Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 110

Ședința publică din data de 5 februarie 2009

PREȘEDINTE: Bârsescu Neculai

JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil

JUDECĂTOR 3: Pungă Titus

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de Liga Sindicatelor din Învățământ B, cu sediul în municipiul B,-, jud. B, reprezentantă a reclamanților:, împotriva sentinței nr. 1364 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit recurenții și reprezentanții pârâților intimați Grupul Școlar " " B, Școala cu clasele I-VIII nr. 4 B și Consiliul Local

Procedura este legal îndeplinită.

S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- și precizată ulterior, reclamanții, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B au chemat în judecată pârâții Școala cu clasele I-VIII nr. 4 B, Consiliul Local B și Centrul Financiar Grupul Școlar " " solicitând obligarea acestora la calcularea și la plata drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001-2008, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației, precum și la plata dobânzii legale conform OG nr. 9/2000.

În motivare, reclamanții au invocat ca temei legal prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.

În opinia reclamanților, drepturile lor la prima de concediu au ca temei legal prevederile Contractelor colective de muncă unic la nivel național, pe anii 2003, 2005, 2006 încheiate conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 în baza aceleiași legi potrivit căreia "se poate stabili ca, în raport de posibilitățile economico - financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, personalului didactic, didactic auxiliar și personalului nedidactic să i se plătească și o primă de vacanță.

În ceea ce privește modalitatea de interpretare a noțiunii de "venituri proprii" prevăzută în CCM aplicabile, reclamanții au apreciat că textele nu fac referire restrânsă la veniturile proprii ale instituției de învățământ ci, la veniturile proprii ale instituției care este obligată să asigure finanțarea unității din cadrul învățământului preuniversitar de stat, în speță veniturile proprii ale consiliului local (sau județean, după caz), art. 50 din Legea nr. 128/1997 coroborat cu disp. art. 1 din HG nr. 538/2001 și cu cele corespunzătoare ale CCM la nivel de învățământ. Chiar dacă consiliul local nu este în mod direct parte în CCM, dispozițiile acestuia îi sunt opozabile, susțin reclamanții, întrucât este vorba în primul rând de art. 50 din Legea nr. 128/1997, cu opozabilitate erga omnes, care instituie un caracter obligatoriu dispoziției corespunzătoare din CCM, se completează și dă substanță textului legal.

Reclamanții au mai arătat că întrucât OUG nr. 146/2007 a dispus acordarea primelor de concediu pentru anii 2001-2006 iar alți angajați din cadrul altor unități au obținut drepturi de aceeași natură în instanță, nu există nici o rațiune pentru care în virtutea principiului dreptului la egalitate de șanse și tratament, consfințit de disp. art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, reclamanții să nu beneficieze de primă de vacanță.

Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinări și nici nu au trimis reprezentanți în instanță.

Întrucât reclamanții au depus cerere de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâtul Centrul Financiar Grupul Școlar Industrial " " B, prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2008, tribunalul a luat act de această renunțare la judecată, în baza art. 246.pr.civ.

Tribunalul Botoșani - Secția civilă, prin sentința civilă nr. 1364 din 8 octombrie 2008, respins ca fiind prescrise pretențiile privind plata primelor de vacanță aferente anilor 2001-2004, inclusiv.

De asemenea a respins ca nefondată acțiunea în pretenții bănești având ca obiect obligarea la plata primelor de vacanță aferente anilor 2005-2008, acțiune formulată de Liga Sindicatelor din Învățământ B, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat::, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII nr. 4 B, Grup Școlar " " și Consiliul Local

Totodată a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâtul Centrul Financiar Grup Școlar " "

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 166(1) din Codul muncii (rap. la art. 283 din același cod), dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Pe fond, reclamanții, prin reprezentantul legal Liga Sindicatelor din Învățământ B, au solicitat obligarea pârâților Școala cu clasele I-VIII nr. 4 B, Consiliul Local B și Centrul Financiar Grupul Școlar " ", la plata actualizată cu inflația a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2008, precum și la plata dobânzii legale pentru aceste sume, conform nr.OG 9/2000.

În baza art. 137 alin. 1. pr. civ. tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției ridicate din oficiu și a admis-o pentru motivele expuse în considerentele încheierii de ședință din 24.09.2008, reținând în esență că temeiul drepturilor pretinse prin acțiune îl constituie o clauză contractuală (art. 37 alin. 1 lit. g din contractul la nivel de ramură), pe când nr.OUG 147/97 are în vedere primele de vacanță care fuseseră stabilite prin acte normative.

Pentru soluționarea fondului pretențiilor reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de concediu pentru intervalul 2005 - 2008, se va observa că art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 arată că "Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".

Așadar, Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic nu prevede necondiționat și imperativ obligația de acordare a primelor de vacanță, ci reglementează îndreptățirea de a beneficia doar de acele prime care sunt înscrise în contractele colective de muncă, ori în lege.

Așa cum au arătat chiar reclamanții, contractele colective de muncă unice la nivel național aplicabile în perioada 2005 - 2008 au prevăzut doar posibilitatea acordării primelor de vacanță prin contracte colective de muncă încheiate la celelalte niveluri.

În acest sens, art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 (care preia prevederile similare din contractul unic pentru 2005 - 2006) prevede că "Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".

Or, în cauză, art. 37 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ, pentru anii 2003 - 2004, dispune următoarele:

"Părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii:

a)un premiu anual, conform Hotărârii Guvernului nr. 829/1994, Ministerul Educației, Cercetării și T făcând demersurile necesare în vederea acordării acestuia până la sfârșitul anului calendaristic;

b)un premiu lunar din suma de 2% din fondul de salarii; acest fond de premiere se utilizează lunar, sumele nefolosite putând fi utilizate în lunile următoarele, în cadrul aceluiași an calendaristic și în același scop;

c)un premiu dintr-un fond constituit în limita a 30% din totalul veniturilor nete realizate în unitățile și instituțiile de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, care realizează venituri proprii, prin activități suplimentare față de cele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli. Criteriile de acordare se stabilesc în comisia paritară de la nivelul unității/instituției de învățământ;

d)o primă de instalare, potrivit legii, indiferent de domiciliu;

e)salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin un salariu de bază;

f)salariații care se pensionează vor primi o diplomă de fidelitate pentru întreaga activitate desfășurată în învățământ, cu mențiuni personalizate, care se înmânează în prezența salariaților din unitate, împreună cu indemnizația prevăzută la lit. e);

g)o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu".

Conform adresei nr. 612//16.11.2007 la data de 12.11.2007 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse un nou contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ sub nr. 596/12.11.2007, iar conform extrasului - din acest contract (depus de reclamanți la dosar) prevederile art. 37 sunt identice cu cele ale contractului anterior, mai sus citate.

Așadar, din analiza disp. art. 37 rezultă că după ce în alineatele precedente, părțile contractante au prevăzut beneficiul unor premii, cu indicarea exactă a cuantumului acestora și a surselor de finanțare, la litera gaf ost menționată "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

Întrucât reclamanții nu au indicat și dovedit existența vreunei alte reglementări legale care să prevadă în mod expres pentru personalul din învățământ acordarea primei de vacanță sau nivelul acesteia, rezultă că sintagma "în condițiile legii" nu se poate referi decât la veniturile proprii, respectiv la modalitatea de constituire a acestora și de efectuare a cheltuielilor corespunzătoare.

Ba mai mult, față de dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii rezultă că este vorba doar despre veniturile proprii ale unității de învățământ și nici într-un caz despre veniturile proprii ale consiliilor locale sau județene, întrucât prin contracte colective de muncă nu pot fi negociate clauze care să încalce prevederile legale și să stabilească obligații în sarcina unor părți care nu au participat la negocierea contractelor.

Aceasta întrucât prin Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG 538/2001 s-a stabilit prin art. 1 că aceste cheltuieli de finanțare se asigură "din bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".

Prin aceleași norme, s-au indicat în mod concret cheltuielile finanțate din bugetul de stat (art. 2), precum și cele din bugetele locale (art. 9 - 12), respectiv:

- finanțarea proporțională cu numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuieli de personal, manuale școlare și burse și

- finanțarea complementară, pentru cheltuieli materiale și servicii, alocații pentru instituții publice, precum și pentru cheltuieli de capital.

În mod distinct de finanțarea din bugetul de stat și din bugetele locale, normele conțin și reglementări privind veniturile extrabugetare ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, înscrise în anexele la bugetul acestor instituții.

Astfel, art. 13 din norme prevede că:

"Instituțiile de învățământ preuniversitar de stat pot utiliza, pe lângă finanțarea proporțională și finanțarea complementară, și alte surse de venituri realizate în condițiile legii, și anume: venituri proprii provenite din activitatea de producție (ateliere-școală, ferme agricole etc.), prestări de servicii, taxe de la persoane fizice și juridice, venituri din închirieri de spații, donații, sponsorizări și alte venituri realizate din activitatea de învățământ, activități cultural-educative, ale internatelor și cantinelor pentru preșcolari și elevi".

În continuare, art. 14 și 15 alin. 1 din norme reglementează modul de înscriere în bugetul de venituri și cheltuieli al activităților extrabugetare, precum și a cheltuielilor pentru activitățile bugetare, pentru ca în alin. 2 al art. 15 să prevadă în mod expres că:

"Diferența dintre totalul veniturilor extrabugetare și suma cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. a) - f) se folosește, în completare, în funcție de necesități, de către instituțiile de învățământ preuniversitar de stat la acoperirea altor cheltuieli ale acestora. În acest scop se efectuează calcule de fundamentare pentru fiecare categorie de cheltuieli, după care se cuprind în buget la titlurile, articolele și alineatele respective".

Rezultă așadar că, față de ansamblul prevederilor normative anterior reținute, acordarea pentru personalul didactic a primelor de vacanță din venituri proprii este condiționată de: dovedirea realizării de către unitatea de învățământ a unor venituri extrabugetare, a faptului că după efectuarea cheltuielilor pentru activitățile extrabugetare a rămas un excedent ce poate fi folosit pentru acordarea primelor de vacanță cu prioritate față de alte necesități ale instituției de învățământ și a efectuării unor calcule de fundamentare în acest sens.

Or, în cauză, reclamanții nu au pretins și nici dovedit aceste situații de fapt.

Ba mai mult, chiar în cazurile în care la unele unități de învățământ ar exista asemenea diferențe între veniturile extrabugetare și cheltuielile aferente, instanța de judecată nu poate cenzura - decât sub un eventual aspect procedural - decizia unității de învățământ de a stabili necesitățile sale concrete, cât și rangul lor de prioritate, în vederea acoperirii cheltuielilor pentru acestea din eventuala diferență prevăzută de art. 15 alin. 2 din norme.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, prin mandatar Liga Sindicatelor din Învățământ

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenta Liga Sindicatelor din Învățământ a criticat sentința doar sub aspectul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamanților privind acordarea primelor de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008.

Potrivit art. 95 alin. 1 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă".

Cu privire la concediul de odihnă al acestei categorii de personal, reglementarea enunțată stabilește, prin art. 103 lit. a, pentru cadrele didactice, "dreptul la concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale", prin această lege nefiind reglementat și dreptul la prima de concediu de odihnă.

Este adevărat că, prin art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, s-a stabilit că, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă, motiv pentru care, instanța de fond a făcut o analiză detaliată a dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003 - 2004, respectiv a art. 37 alin. 1 lit. g, care prevede, pentru personalul din învățământ, "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".

Pentru perioada ulterioară anilor 2001 - 2004, reclamanții au invocat ca temei legal contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006, respectiv contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, încheiate în baza Legii nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 59 alin. 1 din contractul de muncă 2001 din 31.01.2005 privind contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, publicată în partea V nr. 1 din 22.02.2005, s-a prevăzut că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, precum și prevederea înscrisă la art. 59 alin. 3, conform căreia "prin contracte colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că, în raport de unitățile economico-financiare al unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță", o dispoziția similară fiind reglementată și prin art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în partea V nr. 5/29.01.2007.

Din interpretarea acestor texte rezultă că acordarea primei de concediu nu constituie o obligație pentru unitatea angajatoare, din moment ce acest contract colectiv de muncă valabil pentru anii 2005 - 2006, respectiv 2007 - 2010 utilizează, prin art. 59 alin. 3, sintagma "se poate stabili o primă de vacanță", respectiv "în funcție de posibilitățile economico-financiare".

Totodată, în mod corect instanța de fond a reținut că veniturile proprii privesc unitatea de învățământ și nicidecum unitatea administrativ teritorială prin care se asigură finanțarea de la bugetul de stat sau bugetele locale, un argument în plus fiind și faptul că raporturile de muncă se derulează între unitățile de învățământ și personalul didactic.

Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1. pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții:, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, împotriva sentinței nr. 1364 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.fond:,

9.02.2009

Președinte:Bârsescu Neculai
Judecători:Bârsescu Neculai, Andrianu Virgil, Pungă Titus

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Suceava