Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 41
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți G domiciliat în P,-, Bl.9B,. B.33, județul P, domiciliată în P,-, Bl.9B,. B.33, județul P, domiciliat în P,-, județul P, domiciliată în P,-, Bl.5.. B,.7,.74, județul P, domiciliat în P,-, Bl.5,. A,.2,.12,județul P și domiciliată în P,-, -. A,.3, județul P împotriva sentinței civile nr.1192 din data de 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, lipsind recurenții-reclamanți, G,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții G, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei nete de 5000 lei, pentru fiecare, sumă reprezentând c/valoare indemnizației de concediere neachitata de pârâtă, precum și prima de aprovizionare toamnă -iarnă 2004-2007, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei - Sucursala și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților, astfel încât, conform art.50(1) din 2005-2006, trebuiau să primească la momentul indisponibilizării drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în de 1,5 până la 4 salarii medii nete.
La data de 28.11.2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaților cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social, ca urmare negocierilor purtate între și SC SA, iar aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1192 din 04 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă și a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Conform cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 și 66 din Codul muncii.
Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în salariatului.
Disp.art.50 din CCM pe anii 2005 - 2007 prevede că, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - trei salarii medii nete; peste 10 ani - cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe si peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe.
Așadar, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM, completat cu art. 4 din Planul Social.
Ca atare, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM, completat cu art.4 din Planul social, înseamnă ca pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată.
Susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art. 50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat că în Planul Social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul Social, ceea ce însă nu există.
De altfel, art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM și nicidecum cumularea lor, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, tribunalul ținând seama că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM și negociate prin Planul social, a respins acțiunea ca neîntemeiată, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri și unor daune morale în condițiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanților.
Potrivit art.176 din CCM 2005-2007, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca, în CCM-urile încheiat la nivele inferioare, să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.
Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, iar adaosurile se acordă in condițiile in care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic, nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
Din interpretarea acestui articol, reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului, in scopul stabilirii valorii concrete.
În ceea ce privește prima de aprovizionare toamnă - iarnă, din analiza actelor si lucrărilor dosarului, reiese că reclamanții, foști salariați ai pârâtei, conform dispozițiilor CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007, aveau dreptul de a li se acorda in luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare, urmând să fie detaliate in CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
Or, cât timp din probele administrate nu rezulta dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri a fost considerată ca neîntemeiată. În concluzie, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură, tribunalul a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece exista identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecații, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță pârâtei și, deci, calitate procesuală activă, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, constatând că, în speță, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadentei drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții-reclamanți G, G, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului lor, au arătat recurenții că sentința atacată nu este motivată.
De asemenea, se arată că obiectul acțiuni nu îl constituie cumularea plăților compensatorii prev. de art. 50 CCM cu cele prev. de art. 4 din Planul Social astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci faptul că nu s-au respectat dispozițiile Planului Social. Astfel, în întâmpinarea depusă de către pârâtă se arată că salariul mediu brut pe 2004 este de 1400 lei, iar cel din 2006 este de 1795,57 lei conform adreselor GH C 1482/17.05.2005 și GH C 420/08.03.2006. Ca atare, cele 15 salarii prevăzute de Planul Social însumează 26933,55 lei, rezultând o diferență de 19933 lei față de sumele deja primite.
Recurenții consideră că, chiar dacă acest drept nu a fost prevăzut la nivel de unitate, el li se cuvine în baza la nivel de ramură petrolieră.
Recurenții consideră că, dacă prima de toamnă-iarnă ar fi fost inclusă în salariul de bază pe anii 2005-2007, atunci ea ar fi trebuit prevăzută în pe această perioadă cu mențiunea corespunzătoare că este inclusă în salariul de bază în fiecare an pentru a se respecta prevederile CCM la nivel de ramură. Or, pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă din care să rezulte că această primă a fost inclusă în salariul de bază și plătită efectiv.
De asemenea, s-a arătat că, din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă în mod clar că singurele majorări ale salariului părților au fost prevăzute de HG 466/1997 și HG 208/1998 și nu prin includerea acestei prime în salarii.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Conform cărților de muncă existente la dosarul de fond, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 și 66 din Codul muncii.
Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în salariatului.
Într-adevăr, disp.art.50 din CCM pe anii 2005 - 2007 prevăd că, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - trei salarii medii nete; peste 10 ani - cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe.
În mod corect a reținut instanța de fond că atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, înseamnă ca pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată.
Susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art. 50 din CCM fără însă să se prevadă că, pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul Social, ceea ce însă nu există.
Întrucât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM și negociate prin Planul social, în mod temeinic și legal tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, caz în care nu se justifica nici acordarea unor despăgubiri și unor daune morale în condițiile în care pârâta nu a cauzat niciun prejudiciu reclamanților.
Potrivit art.176 din CCM 2005-2007, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca, în CCM-urile încheiat la nivele inferioare, să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.
Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, iar adaosurile se acordă in condițiile in care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic, nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
Din interpretarea acestui articol, reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului, in scopul stabilirii valorii concrete.
În ceea ce privește dispozițiile CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007, rezultă că reclamanții aveau dreptul de a li se acorda in luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare, urmând să fie detaliate in CCM-urile încheiate la nivelele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
Ca atare, cât timp din probele administrate nu rezultă dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a stabilit sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri a fost considerată în mod corect ca fiind neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți G domiciliat în P,-, Bl.9B,. B.33, județul P, domiciliată în P,-, Bl.9B,. B.33, județul P, domiciliat în P,-, județul P, domiciliată în P,-, Bl.5.. B,.7,.74, județul P, domiciliat în P,-, Bl.5,. A,.2,.12,județul P și domiciliată în P,-, -. A,.3, județul P, împotriva sentinței civile nr.1192 din data de 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. CP/SȘ
9 ex./27.01.2010
f- Tribunalul Prahova
Emis 7 comunicări/1.02.2010
Grefier,
1. G
2.
3.
4.
5.
6.
7. SC SA
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
