reclamanților nu corespund realității, întrucât nu li s-a interzis niciodată accesul la locuință, însă aceștia ar dori să folosească întregul teren, din-, deși este proprietatea pârâtei și are destinația de curte. Pretenția reclamanților de a li se permite accesul cu autoturismul este nejustificată, ținând cont de suprafața mică a curții și de dispozițiile art.616 Cod civil, care se referă la dreptul de trecere, nu de a parca mașinile în curtea pârâtei. În ce privește accesul cu piciorul, se arată că acesta trebuie a se efectua pe calea cea mai scurtă, cu plata despăgubirilor corespunzătoare pentru lipsa de folosință.
Prin cererea reconvențională formulată la aceeași dată, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, pe care va fi stabilită servitutea de trecere cu piciorul de la calea publică spre locuința acestora, evaluată provizoriu la 2.000.000 lei ROL lunar, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.5171/28.11.2006, Judecătoria Piteștia admis în parte cererea principală și a constituit în favoarea reclamanților și în sarcina fondului aservit - terenul situat în Pitești,-, județul A - proprietatea pârâtei - o servitute de trecere pe o suprafață cu lățimea de 2. și lungimea de 15,75. pentru reclamanții și 31,35. pentru reclamanta, pentru a se asigura accesul cu piciorul și în caz excepțional cu vehicule, la construcțiile și anexele proprietatea reclamanților. S-a respins cererea reconvențională, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că, în cauză, imobilele teren și construcții aparținând reclamanților reprezintă loc "înfundat", în sensul art.616 Cod civil, întrucât nu au ieșire directă la calea publică, accesul urmând a se face pe terenul proprietatea pârâtei, ca și fond aservit, identificat în raportul de expertiză. S-a constatat că cererea reclamanților având ca obiect stabilirea unui drept de servitute pentru a se asigura accesul cu piciorul la locuințe este admisibilă, urmând ca, în concret, pentru identificarea traseului afectat de servitute, să se țină seama de dispozițiile art.617 și 618 Cod civil.
Pentru a se asigura accesul reclamanților la locuințe, de acces cea mai puțin păgubitoare pentru pârâta proprietara fondului aservit, este cea deja existentă, folosită de numitul pentru accesul cu mașina. Pe acest traseu, se poate astfel asigura accesul atât la locuința reclamantei și la toaleta cu intrare separată, cât și la locuința proprietatea reclamanților, conform traseului aflat între liniile punctate, identificat în schița anexă de la 83.
Instanța nu a putut ține seama de traseul și solicitarea reclamanților, de a se asigura accesul cu mașina și cu piciorul pe căi diferite, întrucât în această modalitate servitutea ar fi mai împovărătoare pentru fondul aservit, afectând o suprafață mai mare de teren. Totodată, calea de acces indicată de reclamanții ar trece chiar pe lângă construcția proprietatea pârâtei, care ar fi împiedicată astfel că își extindă locuința și ar genera alte neînțelegeri între părți.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se asigura permanent și accesul cu mașina, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată, având în vedere lățimea și suprafața redusă a curții imobilului din-, precum și destinația acestuia. Cu toate acestea, instanța a apreciat ca în situații excepționale, proprietarul fondului aservit este obligat să permită și accesul cu autovehiculele la locuința reclamanților, respectiv în cazul în care este necesar accesul unei ambulanțe, a unei mașini de pompieri și alte asemenea cazuri excepționale, fără a se putea asimila acestor situații acelea în care ar fi nevoie de exemplu de mutatul unui mobilier sau accesul unui vehicul de mare tonaj (cum au evidențiat reclamanții în cerere); în aceste din urmă cazuri, care nu sunt excepționale, reclamanții nu pot folosi curtea pârâtei pentru accesul cu mașina.
Asupra cererii reconvenționale, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât potrivit art.616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, însă, în cauză, instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada prejudiciului suferit, calea de acces existând deja, deci nu mai sunt necesare amenajări în acest scop, și este folosită pentru accesul cu mașina de către o altă persoană. În condițiile în care suprafața de teren a căii de acces este deja afectată în scopul asigurării trecerii unui alt locatar, instanța a constatat că pârâta, cel puțin la momentul actual, nu suferă nici o pagubă.
În situația în care pârâta ar intenționa, cu bună-credință, să își extindă locuința, făcând dovada demersurilor făcute (certificat de urbanism, proiect, etc.), instanța a constatat că aceasta ar avea posibilitatea de a solicita schimbarea traseului căii de acces, întrucât servitutea ar deveni prea împovărătoare pentru proprietarul fondului aservit.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică privește faptul că, în prima parte a procesului în fața instanței de fond s-a prezentat o altă persoană în locul reclamantei, care a pretins că are identitatea acesteia din urmă, iar interogatoriul ce a fost administrat acestei persoane nu poate constitui probă în cauza de față, deoarece de peste este 3 ani de zile nu are discernământ.
A doua critică are în vedere atât amplasamentul drumului de servitute de trecere stabilit de către instanța de fond, cât și mențiunea conformă căreia "accesul cu autovehicule la locuința reclamanților, respectiv în cazul în care este necesar accesul unei ambulanțe, a unei mașini de pompieri și alte asemenea cazuri excepționale ",susținând că instanța de fond nu a aplicat și interpretat corect dispozițiile art.616 și urm. Cod civil, atâta timp cât a stabilit un drum de servitute pentru situații excepționale, care nu era necesar, deoarece în asemenea situații accesul se realizează chiar și fără acordul proprietarului terenului sau a construcției, existând reglementări speciale în această materie.
Apelanta a criticat sentința și în raport de dispoziția privind accesul reclamanților la căminul de apă, la conductele de apă și canalizare, la grupul sanitar, în acest ultim caz cu referire la reclamanta.
Se susține că toate instalațiile și canalizarea existente în gospodăria respectivă sunt proprietatea sa și nu a reclamanților, iar în locuințele acestora din urmă există canalizare, astfel încât pretenția acestora de a folosi în continuare cișmeaua din curtea proprietății casei nu se justifică.
Ultima critică se raportează la modul de soluționare a cererii reconvenționale, susținând că instanța de fond a greșit atunci când a considerat că nu există o pagubă care ar conduce la obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință potrivit dispozițiilor art.998-999 Cod civil.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.268 din 24 septembrie 2007, admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a înlăturat mențiunea referitoare la accesul cu vehicule în caz excepțional către construcțiile proprietatea reclamanților, admițându-se cererea reconvențională formulată de pârâtă, cu obligarea reclamanților la plata sumei de 3796,53 RON/an și pe reclamanta la plata sumei de 3760,38 RON/an către pârâtă, sume reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru servitutea de trecere creată, menținând în rest sentința, cu compensarea cheltuielile de judecată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că susținerile pârâtei nu sunt reale, iar reclamanta, prin procura autentificată sub nr.4645/09.11.2004 la., a împuternicit-o pe nepoata sa, să o reprezinte la udecătoria Pitești în litigiul promovat în contradictoriu cu n, reclamanta având capacitate de exercițiu.
Critica referitoare la amplasamentul drumului de servitute a fost privită ca nefondată, având în vedere că în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul tehnic s-a anexat o schiță de configurație în plan în care s-au evidențiat două variante ale servituții de trecere.
În mod corect instanța de fond a reținut că imobilele teren și construcții aparținând reclamanților reprezintă un "loc înfundat" în sensul art.616 Cod civil, atâta timp cât aceștia nu au o ieșire directă la calea publică, accesul putându-se realiza doar pe terenul proprietatea pârâtei, iar în raport de materialul probator administrat în cauză, calea de acces a fost corect aleasă, având în vedere că prin aceasta se poate asigura ieșirea atât de la locuința reclamantei, cât și de la locuința reclamanților.
Motivul de apel referitor la accesul cu autovehicule la locuința reclamanților în cazul în care este necesară intervenția unei ambulanțe, a unei mașini de pompieri și în alte asemenea cazuri excepționale, a fost privit ca întemeiat, având în vedere că pentru astfel de situații nu se poate stabili pe calea dreptului comun, în raport de dispozițiile art.616 Cod civil, o cale de acces care să fie folosită temporar doar în aceste împrejurări.
S-a reținut că în mod corect instanța de fond a recunoscut dreptul reclamanților de a avea acces la căminul de apă, conductele de apă și canalizare, iar pentru reclamanta și la grupul sanitar,întrucât prin vânzare-cumpărare reclamanții au dobândit atât imobilele construcții, cât și cote indivize din părțile de folosință comune ale imobilului.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâta nu a făcut dovada prejudiciului suferit în cazul acordării servituții pe calea de acces evidențiată cu litera "A" de către expert, deoarece, orice proprietar al fondului aservit în raport de această îngrădire legală a dreptului de proprietate suferă o pagubă atunci când este stabilită pe terenul său o servitute de trecere în favoarea proprietarilor terenului învecinat, iar spre deosebire de celelalte servituți legale, servitutea de trecere nu este gratuită. Conform dispozițiilor art.616 Cod civil, proprietarul fondului înfundat este obligat să despăgubească pe proprietarul fondului aservit, iar despăgubirile sunt proporționale cu prejudiciul suferit.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanții, și, cât și pârâta.
În recursul lor, reclamanții critică decizia sub următoarele aspecte:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), tribunalul aplicând greșit prevederile art.616 și 618 cod civil atunci când a reținut că prima instanță nu avea posibilitatea legală să stabilească o servitute de trecere cu mașina în cazuri excepționale.
Pe de altă parte, în mod greșit a reținut instanța că instituirea unei servituți pentru accesul cu mașina, în împrejurări excepționale, ar fi prea împovărătoare pentru pârâtă, de vreme ce această servitute ar urma să se exercite pe de trecere deja existentă și care este folosită cu această destinație de un alt proprietar vecin
S-au încălcat prevederile art.616 Cod civil, conform cărora titularul servituții de trecere poate fi obligat să-l despăgubească pe proprietarul fondului aservit "în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona", considerându-se că prin însuși faptul constituirii servituții proprietarul fondului aservit suferă o pagubă și că aceasta este egală cu lipsa de folosință a terenului afectat de drumul de trecere. Textul de lege citat se referă la pagubele "ce s-ar putea ocaziona", interpretarea saper a contrarioconducând la concluzia că, în situațiile în care asemenea pagube nu se produc, nu este cazul acordării de despăgubiri. Or, în speță, așa cum a stabilit și prima instanță, intimata nu suferă nici un prejudiciu prin crearea acestei servituți, ci se constituie în favoarea acestora dreptul de a folosi pentru trecere un drum deja existent, care este folosit și de un alt proprietar vecin și care este folosit și de intimată, pentru accesul la locuința sa și la restul proprietății.
Chiar și modul de stabilire al despăgubirilor este contrar prevederilor art.616 Cod civil, aceste despăgubiri nu pot fi egale cu lipsa de folosință a terenului afectat de drumul de trecere pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nu se creează un drum nou iar despăgubirea nu poate consta într-o sumă plătibilă periodic, ci într-o sumă globală, care să constituie echivalentul acestei folosințe concurente. Or, prin modul în care a fost stabilită despăgubirea se va ajunge în scurt timp la situația în care sumele pe care le vor plăti recurenții să fie mai mari decât prețul terenului, ceea ce este inadmisibil.
Se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului intimatei.
În subsidiar, se solicită modificarea deciziei în sensul admiterii în parte a apelului respectiv, stabilind o despăgubire globală, al cărei cuantum să nu depășească 10% din valoarea de circulație a imobilului afectat de drumul de trecere, cu cheltuieli de judecată.
La rândul său, pârâta, prin procurator n, a invocat următoarele motive:
Decizia este nelegală - art.304 pct.9, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.274 și art.294 Cod procedură civilă, deoarece tribunalul, ca instanță de apel, a admis apelul promovat de recurentă, a modificat în parte sentința instanței de fond, dar a dispus și compensarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este nelegală - art.304 pct.7 și 9Cod procedură civilă și art.616 și urm. Cod civil, întrucât tribunalul a respins apelul formulat de pârâtă cu privire la amplasamentul căii de acces avut în vedere de către instanța de fond atunci când a stabilit servitutea de trecere pe terenul proprietatea sa, decizia fiind motivată în sensul că la dosarul cauzei există o schiță de configurație în plan întocmită de expertul, schiță pe care au fost evidențiate cu culori diferite două variante ale servituții de trecere Instanța de fond stabilit calea de acces pe un traseu pe care expertul nu l-a avut în vedere, stabilind direct pe schița de la fila 83 amplasamentul căii de acces, fără a fi fost trasat expertului un obiectiv în sensul evidențierii pe schiță a unei căi de acces pe mijlocul curții proprietatea sa.
Tot astfel, a fost stabilită în mod greșit lățimea căii de acces la 2, adică o lățime foarte mare, din moment ce instanțele au limitat accesul reclamanților numai cu piciorul, nu și cu autoturismul.
Varianta propusă de recurentă, notată cu litera C pe schița de la fila 83 dosar fond este varianta care îi produce cel mai mic prejudiciu, lățimea căii de acces fiind de un metru, asigurându-se astfel reclamanților spațiu suficient pentru accesul la locuințele lor; afirmația instanței de apel în sensul că varianta stabilită de către instanța de fond asigură accesul reclamanților la locuințele lor nu se constituie ca un argument deoarece și varianta propusă de recurentă asigură acestora accesul la locuințele lor.
Este nelegală decizia pronunțată în apel deoarece instanța nu a luat în considerare dispozițiile art.617 și 618 Cod civil.
Stabilind calea de acces pe mijlocul curții, în condițiile în care curtea are o lățime relativ mică, iar pârâta intenționează să extindă construcția la stradă, instanțele au creat o situație în care este imposibilă folosirea de către aceasta a terenului proprietatea sa, ceea ce este inadmisibil.
Solicită ca instanța de recurs să modifice amplasamentul căii de acces urmând a stabili ca drum de acces calea notată cu litera C pe schița de la fila 83, lățimea căii de acces urmând a fi de un metru.
Decizia instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește menținerea accesului reclamanților la căminul de apă, conductele de apă și canalizare, la grupul sanitar, cu motivarea că reclamanții au dobândit atât imobilele construcții, dar și cotele indivize din părțile de folosință comune ale imobilului, deoarece toate aceste instalații care se află în curtea sa sunt proprietatea acesteia, cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de reclamanți cuprinzând mențiuni referitoare la părțile de folosință comune ale imobilului, adică acoperiș, subsol, etc. acele părți care se află în interiorul construcției și nu în afara acesteia.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului în sensul celor enunțate mai sus, cu cheltuieli de judecată.
Recursurile sunt inadmisibile.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursurilor, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv (sumele prevăzute de art.2821alin.(1), au fost convertite de drept în lei noi conform art.II din Legea nr.459/2006).
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită instituirea unui drept de servitute pentru un teren. Ca drepturi patrimoniale, dezmembrămintele dreptului de proprietate privată au o anumită valoare economică, ce se poate stabili prin raportare la valoarea patrimonială a dreptului real asupra căruia poartă dezmembramântul. Pe de altă parte, potrivit legii, în schimbul unei asemenea folosințe de către proprietarul fondului dominant asupra terenului fond aservit proprietatea unei alte persoane, se poate institui o despăgubire, ceea ce înseamnă că dreptul ce-l constituie obiectul judecății este unul cuantificabil din punct de vedere patrimonial. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea unei asemenea folosințe este mai mică de 100.000 lei, constatăm că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
de a îngrădi părților drepturi consacrate constituțional, întrucât această pricina s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare decât recursul, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respinse recursurile ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanții, și, domiciliați în Pitești,-, județul A și de pârâta, cu domiciliul ales la procurator n, în Pitești, str.- -, -.1,.30, județul A, împotriva deciziei civile nr.268 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./04.03.2008
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
