Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1632/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (Număr în format vechi 7166/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ Șl ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1632/
Ședința publică din 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții:, -, împotriva sentinței civile nr.3590 din 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a -a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții prin avocat cu împuternicire nr.-/18.02.2009, aflată la fila 27 dosar, intimata Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic -, cu delegație la dosar, fila 28.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenții prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii. Sentința recurată este nelegală și netemeinică, având în vedere că salariile de bază pentru celelalte categorii de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege. Astfel, reclamanții, aparținând personalului de specialitate din cadrul autorității judecătorești, beneficiază de toate majorările salariale succesive. Prin acțiunea introductivă, recurenții au solicitat drepturile bănești, începând cu data de 01.10.2003. Cu privire la cheltuielile de judecată, își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2007 pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestuia la plata diferenței dintre drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr.387/17.01.2007 a Tribunalului București și cele indicate în OG nr.177/2002, OG nr.123/2003 și OG nr.23/2005, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, ca urmare a majorării valorii de referință succesiv la nivelul de - lei începând cu data de 1.10.2003.
Prin sentința civilă nr.3590/23.04.2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin sentința civila nr.387/17.01.2007, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost obligat sa plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând diferențele de salariu pentru perioada ianuarie 2003 - aprilie 2005 ca urmare a majorării valorii de referință sectorială la nivelul de 194,3779 lei, sume actualizate cu indicele inflație.
Prin art.11din Legea nr. 50/1996 s-a recunoscut dreptul tuturor categoriilor de personal din organele autorității judecătorești de a le fi stabilită indemnizația pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Deși acest articol a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr.177/2002, totuși prevederile Legii 50/1996 referitoare la valoarea de referință sectorială a continuat să fie aplicabilă personalului de specialitate juridică în temeiul art. 49 din OUG nr.177/2002, potrivit căruia " Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost majorată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.187/2001, se majorează cu 6% începând eu data de 1 ianuarie 2003, față de nivelul din luna decembrie 2002 și cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003, față de nivelul din luna septembrie 2003".
OUG nr.123/2003 în art. 3 lit e prevedea ca majorarea salariilor de bază prevăzută la art. la respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 față de nivelul din 31 decembrie 2003 și cu 6% în luna octombrie 2004 față de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător și valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996
O alta majorare a valorii de referința sectoriala a avut loc prin Legea nr.23/2005 care în art. 2 prevedea că "Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 1.791.413 lei la 1.934.726 lei".
Față de prevederile actelor normative menționate, a reținut Tribunalul că, începând cu data de 1.10.2005, valoarea de referință sectorială aplicabilă indemnizațiilor reclamanților este de - lei, așa cum este prevăzută de actul normativ.
Reclamanții nu puteau solicita o valoare de referință sectorială mai mare decât cea stabilită în mod imperativ de dispozițiile legale în vigoare.
Argumentul invocat de reclamanți în sensul că până în anul 2005 au intervenit modificări ale valorii de referință, nu a fost reținut ca întemeiat, întrucât nu se susține pe baza actelor normative pe care înșiși reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată.
Astfel, au existat într-adevăr creșteri succesive ale valorii de referință, însă acestea nu au avut valoarea la care reclamanții fac trimitere, respectiv - lei începând cu data de 1.10.2003 în temeiul OUG nr.177/2002, de - lei de la data de 1.01.2004 în baza OUG nr.123/2003, de - lei de la data de 1.10.2004 conform aceluiași act normativ și de - lei conform OG nr.23/2005.
Așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr.387/17.01.2007, în perioada ianuarie 2003- martie 2005 creșterea valorii de referință a fost de la - lei la - lei, instanța având în vedere și dispozițiile OG nr.23/2005 și Legea nr.100/2005.
Valoarea de referință sectorială în cuantum de 2.571.040 lei a fost prevăzută prin Legea nr.100/2005 prin care a fost aprobată cu modificări OG nr.23/2005. Art.2 din OG nr.23/2005 astfel cum a fost modificată, prevede că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr.2,4,5 și 6 la Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1.10.2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
Această valoare de referință nu este aplicabilă decât de la data intrării în vigoare a Legii nr.100/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.378/5.05.2005, fiind aplicabile disp. art.78 teza I din Constituția României, deoarece legea nu stabilește o anumită dată la care intră în vigoare.
Pretențiile reclamanților vizează însă o perioadă anterioară datei la care valoarea de - lei devine aplicabilă, si anume 01.10.2005, iar nu de la 01.01.2005, cum sustin reclamantii, ceea ce ar presupune aplicarea retroactiva a acestora.
Mai arata prima instanta ca nu exista niciun text de lege care sa stabileasca faptul ca valoarea de referinta sectoriala de la data de 1.01.2003 este de 194,3779 lei, la care se adaugă procentele stabilite de actele normative ce au majorat succesiv această valoare. Or, reclamanții au invocat diferite valori care nu-și găsesc fundament în baza procentelor prevăzute de actele normative menționate în cererea de chemare în judecată.
Reclamanților li se aplică cuantumul valorii de referință prevăzut de lege pentru personalul de specialitate din cadrul autorității judecătorești, iar nu cel stabilit pentru magistrați, sistemul de salarizare fiind diferit. De altfel, reclamanții nici nu au invocat aplicarea unor valori similare altor categorii profesionale.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat, întemeiat în drept pe disp. art.299 și 3041Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți, și, criticând sentința pentru următoarele motive:
Sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.4 Cod proc.civ. solicită admiterea recursului declarat și modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii reclamanților, astfel cum aceasta a fost formulată.
În primul rând, considerentele sentinței pronunțate de către prima instanță sunt contradictorii, având în vedere, pe de o parte, că instanța statuează inițial că prin art.1 ind.1 din Legea nr.50/1996 s-a recunoscut dreptul tuturor categoriilor de personal din organele autorității judecătorești de a le fi stabilită indemnizația pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă și că, deși acest articol a fost abrogat prin art.50 din OUG nr.177/2002, prevederile Legii nr.50/1996 referitoare la valoarea de referință sectorială au continuat să fie aplicabile personalului de specialitate juridică în temeiul art.49 din OUG nr.177/2002, potrivit căruia valoarea de referința sectorială prevăzută în anexele Legii nr.50/1996 se majorează în mod succesiv.
Pe de altă parte, la finele considerentelor hotărârii pronunțate instanța fondului conchide că reclamanților nu li se aplică cuantumul valorii de referință stabilit pentru magistrați, fiind vorba despre sisteme diferite de salarizare.
Este evident, în aceste condiții, că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică sub acest aspect, având în vedere că potrivit art.1 din Legea nr.50/1996, introdus prin OUG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 este specificat în mod imperativ faptul că salariile de bază pentru celelalte categorii de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Așa fiind, este lesne de observat că reclamanții, aparținând personalului de specialitate din cadrul autorității judecătorești, beneficiază în virtutea legii de toate majorările succesive (aplicate valorii de referință sectorială prevăzută în anexele 2,4,5 si 6 la Legea nr.50/1996) instituite prin prevederile OUG nr.187/2001, OUG nr.123/2003 și OG nr.23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005.
În plus, nu poate fi reținută aprecierea instanței în sensul că valoarea de referință invocată de reclamanți vizează o perioadă anterioară datei la care aceasta devine aplicabilă, și anume 01.10.2005.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat diferențe de drepturi salariale începând cu 01.10.2003, invocând prevederi legale care le conferă pe deplin aceste drepturi.
Așa fiind, solicită a se constatata că valoarea de referință sectorială aplicabilă recurenților ca bază de calcul în stabilirea salariilor pentru anul 2003, este cea stabilită potrivit art.49 din OUG nr. 177/2002, respectiv 1.833.754 lei la care se adaugă majorările prevăzute de același act normativ, și anume 6% de la 01.01.2003 rezultând valoarea de 1.943.779 și 9% de la 01.10.2003 rezultând valoarea de 2.118.719 lei.
De altfel, aceste valori au fost recunoscute și prin Ordinul nr./12.10.2005 al Ministrului de Justiție și Ordinul nr.1388/C/30.09.2005.
OG nr.123/2003 a majorat valoarea de referință sectorială cu 6%, respectiv de la 211.8759 lei la 224.5842 lei, începând cu 01.01.2004 și cu 6%, respectiv de la 224.5842 lei la 238.0593 începând cu 01.10.2004 și, în fine, nr.OG23/2005 a majorat valoarea de referință sectorială cu 8%, respectiv de la 2.- lei la 2.571.040 lei începând cu 01.01.2005.
Mai mult decât atât, nu pot fi primite nici susținerile instanței în sensul că nu ar exista vreun text de lege care să stabilească faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă de la 01.01.2003 este de 1.943.779 rol, la care se adaugă majorările succesive ulterioare.
Astfel cum s-a mai arătat, cuantumul de 1.943.779 ROL rezultă prin aplicarea cotei corespunzătoare de la 01.01.2003.
De altfel, chiar instanța fondului a statuat inițial în acest sens, arătând inițial că o altă majorare a valorii de referință sectorială a avut loc prin OG nr.23/2005, respectiv de la 1.791.413 rol la 1.934.725 rol.
La data de 3.12.2008, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Apărării, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizand declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefondat, urmand a fi respins.
Astfel, sustin recurentii reclamanti ca sentinta primei instante cuprinde motive contradictorii, intrucat, pe de o parte, statuează inițial că prin art.1 ind.1 din Legea nr.50/1996 s-a recunoscut dreptul tuturor categoriilor de personal din organele autorității judecătorești de a le fi stabilită indemnizația pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar pe de alta, la finele considerentelor conchide că reclamanților nu li se aplică cuantumul valorii de referință stabilit pentru magistrați, fiind vorba despre sisteme diferite de salarizare.
Curtea va inlatura aceasta critica, intrucat motivele nu sunt contradictorii: apartenenta personalului auxiliar de specialitate juridica la autoritatea judecatoreasca nu exclude existenta unor sisteme distincte de salarizare pentru personalul auxiliar si pentru magistrati.
Curtea constata ca este neintemeiata si cea de-a doua critica formulata, vizand aprecierea instanței de fond în sensul că valoarea de referință invocată de reclamanți vizează o perioadă anterioară datei la care aceasta devine aplicabilă, și anume 01.10.2005.
Prima instanta a facut o corecta apreciere si aplicare a dispozitiilor legale, avand in vedere ca pretentiile recurentilor reclamanti vizeaza perioada 01.01.2003-05.05. 2005, pentru care solicita plata diferentelor dintre drepturile salariale acordate prin sentinta civila nr. 387/17.01.2007 a Tribunalului B - Sectia a VIII-a si drepturile salariale care considera ca li se cuvin, in baza OG nr. 177/2003, OG nr. 123/2003 si OG nr. 23/2005.
Or, prin sentinta mentionata, recurentii reclamanti au obtinut obligarea paratului la plata de drepturi salariale calculate in raport de o valoare de referinta sectoriala de 194,3779 lei.
Valoarea de referinta sectoriala aplicabila recurentilor urma sa fie majorata pana la cuantumul de 1.934.726 ROL (asadar, inferior celui stabilit prin sentinta) abia incepand cu data de 01.10.2005, prin art. 2 alin. 1 din OUG nr. 23/2005, ceea ce inseamna ca pe toata perioada anterioara, 01.01.2003-05.05.2005, relevanta in speta, valoarea de referinta sectoriala prevazuta de lege a fost mai. Concluzia este aceea ca nu pot exista diferente de drepturi salariale pentru aceasta perioada, cat timp recurentii au incasat, in baza hotararii judecatoresti, drepturi salariale calculate la o valoare de referinta sectoriala mai mare decat cea prevazuta de actele normative de salarizare.
Prin Legea nr. 100/2005 a fost aprobata cu modificari OG nr. 23/2005, fiind stabilita o alta valoare de referinta sectoriala aplicabila in cazul recurentilor, incepand cu data de 01.10.2005, si anume 2.571.040 ROL, dar care nu intereseaza in speta, intrucat a intrat in vigoare abia la data de 01.10.2005, iar pretentiile recurentilor vizeaza o perioada anterioara.
de considerentele de fapt si de drept expuse, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, ȘI împotriva sentinței civile nr. 3590/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.: /01.04.2009
Dact.: /2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia
