Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4752/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4752

Ședința publică de la 09 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier -a -

********************************

Pe rol, judecarea recursurile formulate de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J și pârâtul CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, împotriva sentinței nr. 456 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA GENERALĂ CU CENTRUL BUGETAR LA ȘCOALA, ȘCOALA GENERALĂ TG J, LICEUL ENERGETIC NR 1 TG J, ȘCOALA GENERALĂ NR 2 și reclamanta și pe, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrata sub nr-, petitionara a chemat in judecata intimatele Școala generală, Școala generală " " Tg.-J, Liceul Energetic nr. 1 Tg.-J iu, Școala generală nr.2 " " Tg.-J, Consiliul local Tg.-J și Consiliul local. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, acestea sa fie obligate la plata diferențelor salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzător tranșelor de suplimentare de vechime 30,35 și 40 de ani prevăzute de art.50, alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997.

In motivarea cererii, petitionara a arătat ca, pârâții, contrar prevederilor legale, respectiv Legea 128/1997, refuză să plătească cadrelor didactice care au 30,35 și peste 40 ani vechime în activitatea didactică, tranșele suplimentare asa cum sunt prevăzute de art.50, alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997.

Intimatele Primăria com. și Consiliul Local al Municipiului Tg.-J prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Tribunalul Gorj prin sentința nr.456/27 ianuarie 2009 admis acțiunea formulată de petiționara, în contradictoriu cu intimatele Școala Generală ,Centrul Bugetar la Școala, Școala generală Tg.-J, Liceul Energetic nr. 1 Tg.-J, Școala Generală nr.2 Tg.-J, Consiliul local Tg.- și Consiliul Local

A obligat intimații la plata către petentă a diferențelor salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzător tranșelor de suplimentare de vechime 30,35 și 40 de ani prevazute de art.50, alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997 aferente perioadei 02.07.2005-02.07.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Petenta se încadrează în tranșa de vechime 30, 35 ani și peste 40 de ani și a solicitat plata diferențelor rezultate in urma calcularii in mod corect a salariului în conformitate cu Legea nr. 128/1997, modificată.

Potrivit dispozitiilor art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, modificată și completată, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt individualizate și pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult, conform art.154 alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petentă există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art.50 din Legea 128/1997.

Că, salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii 128/1997 privind Statutul cadrului didactic.

Astfel, art.48 din Legea 128/1997 prevede că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

De asemenea, art. 49 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative și locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.

Conform art.50 alin 1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime,respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.

Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.

De asemenea, instanța a reținut că, în cauză, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta,deoarece acesta crește progresiv.

S-a apreciat că legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

Împotriva sentinței au declarat recurs în termen pârâții Consiliul Local al municipiului Tg. Și Consiliul local. invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivele de recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive, în sensul că, așa cum rezultă din art. 167 Legea 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale.

Susține că finanțarea sistemului de învățământ revine bugetului de stat, drept consecință în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 nu sunt prevăzute fonduri.

Că, nu au calitatea de finanțator, ci doar calitatea de ordonator principal de credite prin Direcția Generală Venituri și Cheltuieli, care procedează doar la deschideri de credite bugetare în urma solicitării centrelor bugetare din subordine și nu la plăți efective a bunurilor și serviciilor de care beneficiază acestea.

Recurenta a mai susținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțare de bază și finanțare complementară. Finanțarea de bază se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,din sumele defalcate ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale și cuprinde cheltuieli de personal.

Finanțarea complementară ce se suportă de la bugetul local cuprinde mai multe categorii de cheltuieli respectiv consolidare,reparați și investiții,subvenții pentru internate și cantine școlare etc.

Conform legii bugetului de stat,Ministerul Finanțelor alocă și repartizează cote defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile de învățământ din unitățile de învățământ preuniversitare de stat.

Fundamentarea bugetului de stat în care sunt prevăzute sumele ce reprezintă drepturile bănești aferente personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, este realizată de către Ministerul d e Finanțe,

Recursul este nefondat și se va respinge pentru urătoarele considerente:.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, instanța reține că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe căror rază își desfășoară activitatea.

Rezultă astfel că ordonator de credite este Consiliul Local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.

Reclamantul este cadru didactice încadrat la unitatea școlară pârâtă având o vechime în învățământ cuprinsă în tranșa de la 30-35 ani.

Legea 128/1997 prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime. Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică au dus la apariția prezentului conflict de muncă.

În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii 128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic este salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr. 128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.

Aceste tranșe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care aceste crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările efectuate tranșelor suplimentare de vechime.

Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Este adevărat că,drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de către ordonatorii terțiari de credite respectiv unitățile școlare,iar calcularea și acordarea efectivă a acestora este obligația angajatorului propriu dar conform art.40 alin.2 din HG.nr.2192/30 11 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, consiliul local aprobă bugetul unității de învățământ iar potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale,în cadrul prerogativelor conferite de art.36 are obligația de a face toate demersurile pentru a asigura repartizarea sumelor necesare salarizării personalului didactic.

În același context,urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv.

Conform art.19 alin.1 lit.a pct.1 din HG.nr.2192/30 11 2004 fondurile unității de învățământ, indiferent de sursele de proveniență (buget de stat, buget local sau surse proprii), se alocă pentru finanțarea de bază, proporțională cu numărul de preșcolari/elevi, pentru cheltuielile de personal iar potrivit art.21 fondurile aferente acestei finanțări de bază sunt aprobate de ordonatorul principal de credite care în cauză este consiliul local.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 312 alin.2 Cod pr.civilă se vor respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J și pârâtul CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, împotriva sentinței nr. 456 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA GENERALĂ CU CENTRUL BUGETAR LA ȘCOALA, ȘCOALA GENERALĂ TG J, LICEUL ENERGETIC NR 1 TG J, ȘCOALA GENERALĂ NR 2 și reclamanta și pe .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

Red. Jud.

2 ex/IE/14.07.2009

fond:

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4752/2009. Curtea de Apel Craiova