Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.498

Ședința publică din data de 16 martie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P,-,.9,..2,.10, județul P, împotriva sentinței civile nr.3064 din 5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimații-reclamanți, ,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură recurenții-reclamanți au depus copie extras din carnetele de muncă pe anul 1998 și au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Avocat pentru intimata-pârâtă depune întâmpinare și un set de înscrisuri în xerocopie și anume: adresele nr.2328/8.10.1997, nr.2328/8.10.1997, nr.3274/24.07.1998, nr.2412/29.05.1998 emise de SC SA, decizia nr.137 cu privire la reașezarea salariilor de bază începând cu data de 1.07.1997 emisă de SC SA-Baza de Aprovizionare, Hotărârea nr.860/26.09.1996, decizia nr.182 cu privire la indexarea salariilor de bază începând cu data de 1.08.1997 emisă de SC SA-Baza de Aprovizionare, Hotărârea nr.466/1997, decizia nr.201 cu privire la indexarea salariilor de bază începând cu data de 1.10.1997 emisă de Baza de Aprovizionare, Hotărârea nr.466/1997, decizia nr.788 cu privire la majorarea salariilor de bază începând cu data de 1.03.1998 emisă de SC SA-Baza de Aprovizionare, exemple privind introducerea adaousului reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă (art.168 alin.3 CCM 1997) în cărțile de muncă ale unor salariați.

Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă, arată că prin art.176 din CCM la nivel de ramură suplimentul salarial pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază încă din anul 1997, iar art.168 CCM prevede că salariații vor beneficia de câte o suplimentare salarială.

De asemenea, mai arată că partenerii sociali au negociat introducerea în salariul de bază a acestui spor, motiv pentru care art.168 CCM din anul 1998 prevede că suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază.

Precizează că inițial această suplimentare salarială a fost în cuantum de 441 lei, însă ulterior această sumă a fost acordată în cotă procentuală ce a depășit cu mult această sumă, iar în cărțile de muncă ale angajaților, începând cu data de 1.03.1998 apare ca fiind introdus în salariul de bază acest supliment salarial fie sub forma deciziei nr.78, fie fiind menționat telexul nr.2412/1998.

Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor reprezentând drepturi salariale suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă, cuantificate la nivelul salariului minim pe ramura energiei electrice, pentru anii 2005, 2006, 2007; actualizarea sumelor menționate mai sus potrivit ratei inflației, calculată de la data scadenței fiecărei sume datorate, până la data plății, precum și a cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii reclamantii au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind împlinit termenul de prescriptie de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.

Reclamanții au depus o precizare la acțiune în sensul indicării câtimii obiectului cererii, respectiv sumele de bani reprezentând prima de aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007, precum și răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate, admiterea cererii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă pentru anii 2005, 2006 și 2007

actualizate în functie de rata inflației de la data scadenței până la data plății și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

In ședința publică din 05.12.2008, instanța a pus în discuția părților, excepțiile invocate.

In cauză s-a administrat proba cu acte.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.3064 din 5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă prin întâmpinare, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar (cărțile de muncă) reclamanții au fost salariații pârâtei însă în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă în perioada sus-menționată.

A mai reținut instanța de fond că disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

De asemenea, a mai reținut instanța de fond, că potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.

Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acorda, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.

Totodată, instanța de fond a reținut că din interpretarea acestui articol reise ca adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.

A mai reținut instanța de fond, că din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că reclamanții au fost salariații pârâtei, prevăzându-se în CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 pentru salariații săi, faptul că li se acordă în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se acordă asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare

care se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

De asemenea instanța de fond a reținut că atât timp cât din probele administrate, nu rezultă dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a stabilit sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri, pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri, este neîntemeiată.

Prin urmare, constatând că nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 176 din CCM la nivel de ramură, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

De asemenea, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță (și deci, au calitate procesuală activă) pâratei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă, care au existat între părți.

Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cîrora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut că intimata nu a făcut dovada acordării suplimentării salariale solicitate, clauzele contractuale care creează dreptul la acest adaos fiind obligatorii și pentru angajator, așa încât concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul introducerii sumei reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul lor de bază este eronată fiindcă nu are suport probator în actele și lucrările dosarului.

Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței prin admiterea acțiunii, depunând și note scrise în același sens.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare pe care a susținut-o oral în ședința dezbaterilor de la 16 martie 2009, când a cerut respingerea recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că drepturile salariale cerute de reclamanți au fost incluse în salariile de bază, începând cu anul 1998, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță și cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 și Contractul colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 1997,1998-toate încheiate și semnate de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Recurenții-reclamanți au fost salariați ai intimatei-pârâte, iar potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.

Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.

Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.

Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale din țară, între care și intimata-pârâtă pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii peste 2.000.000 lei-5% (fila 17).

În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998 (fila 20) alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.

Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv cele ale reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.

Drept consecință, recursul declarat în cauză de reclamanți urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 Cod pr.civ.menținându-se în totalitate sentința civilă nr.3064/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la.Av., cu sediul în P,-,.9,..2,.10, județul P, împotriva sentinței civile nr.3064 din 5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 martie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./19.03.2009

dosar fond - - Tribunalul Prahova

judecători fond-

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Ploiesti