Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1912/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8264/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1912/
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței civile nr.785 LM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G afiliat la Federația Educației Naționale și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL, ȘCOALA, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant Sindicatul învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale, prin consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică nr.37/11.03.2009 atașată la fila 13 dosar, lipsind recurentul pârât Consiliul Județean G și intimații pârâți Consiliul Local, Școala.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Consiliul Județean G, a depus la dosar note scrise prin serviciul registratură al acestei secții la data de 25.03.2009 și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al intimatului reclamant Sindicatul învățământului G, depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 785/LM/19.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul învățământului G afiliat la împotriva pârâților Consiliul Județean G, Consiliul local al orașului și Școala, județul G; a obligat pârâta Școala să calculeze și să plătească membrilor sindicatului reclamant - personalul din învățământ drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2005-2008, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data stabilirii dreptului și până la data plății efective, a obligat pârâtele Consiliul local al comunei și Consiliul județean G să vireze pârâtei Școala fondurile necesare plății drepturilor anterior menționate către membrii sindicatului reclamant; a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 2001-2004; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2004 inclusiv, se constată că potrivit art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cu privire la fondul acțiunii, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, întrucât drepturile de care beneficiază aceste categorii de personal sunt reglementate de prevederile art.48-50 din Legea nr.128/1997.
În aplicarea acestui text de lege prin Contractul colectiv de muncă la Nivel de ramură de Învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art.37 alin.(1) lit. g) plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând să se acorde odată cu indemnizația de concediu.
Susține Tribunalul că deși aceste drepturi aveau o consacrare legislativă, cât și contractuală, membrilor sindicatului reclamant, personal din învățământ nu li s-au plătit primele de vacanță datorate de către angajator, astfel că acțiunea acestora este întemeiată și va fi admisă, drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentul devalorizării monedei naționale de la momentul când drepturile erau datorate și până la data plății lor efective.
Cu privire la cuantumul primei, Tribunalul a reținut că potrivit art.3 din civil, "judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate", astfel că în ceea ce privește cuantificarea dreptului la primă de vacanță se aplică un argument de analogie raportat la salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Tribunalul a mai reținut faptul că în prezent ministerul d e resort a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ privind statutul personalului din învățământ în cuprinsul căruia se reglementează expres dreptul la prima de vacanță pentru această categorie profesională.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat întemeiat în drept pe disp. art.299 și urm. Cod procedură civilă recurentul-pârât Consiliul Județean G, criticând sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
Atât prin motivele de recurs cât și prin concluziile scrise depuse la dosar, în vederea admiterii lipsei calității sale procesuale pasive și admiterii recursului, recurentul susține că personalul didactic beneficiază de drepturi salariale stabilite prin lege specială în care nu se regăsește și dreptul la acordarea primei de vacanță, iar prevederile art.48 alin.(2) din Legea nr.128/1997 nu conferă acestui personal un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Mai susține recurentul că deși această condiție este îndeplinită prin contractul colectiv de muncă, ea nu este aptă prin ea însăși să dea naștere unui drept concret la plata acestei prime, reglementarea contractuală stabilește două condiții pentru nașterea dreptului, și anume să fie prevăzute în bugetul propriu sumele necesare, de asemenea și reglementarea legală a acestui drept.
Astfel, susține recurentul că în lipsa unei reglementări clare a conținutului acestui drept nu există criterii de cuantificare a primei de vacanță cuvenite reclamanților, în raport de care să fie calculate drepturile acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământului G solicită respingerea recursului deoarece nstanța de fond în mod corect a admis acțiunea formulată, dat fiind faptul că dreptul personalul din învățământ este unul legitim, instituit prin art. 50 alin. 12, din Legea 128/1997 și prin art. 37 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ. Prin OUG 146/2007, Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința prin prisma motivelor formulate cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis.
Astfel prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de Învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime da vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Curtea constată și reține că salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art.48-50 din Legea nr.127/1997 unde se stabilesc următoarele: (1) "Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
(2) Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii".
Iar prin art.50 alin.(12) se prevăd următoarele: (12) Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
Pin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din Contractul Colectiv de Muncă cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. (2) al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin urmare legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din Contactul Colectiv de Muncă nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar.
O doua condiție cerută de altfel de același text din Contractul Colectiv de Muncă a impus existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Or, tocmai acest lucru nu a fost dovedit, existența veniturilor proprii care pot lua destinația primelor de concediu în condițiile contractului colectiv de muncă.
Curtea constată și reține că nici la judecata în fond și nici la judecata în recurs nu s-a făcut dovada existenței unor venituri proprii ale intimatului care să dobândească destinația specifică de primă de vacanță așa cum au stabilit părțile contractului colectiv de muncă.
De asemenea, Curtea reține că în mod nelegal au fost obligate pârâtele să aloce fondurile necesare plății acestor sume atâta timp cât dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură stabilesc că aceste prime trebuie plătite din fonduri proprii ale unităților de învățământ.
Cu privire la stabilirea prin analogie cu alte categorii socio-profesionale Curtea consideră că nu se poate aplica criteriul analogii deoarece fiecare profesie are propriul sistem legal de salarizare în care se prevăd condițiile salarizării sau ale acordării primelor specifice propriilor profesii, mai ales că pentru a ajunge la cuantificarea sumelor ce constituie prime de concediu era necesar și îndeplinirea celorlalte condiții descrise mai sus.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul să modifice în parte sentința atacată, urmând a respinge ce neîntemeiate pretențiile aferente perioadei 2005-2008; de asemenea urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței civile nr.785/LM/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G și intimații-pârâți ȘCOALA și CONSILIUL LOCAL.
Modifică în parte sentința atacată.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile salariale aferente perioadei 2005-2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./1.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
