Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 195

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

xxxx

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" C împotriva sentinței civile nr. 3087/09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, recurentul solicitând și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

La data de 04.07.2007, reclamanta, a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic Municipal C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, la plata diferențelor dintre drepturile salariale care i se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta "neclinic" în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, obligarea angajatorului la efectuarea înscrierilor corecte în carnetul de muncă a modificărilor salariale stabilite prin hotărârea judecătorească și totodată să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Municipal, având locul de muncă la cabinetul medical al nr.1

Cu toate că face parte din personalul încadrat într-o unitate sanitară publică finanțată integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, pârâtul nu i-a acordat niciodată niciun tichet de masă, încălcând prevederile art.23 din OUG nr.115/2004.

Reclamanta a precizat că a fost tratată discriminatoriu în sensul că numai salariații cu locul de muncă în secțiile cu paturi, laboratoare, servicii, compartimente funcționale sunt considerați angajați ai unei unități finanțate integral din venituri proprii în timp ce personalul cu locul de muncă în cabinete medicale din grădinițe, școli, policlinici sportive sunt considerați a fi angajați ai unei unități finanțate din bugetul de stat.

În ce privește punctul 2 din cerere s-a arătat că fiind angajat cu contract de muncă la un spital clinic, în sensul art.8 lit.h din Legea nr.270/2003, respectiv art.172 lit.h din Legea nr.95/2006,reclamanta susține că trebuia să beneficieze de salarizarea prevăzută prin lege pentru unitățile clinice. În timp ce personalul cu locul de muncă în secțiile spitalului a beneficiat pe întreg intervalul litigios de încadrarea corectă, reclamanta a fost încadrată în limitele prevăzute de anexa 1 pct.I "unități sanitare, altele decât cele clinice".

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile anexelor I și II din Legea nr.125/2005 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Prin sentința nr.3087 din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada octombrie.2004- ianuarie 2006 și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei

A obligat pârâtul să achite o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada octombrie 2004- ianuarie 2006, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Municipal, având locul de muncă la cabinetul medical al nr.1 C din cadrul Spitalului, având încheiat contractul individual de muncă.

Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada octombrie 2004-ianuarie 2006.

În acest interval salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG 123/2003 care stabilește în cuprinsul articolului 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar aprobată prin Legea 383/2001 cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin OUG 191/2002 aprobată cu modificări prin Legea 220/2003 la limita minimă și la limita maximă se majorează cu 6 % față de nivelul din 31.12.2003 începând cu 01.01.2004 și cu 6 % începând cu 01.10.2004 față de nivelul din 30.09.2004.

Potrivit anexei IV/I din OUG 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (I) și unități clinice, institute și centre medicale (II).

OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 01.01.2005 și stabilește în art.4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi iar potrivit art.5 salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și prevăzute în anexele I;IV.

În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare diferențiat pentru unitățile clinice și altele decât cele clinice, iar prin art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG 40/2004 este definit spitalul clinic fără însă ca textele menționate care vizează încadrarea unității sanitar în categoria spitalelor clinice să se refere la salarizare.

Astfel condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale, angajate la spitalul clinic, astfel că nu putea fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășura acest tip de activități.

Cu atâta mai mult legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice și nu există o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cabinetele medicale ale unităților școlare, astfel că salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.

Cu privire la obligarea pârâtei de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că este întemeiată cererea, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultă din prevederile art.7 alin.2 Decretul 92/1976.

Este întemeiat și capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă întrucât acestea reprezintă o alocație individuală de hrană acordată titularilor unui contract individual de muncă suportat integral de persoană fizică sau persoană juridică care are calitatea de angajator așa cum stabilește art.1 alin.1 din Legea 142/1998.

În situație în care la nivel de ramură de unitate a fost negociat un contact colectiv de muncă, modalitatea și condițiile acordate a tichetelor de masă sun t stabilite prin acest contract.

Intimatul în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați printre care și reclamanta pentru că s-au acordat tichete salariaților cu locuri de muncă în secțiile cu paturi în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, astfel că diferențierea în acordarea tichetelor nu este prevăzută nici un act normativ.

Cu atât mai mult o hotărâre de guvern nu poate adăuga și nici modifica o lege și Legea 142/1998 reprezintă dreptul comun în materie, iar acordarea tichetelor de masă a fost instituită ca obligație a angajatorului și prin art.139 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare în perioada 2005-2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Municipal criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.142/1998 prevede că salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de către angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita bugetelor pe venituri și cheltuieli.

Reclamanta nu a putut beneficia de prevederile OUG 115/2004, deoarece având locul de muncă la o creșă, intră sub incidența Legii nr.512/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005.

S-a mai arătat în motivarea recursului că instanța nu a avut în vedere toate mijloacele de probă neținând cont de adresele depuse la dosarul de fond, prin care se face dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila clinic unde reclamanta nu se încadrează deoarece nu îndeplinește prin activitatea ce o desfășoară în cadrul cabinetului medical, nici activitatea de învățământ și nici cercetare științifică-medicală și educație continuă, pentru a putea beneficia de salarizarea clinică.

În cadrul spitalului clinic așa cum este definit de Legea 95/2006 există mai multe subunități în care se desfășoară activitate clinică medicală, completată de cercetare medicală și de învățământ superior medical, efectuată de cadrele universitare, cât și activitate neclinică, unde asistența medicală nu este dublată de cercetare medicală și de învățământ superior medical. Reclamanta nu a făcut dovada desfășurării acestor activități.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:

Intimata reclamantă îndeplinește funcția de infirmieră în cadrul nr.1 C în baza contractului individual de muncă nr.570/31.10.2002.

Prin OUG nr.24/2000 s-a stabilit conform anexei IV/1 că salarizarea în unitățile sanitare se face diferențiat pentru unitățile sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice și unități clinice, institute și centre medicale.

De asemenea OUG 115/2004 anexa 1 prevede grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.

Este adevărat că, legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând nici o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare și creșelor, însă funcția de infirmieră se regăsește numai în grila de salarizare pentru unitățile sanitare, altele decât cele clinice din anexa 1 din OUG nr.115/2004, nu și în grila de salarizare pentru unitățile clinice, institute și centre medicale.

Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că este nefondat capătul de cerere cu privire la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale potrivit salarizării din unitățile sanitare clinice și salariul primit de reclamanta intimată corespunzător unităților sanitare, altele decât cele clinice, și pe cale de consecință, nefondat este și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

În ceea ce privește capătul de cerere, Curtea reține că a fost admis în mod corect de instanța de fond.

Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși intimatul - pârât în calitatea sa de angajator a acordat tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.

Cu toate că salariații au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existența unor contracte individuale de muncă încheiate cu intimatul - pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiți din veniturile proprii ale unității spitalicești, iar ceilalți de la bugetul de stat.

Această distincție în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.

Se constată că reclamanta are contract individual de muncă încheiat cu Spitalul Clinic Municipal, deci raportul juridic este stabilit direct și necondiționat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfășurare a activității, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d). din Codul muncii.

Din pct. de vedere constituțional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga și nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.

Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 definește " spitalele publice " definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiu autonomiei financiare și de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii - cum este situația spitalelor, sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.

Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d ) din Codul muncii.

În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Lg. nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea în baza art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea.

Va fi respins capătul de cerere privind achitarea diferențelor dintre drepturile salariale din unitățile clinice și salariile efectiv plătite, precum și capătul de cerere cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" C împotriva sentinței civile nr. 3087/09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.

Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.

Respinge capătul de cerere privind achitarea diferențelor dintre drepturile salariale din unitățile clinice și salariile efectiv plătite, precum și capătul de cerere cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.jud.

Ex.4//25.02.2008

Jud.fond.

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Craiova