Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4680/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1896/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4680/
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți:, (), C, -, (), (), (), C, R ( - ), și, împotriva sentinței civile nr.400 din data de 04.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.7498/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei Finanțelor), având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-reclamanți:, (), C, -, (), (), (), C, R (-), și și intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, pentru termenul de azi, s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, de către intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, la data de 22.06.2009, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părților recurente.
De asemenea, se mai arată faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea, având în vedere că în cauză recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.400 din data de 04.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.7498/2008), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții:, llonka, -, R(-) Mara, C, (), C, (), loniță, -, (), lonescu, în contradictoriu cu pârâții: Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul sistemului autorității judecătorești, fapt necontestat de nici unul dintre pârâți.
Prin acțiunea pe care au formulat-o, aceștia solicită să li se achite contravaloarea drepturilor bănești, reprezentând majorările salariale acordate tuturor categoriilor de personal bugetar, prin diverse acte normative cu putere de lege, adoptate în perioada 01.10.2004 - 31.12.2007 (mai precis este vorba despre diferențele salariale decurgând din aplicarea unor valori de referință sectorială mai mici pentru personalul autorității judecătorești, față de cele prevăzute în cazul celorlalte puteri în stat). Ei pretind că, prin excluderea personalului auxiliar de specialitate de la aceste majorări salariale, s-a creat o situație discriminatorie și inechitabilă pentru această categorie profesională.
Însă, a apreciat instanța de fond că pretențiile deduse judecății nu pot fi primite, întrucât, prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821, toate din data de 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii, conform dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 din nr.OG137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, pe motiv că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prima instanță a considerat că dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întru totul aplicabile și în speță, întrucât reclamanții afirmă că situația discriminatorie, în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții:, llonka, -, R(-) Mara, C, (), C, (), loniță, -, (), lonescu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți arată că, rin p. cererea de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, actualizate cu indicele de inflație de la data când aceste drepturi trebuiau a fi acordate.
Învederează că, în intervalul pentru care au formulat acțiune, au avut și au calitatea de grefieri, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București - Secția a Vl-a - Comercială.
Precizează că actele normative care reglementează salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor mențin aceste drepturi salariale în continuare.
Invocă dispozițiile art.1 din Legea nr.50/1996, potrivit cărora: "Salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.".
Mai invocă și dispozițiile art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, care prevăd că:"Dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar.".
Conform dispozițiilor art.3 din același act normativ, arată recurenții-reclamanți:"Funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.",precum și că Legea nr.154/1998 se aplică și"celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.".
De asemenea, mai arată că dispozițiile art.9 din Legea nr.154/1998, prevăd că:"Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ^ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare.".
Susțin că persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din nr.OG134/1999: "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioara, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Mai invocă și dispozițiile art.11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, potrivit cărora:" pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.".
Conform alineatului 2: "Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii defuncții de execuție", iar alineatul 3 prevede că:"Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr.1, nr.2, nr.4, nr.5 și nr.51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin.1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului.".
OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Consideră că Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului muncii, cât și spiritului nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. "i" se menționează și"dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Arată că actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt: nr.OUG123/2003, nr.OG9/2005, nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea personalului din justiție, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
De asemenea, Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă parlament, iar salariații acesteia, sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
Cadrul legal pentru salarizarea lor, precizează recurenții-reclamanți, este cel stabilit în art.49 din nr.OUG177/06.12.2002, care face trimitere la valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr.2, nr.4, nr.5 și nr.6 la Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost majorată prin actele normative ulterioare.
Mai arată că, discrepanța între actuala reglementare, cu privire la salarizarea personalului din justiție (280,64 lei valoarea de referință sectorială) și cel al organelor puterii legislative și executive, (de 405 lei stabilită prin nr.OG10/2007), este, în mod evident, inechitabilă și neconstituțională.
Nu indică temeiurile de drept ale cererii lor de recurs.
Prin întâmpinarea formulată (filele 59 și 60 din dosarul de recurs), intimatul Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii fondului, ca legală și temeinică, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenții-reclamanți nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, din petitul acțiunii cu care au investit instanța de fond, rezultă că recurenții-reclamanți au solicitat plata drepturilor bănești, reprezentând majorările salariale acordate tuturor categoriilor de personal bugetar, prin diverse acte normative cu putere de lege, adoptate în perioada 01.10.2004 - 31.12.2007, respectiv diferențele salariale ce decurg din aplicarea unor valori de referință sectorială mai mici pentru personalul autorității judecătorești, față de cele prevăzute în cazul celorlalte puteri în stat.
Pentru a-și justifica pretențiile, atât în motivarea acțiunii introductive, cât și în motivarea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au invocat discriminarea în raport cu alte categorii de personal bugetar, discriminare ce s-ar fi ivit ca urmare a excluderii categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate de la aceste majorări salariale.
Din această perspectivă, este lipsită de orice temei acordarea de diferențe salariale, față de nivelul drepturilor de această natură recunoscute altor categoriil profesionale, neputând fi invocate, în sens contrar, nici principiul egalității de tratament în salarizare și nici principiul nediscriminării.
Aceasta, pe de o parte, pentru că nu presupun identitate de tratament pentru situații obiectiv diferite, iar, pe de altă parte, pentru căinstanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, pentru a extinde aplicarea unor dispoziții legale și la alte categorii, ce nu au fost avute în vedere de ipotezele normelor invocate.
Astfel, Curtea reține că, ață de redactarea expresă a textelor de lege pe care recurenții-reclamanți își întemeiază pretențiile, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să îl precizeze în mod strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, să o aplice în litera sa.
Așa cum a reținut și prima instanță, în același sens sunt și prevederile, obligatorii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituția României, ale deciziilor Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008, nr.820/2008 și nr.821/2008.
Prin sus-menționatele decizii, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că este în mod evident neconstituțional un asemenea înțeles al dispozițiilor nr.OG137/2000, prin care s-ar conferi instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art.14 din Convenția Europeană ori art.16 din Constituție, pe de o parte, pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești, care dispune de condiții speciale de salarizare, iar, pe de altă parte, pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care îl consacră, nu are conținutul pe care încearcă să îl acrediteze reclamanții.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic.
Or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, întrucât nu există un text de lege pe care să se poată întemeia pretențiile recurenților-reclamanți, iar instanțele de judecată nu pot amenda opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale, Curtea apreciază că acțiunea formulată de aceștia este neîntemeiată, astfel că în mod justificat a fost respinsă, ca atare, de către instanța de fond.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, (), C, -, (), (), (), C, R (-), și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, (), C, -, (), (), (), C, R ( - ), și, împotriva sentinței civile nr.400 din data de 04.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.7498/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei Finanțelor).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
- -
GREFIER,
red. / dact.
2 ex. / 19.08.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
