Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 497/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.497
Ședința publică din data de 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, G, -, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.2787 din 7.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți -, G, -, toți prin avocat din cadrul Baroului P, intimata-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenții-reclamanți, avocat pentru intimata-pârâtă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, arată că că instanța de fond a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art.50 din CCM.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, arată că partenerii sociali, respectiv și au negociat CCM, iar la
momentul când a intervenit privatizarea societății, s-a prevăzut un plan de restructurare în care s-a inclus și un plan social.
Astfel, la data de 21.04.2005 s-a primit planul de restructurare și planul social, iar la punctul 4 al planului social se reglementează pachetul financiar ce urmează a fi aplicat angajaților, iar prin negociere la punctul 4 al planului social s-au majorat cuantumurile plăților din pachetul financiar.
Mai arată că pentru toți angajații disponibilizați în perioada 2005,2006,2007 s-au acordat toate facilitățile prevăzute la punctul 4 din planul social, iar la data de 13.09.2006 s-a efectuat un amendament prin care punctul 1 din planul social constituie act adițional la CCM.
Totodată, arată că prin toate deciziile individuale de concediere angajații și-au primit toate drepturile.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin actiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr-, reclamanții -, G, -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de bani ce reprezintă indemnizația minimă de concediere actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, în sumă de câte 3951 lei pentru fiecare reclamant, plus 503 lei cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâtei la câte 1000 euro cu titlu de daune morale.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost ații pârâtei și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana aților astfel încât conform art.50(1) din 2005-2007 trebuiau să primească la momentul disponibilizării drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în de 1,5 până la 4 medii nete.
In cauză s-a administrat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2787 din 7.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților recurenții-reclamanți -, G, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de ați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din Codul muncii.
A mai reținut instanța de fond că potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată atului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în atului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana atului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere dupa cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 i medii nete; de la 3 la 10 ani trei medii nete; peste 10 ani cinci medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiasi articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Totodată, instanța de fond a reținut că la punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete finaciare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt i medii brute pe ; 5-15 ani - douăsprezece i medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece brute pe.
Tribunalul a mai reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost ații pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 și 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
S-a apreciat de către tribunal, că atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul social înseamnă că pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată.
De asemenea, tribunalul a apreciat că susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzuta de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social, nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru ați decât cele prevăzute de art 50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi ale.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că, dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat că în planul social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizația de concediere prevăzute de art.50 din CCM, fiecare at urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul social.
Ori, art.4 din Planul social se prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana atului, aceleași drepturi ale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, întrucât motivele concedierilor nu țineau de persoana aților, în urma negocierilor s-a întocmit Planul Social prin care s- decis ca ații să beneficieze de sume de bani mai mari cu titlu de indemnizații de
concediere decât cele prevăzute de art.50 CCM, respectiv în funcție de vechimea fiecăruia, să beneficieze de un număr mai mare de i medii brute pe decât cele prevăzute prin art.50 CCM, negociindu-se astfel condiții mai avantajoase pentru ati și nicidecum să se cumuleze indemnizațiile de concediere.
Prin urmare, tribunalul, ținând seama că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art. 50 din CCM și negociată prin Planul social, a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții că netemeinicia și nelegalitatea sentinței rezultă din însăși practica judiciară a Tribunalului Prahova, care în cauze cu obiect identic, în același complet sau în complete diferite, au pronunțat atât hotărâri de admitere, cât și de respingere a cererii încălcându-se principiul aplicării unitare a legiI.
Se mai învederează că intimata nu a contestat calitatea recurenților de foști ați, vechimea în muncă și nici cuantumul pretențiilor acestora, ci doar a susținut că cererea este nefondată dând o proprie interpretare disp.art.50 din CCM în sensul dorit de intimată afirmând, printre altele, că Planul Social întocmit de angajator în scop de protecție socială face parte din CCM, ca anexă a acestuia, înlocuind prevederile art. 50 din CCM.
Se arată, în continuare, că prima instanță a achiesat în totalitate la susținerile intimatei, apărare concretizată în întâmpinare și acte depuse după strigarea la rând a cauzei și care nu au fost comunicate recurenților pentru a se apăra, judecarea fondului făcându-se cu încălcarea principiului contradictorialității.
Totodată, se susține că până la momentul judecării fondului, intimata, prin neprezentare, renunțase la orice apărare recunoscând temeinicia cererii recurenților, pentru ca apoi, până la strigarea ultimei cauze de pe listă, să depună și să i se primească, după judecarea cauzei, întâmpinare și acte, ce nu au fost comunicate recurenților.
Arată recurenții că prima instanță a înlăturat susținerile acestora, dar nu și motivat, iar a susține că Planul Social întocmit de angajator cu prilejul concedierii colective modifică și chiar înlocuiește părți din CCM constituie o absurditate în raport de prevederile art. 1 și 25 din Legea nr. 130/1996, la care s-a făcut trimitere.
De asemenea, se învederează că dispozițiile art. 68-79 din Codul muncii instituie o anumită procedură de urmat pentru angajator în cazul concedierilor colective, nerespectarea acesteia fiind sancționată de lege, intimata achitându-se de obligațiile legale, printre care și aceea de întocmi un plan social, care nu poate fi privit decât ca un act administrativ unilateral emanând de la angajator, neputându-se primi teoria potrivit căreia Planul Social ar fi o anexă la CCM înlocuind disp.art.50 din acesta.
În legătură cu contractul colectiv de muncă, definit de Legea nr. 130/1996 ca lege a părților, acesta nu poate conține prevederi contrare legii, dar poate conține prevederi ce acordă drepturi mai mari ca număr și prin întindere decât minimul prevăzut de lege, în cazul de față, contractul colectiv de muncă acordând, în plus față de planul social, prin art. 50 și indemnizații minime de concediere, cu
precizarea expresă că aceste indemnizații se completează cu prevederile planului social.
Concluzionează recurenții că Legea nr.53/2003 reprezentând Codul muncii și CCM 2005 și 2006 sunt acte juridice distincte, cu aplicabilitate distinctă, contractul colectiv de muncă acordând atului drepturi mai mari, iar îndeplinirea de către angajator a obligațiilor asumate este obligatorie și fiind vorba de două acte juridice distincte, aceasta presupune un cumul de drepturi pentru at, dar și de obligații pentru angajator, art. 9 din CCM stipulând că în caz de litigiu, dispozițiile CCM se aplică în favoarea atului.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Împrejurarea că în spețe similare cu cea de față Tribunalul Prahovaa pronunțat, în primă instanță, soluții diferite, nu poate constitui un argument pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurenți, câtă vreme legalitatea și temeinicia sentinței sunt analizate de către instanța de control judiciar în calea de atac a recursului exercitat de către părțile nemulțumite de sentința instanței de fond.
De necontestat, este împrejurarea că recurenții-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective și nu individuale.
Potrivit art.50 alin.1 din CCM pe anul 2006 ( fila 177 dosar fond), la concediere din motive care nu țin de persoana atului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, ce diferă în funcție de vechime, după distincțiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.
În alin.2 al aceluiași articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, iar potrivit alin.3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu și conform alin.4 al art.50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor cuprinse în art.50 din CCM, mai sus enunțate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin.1 al art.50 beneficiază cei concediați individual, din motive care nu țin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective, indemnizația de concediere este cea stabilită prin negociere cu, iar intimata pârâtă a aplicat în mod corect dispozițiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenților reclamanți numai indemnizația de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu.
Prevederile art.50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizației de concediere, care a avut loc în cazul de față și care rezultă din Planul Social.
Din nicio dispoziție a contractului colectiv de muncă nu rezultă că recurenții- reclamanți, ce au fost concediați colectiv, ar fi îndreptățiți atât la acordarea
indemnizației de concediere prevăzută la art.50 alin.1 din CCM, cât și la acordarea indemnizației de concediere stabilite în urma negocierii cu, în mod exclusiv și în acord cu dispozițiile art. 50 alin.2-4 din CCM, numai pentru concedierile colective.
Interpretarea dată de recurenți dispozițiilor art.50 alin.4 din CCM are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispozițiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art.50 din CCM că cele două tipuri de indemnizații de concediere nu puteau fi cumulate, așa cum pretind nejustificat recurenții.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, G, -, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.2787 din 7.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./19.02.2009
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond- R
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
