Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4017/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4017
Ședința publică din data de 16 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2009, privind recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2479/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al Municipiului D Tr. S și Consiliul Județean M, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei inițial la data de 09.06.2009 și ulterior la data de 16.06.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2479 din 15 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " " DTS, Consiliul Local D Tr. S și Consiliul Județean
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Reclamanta este cadru didactic la Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " ", în funcția de profesor, gradul didactic II, cu o vechime în învățământ de 11 ani.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art. 49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr. 128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art. 48 din Legea nr. 128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, reiese că nu au fost constatate diferențe în ceea ce privește drepturile salariale, cuvenite reclamantei, pentru perioada octombrie 2005 - octombrie 2008, constând în: sporul de stabilitate în cuantum de 15%, sporul de suprasolicitare neuropsihică - în cuantum de 3%,sporul de dirigenție - 10%, și gradația de merit, și de asemenea sporul de vechime a fost calculat corect la salariul de bază, care include: salariul de bază al funcției didactice conform grilei, gradația de merit și indemnizația de dirigenție.
Totodată, în conformitate cu art. 42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor, educatorilor, institutorilor.
Art.45 alin.1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului. Dar, în speța dedusă judecății, prevederile acestui articol nu au aplicabilitate deoarece reclamanta nu avea o vechime în învățământ de peste 25 ani, astfel că instanța a constat neîntemeiat petitul privind diferența de calcul pentru plata cu ora.
Astfel, salariul de bază stabilit fiind corect calculat, nu au fost diminuate nici drepturile privind aplicarea sporului de vechime, a cotei de 2% (drept care s-a acordat procentual la salariul de bază) și nici a celui de al 13-lea salariu.
Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, instanța l-a constat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată, ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță. În acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 127/1997 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Mai mult prin, OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea diferențelor rezultate în urma aplicării coeficienților de multiplicare la o bază de calcul rezultată din aplicarea coeficientului minim de ierarhizare 2, prevăzut de pe anii 2007-2010, instanța a l-a respins întrucât salariul de bază al cadrelor didactice este reglementat prin CCM la nivel de ramură de învățământ prin care se prevede că salariu de bază este reglementat prin ordin de ministru, art.34 alin.1, iar cadrul normativ care reglementează salarizarea din acest domeniu este Legea nr. 128/1997 în care este prevăzută ca formă de organizare a muncii norma didactică; aplicarea coeficientului minim de ierarhizare 2 prevăzut de, pentru personalul cu studii superioare, este stabilit pentru un program de muncă de 170 de ore.
Față de cele arătate mai sus, în raport de conținutul expertizei contabile, instanța a constat că reclamanta, în perioada solicitată prin acțiune, nu a fost prejudiciată, drepturile salariale fiindu-i corect calculate și acordate de pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " ".
În ceea ce privește Consiliul Local D Tr. S, acesta este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Între reclamantă și pârâtele Consiliul Local D Tr. S și Consiliul Județean Dr.Tr.S, nu există raporturi de muncă, astfel că prima instanță a concluzionat că acestea nu au calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare s-a arătat că:
1. Drepturile sale salariale s-au calculat la o bază de calcul mai mică, încălcându-se astfel, prevederile Contractului Colectiv de Muncă referitoare la salariul minim brut pe țară pentru persoanele cu studii superioare.
În cauză au fost încălcate dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. d și art. 8 alin. 2 din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007/2010, ignorându-se dispozițiile potrivit cărora, în raporturile de muncă se aplică, cu prioritate, reglementările mai favorabile salariatului, indiferent că acestea se regăsesc în Contractul Colectiv de Muncă sau în alte reglementări legale.
Instanța de fond a reținut, în mod eronat, faptul că personalul diactic nu desfășoară un program de muncă de 170 ore deoarece programul de lucru este compus din norma didactică și activități de pregătire metodică și activități d educație, complementare procesului de învățământ. (art. 42 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 128/1997.
Astfel, pe lângă norma de predare cadrele didactice mai prestează activități de evaluare, corectare caiete, consilii profesorale, și de administrație, pregătire și desfășurare a serbărilor școlare, participare la elaborarea de proiecte educaționale, proiectare activități didactice etc.
2. Cererea privind acordarea primei de vacanță este întemeiată pe dispozițiile și art. 37 alin. 1 lit. g, art. 146 și art. 50 pct. 12 din Legea nr. 128/1997 precum și pe dispozțiile contractelor ulterioare.
S-a mai invocat, în sprijinul acestei critici, că alți angajați, din cadrul altor unități au obținut drepturile solicitate de reclamantă, în alte județe s-au și încasat drepturile bănești solicitate în prezenta cauză, astfel încât, respingerea cererii creează nejustificate inechități, încălcându-se astfel dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. d din Codul Muncii, art. 53 din Constituția României și dispozițiile Legii nr. 24/2000 modificată.
La dosar s-au depus delegații de avocat și întâmpinare formulată de intimatul consiliul Județean M, prin care se solicită respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată criticile formulate ca fiind parțial fondate, după cum urmează.
1. Prima critică se constată a fi fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de către expertul, cu ocazia stabilirii drepturilor salariale ale reclamantei pentru lunile ianuarie - martie 2006, la plata cu ora, s-au efectuat calcule greșite, constând în neincluderea în baza de calcul a salariului de merit.
Ca urmare, refăcând aceste calcule potrivit modalității de calcul prevăzută de Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic cuprins în anexele 1 a, 2 a și 2 b la OG nr. 4/2006 aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3541/ 4 aprilie 2006, a rezultat o diferență în minus de 15 lei.
În continuare, raportându-se la prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 precum și la dispozițiile art. 236 alin. 4 și art. 238 alin. 2 Codul Muncii, expertul concluzionat că salariul de încadrare pentru care condiția de pregătire este aceea de studii superioare, nu poate fi mai mic de 880 lei / lună, adică: 440 (prevăzut de art. 40 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010) înmulțit cu 2 (coeficientul minim de ierarhizare pentru salariați, prevăzut de lit. daa rt. 40 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 ).
Aplicând coeficientul de multiplicare prev. de anexa nr. 2 din OG nr. 11/31 ian. 2007 precum și creșterea de 6% prevăzută de OG nr. 15/2008, a rezultat încă o diferență brută în minus de 4. 987 lei.
Adăugând diferența de 15 lei, stabilită anterior, a rezultat o diferență totală brută de 5.002 lei, netă de 3. 493 lei care, actualizată la inflație, este de 3. 704 lei.
Față de faptul că nivelul salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite conform OG nr. 11/2007 și OG nr. 15/2008, este inferior celui rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, în mod greșit, prima instanță și-a însușit concluziile expertului menționate în completarea reaportului de expertiză, concluzionând că reclamanta a primit chiar în plus o sumă de bani.
O astfel de opinie contravine dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, potrivit cărora, în raporturile dintre angajat și angajator se aplică cu prioritate reflemntările mai favorabile salariatului.
2. Este nefondată cea de a doua critică, referitoare la modalitatea de soluționare a cererii având ca obiect primele de vacanță.
Recurenta-reclamantă, în calitatea de personal didactic, a susținut că art. 50 pct. 12 din Legea nr. 128/1997 coroborat cu art. 37 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 și art 146 din Legea nr. 128/1997, art. 39 alin. 1 lit. d din Codul Muncii și art. 53 din Constituția Românie constituie în favoarea sa dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2000-2008.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.
Este nefondată susținerea reclamantului în sensul că dreptul s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.
Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Deși recurentul - reclamant a solicitat plata unor prime de vacanță aferente anilor 2000-2008, în sprijinul susținerilor a invocat doar dispozițiile art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii învățământ 2003-2004, care stabilește că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au stabilit posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.
Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 312 cod. pr. civ rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041cod. pr. civ. Curtea va admite recursul reclamantei și va modifica în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii.
Va fi admisă cererea privind obligarea pârâtelor la la plata sumei de 3704 lei reprezentând drepturi salariale ce se vor actualiza de la data de 15.12.2008 la data plății efective, respingându-se cererea privind primele de vacanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2379/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al Municipiului D Tr. S și Consiliul Județean M, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte.
Respinge acțiunea față de Consiliul Județean
Admite acțiunea față de pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local al Municipiului D Tr. S, în parte.
Obligă pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local al Municipiului Tr. S, la plata sumei de 3704 lei reprezentând drepturi salariale ce se vor actualiza de la data de 15.12.2008 la data plății efective.
Respinge cererea privind primele de vacanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.-/ 2 ex./ 16 iulie 2009
Tehn.IC/3 ex.
,
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
