Drepturi salariale (banesti). Decizia 4019/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4019
Ședința publică din data de 16 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2009, privind recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2277/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, G, G, -, G și.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.06.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.2277/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă exceptia necompetentei materiale invocată de intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație si.
A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la actiune invocată de intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si pentru perioada 10.06.2002-iulie 2004.
A fost admisă în parte cererea formulata de petenții G, G, G, -, G si cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lânga Tribunalul Gorj,- jud. G, în contradictoriu cu intimații Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație si, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lânga Tribunalul Gorj si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii.
Au fost obligați intimații la plata către petenți si intervenienți a unei despagubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu iulie 2004 până la 25.07.2007, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație începând cu momentul datorării până la data plății efective.
S-a dispus efectuarea mențiunilor necesare în carnetele de munca ale petenților si intervenienților.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de și.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea petenților si intervenienților a acestor despăgubiri.
A fost respinsă cererea petiționarilor si intervenienților pentru perioada 10.06.2002-iulie 2004 precum si pe viitor.
A fost respins capătul de cerere privind plata dobânzilor legale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Referitor la excepțiile invocate, instanța a considerat că este competentă material să soluționeze cauza deoarece conform art.21 alin 1 din OG 137/2000 in calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretinda despagubiri proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun, iar faptele de discriminare directă sunt comise de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuind solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
De altfel si disp.art 1 alin 2 si art 295 alin 1 Codul Muncii precum si disp.art. 4 Codul Muncii interzic discriminările în raporturile de muncă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că în spetă sunt aplicabile dispozțiile Decretului 167/1958, privind termenul general de prescripție de 3 ani, motiv pentru care aceasta a fost admisă pentru perioada 10.06.2002-iulie 2004, fața de data introducerii acesteia, 25.07.2007.
Privitor la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii conform disp.art 1 si 295 din acest cod.
Petenții au calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, intervenienții fiind procurori DIICOT.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare:" prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
De asemenea in conformitate cu disp. art. 14 din Conventia Europeană a Drepturilor omului:"Exercitatea drepturilor si libertaților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurata fără nici o deosebire bazată în special pe sex rasă, culoare, limbă, religie opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială apartenența la o minoritate naționala, avere, sau orice altă situatie."
Observând legislația care instituie dreptul anumitor categorii profesionale la plata unui spor de confidențialitate, respectiv criteriile în baza cărora se acordă acest spor, s-a reținut că s-a născut o forma de discriminare între aceste categorii profesionale si categoria judecătorilor si aceea a procurorilor. Astfel, OG nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitații prevede acordarea unui spor de 15- 30% de confidențialitate pentru "păstrarea confidențialitații în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunostința in exercitarea funcției ". De asemenea, prin OG 64/2006 privind salariazarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, prin OG nr 19/2006, OG nr. 10/2007, OG 6/2007 OG 24/2000 si alte acte normative s-a prevazut acordarea acestui spor salarial pentru personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de aparare națională, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, personalul CNSAS si pentru alte categorii de salariați.
Susținerea intimatei Ministerul Public în sensul că situațiile acestor categorii de salariați si categoria magistraților nu sunt comparabile întrucat diferă statutul, drepturile si obligațiile, și aceasta nu ar putea fi o stare de lucruri de natură să justifice discriminarea în ceea ce privește acordarea sporului de
confidențialitate, nu poate fi primita. În acest sens s-a reținut că adevaratul criteriu care justifică acordarea sporului de confidențialitate îl reprezintă informațiile, faptele, documentele confidențiale cu care aceste categorii profesionale lucrează. Astfel, nu este vorba exclusiv așa cum susține intimata de "informații clasificate, ci si de informații, fapte si documente asupra carora prin natura funcției si a deontologiei profesionale, petenții trebuie sa păstreze si păstreaza confidențialitatea.
În acest sens Curtea Europeană a apreciat că discriminarea se produce atunci cand " persoane aflate in situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de tratament preferențial si această distincție nu-si gasește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă".
Desigur că situația magistraților este comparabilă cu aceea a celorlalte categorii profesionale amintite mai sus chiar daca,doar în ceea ce privește caracterul confidențial al informațiilor si documentelor cu care opereaza.
In ceea ce privește cererea de acordare a sporului de confidențialitate pentru perioada 10.06.2002- iulie.2004, s-a constatat că este prescris dreptul material la acțiune întrucat s-au nesocotit dispozitiile art. 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Referitor la cererea de a se efectua mențiunile corespunzatoare in carnetele de munca ale petenților, aceasta a fost admisa si s-a dispus obligarea intimatei Parchetul de pe lânga Tribunalul Gorj sa efectueze aceste mențiuni in baza art. 6 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
Cererea de a se plăti actualizarea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate a fost apreciată ca întemeiată fiind admisă cu motivarea că prin neplata către petenți a sporului de confidențialitate la timp s-a produs acestora un prejudiciu material care urmează să fie acoperit prin actualizarea sumelor datorate conform indicelui inflațional care a făcut ca în perioada de timp scursă de la momentul datorării sporului până la data plății efective sumele să se devalorizeze continuu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința, în sensul că a fost pronunțată cu încălcarea competenței alte instanțe, deoarece acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții se impunea a fi timbrată la valoare, iar Tribunalul Gorj trebuia să constate că nu este competent și să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Tg.
De asemenea, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând nelegal sporul de 15% reclamanților, deoarece reclamanții nu au calitatea de cadre militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract pentru a beneficia de dispozițiile Legii 444/2006 și nu sunt nici funcționari publici cu statut special sau personal civil într-o situație militară.
Instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești nu sunt aceleași cui instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.
În mod greșit se reține că reclamanții au fost discriminați, întrucât a reținut într-o cauză care a avut ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea acestui spor de 15% (Hot. Nr.437/05.11.2007)că nu sunt întrunite elementele constitutive ale art.2 al.1 din OG 137/2000.
În speță nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, deosebire, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În mod nelegal instanța a dispus plata acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, întrucât ca instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul său nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor acordate de instanță, și ca urmare, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata de inflație, nu are la dispoziție alte surse de finanțare.
critică sentința în sensul că, nu a lezat în nici un fel drepturile și interesele intimaților, nici înainte nici după introducerea acțiunii, cu atât mai puțin cu cât drepturile încălcate sunt legate de drepturile salariale, iar răspunzător pentru astfel de fapte poate fi numai angajatorul, ordonatorul sau forul superior.
Reclamanții au introdus acțiunea în temeiul OG137/2000 și au motivat-o inclusiv pe practica sa care le este favorabilă și care a născut dreptul de a solicita în instanță despăgubiri cu privire la neacordarea discriminatorie a sporurilor salariale respective.
Solicită să se constate că nu are calitate procesuală pasivă pentru a fi obligat la a face ceva sau a cădea în pretenții în favoarea intimaților.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G critică sentința, în sensul că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, deoarece este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordine, așa cum este și Procurorul general pentru salariații din subordine și nu ar putea fi obligat la plată către salariații altor instituții cu care nu are raporturi de muncă.
are doar rolul de coordonator al acțiunilor privind pregătirea legilor de rectificare bugetară pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, proiect pe care este obligat să-l depună la Guvern, care după ce și-a însușit acest proiect îl va supune spre aprobare Parlamentului ( art.35 din Legea 500/2002).
Cu alte cuvinte, nu poate fi obligat să elaboreze un proiect de rectificare de buget în care să fie incluse și aceste sume, acestea putând fi solicitate de ordonatorul principal de credite prin inițierea unor proceduri de rectificare bugetară.
Curtea constată a fi nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și fondat recursul declarat de
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul, Curtea reține că acesta are calitate procesuală pasivă, deoarece potrivit art. 19 din Legea 500/2002 coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectelor de rectificare a acestor bugete,ceea ce îi conferă obligații cu privire la asigurarea fondurilor necesare plătii drepturilor bănești solicitate.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține următoarele:
Prima critică referitoare la necompetența materială a instanței de fond este neîntemeiată, întrucât chiar dacă potrivit art.27 din OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula o cerere de acordare de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, acțiunea formulată nu poate fi calificată ca o acțiune în pretenții care să fie supusă dispozițiilor legii taxei de timbru și să atragă competența instanței de drept comun, în speță Judecătoria Tg.
Drepturile bănești solicitate sunt drepturi de natură salarială, sporul de 15% fiind o componentă a salariului, așa cum rezultă din interpretarea dispoz. art. 155 din Codul Muncii, potrivit cărora salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Curtea reține astfel că acțiunea formulată are caracterul unei cereri în vederea soluționării unui conflict de muncă, iar obiectului conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat conform art.283 alin.1 litera din
Litigiul de față este un litigiu de dreptul muncii supus jurisdicției muncii, iar acțiunea formulată de reclamanți este scutită de taxa de timbru.De altfel chiar disp.art.27 din OG 137 /2000 prevăd expres că o asemenea cerere este scutită de taxă judiciară de timbru.
Este evident că prima instanță nu a pronunțat hotărârea cu încălcarea competenței altei instanțe și în cauză, hotărârea pronunțată nu este afectată de motivul de casare prev. de art.304 pct. 3.pr.civilă.
De asemenea, este nefondată și cea de a doua critică referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești pentru următoarele considerente:
Noțiunea de discriminare este definită prin art. 2 din OG 137/2000, mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare fiind menționate de același articol.
Art.3 din același act normativ arată că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională, protecția și securitatea socială etc.
Chiar dacă sporul solicitat nu este reglementat de propria lege de salarizare, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie în raport cu alte categorii socio-profesionale atâta timp cât se poate reține existența unor situații comparabile, atât reclamanții cât și aceste categorii socio-profesionale având obligația de confidențialitate.
Constatarea existenței discriminării, este conferită instanței de judecată chiar de OG 137/2000,și nu se poate concluzia că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci dimpotrivă a aplicat și interpretat dispozițiile acestui act normativ cu privire la situația reclamată de petenți.
În mod corect prima instanță a reținut că în raport de obligația de confidențialitate pe care o au reclamanții,aceștia sunt îndreptățiți să li se acorde acest spor de 15% pe care-l primesc alte categorii socio-profesionale pentru o obligație identică.
Această obligație rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute, să respecte confidențialitatea lucrările care au acest caracter, să nu permită consultarea lor, obligații care derivă din dispozițiile Legii nr. 303/2004.
Neacordarea acestui spor ar crea o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de recurent.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr.46/ 15.12.2008 a admis recursul în interesul legii și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 alin.1 lit.d din legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al.1 din legea 567/2004,raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară,respectiv salariul de bază brut lunar.
Este neîntemiată și critica referitoare la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, întrucât actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație,nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată,decât în valoare nominală,iar nu reală,astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate,acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și diminuarea puterii de cumpărare.Deci coeficientul de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei și urmează să fie acoperit prin aplicarea acestuia la suma datorată.
Este fondat recursul declarat de, întrucât citarea sa în cauză este prevăzută de OG 137/2000, dar nu în calitate de parte,ci doar pentru opozabilitate, în calitate de autoritate de stat în domeniul disacriminării.Între el și reclamanți nu există raporturi juridice care să dea naștere unor drepturi în favoarea reclamanților și unor obligații în sarcina acestui recurent.
Ca urmare, în mod greșit prima instanță a obligat la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Sunt considerentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și va admite recursul declarat de
Va fi modificată în parte sentința, în sensul respingerii acțiunea față de pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2277/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, G, G, -, G și.
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința și respinge acțiunea față de pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/17.07.2009
St. și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure
