Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8183/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1384/
Ședința publică din data de 05 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G și CONSILIUL JUDEȚEAN G, împotriva sentinței civile nr.795 LM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G afiliat la Federația Educației Naționale și intimatul pârât COLEGIUL NAȚIONAL, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții pârâți Consiliul Local al Municipiului G, prin consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică nr.515/05.03.2009 atașată la fila 18 dosar, Consiliul Județean G, prin consilier juridic, cu împuternicire atașată la fila 19 dosar, intimatul reclamant Sindicatul învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale, prin consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică nr. 13/04.03.2009 atașată la fila 20 dosar, lipsind intimatul pârât Colegiul Național.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât Consiliul Local al Municipiului G, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat; cu privire la recursul declarat de Consiliul Județean G, lasă soluția la aprecierea instanței.
Consilierul juridic al recurentului pârât Consiliul Județean G, solicită atât admiterea recursului său cât și admiterea recursului formulat de Consiliul Local al Municipiului
Consilierul juridic al intimatului reclamant Sindicatul învățământului G, depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.795/LM/29.09.2008, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul învățământului G afiliat la împotriva pârâților Consiliul Județean G, Consiliul Local al Municipiului G și Colegiul Național " " G; a obligat pârâtul Colegiul Național " " G să calculeze și să plătească membrilor sindicatului reclamant - personalul din învățământ drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2005-2008, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data stabilirii dreptului și până la data plății efective; a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului G și Consiliul județean G să vireze pârâtului Colegiul Național " " G, fondurile necesare plății drepturilor anterior menționate către membrii sindicatului reclamant; a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 2001-2004; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2004, inclusiv, invocată de tribunal din oficiu, s-a constatat a fi întemeiată și a fost admisă motivat de faptul că potrivit prevederilor art. 166 din Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate și cum acțiunea reclamantului are natura juridică a unei acțiuni în pretenții prin care se solicită obligarea unității școlare la plata drepturilor bănești, reprezentând prime de concediu pe perioada 2001-2008, drepturi prescriptibile potrivit legii.
În ceea ce privește fondul procesului tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte și a fost admisă ca atare.
Potrivit cererii de chemare în judecată depusă de reclamant, membrii de sindicat ai acestuia sunt încadrați în Colegiul Național " " G în funcțiile de personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic.
Drepturile salariale de care beneficiază aceste categorii de personal sunt reglementate, în principal, de prevederile art.48-50 din Legea nr. 128/1997 care prevede că salariul se compune din: salariul de bază, stabilit conform legii, o parte variabilă, constând în sporuri, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Potrivit prevederilor art.50 alin. 12 din menționatul act normativ: "Personalul didactic beneficiază de prime și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
În aplicarea acestui text de lege, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de învățământ pentru anul școlar 2003-2004, încheiat între Ministerul Educației, Cercetării și T și federațiile sindicale reprezentative din învățământ s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit.g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând să se acorde odată cu indemnizația de concediu.
Prin Contractul Colectiv de muncă Unic la Nivelul Județului G învățământ înregistrat sub nr.10374/03.09.2004 la G, încheiat între Inspectoratul Școlar Județean G și sindicatele reprezentative din județul G, dispozițiile din contractul menționat în alineatul precedent au fost reluate ( art.36 lit.g), în sensul plății unei prime de vacanță.
Așadar, exigența prevăzută în art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 este satisfăcută, în sensul prevederii dreptului salariat suplimentar constând în primă de vacanță în contractele colective de muncă încheiate între părțile semnatare, contractele colective încheiate reprezentând legea părților (art.969 alin.1 Cod civil) și, deci, obligatoriu între ele, reprezentând rodul acordului lor de voință.
Deși aceste drepturi aveau o consacrare legislativă, cât și contractuală, membrilor sindicatului reclamant, personal din învățământ, nu li s-au plătit primele de vacanță datorate de către angajator, astfel încât acțiunea acestora este întemeiată și a fost admisă, drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentul devalorizării monedei naționale de la momentul când drepturile erau datorate și până la data plății lor efective, cât și pentru motivul asigurării unei reparații integrale a prejudiciului suferit de membrii sindicatului reclamant prin neplata drepturilor la timpul cuvenit.
În ceea ce privește aspectul cuantificării dreptului la prima de vacanță la care sunt îndreptățiți membrii sindicatului reclamant, tribunalul a observat că atât legea, cât și contractele colective de muncă amintite sunt lacunare, reglementând doar dreptul ca atare și acordarea lui odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit art.3 din Codul civil " Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Ca atare, deși sub aspectul menționat al cuantificării dreptului legea tace, tribunalul nu poate refuza să judece sau, mai rău, să respingă acțiunea reclamantului pentru motivul că părțile, deși au prevăzut dreptul în sine și momentul plății lui, nu au prevăzut un criteriu de cuantificare al primei de vacanță.
În materia plății primelor de vacanță pentru salariații care își desfășoară activitatea pe teritoriul național regula este a cuantificării dreptului la primă de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
În acest mod este cuantificat dreptul la primă de vacanță pentru alte categorii socio-profesionale:magistrați ( art.241 din OUG nr.27/2006), funcționarii publici ( art. 35 alin.2 din Legea nr. 188/1999), etc.
În tăcerea legii, printr-un argument de analogie, se poate trage concluzia aplicării și pentru personalul din învățământ a regulii calculării primei de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
O altă interpretare este de natură să prejudicieze grav pe membrii de sindicat-personal din învățământ care, deși au dreptul la primă de vacanță, nu și-l pot materializa din lipsa unui criteriu de cuantificare, situație care echivalează cu însăși negarea existenței lui, a lipsirii de substanță a dreptului ( golire de conținut),
Tribunalul a avut în vedere și aspectul că la ora actuală ministerul d e resort a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ privind statutul personalului din învățământ în cuprinsul căruia se reglementează expres prin lege dreptul la primă de vacanță, pentru această categorie socio-profesională, criteriul de stabilire al primei de vacanță este în cuantumul salariului de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă ( art.21 alin.1 lit.a) din Proiect).
Cât privește aplicarea dispozițiilor OUG nr.146/2007 membrilor sindicatului-reclamant, tribunalul a apreciat că situația acestora nu face obiectul reglementării menționatului act normativ, acesta având o arie de aplicare strict determinată de categoriile profesionale care au beneficiat de prime de vacanțe, prin actele normative ce reglementează profesia, însă plata dreptului a fost suspendată prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, ceea ce nu este cazul membrilor sindicatului reclamant.
În termen legal împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului G și Consiliul Județean G, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin recursul său, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului G arată următoarele:
Personalul didactic beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legea specială, în care nu se regăsește și dreptul la acordarea primei de vacanță, iar prevederile art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 nu conferă acestui personal un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu acesta destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Instanța de fond a admis acțiunea Sindicatului învățământului G AF. ( AF. ), având în vedere prevederile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997: "Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca"
Pentru aplicarea acestui text de lege, în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de învățământ pentru anul școlar 2003 - 2004, încheiat între Ministerul Educației, Cercetării și T și federațiile sindicale reprezentative din învățământ s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit.g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând să se acorde odată cu indemnizația de concediu.
Precizează recurentul că deși această condiție este îndeplinită prin negociere, realizată în cadrul contractelor colective de muncă, ea nu este aptă prin ea însăși să dea naștere unui drept concret la plata acestei prime, reglementarea contractuală stabilește două condiții pentru nașterea dreptului, și anume să fie prevăzute în bugetul propriu sumele necesare, de asemenea și reglementarea legală a acestui drept (în condițiile legii).
Prevederile contractuale nu reglementează dreptul reclamanților la prima de vacanță, ci doar o vocație la acesta, după reglementarea legală a acestuia și prevederea sumelor în bugetele proprii ale instituțiilor de învățământ.
În lipsa unei reglementării clare a conținutului acestui drept, nu există criterii de cuantificare a primei de vacanță cuvenite reclamanților, în raport de care să fie calculate drepturile acestora.
Menționează faptul că dreptul la primă de vacanță este cuantificat pentru alte categorii socio-profesionale: magistrați (art.241 din OUG nr.27/2006), funcționarii publici (art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999).
Prin recursul său, recurentul-pârât Consiliul Județean G invocă lipsa calității sale procesuale pasive în ceea ce privește plata sumelor solicitate de către reclamanți, motiv pentru care solicită modificarea sentinței civile recurate, scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză ca parte a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Prin înscrisul intitulat "Note scrise", intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului Gas olicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința prin prisma motivelor formulate cât și din oficiu conform art.3041proc. civ. Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise.
Astfel prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de Învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime da vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Curtea constată și reține că salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art.48-50 din Legea nr.127/1997 unde se stabilesc următoarele: (1) "Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
(2) Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii".
Iar prin art.50 alin.(12) se prevăd următoarele: (12) Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
Pin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din Contractul Colectiv de Muncă cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. (2) al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin urmare legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din Contactul Colectiv de Muncă nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar.
O doua condiție cerută de altfel de același text din Contractul Colectiv de Muncă a impus existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Or, tocmai acest lucru nu a fost dovedit, existența veniturilor proprii care pot lua destinația primelor de concediu în condițiile contractului colectiv de muncă.
Curtea constată și reține că nici la judecata în fond și nici la judecata în recurs nu s-a făcut dovada existenței unor venituri proprii ale intimatului care să dobândească destinația specifică de primă de vacanță așa cum au stabilit părțile contractului colectiv de muncă.
De asemenea, Curtea reține că în mod nelegal au fost obligați pârâții să aloce fondurile necesare plății acestor sume atâta timp cât dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură stabilesc că aceste prime trebuie plătite din fonduri proprii ale unităților de învățământ.
Cu privire la stabilirea prin analogie cu alte categorii socio-profesionale Curtea consideră că nu se poate aplica criteriul analogiei deoarece fiecare profesie are propriul sistem legal de salarizare în care se prevăd condițiile salarizării sau ale acordării primelor specifice propriilor profesii, mai ales că pentru a ajunge la cuantificarea sumelor ce constituie prime de concediu era necesar și îndeplinirea celorlalte condiții descrise mai sus.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să admită recursurile, să modifice în parte sentința atacată, urmând a respinge ce neîntemeiate pretențiile aferente perioadei 2005-2008; de asemenea urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G și CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței civile nr.795LM/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G afiliat și intimatul-pârât COLEGIUL NAȚIONAL " ", județul
Modifică în parte sentința atacată.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile bănești aferente perioadei 2005-2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./26.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
