Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 741/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 741
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 296/AC/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul G asistat de și avocat pentru intimați, lipsă fiind aceștia.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 1547 și arată că nu are alte cereri de formulat.
Avocat arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru recurent, a susținut oral motivele de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5,9 Cod pr. civilă. Arată că judecata la fond s-a făcut în condițiile în care una dintre părți a decedat; la fila 34 dosar au fost indicați moștenitorii, care trebuiau să-și exprime punctul de vedere cu privire la servitute. Mai arată că în momentul creării servituții niciuna dintre părți nu avea eliberat titlu de proprietate, crearea acesteia făcându-se în mod arbitrar, avându-se în vedere raportul de expertiză, însă pe schiță nu este evidențiată proprietatea. Este de remarcat că suprafața de 4200 mp teren reprezentând drumul de trece aparțin recurentului. Solicită instanței a avea în vedere adresele emise de Poliția și Primăria comunei și consideră că se impune desființarea servituții. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, depunând un bon de benzină în acest sens.
Avocat, având cuvântul, arată că, în ceea ce privește decesul părții la fond, acesta a apărut între momentul pronunțării și momentul redactării hotărârii situație în care, în cauză, ar fi vorba despre o nulitate relativă. Pe fond arată că tribunalul a reținut că în 1995 părțile s-au judecat pentru ridicarea porților. Este de reținut că prin adresele emise - filele 105 fond și 69 dosar apel - Primăria a adeverit că drumul sătesc a existat din totdeauna, fiind o cale de acces, un drum comunal. Față de aceste considerente și de întreg probatoriul administrat, solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.448 din 27.02.2008, pronunțată în dosarul civil nr- (nr. în format vechi 2709/2006), Judecătoria Tîrgu Nar espins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul Gas olicitat să se dispună, în contradictoriu cu pârâții, G, Gh. G, G, G și, desființarea servituții de trecere instituite pe terenul său și în favoarea pârâților prin sentința civilă nr.819 din 5.05.1996 a aceleiași JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a avut în vedere constatările din expertizele tehnice efectuate în cauză, potrivit cărora terenul afectat de servitutea în discuție nu aparține reclamantului, deoarece nu apare înscris în titlul de proprietate al autoarei sale, ci este drum sătesc, menționat ca atare în planul cadastral al satului, din comuna, județul N, în plus, prin sentința civilă nr.819/1996, reclamantul fiind obligat să ridice gardul din plasă de scândură cu care a închis abuziv calea de acces de la drumul public la terenurile pârâților. Față de situația de fapt reținută, judecătorul fondului a arătat că împrejurarea dacă pârâții au sau nu o altă posibilitate de a accede la calea publică nu are relevanță în cauză (dar și sub acest aspect, expertul tehnic Gac onstatat că pârâșii nu au o altă cale de acces, cea propusă de reclamant fiind impracticabilă, din cauza pantei pe care o are pe o distanță de circa 500.) și că, întrucât terenul ocupat de drumul în litigiu nu este proprietatea reclamantului, acesta nu este îndreptățit la despăgubirile pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Prin apelul declarat în termen, reclamantul a criticat sentința astfel pronunțată, arătând că, pentru soluționarea corectă a cauzei, instanța trebuia să aibă în vedere decizia civilă nr.2274 din 22.11.1999 a Tribunalului Neamț, pronunțată în dosarul în care s-a dezbătut succesiunea defuncților săi părinți, decizie în baza căreia a devenit proprietarul terenului în suprafață de 2.400. situat în punctul "Acasă", din intravilanul satului, învecinat pe latura estică nu cu moștenitorii defunctului, cum greșit a indicat expertul tehnic, ci cu numitul, de care nu l-a despărțit niciodată vreun drum sătesc, ci doar un șanț (hogaș) prin care se scurge apa unui râu ce vine din zonele de deal (ceea ce explică și faptul că expertul G configurează respectiva porțiune cu culoare albastră, deși o denumește "limită cale acces"), astfel încât, în momentul în care apa va curge prin acest șanț, fără îndoială pârâții vor trece pe terenul său, prin curtea și gospodăria sa, urmărind să-i distrugă gardurile și porțile care îi delimitează și apără proprietatea. De asemenea, apelantul a arătat, ca și la instanța de fond, că în titlul de proprietate al autoarei, avut în vedere la partajul succesoral, parcela de 8.360. se învecinează cu drumul sătesc numai în partea de sud-est, inclusă în lotul lui, și că, datorită configurației terenului, în anul 1968, când și-a construit casa, a fost nevoit să amenajeze singur un drum de acces de la casa bătrânească la gospodăria sa, pentru că drumul era înfundat.
Totodată, apelantul a subliniat împrejurarea că terenurile pentru care intimații au deja creată o servitute de trecere, a cărei desființare face obiectul procesului, nu reprezintă gospodăriile acestora, ci sunt terenuri fânaț, de o proastă calitate a solului, la care se poate accede pe drumul de exploatare aflat la capătul fiecăreia dintre proprietățile lor, neconfigurat de expert pe schița care privește fondurile dominante, și că intimații se prevalează de titlul de proprietate obținut în indiviziune, în calitate de moștenitori ai defunctului Gh., dar în realitate ei și-au împărțit terenurile rămase de pe urma acestuia pe cale judecătorească, situație care nu a fost adusă la cunoștința instanței.
Pentru aspectele reliefate, apelantul a solicitat ca, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, probatoriul să fie completat cu o nouă expertiză tehnică, care să țină cont de hotărârile de partaj succesoral pe care le dețin ambele părți, o cercetare locală și audierea unor martori, pentru a se putea stabili situația de fapt reală, aceea că intimații au ieșire la drumul de exploatare, că așa-zisa cale de acces este reprezentată de un șanț cu apă și că drumul de acces din zonă la drumul sătesc a fost construit de el.
În apel, au fost depuse la dosar o serie de acte noi de către intimați, inclusiv copii ale unor cărți de identitate și acte de stare civilă, pentru dovedirea calității procesuale pasive a moștenitorilor pârâtului, decedat la 1.01.2008, și anume:, soție supraviețuitoare;, și, fii. Este adevărat că aceste persoane nu au fost citate la dezbaterea fondului procesului și că sentința a fost, deci, pronunțată în contradictoriu cu un pârât decedat, dar față de soluția dată de prima instanță, aceea de respingere a acțiunii reclamantului, nu se impune desființarea cu trimitere spre rejudecare, care ar fi, de altfel, pur formală, cu atât mai mult, cu cât toți pârâții au fost asistați și reprezentați de avocatul.
Prin decizia civilă nr.296/A/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a respins ca nefondat apelul.
În expozitivul deciziei s-au reținut următoarele considerente:
Prin acțiunea introdusă reclamantul încearcă să eludeze și să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat și pusă în executare silită prin procesul - verbal nr.457/5.07.1996, al Biroului executorului judecătoresc G (fila 67 fond). Prin sentința civilă nr.819 din 5.05.1996, pronunțată de Judecătoria Tîrgu N în dosarul nr.2261/1995, nu s-a instituit nici o servitute de trecere în favoarea intimaților - pârâți din prezentul litigiu, cum greșit afirmă G, ci el a fost obligat să redeschidă calea de acces de la drumul public la terenurile celor dintâi și să permită trecerea acestora pe respectivul drumușor, prin ridicarea, pe propria cheltuială, a gardului din plasă de scândură cu care l-a închis, instanța reținând în motivarea sentinței că este vorba de o uliță care leagă drumul public de terenurile deținute de intimați în punctul "Deal " din extravilanul satului, practicat ca atare în timpul colectivizării și blocat abuziv de apelant, după 1991. Că acest drumușor este delimitat cu claritate în teren, prin gard în partea de est și prin pomi, în partea de vest, că el figurează în planul cadastral al localității și că nu trece pe terenul proprietatea lui G care, mai mult, pentru a-l face impracticabil, "a deviat calea unui pârâiaș din zonă de la albia lui firească, pe vechiul drumușor, pentru a crea falsa impresie că prin acel loc n-ar fi fost niciodată un drumușor de trecere, ci un pârâiaș".
Este evident că în dosarul de față reclamantul - apelant face aceleași afirmații și susțineri ca și în procesul purtat împotriva sa în urmă cu aproape 13 ani și că atitudinea sa este una ilicită și abuzivă, confirmată și prin adeverința nr.826/2.03.1997 a Primăriei comunei (fila 105 fond), în care se arată că "drumul sătesc 583, situat în intravilanul satului, comuna, județul N, a existat din totdeauna și a fost folosit de către cetățenii care dețin proprietăți în tarlaua <<Deal >>" și că acest drum nu este trecut în titlul de proprietate al autoarei apelantului, (decedată la 8.08.1964). În perioada în care s-a judecat dosarul nr.2261/1995, niciuna dintre părți nu avea eliberate titluri de proprietate, dar în titlul nr.7/1146/22.10.1998, emis în favoarea moștenitorilor defunctei, trupul de teren intravilan în suprafață de 8.360.(în fapt, 9.639. conform măsurătorilor făcute în dosarul de partaj succesoral nr.1807/1998), 31, parcelele 1133/1,2,3,4,5și 6 (curți - construcții, fânețe și arabil) are ca vecinătate pe latura estică drumul sătesc, împrejurare care se regăsește în toate cele loturi formate de Tribunalul Neamț prin decizia civilă nr.2274 AC/22.11.1999, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.1041/17.05.2000. De altfel, chiar și în cuprinsul lucrării de specialitate efectuate în acel dosar de expertul tehnic se arată faptul că, și la momentul respectiv, G ocupa și terenul afectat de drumușorul cu ieșire la drumul public (fila 40 din dosarul nr.1995/AC/1999- schița de plan anexa nr.1 la raport), întrucât, așa cum au arătat unii dintre intimați, apelantul nu a respectat sentința civilă nr.819/1996 numai vreun an, după care ei au fost nevoiți să acceadă la terenurile lor de fânaț prin grădinile altor cetățeni din zonă.
Apelantul nu poate ridica nici o pretenție cu privire la acest drum, chiar dacă a susținut (dar nu a dovedit) că, parțial, el ar fi fost amenajat în urmă cu zeci de ani, prin propriile eforturi financiare și de muncă, iar pretenția sa de a fi obligați intimații - pârâți să folosească drumul de exploatare din partea nordică a solei "deal " în mod corect a fost înlăturată de prima instanță, nu numai pentru că drumul în litigiu nu îi aparține, dar și pentru faptul că drumul de exploatare are, pe o distanță destul de mare, o de 15% care îl face impracticabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. În drept, recurentul a invocat ca motive de recurs dispozițiile art.304 pct.5 și pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a invocat în esență următoarele:
Întrucât decesul lui a intervenit în timpul dezbaterilor la prima instanță, se impunea introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia încă de la primul grad de jurisdicție.
În anii 1995-1996 când s-a creat servitutea de trecere intimații nu aveau eliberat titlul de proprietate și nu se cunoștea în concret în ce bază dețin terenul fond dominant pentru care s-a creat servitutea de trecere pe fondul aservit al recurentului.
Nu s-a ținut seama și de adresa eliberată de organele locale ale comunei din care rezultă că niciodată nu a existat vreun drum de trecere, astfel că temeiul avut în vedere la pronunțarea sentinței nr.819/1996 nu are susținere.
Soluționarea cauzei trebuia să se facă prin luarea în considerare a deciziei civile nr.2247/AC/1999 prin care s-a definitivat ieșirea din indiviziune a moștenitorilor.
Intimații nu au depus întâmpinare la recurs și nu au fost administrate probe noi în calea de atac.
Examinând criticile formulate de reclamant Curtea constată caracterul nefondat al acestora pentru considerentele ce succed.
După caracterul normelor încălcate cu ocazia întocmirii actului de procedură nulitățile pot fi absolute sau relative. Nulitatea absolută intervine în cazul încălcării normelor imperative, iar nulitatea relativă în cazul nesocotirii normelor dispozitive.
Încălcarea normei imperative poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în timp ce nerespectarea normei dispozitive poate fi ridicatănumai de partea în favoarea căreia a fost prescrisă acea dispoziție.
Clasificarea normelor juridice în norme imperative și dispozitive se face după caracterul condiției pe care o prescriu, astfel spus după posibilitatea recunoscută de legiuitor părților de a se îndepărta de prevederile legii în sensul de a renunța la aplicarea lor.
De regulă cele 2 categorii de norme pot fi deosebite după indicația legiuitorului concretizată prin expresiile folosite. Astfel atunci când norma cuprinde expresii precum "judecătorul nu poate", "trebuie să facă" etc. ea nu are caracter imperativ. Dimpotrivă atunci când întâlnim exprimări precum "părțile pot conveni", "cealaltă parte poate cere"etc. normele au caracter dispozitiv întrucât indică o facultate a ambelor părți, ori a uneia dintre ele.
De multe ori acest criteriu nu este suficient deoarece exprimarea folosită de legiuitor nu permite întotdeauna să se dea o calificare exactă normei. Este de aceea necesar să se recurgă și la un alt criteriu și anume finalitatea textelor. Potrivit acestui criteriu ar avea caracter imperativ acele norme care în finalitatea lor depășesc interesul personal al părților și urmăresc asigurarea distribuirii justiției în cadrul procesului civil,iar caracterul dispozitiv acele norme care urmăresc ocrotirea intereselor părților.
la aceste criterii se constată că normele care reglementează citarea părților aucaracter dispozitiv,nu imperativ astfel că încălcarea acestora nu ar putea fi invocată decât de partea care trebuia citată, nu și de către partea adversă, în cauza de față recurentul-reclamant.
În aceste condiții Curtea constată că primul motiv de recurs, invocat de recurent nu poate fi analizat pe fond deoarece suntem în prezența unei nulități relative în ceea ce îi privește pe moștenitorii defunctului decedat la 01.01.2008.
În privința efectelor recunoscute de instanța de apel sentinței civile nr.819/05.05.1996 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț în dosarul nr.2261/1995 critica este nefondată deoareceinstituția puterii lucrului judecatcare reprezintă cel mai important efect al hotărârilor judecătorești are la bază 2 reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată șisoluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Cu alte cuvinte puterea lucrului judecat are un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul întrucât nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
Prin acțiunea pornită în cauza de față reclamantul urmărește de fapt să modifice sentința civilă nr.819/05.05.1996 care a intrat în puterea lucrului judecat. Un astfel de demers al reclamantului nu poate fi acceptat deoarece constituie o fraudă la lege.
Problema existenței servituții de trecere fiind tranșată în mod definitiv prin sentința civilă nr.819/05.05.1997 criticile recurentului referitoare la completarea probatoriului administrat în cauză sunt în mod vădit nefondate.
Prin urmare pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursul ca nefondat, hotărârile instanțelor de fond fiind legale și temeinice.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 296/AC/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți: G, și, toți moștenitori ai defunctului, G, Gh. G, G, G și, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimaților 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol
GREFIER,
red.sent.
red.dec./
red.dec.rec.O/10.09.
tehnored. /18 ex./10.09.
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol
