Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1009/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1009

Ședința publică de la 11 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

xx.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta SINDICALĂ C DIN CADRUL SUCURSALEI REGIONALE CFR C PENTRU, și pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR "SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C și COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA, împotriva sentinței civile nr.2726/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR "SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, lipsind recurenta reclamantă SINDICALĂ C DIN CADRUL SUCURSALEI REGIONALE CFR C PENTRU, și recurenta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar cerere de renunțare la recurs din partea recurentei reclamante SINDICALĂ C DIN CADRUL SUCURSALEI REGIONALE CFR C PENTRU,.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR "SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar, iar cu privire la recursul declarat de reclamantă, solicită a se lua act de renunțare.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin sentința civilă nr.2726/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj a respins excepțiile invocate de pârâta Sucursala Regională CF

A admis cererea precizată formulată de Sindicală Feroviară C, cu sediul în C,bd.- nr.5-7, în numele reclamanților, membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B, și SUCURSALA REGIONALĂ CF

A obligat pârâtele să plătească reclamanților, ajutorul material aferent zilei feroviarului pe perioada 2006-2008, conform CCM, actualizat cu indicele de inflație de devalorizare de la data fiecărei scadente și până la plata efectivă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele;

Reclamanții, sunt salariații unității pârâte Sucursala Regionala CF C cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Potrivit art 64 din CCM la nivel de unitate, pe anii 2005, 2006, respectiv art 65 din CCM, la nivel de unitate pe anii 2007, 2008, era prevăzut că, salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C și de Ziua feroviarilor de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care in cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau in concediu fără plată, pentru o perioadă de un an.

Acordarea acestui ajutor material este condiționată doar de conduita salariaților sau de prestarea muncii într-un interval de un an anterior acordării acestuia.

Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă instanța o va respinge ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din codul muncii ci dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Or, potrivit art. 22 din OG nr. 7 / 2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani și / sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă și indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă.

În speță nu are relevanță că suma primită este adaos, ajutor material, pentru că denumirile date nu exclud calificarea dată de legiuitor ca fiind venituri din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001, iar potrivit art. 155 Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" astfel că incidente cu privire la prescripție sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii, în raport de care acțiunea este formulată în termenul de 3 ani.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Sucursala Regională Ferate C instanța o va respinge deoarece reclamanții sunt angajații săi și are față de aceștia obligația plății salariului, indiferent de unde vin fondurile și cine asigură banii pentru plata salariilor.

Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:

De la intrarea in vigoare a contractului individual de muncă, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 25 din Lg 130/1996, reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui ajutor material cu ocazia zilei feroviarului.

În anul 2006 reclamanții trebuiau să beneficieze de ajutor pentru Ziua, în cuantum de un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, respectiv 310 lei (cuantum ce rezultă din anexa la contractul colectiv de muncă)

Pentru anul 2007 s-a acordat un ajutor material în sumă fixă de100 lei de salariat, deși potrivit anexei 1 la contract colectiv de muncă 2007-2008 suma ce trebuia acordată era de 407 lei.

In ceea ce privește pretențiile aferente anului 2008, instanța constată că suma ce trebuia acordată cu titlu de ajutor pentru ziua feroviarului era de 500 lei, conform actului adițional la contractul colectiv de muncă, înregistrat sub nr.1752/2008 la Direcția de Muncă și Protecție Socială

In concluzie, ajutorul de ziua feroviarului nu a fost plătită decât parțial în anul 2007 și nu a fost plătită deloc în anii 2006 si 2008, pârâtele făcându-se vinovate de încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art 40 alin 2 lit c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

De asemenea au încălcat și prevederile art. 156 din codul muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din codul muncii.

In acest fel, au produs reclamanților un prejudiciu material constând in contravaloarea ajutorului material de ziua feroviarului.

Având în vedere prevederile art 269 din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța va obliga pârâtele să acopere prejudiciul produs reclamanților prin neacordarea ajutorului material de ziua feroviarului pe anii 2006, 2007, 2008.

Potrivit art. art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel că pârâta avea obligația să respecte drepturile reglementate cu caracter minimal în dispozițiile mai sus enunțate.

În consecință, instanța nu a reținut susținerea pârâtei privind dificultățile financiare cu care s-ar fi confruntat în decursul anilor 2007 -2008, acest aspect neputând exonera angajatorul de obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite salariaților săi, asumate prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În fapt, recurenta a învederat că prin cererea înregistrată la data de 07.04.2009, Sindicală Feroviară Cac hemat în judecată pe pârâtele CNCF "CFR" SA și C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate la plata ajutorului material aferent "Zilei " pentru anii 2006, 2007 și 2008, în favoarea salariaților nominalizați în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată și că, prin sentința civilă nr.2695/06.07.2009 instanța de fond a admis cererea, obligând pârâtele la plata ajutorului material de Ziua pentru anii 2006 - 2008.

Invocând excepția prescripției, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că ajutorul material solicitat de reclamanți este de natură salarială și că în speță sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Că, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

S-a mai arătat că în conformitate cu art. 64 din CCM 2005 -2006 și art. 65 din CCM 2007 - 2008," cu ocazia sărbătorilor de Ziua se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum ", astfel că,așa cum rezultă din conținutul acestui articol, drepturile bănești solicitate nu sunt de natură salarială, în speță nefiind incidente dispozițiile art.283 alin. 1 lit.c sau ale art. 166 alin. 1 din Codul muncii.

În același timp, recurenta a invocat și lipsa calității procesuale pasive a C, arătând că această calitate procesuală impune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă ), iar pe de altă parte existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic ( calitate procesuală pasivă ), în speță această condiție nu este îndeplinită.

Pe fond, recurenta a învederat instanței că în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2008 CNCF "CFR" SA a acordat salariaților ajutoare materiale, cu încadrarea în fondul de salarii comunicat de Ministerul Transporturilor pe anii respectivi și că, acordarea unor alte sume de bani decât cele acordate ca ajutor materiale pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2008, s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al CNCF "CFR" SA.

De asemenea, CNCF "CFR" SA a fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor art. 1 din OUG nr.79/2001, fiind companie națională la care statul este acționar majoritar și este în continuare conform OUG nr.79/2008 privind măsuri economico - financiare la nivelul unor operatori economici.

Astfel, pentru anii 2006 și 2007 prin HG nr.142/2005 și HG nr.50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și nr. mediu de personal, precum și reducerile efective de personal defalcate pe trimestre la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală,fondul de salarii și nr. mediu de personal reprezentând limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personală reprezentând limite minime.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7, 8 cod pr. civilă.

La data de 19.01.2010 Sindicală feroviară Caf ormulat cerere de renunțare la recursul declarat de această parte, astfel că, în baza art. 246 Cod pr. Civ. se va lua act de renunțarea făcută de reclamanta Sindicală feroviară C la recursul acestei părți.

Recursul formulat de pârâta Compania Națională de ferate CFR SA B este fondat și va fi admis în baza următoarelor considerente.

Deși în cauză au fost formulate două recursuri, în realitate, recurenta este Compania Națională de Ferate CFR care a formulat calea de atac atât prin reprezentantul său, Sucursala Regională CF C, cât și în nume propriu.

Din adresa depusă la fila nr. 1 din dosarul de recurs rezultă că cele două recursuri s-au depus la Tribunalul Dolj și au fost înaintate ulterior Curții de Apel Craiova, fiind deci, respectată procedura prevăzută de art. 302 cod. pr. civ.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 302 alin. 1 lit. a cod. pr. civ. Curtea reține că, prin Decizia nr. 176/2005, Curtea Constituțională a statuat că textul este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs mențiunile cuprinse în acest text.

Pe fondul cauzei se reține că tribunalul a obligat pârâta la plata ajutorului material cuvenit fiecărui membru de sindicat pentru Ziua feroviarului, aferente anilor 2006-2008, actualizat la data plății efective.

Prin întâmpinarea formulată, Compania Națională de Ferate CFR SA a arătat că pe parcursul anilor a acordat salariaților ajutoare care depășesc suma stabilită prin contractul colectiv de muncă, apărare neanalizată în vreun fel de către instanța de fond. În aceste condiții în care apărarea angajatorului este în sensul că a acordat sumele pretinse, se impune verificarea susținerilor respective, verificare care nu se a fost efectuată de instanța de fond.

Pentru stabilirea situației de fapt trebuie să fie determinate în concret sumele care se cuveneau fiecărui reclamant, sumele acordate efectiv cu titlu de ajutoare materiale pentru Ziua feroviarului pentru fiecare an, precum și eventualele diferențe rămase neachitate.

Potrivit dispozițiilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat, iar în speță nu au fost administrate aceste probe obligatorii.

Se constată astfel că instanța de fond a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului.

Este motivul pentru care în baza art. 312 pct. 5 Cod pr. civilă se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să dispună obligarea pârâtei să depună statele de plată prin care face dovada achitării sumelor solicitate.

De asemenea, se va verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, respectiv art. 65 din CCM la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 referitoare la conduita angajaților, care, în cursul anului respectiv, nu trebuie să fi absentat nemotivat mai mult de o zi de la serviciu, să nu fi fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu se fi aflat în concediu fără plată, pentru o perioadă de un an.

Vor fi avute în vedere și analizate de către instanța de fond și celelalte critici formulate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunțare la recursul reclamantei SINDICALĂ C DIN CADRUL SUCURSALEI REGIONALE CFR C PENTRU,.

Admite recursul pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR "SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C și COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA B, împotriva sentinței civile nr.2726/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehnored. 3 ex./

12.03.2010

Red./

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1009/2010. Curtea de Apel Craiova